Silvia HODAȘ: Noaptea Muzeelor la Sate – Muzeul Sătesc din Sauca

Proiectul „Noaptea Muzeelor la Sate”, inițiat în 2023, a prins contur și în județul Vaslui. Multe muzee sătești, care adăpostesc bogate colecții etnografice, și-au deschis larg porțile pentru publicul iubitor de frumos, de istorie și tradiție.

Am fost invitați la evenimentul cultural desfășurat în comuna Laza, sâmbătă, 29 august 2026, organizat de Rodica Bulboacă, fondator și administrator al Muzeului Sătesc din Sauca. Manifestarea, desfășurată sub egida „Anul Constantin Brâncuși – 150 de ani de la naștere”, a avut loc în două locații: Biserica din Laza și Muzeul Sătesc din Sauca – „Unde-s mâinile muncite?”. La Biserica din Laza, sub tematica: „Sculptură în lemn  – Credință, Meșteșug, Tradiții”, a putut fi admirată o colecție de linguri din lemn aparținând preotului Andrei Crețu și o colecție de lămpi cu gaz aparținând lui Lavin-Florin Teslariu. Acestea au fost prezentate de preotul Corneliu Halapciug. Apoi a fost vizitat și interiorul bisericii, unde a putut fi admirată bogata sculptură în lemn realizată de meșterul Vasile Carp.

În cuvântul său, Corneliu Halapciug a apreciat cele două colecții, subliniind valoarea lor documentară și culturală. Colecția de linguri din lemn  ne poate spune povesti despre istorie, cultură, meșteșug și viața de odinioară a comunităților, în timp ce colecția de lămpi cu gaz, expusă în clopotnița bisericii, readuce în atenție obiecte care au făcut parte din viața de zi cu zi a oamenilor de altădată.

Preotul Andrei Crețu a vorbit despre crestăturile de pe linguri care reprezintă diferite simboluri, oferind câteva exemple. A subliniat faptul că fiecare meșter, un adevărat creator, și-a lăsat amprenta peste generații. Colecția sa este impresionantă: cuprinde  aproximativ 200 de exemplare provenite din diferite zone ale țării.

Lavin-Florin Teslariu a prezentat, cu multă pasiune, exemplarele de lămpi cu gaz expuse și a demonstrat modul de funcționare a câtorva dintre acestea. Locul ales pentru expunerea lor, clopotnița, are semnificații profunde legate de trecerea timpului, de chemarea la rugăciune și de marcarea momentelor esențiale ale vieții. Lumina devine, astfel, și un simbol al călăuzirii și al drumului spre cunoaștere. Piesele din colecție, aparținând unor perioade diferite, au impresionat prin design, forme și dimensiuni.

După această întâlnire plină de încântare, pătrunși de lumina și pacea acestui loc, ne-am îndreptat spre satul Sauca, la Muzeul Sătesc, acolo unde am fost întâmpinați, conform tradiției, cu pâine specifică locului, preparată din făină de grâu și făină de porumb. Gestul a fost încărcat de semnificație și ne-a transmis încă de la intrare că în incinta muzeului vom întâlni ospitalitate, respect și binecuvântare.

După ce fiecare dintre noi s-a înfruptat din pâinea rumenă și pufoasă, am pășit cu emoție în încăperile destinate expozițiilor și atelierului de lucru. Gazda noastră ne-a transmis un gând care definește, poate, cel mai bine spiritul acestui loc: „Când intri în muzeu, simți că te urmăresc strămoșii și te îndeamnă prietenos să te așezi pe jilțul învechit. Exponatele sunt dovada vie că strămoșii au marcat și au creat adevărate opere de artă”. Și, într-adevăr, oriunde ți-ai îndrepta privirea, fiecare exponat te face să te gândești la strămoși, la mâinile care l-au lucrat, la gospodăriile în care aceste obiecte au fost folosite și la poveștile care s-au transmis din generație în generație.

Am admirat toate colecțiile aflate în patrimoniul muzeului, ne-au fost oferite explicații și ne-au fost împărtășite frumoase povești și legende legate de unele dintre obiectele tradiționale. De altfel, multe din obiectele expuse provin de la meșteri locali: costume populare, covoare și obiecte vechi utilizate în gospodărie, care dezvăluie tainele unei vieți rurale de altădată. Fiecare exponat a avut o anumită semnificație în gospodăriile țărănești și păstrează o parte din memoria comunității.

Muzeul are și un rol educativ prin activitățile desfășurate cu elevii din școlile comunei, dar și cu cei din Vaslui. Rodica Bulboacă ne-a spus cu mândrie despre faptul că, prin intermediul diferitelor proiecte, muzeul a avut ca oaspeți profesori și elevi din mai multe țări: SUA, Germania, Franța, Grecia, Turcia, Polonia, Croația, Finlanda, Portugalia, Spania și Italia.

Pentru întreaga sa activitate, în semn de apreciere pentru contribuția deosebită la promovarea artei și culturii românești la nivel național și internațional, Rodica Bulboacă a primit o Diplomă de Excelență din partea Ligii Scriitorilor Români – Filiala „Movila lui Burcel” Vaslui.

Vorbind despre gastronomia și tradițiile locului, organizatorii au creat atmosfera unei clăci autentice, un obicei străbun prin care gospodarii satului se adunau pentru a ajuta o familie să finalizeze o anumită activitate agricolă, de gospodărie sau de meșteșug și textile. Bineînțeles că, la aceste activități, erau integrați și tinerii pentru a învăța tehnici de lucru. Claca nu era doar un mijloc doar de întrajutorare, ci și un prilej de a cânta, a spune glume și, într-un cuvânt a socializa.

Primul invitat a fost cunoscutul interpret de muzică folk Romică Brunchi. Prin cântecele interpretate, ne-a întors în timp, pe vremea copilăriei, pentru ca apoi să ne readucă în prezent, într-o realitate ce uneori poate fi dură. Muzica populară a fost interpretată de elevul Robert Ailioaie și de tinerele soliste, îmbrăcate în frumoase costume populare, unele țesute și cusute chiar în atelierul muzeului: Ștefania Maria Bostan, Amalia Gache, Sofia-Maria Hâncu și Laura Pușcașu.

Momentul poetic, plin de emoție, a fost susținut de membrii și simpatizanții Ligii Scriitorilor Români –  Filiala „Movila lui Burcel”: Petru Grădinaru, Daniel Gache-Pascariu, Silvica Gruia, Viorica Marcu și Lideriu Onuț. Acestor clipe de frumos li s-a alăturat și elevul Rareș Nane care a expus și câteva din tablourile sale.

Au adus zâmbete și bună dispoziție printr-un umor spumos Dănuț Alincăi, Ioan Hodaș, precum și Silvia și Ioan Hodaș printr-un dialog  umoristic apreciat de cei prezenți.

Un alt moment specific muzeului a fost cel gastronomic. Gospodinele implicate în acest proiect au pregătit gogoși și plăcinte coapte la vatră, chiar în cuptorul din muzeu, pe care le-au oferit cu drag tuturor.

La activitate au participat primarul Mardare Constantin-Adrian și viceprimarul Ilie Mihai-Marian. În cuvântul lor, aceștia au apreciat întreaga manifestare cultural-artistică, munca depusă de organizatori, participarea numeroasă a sătenilor și invitaților și au adresat felicitări tuturor celor implicați. S-a alăturat evenimentului și profesorul Ilie Vasile. În luarea sa de cuvânt, a menționat importanța și valoarea amenajării muzeului.

Din partea Consiliului Județean Vaslui a fost prezent președintele Ciprian-Ionuț Trifan. A apreciat activitatea desfășurată de doamna Rodica Bulboacă și a subliniat faptul că ceea ce organizează la muzeu are un important impact educativ asupra tineretului.

La realizarea acestei adevărate sărbători au contribuit: Asociația „Bujorii din Laza”, Primăria și Consiliul Local Laza, Parohiile Laza și Sauca, Liga Scriitorilor din România – Filiala „Movila lui Burcel” Vaslui, dar și sătenii. Sufleul acestei reușite manifestări culturale a fost meșterul popular Rodica Bulboacă, cea care a adunat laolaltă tineri și adulți, păstrători ai tradiției locale, oameni care nu și-au uitat de rădăcinile.

Muzeul s-a născut din dragoste pentru trecutul, cultura și arta populară, din dorința de „a păstra vie identitatea, punte de legătură între generații”, după cum ne-a mărturisit Rodica Bulboacă. La final, a mulțumit tuturor celor care au contribuit la organizarea și reușita evenimentului, prin care tradițiile și obiceiurile locului sunt menținute vii și transmise mai departe.

Prin existența acestor valori în muzeu și prin grija meșterului popular Rodica Bulboacă, satul nu se va pierde și nici identitatea culturală a oamenilor din satele comunei Laza. În încheiere a transmis un mesaj care sintetizează întreaga sa activitate și menirea acestui muzeu: „Patrimoniul muzeului sătesc din Sauca, nu este al meu, eu doar îl administrez gratuit. Este moștenirea noastră, a nepoților noștri, pentru oricine dorește, să poată vedea acest patrimoniu”.

Au moderat: preotul paroh Corneliu Halapciug, Rodica Bulboacă, Delia Chirica și Daniel Gache-Pascariu.

Felicitări organizatorilor, invitaților și celor implicați direct în această frumoasă manifestare culturală!

„Noaptea Muzeelor la Sate” este un prilej de a ne întâlni cu o părticică din istoria poporului român, cu tradițiile și obiceiurile de odinioară, valori care trebuie repuse în lumină și redate patrimoniului cultural pentru a fi transmise noilor generații.

Silvia Hodaș

UZPR, Filiala Iași & AJRP, Montreal (Canada)

Al. Florin ŢENE: Au apărut numărele 2 (12) și 3 (13) al revistei CUVÂNTUL ARGEȘEAN, editată de Filiala Argeș a Ligii Scriitorilor Români

 

            Numerele 2, martie, și 3 mai 2020, ale revistei ,,Cuvântul argeșean“ îmbogățește palierul revuistic al paletei celor 18 publicații ale Ligii Scriitorilor Români, dar și al țării, cu bogate pagini de creații semnate de scriitorii argeșeni, și nu numai.

           Ca de obicei revista nr.2 se deschide  cu editorialul domului Adrian Mitroi, președintele filialei Argeș, intitulat ,,Lecția de anatomie “, un text moralizator, adaptat zilelor noastre. În revistă mai publică Al.Florin Țene (Jocul de șah), poezii Cristina Onofrei, Nicolae Braniște,  Ion Alexandru-Dâmbovnic, Simona Vasilescu, Constantin Samoilă, Alexandru Oprea, Liliana Nanu, Ramona Enache, Ovidiu Ștefan Ciucă, Doina Panaete, Dorina Mihai Moise, Mihai Moise, Marius Ionescu,  Denisa Coroja, Maria Pantazi, Daniela Ioana Chițescu, George Badea, Miruna Avram, iar proză și eseuri: Vasile Ghițescu, Vasile Munteanu,  Alexandru Boroiu,  Constantin Samoilă, și  Pușa Chiriță.

          În numărul pe mai, respectiv nr.3, al revistei  descoperim editorialul președintelui filialei, Adrian Mitroi, eseul lui Al.Florin Țene, analiza eseistică a lui Vasile Ghițescu,  reportajul lui Vasile Munteanu, articolul lui Alexandru Boroiu,  eseul lui Pușa Chiriță, urmate de un evantai de poeme semnate de: Cristina Onofrie,  Nicolae Braniste,  Constantin Teodor Craifaleanu, Ion Alexandru- Dâmbovnic, Simona Vasilescu,  Alexandru Oprea,  Maria-Alexandra Bulgar, Constantin Samoilă, Liliana Nanu, Ramona Enache, Ovidiu Ștefan Ciuca, Dorina Mihai Moise, Mihai Moise,  Elena Maria D., Marius Ionescu, Marina Pantazi, George Badea, Daniela Ghițescu și Miruna Avram.

        Cele două numere ale revistei “Cuvântul argeșean “ sunt tot atâtea trepte spre scrierea Istoiei literaturii contemporane din mers, datorită redactorului șef Nicolae Cosmescu, un mare animator și promotor cultural, care și în perioada epidemiei ține flacăra aprinsă a culturii române.

–––––––––

  Al.Florin Țene

Rexlibris Media Group: Eveniment cultural extraordinar – Adrian Munteanu la Montreal

FUNDAȚIA ROMÂNĂ DIN CANADA vă invită:

Duminică 12 august,

(după Sfânta Liturghie)

la ora 12:30, 

în sala comunitară a Catedralei Ortodoxe Române Din Montreal

„Sfântul Ioan Botezătorul și Sfântul Calinic de la Cernica” –

(Rumanian Orthodox Church Of St John The Baptist – Montreal)

1841 rue Masson, H2H 1A1 – MONTREAL

la un 

EVENIMENT EXTRAORDINAR

susținut de poetul și actorul

ADRIAN MUNTEANU 

După turnee întreprinse în Italia, Germania, SUA și Canada, cu recitalul său de sonete FLUTURELE DIN FÂNTÂNĂ, în dubla sa calitate de poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România și deținător a peste 20 de premii naționale de interpretare, autorul brașovean își va lansa cartea

POVESTEA PREMIULUI NUX

și va susține un recital din sonetele proprii.

Autor a șapte volume de sonete, deținător al Premiului European de Poezie NUX la Târgul Internațional de Carte de la Milano și al premiului de poezie al Uniunii Scriitorilor din România, Adrian Munteanu este singurul poet care realizează ceea ce se numește Performance Poetry, un spectacol cu idee, cu regie, cu mișcare și cu implicarea spectatorilor.

Vă invităm să urmăriți un moment artistic de o marcantă unicitate, singurul din România și unul dintre puținele la nivel planetar.