Ce este curcubeul? Semn că a trecut ploaia, furtuna. Apare pe cer, colorat, ca un arc frumos, vestitor al liniștii. Dar este luminat de soare. Fără soare, curcubeul nu va apare, sau dacă soarele va apune, curcubeul va dispare în aceeași clipă. Oriunde, peste Ierusalim sau peste București, peste Paris sau peste New York, peste Iași sau peste Haifa. Dar chiar dacă este luminat de soare, dacă se datorează lui, este frumos. Fiecăruia îi place să-l privească. M-am gândit la acest lucru atunci când am răsfoit noul volum de poezii de Bianca Marcovici , „Curcubeu peste Haifa: manuscris de poeme Dada”, apărut la Editura Junimea din Iași în colecția „Cuvinte migratoare”, în primăvara acestui an.
Bianca Marcovici este o poetă cunoscută. Primul ei volum de poezii, apărut în anul 1985 la Iași și următorul, apărut în 1987 la București, i-au deschis ușa în salonul literaturii române contemporane. Stabilită în Israel, la Haifa, în anul 1991, ea a devenit unul dintre scriitorii israelieni importanți de limba română. Poetă prolifică, ea a publicat 26 de volume de poezii și de proză, unele dintre poeziile ei fiind traduse în limbile ebraică, engleză, franceză, germană. Cărțile ei au apărut atât în Israel, cât și în România. Unele în Iașiul ei natal, de care continuă să fie atașată sufletește, altele la Haifa, orașul în care trăiește, altele la Tel Aviv, București, Cluj, ba chiar și la Munchen, în Germania. Poezii ale ei au apărut și în multe antologii de poezie, în România și în Israel, în română și în ebraică. Odată am afirmat că ea este poeta generației noastre.
Volumul „Curcubeu peste Haifa” ne prezintă o poetă modernistă care reunește noutatea cu tradiția. Limbajul ei este contemporan, modern, include neologisme, dar și cuvinte din graiul local românesc din Israel. Conținutul poeziilor, scrise în vers alb, temele israeliene, arată că autoarea este o poetă israeliană de limba română, care stăpânește limba română contemporană perfect, prezentând adeseori realitatea israeliană în această limbă. Spre deosebire de alți scriitori israelieni de limba română, ea nu folosește un limbaj arhaic, ci o limbă bogată, reflectând evoluția socială și tehnologică de astăzi. Deși povestește într-o poezie că este bunică, adăugând „caut refugiu doar în cărți și în nepoți”, poezia este tinerească în formă, cu unele excepții. Pentru ea „poezia e o compoziție muzicală”, „poezia nu are trup”, „poezia nu e o decizie subtilă”. Autoarea adaugă în acest sens că „inspirația e dictată de cineva din mine./ Am o dublură./ Odată am fost violonista din mine./ Altădată inginera din mine/ Altădată am predat vioara/ mai târziu am fost autodidacta și poeta”. Scurtă autobiografie într-o poezie!
În altă poezie, al cărei titlu, „Cunoașterea sinelui”, este continuat de primul vers, după care aceasta „presupune să fii narcisist”, ea adaugă: „Eu am cântat într-o orchestră/ și cunosc ce înseamnă să fii dirijor,/ o baghetă”. Plecarea ei de la Iași la Haifa este menționată sub forma: „Eu mi-am găsit locul./ Din balcon văd marea./ La orizont sunt dușmanii” („Poezia e o compoziție muzicală”). În altă poezie, „Discurs pentru cei de Dincolo”, ea spune: „Vin de departe de la peste/ 2000 de km de zbor, ca o pasăre migratoare/ Care se întoarce când cireșii au înflorit/ Să-și caute cerdacul casei. Cerdacul bunicilor!”. Totuși, amintindu-și de faptul că „a fost cândva o lume mai bună”, ea spune că „nimic nu-i nou sub soare/ dar acum fiecare își închipuie/ că avionul meu de hârtie/ spre Iași e autentic/ chiar și falsul are ceva autentic” („Indigoul lui Chagall”). Desigur, ea vizitează Iașiul copilăriei, studenției și tinereții. Deși este poetă Continue reading „Lucian-Zeev HERȘCOVICI: Curcubeu peste Haifa – din lirica de idei a poetei Bianca Marcovici”
Acum câteva zile am reînceput să răsfoiesc o carte pe care am citit-o acum aproape un an. M-a tentat parcă tema și mai ales titlul ei ciudat: „Caietul din sertar”. Titlu însoțit de un subtitlu explicativ: „Jurnal israelian, 1987-2017”. Observații personale ale unei scriitoare israeliene de limba română, timp de treizeci de ani. Cum a văzut autoarea societatea israeliană sub toate aspectele acesteia. Cartea include textul unui jurnal personal, cu însemnări strânse laolaltă, poate cu unele mici reveniri, care le completează. Aș spune, parafrazând titlul, că este nu numai caietul din sertar, ci și sertarul cu amintiri din caietul autoarei. Răsfoind acest caiet, pătrundem în sertarul personal al ei, în gândurile ei din trecut. De fapt, nu este numai un caiet dintr-un sertar, uitat și regăsit. Este un sertar al trecutului, strecurat într-un caiet. Un prieten al meu, care din nenorocire nu mai este printre noi, și-a ținut un jurnal mai mult de cincizeci de ani, dar nu l-a publicat. Atunci când cineva îl întreba „de ce?”, el răspundea că astfel, când răsfoiește caietele în care și-a scris jurnalul, regăsește și își amintește de ceea ce a gândit și a făcut în urmă cu 10, 20, 50 de ani în urmă, în aceeași zi. Era filosoful israelian Yakov Lavie, de binecuvântată amintire.
PREAMBUL
SE SCURTEAZĂ VREMEA
AȘ VREA SĂ MĂ ÎNTORC
Cercetările arată
UN MINUT DUR