Ovidiu Adrian OPREA: P-E-S-I-M-I-S-T-I-C-A (poeme)

DESCIFRARE

 

Pari că o jertfă astăzi, adusă la altar

În două lumi distante, o piatră de hotar;

Ce ţine despărţită copila şi femeia,

Contrast ce împreună, îţi conturează vrerea.

 

Misterul este voalul ce-ţi ține-acoperită

Dorinţa ta ascunsă, privirea-ţi despletită

Prin care vezi o lume de urâciuni şi rele,

Cu ochi ce-aduc căldură şi farmec prin unghere.

 

Rămâi mereu aceeaşi, cifrată fericire,

Copil, femeie, fată, dorită în iubire,

Privită de departe, de unii invidiată

De mulţi neînţeleasă, şi totuşi admirată.

 

Primește-acuma dragă, aceasta „descifrare”,

Şi-mi iartă îndrăzneală, sfioasa sărutare,

Ce fost-a astădată, doar pusă în cuvinte,

Puţine, neînţelese… şi poate chiar pripite.

 

 

DRAGOSTE LA A DOUA VEDERE

 

Parfumul ei dulceag şi tragic

Pluteşte încă-n mintea mea

Şi ca o taină dezbrăcată

Roşesc în gând privind la ea

 

Mă amăgeşte cu cuvinte

Îmbălsămate-n tonuri dulci

Priviri furate pe sub pleoape

Se întâlnesc şi nu se-ascund

 

Îmbrăţişări gândite-n minte

Şi făurite-n vis vulgar

Sunt amintirile ce schimbă

Tandem de joc în ritual

 

Sunt prins în cursa fermecată

De-atingeri magice-n discret

Pripite bănuieli de suflet

Ce îmi trezesc trăiri de-înec

 

Şi pribegit ne neputinţă

M-adap din sân catifelat

Când altoit în patima dorinţă

Mă resemnez că nu sunt…

Singur vinovat.

 

 

SOARTA

 

Hârleţ tocit şi obosit de suferinţa

Săpatului în lut şi-amestecat

Cu-atâtea vieţi şi vise spulberate

Ce dintr-o groapă şi-au făcut sălaş

 

Stă rezemat lângă o raclă rece

Şi-un timp ce pare foarte familiar

E mâna celui care ani de-a rândul

Săpat-a gropi sub raza unui felinar

 

Ce soartă crudă, să îţi sapi tu locul

Cu apăsări de talpă noroioasă

Şi mirosind sicriul proaspăt,

Să ştii că nu te mai întorci acasă

 

 

ANOTIMPURI

 

Adolescență tristă, o jună disperată

De ce m-ai păcălit și nu mi-ai spus în faţă

Şi ai lăsat ca perii cărunţi şi-ajunși în coamă

Să m-amăgească astăzi, visând după vreo damă.

 

Of, Tinereţe-soro, cu tine-am eu treabă,

N-ai vrut să-mi stai preajmă, ci ai plecat în grabă

Ştiai prea bine ceasul şi vremea căutării

Că n-au nici loc nici farmec, la ora pensionării.

 

Maturitate doamnă, de ce mă ţii de mână?

Nu-ţi fie frică dragă, eşti în control… stăpână!

Dar am o rugăminte, te rog fii cumpătată,

Că mintea-mi aiurită, se tare… încordată!

 

Şi tu măi Bătrâneţe, nu te grăbii ci-așteaptă,

Căci mâine nu se ştie ce-o scrie a noastră soartă;

Te bucură de anii ce nu îi cari în spate,

De viaţă, sănătate, şi-o inima ce bate.

 

 

GROAPA

 

Simbioza arogantă

De mormânt înăbuşit

Şi o brazdă temporară,

De pământ rostogolit

 

Cruce nouă şi vopsită

Într-un alb spre cenuşiu

Şi coroane zdrențuite

Atârnate-ntr-un târziu

 

Şi-o mulțime-ndoliată

De străini ce par că-s fraţi

Ce asculta-n rânduială

Slujba unui preot gras

 

Se boceşte şi se cântă

Murmurate vorbe dulci

Ce-s menite să paveze

Drumul nou al celui dus

 

Şi când toată adunarea

Schimbă doliul cu-n chef viu

Se începe frământarea

Pentr-un următor sicriu.

 

 

JURĂMÂNT

 

Legământ săpat în piatră

Şi-n al inimii hotar

Slove mari, adânci brăzdate

Pe-un cadou ascuns în voal

 

Sunt cuvinte cântărite

Şi rostite de-amândoi

În îmbrăţişarea vremii

Ce se-aşterne peste noi

 

Şi de astăzi înainte

Şi la bine şi la rău

Nu mai simţi singurătatea,

Sunt alăturea şi eu.

 

 

VIS

 

Liniştea nopţii mă îmbată…

Mă scald în ea şi-adorm visând,

La stele mari de ciocolată

Ce se topesc la mine-n gând

 

Sunt iar copil ce bucurie,

Şi ce minune s-a făcut!

Trăiesc în lumi de fantezie

Sunt toate iar ca la-nceput

 

Alerg desculţ pe străzi pavate,

Cu cărțile-mi de colorat,

Păpuşi de lemn mă strâng în braţe

Şi mă întreabă ce mai fac

 

Devin serios la miezul nopţii,

Căci sunt distinsul invitat,

Concursului de trotinete,

Maşini de fier şi bal mascat

 

Clădesc castele de nisipuri

Pe malul timpului trecut

Găleata, lopațica-mi sunt alături

Şi am atâtea lucruri de făcut

 

Am şi-o bărcuţă din hârtie

Din care idol mi-am făcut,

Purtat sunt prin copilărie

De anii care au trecut…

 

Purtat sunt… spre realitate

De valuri reci ce mă trezesc

E dimineaţă, se-aud şoapte

Şi făr’ să vreau… îmbătrânesc.

 

 

CONSTERNARE

 

Desţeleniţi de soartă

Pribegi şi obosiţi

Tânjim după Morgana

Unui pământ dorit

 

Dar nu e lumea nouă

Nici vechiul continent

În stare să ne-adape

Destinul vehement

 

Căci suntem rupţi din Tine

Şi după cer tânjim

Chiar dacă-n căutare

În iad ne zbenguim.

 

 

ÎNTREBĂRI

 

Doamne… de unde vin şi unde merg?

Şi paşii mei spre ce să mi-i îndrept?

Urechile-mi de cine să asculte?

Şi ochiul Doamne, unde să se uite?

 

Cu gura-mi largă ce să mai rostesc?

Şi mâinile-mi cum să le folosesc?

În suflet Doamne ce să mai adun?

Nădejdea oare-n cine să mi-o pun?

 

Dar gândurile-mi cum să le opresc?

Şi firea-mi cum să o mai stăpânesc?

În dragoste ce lucruri pot să fac?
Cu ura Doamne, cum să mă împac?

 

Sunt ros de întrebări şi deznădejde,

Păcatul mă-nconjoară, mă pândeşte.

Răspunde Doamne căutării mele,

Şi izbăveşte robul Tău de rele…

 

 

AUTOGRAF

 

O găleată de cuvinte

Versuri scrise fără rost

Este astăzi poezia

Mediocră, cu gust prost

 

Vorbe goale adunate

Într-un amalgam ciudat

Ce încearcă să împace

Rima dintr-un gând frustrat

 

Etalate pe alb cu negru

Precum şoapte duse-n vânt

Strofe seci, fără de noimă,

Fără ritm, fără cuvânt!

 

 

DE ZIUA MEA

 

În ţarina de iarnă îngheţată,

Un plug împinge brazda vieţii tot mai greu

Şi nu-i de vină teleguța demodată

Baiu-i că-n locul boului, la jug sunt eu…

–––––––––––

Ovidiu Adrian OPREA

30 iunie 2020, Sydney, Australia

Lasă un răspuns