Mihaela BANU: Ne învârtim în cercul vieţii …

Ne învârtim în cercul vieţii …

 

Ne învârtim în cercul vieţii,
Unde nimic nu-i cum am vrea.
Nimic nu-i alb, nimic nu-i negru,
Ci doar amestec de vopsea.
E-o lume crudă, contrastantă,
Mixtură de iubiri şi uri,
Cu zâmbet trist, vesel, grimase
Schimonosind aceleaşi guri.
Pierduţi ca bobu-n lanul galben
De-o adiere scuturat,
Împinşi de-a valma-n caruselul
Ce se învârte ca turbat.
E-o lume de lumini şi umbre,
În care-i greu să te strecori
Fără să rătăceşti în beznă,
Visând să te trezeşti în zori.
Ne învârtim în cercul vieţii
Trecut, prezent şi viitor.
Nimic nu-i alb, nimic nu-i negru,
Iar noi, doar piese de decor.

——————————-

Mihaela BANU

Târgoviște

14 februarie 2020

Revista Logos&Agape

Eugénio de Andrade: Casa lumii

Antonio Canova, 1757 – 1822


Casa lumii

 

Minuscula inflorescență
a candelei,
pâinea și vinul de pe masă
un trandafir,
albul marcant
al patului nearanjat ─
eternitatea,
milimetric porționată
de împărțit cu tine.

Eugénio de Andrade, Portugalia (1923 ─ 2005)

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

din „Oficio de paciencia”, Poesía Hiperión

***
Casa del mundo // La diminuta / flor de la candela, / en la mesa el pan el vino / la rosa, / la súbita blancura de la cama abierta ─
/ la eternidad / milimétricamente / para dividir contigo.

Al. Florin ŢENE: “O clipă de albastru”de “Pe la Drăgășani”cu poetul Marian Bărăscu

       Am primit de la Drăgășani, orașul meu natal, un plic cu revista “Rusidava culturală “, care mi-a adus aminte de revista noastră,confecționată pe un suport din lemn, căruia i-am zis gazetă, așezată pe gardul liceului nostru din Drăgășani, confiscate de Securitate și de directorul de pe atunci.După care am fost exmatriculați trei zile, eu, Lică Liviu și Ilie Vulpe. Triste amintiri dintr-un regim al întunericului, criminal și ateu.Ferice de condeierii orașului meu că pot să tipărească o revistă interesantă și plină de lumina talentului.

            În același plic am găsit volumul de versuri al prietenului Marian Bărăscu, poet și promotor cultural, plachetă intitulată “O clipă de albastru “, apărută la Editura “ Kitcom“, Verguleasa, 2020.

            Dar să vedem ce simbolizează culoarea albastră. Dintre culori, albastrul este cea mai adâncă culoare, căci privirea pătrunde fără a întalni nici un obstacol. Albastrul este cea mai imateriala dintre culori. In general, natura nu înfațișeaza albastrul decat alcatuit din transparență, adică un vid acumulat, vid al aerului, al apei, vid al cristalului sau al diamantului. Vidul este precis, pur si rece.

Albastrul este cea mai rece dintre culori și, în valoarea sa absolută, cea mai pură, în afara vidului total al albului neutru. Albastrul deschis este calea reveriei, iar când se întunecă, albastrul devine o cale a visului.

Un mediu albastru calmează, liniștește, dar, spre deosebire de cel verde, nu tonifică, pentru că el nu prefigurează decât o evadare fără priză asupra realului, o eliberare care, cu timpul, devine deprimantă. Profunzimea verdelui conferă, dupa Kandinsky, o impresie de odihnă terestră și de mulțumire de sine, în timp ce profunzimea albastrului are o gravitate solemnă, supraterestră.

Albastrul și albul, culori ale Sfintei Fecioare, exprimă detașarea față de valorile acestei lumi și înălțarea sufletului către Dumnezeu, adică spre aurul care va întampina albul virginal, în timpul ascensiunii sale prin albastrul ceresc.

In budismul tibetan, albastrul este culoarea lui Vairochana, a Intelepciunii transcendente, a potențialităților și, simultan, a vacuității, a carei posibilă imagine este aceea a imensității cerului albastru. Lumina albastră a Ințelepciunii lui Dharmadhatu (lege sau conștiința originară) are putere orbitoare, dar ea este cea care deschide calea Eliberarii. Efectele fiziologice ale culorii albastru: scade presiunea sanguină, scade tonusul mușcular, calmează respirația și reduce frecvența pulsului.

Efectele psihologice ale culorii albastru: culoare rece, odihnitoare și liniștitoare, îndeamnă la calm și reverie, predispune la concentrare și liniște interioară, conferă seriozitate, reverie sublima, disponibilități evocatorii, senzație de spațialitate, îngăduință, pace inefabilă, dor, nostalgie spirituală, favorizează amplificarea proceselor de inhibiție și de încetinire a ritmului activității, face să apară senzatia de depărtare în spațiu, de detașare, de infinit și meditație spontană. Continue reading „Al. Florin ŢENE: “O clipă de albastru”de “Pe la Drăgășani”cu poetul Marian Bărăscu”

Mircea Dorin ISTRATE: Sfinții noștri

 

Când ești slab, fără putere, când nu ai în jur modele

După care a ta viață tu ai vei vrea să o îndrepți,

Cată sfinții noștri ceia vredniciți în toate cele,

Cercetază a lor viață de vei vrea să o înveți.

 

Și te du pe-a lor cărare și ca ei te-nvrednicește

În smerit și-n bunătate, în iertare și-n iubire

Și-i vedea cum din nimica faima ta îți tot sporește

Și vei fi bogatul lumii-ndestulat și-n fericire.

 

Bogăția nu stă-n aur, în bănet și în palate,

Ci-n smerit și-nțelepciunea de-a ierta și a iubi,

Înălțați-vă în fală prin a voastre bune fapte

Și-n necazurile vieții, ne-ndoios vă veți căli.

 

Harul, daru, ‘nțelepciunea, pe puțini îi răsplătește

După ce o-ntreagă viață au trăit în vrednicit,

După ce chezaș ei pus-au gândul, fapta ce-ntărește

Vrerea lor din a lor suflet, gândul lor de neclintit.

 

Așadar, urmați-mi sfinții și a lor învățătură

Dacă vreți ca viața voastră s-o trăiți în preacurat,

Să goliți al vostru suflet de invidie și ură

Și în loc să-mi puneți încă, doar iubire-n picurat

 

Și iertare cât cuprinde pentru tot și pentru toate,

Ajutor și-o vorbă bună pentru orice nevoiaș,

Fapte bune-n ori ce clipă faceți dară cât se poate,

Iar credința-n al vost suflet aibă veșnicit sălaș.

 

Toate astea vă învață creștineasca-nvățătură,

Popii cei bătrâni și vrednici, slujitorii la altare,

Și monahii roși de vreme, buchisând sfânta scriptură,

Pusniciții ce o viață și-o petrec în închinare.

 

Ei sunt candele aprinse, veghetori de conștiință,

Veșnici rugători la Domnul, neamul să mi-l ocrotească,

Dădătorii de speranțe pentru cei în  pocăință

Că ne-o ține Preamăritul tot sub pronia cerească.

*

Preacucernice ne iartă, întinarea în păcate,

Suntem slabi fără credință, turmă risipită-n zare,

Dă-ne tu învățătură, ca să facem bune fapte,

Doar călcând de bunăvoie pe-nsfințita-ți Lui cărare.

———————————–

Mircea Dorin ISTRATE

Târgu Mureș,

Februarie, 2020

Vasile MIRCESCU: Amintiri ascunse

Ești singură, privești  în  gol,

nu clipești,  nimic nu faci.

Sufletu-ți  vorbește-ncet…

Îl asculți.  Și taci…și taci…

Dar, inima-ți  puternic bate,

parcă din piept ar vrea să iasă,

Dar o liniștești  cu-n gând  curat,

să  vadă  că  de  ea  îți  pasă !

 

Ești dusă toată-n  amintiri,

ce mintea ți le scoate,

Din ascunzișul lor secret,

de mult ținute  deoparte,

Din sertarul cu-amintiri,

ținute  într-un loc  discret,

Ca  pe un bibelou din sticlă,

ce-ți  părea cam desuet…

 

Acum  gândul te frământă,

iar  privirea-n  gol  te  face,

Să simți ceva în al tău suflet,

să simți ceva  ce  nu-ți  dă pace…

Și  vezi  ceva  ce încă  poți,

să  fii  atunci  când trebuie,

Să uiți  ce-ai  fost, să fii  ce  ești…

Să  fii  Femeie !

——————————–

Vasile MIRCESCU (Vali M.)

Ploiești

Eugenia BUCUR: Visătorul

Visătorul

 

Căzuse lumina pe liniştea din mine

Şi pasul spre unde încet mă chema,

Se întâlnea soapta lui cu cele divine

Şi-o lume în fruct copt mă îmbrățişa.

 

Privirea era de-o lumină închinată,

Ce-n picuri în suflet mi se revărsa,

Erai tu sau era o altă suavă simțire

Şi cerul tot în stea mi se cuprindea.

 

Acum privesc amintiri  de ceară,

Sub focul nostalgic apar şi dispar

Şi dorul mă gustă în esența amară,

Mai vino-mi, în visul din sfântul altar.

———————————

Eugenia BUCUR

Slatina

12 februarie 2020

Violeta Cuțurescu-Urdă: Cuvinte încrucişate

         Hai noroc! Să vă povestesc ce-am priceput… Ăă….. ce-am pățit. Că doar tot priceputul a pățit-o, nu? Poate pricepeţi ceva din asta… Să n-o păţiţi şi voi. Eu am rămas motto… ăăă… mot à mot!

            Într-o bună zi (a îndrăgostiţilor, parcă) – mă rog, vorba vine, că numai vorbă n-a fost – apare năbădăioasa de nevastă-mea și-mi aruncă-n față romul cu bunătate de ceai în el, ocărându-mă că stau ca o balegă şi nici măcar nu mimez romantismul. Da’ ce trebuia să ţipe aşa, de parcă eram după deal, … ăă… de parcă nu vedea calul… ăă… dealul… ăă…vârful calului… S-o priponeşti de lustră, nu alta!  Păi da, a trecut vremea când mirosea coama a balegă…aa  măr… ăă… mărul a păr… a… prună…?… Hm, da’ i-am trântit-o și eu: „de unde, dragă, atâta rom… mimo… mimantism?” Că nici nu mă mai țineam călare,… ăăă… nu mai ţineam minte de la ultima… mimare. Și mi-a amintit ea cea mai rom…ăă.. antică, ăă… pantomimă, că cică o imagine face cât o mie de cuvinte: mi-a trântit o herghelie de imagini, de mi s-au încrucişat copitele… cuvintele… ăă… adică mi-a trântit ceașca,  fără să scoată un cuvințel. Ceaşca mea cu cai în galop!… Țăndări s-a făcut. Eee, cu asta a sărit calul!

            “Iubireee, bibeloou de porțelaaan!” Atunci mi-a sărit și mie țandăra. Eu, în furia mea,… euforia  mea, m-am lăsat de băut… De băut ceai. Asta e pasiunea beției… Adică beția pasiunii: cine se frige, suflă și-n nevastă… Sau în ciorba rece?… Mă rog, dacă mai apucă. Eu n-am suflat o vorbă…. Mi-a suflat-o altul! Amanta, normal, că doar nu nevasta, n-aveam eu norocul ăsta! Hai noroc!

            Iubiree, bîlbelo de porlețaaan! Apoi am sticlit… ăăă… am ochit un  mat. Eram mândru, ca un șah: mă lăsasem de băut de trei zile și pentru c-am rezistat eroic atâta amar de vreme, am socotit eu c-a venit  amaru’… ăă… vremea să-mi înec amaru’… Atunci am intrat să-mi încerc tactica de şah… Să  beau mat și să joc beat. Ăăă.. nu… Adică m-au ținut în  șah și mi-au dat mat…. ăăă… mi-au dat de băut. În sfârșit…. În sfârșit, mi-au adus de băut!! Cum spuneam, am sticlit ochii… ăă… am coclit… am ochit sticla. Am deschis linia pentru atac cu o vodkă. Am avansat C4, coniac C5 şi tot aşa… De fapt, am băut de mi-au sărit ochii, apoi m-au bătut… M-au bătut pantofii și am băut de ciudă. Pe urmă am jucat sticle… adică nu, … șah! Unul, la o masă, tot țipa: “mat!”, de parcă eu nu știam unde mă aflu! Încă mai știam… Încă nu-mi băusem pantofii…Păi dacă mă strângeau… Mă strângeau ăia cu ușa, să plătesc! Da’ ce, eram nebun… să mă sacrific? Atunci am zis: gata, joc și eu un simultan… la două halbe şi-un clondir şi p-ormă fac rocada! Și m-am făcut… praf… M-am spart la sticle. M-au spart. Pe praful ăsta… Hai, noroc!… Noroc că știam toate piesele. Și-am jucat… din repertoriul şahist. Hop ş-aşa!… Ş-o bere pentru calul meu!… Da’ nu-l priponisem… Şi nu prea mai erau sticle. Nici pantofi nu mai aveam. Dar aveam un ceas.  Mai aveam un ceas până să plec… Și l-am băut.  Am mai stat o sticlă… Sticlă cu ceas… ăă… ceas cu sticlă de cristal! Păi ce nu face omul pentru o sticlă, nu? Daaa, eu joc dur!… Continue reading „Violeta Cuțurescu-Urdă: Cuvinte încrucişate”

Liliana DEREVICI: Medalion literar -115 ani de la nașterea poetului Radu Gyr. Lansarea volumului “ÎNTOARCEREA DIN CRUCIADĂ-viața poetului Radu Gyr între realitate și poveste “, autor AL. FLORIN ŢENE

Noul roman al  președintelui cenaclului literar “Radu Stanca” al « Centrului de Vârstnici nr. 2 Cluj-Napoca», scriitorul AL. FLORIN ŢENE,  „ÎNTOARCEREA DIN CRUCIADĂ-viața poetului Radu Gyr între realitate și poveste” a apărut de curând la editura Casa Cărții de Știință. Este a 84-a carte publicată în cei 78 de ani de viață ai autorului. Domnia sa a mai scris cărți în acest stil, despre viața altor scriitori cum ar fi: Gib Mihăiescu, Al. Macedonski, Ion Minulescu.

Radu Gyr s-a născut la 2 martie 1905 la Câmpulung Muscel, fapt pentru care s-a ales prezentarea acestei cărți acum în prag de martie. După expunerea câtorva momente semnificative din viața poetului Radu Gyr, autorul prezintă cronica literară pe care a făcut-o scriitoarea din Craiova, Adriana Răducan, membră a Uniunii Scriitorilor, referitor la cartea „ÎNTOARCEREA DIN CRUCIADĂ-viața poetului Radu Gyr între realitate și poveste”. Scriitorul Al. Florin Țene a folosit istoria literară la prezentarea poetului Radu Gyr dar împletind-o cu imaginația sa, punându-și fantezia la lucru. Majoritatea poeziilor sale au fost scrise în temniță  pe săpun sau recitate pușcăriașilor ca să fie reținute. În groznicile temnițe comuniste  l-a cunoscut pe vrednicul de pomenire, poetul Valeriu Bartolomeu Anania care i-a dedicat o poezie. Radu Gyr  fost autorul imnului legionar. A fost închis și condamnat la moarte, pedeapsa comutându-se apoi la 25 de ani de muncă silnică  pentru poezia-manifest „Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane”.

„Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,

nu pentru patule, nu pentru pogoane,

ci pentru văzduhul tău liber de mâine,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”

Poezia a fost recitată de scriitorul Al. Florin Țene într-un stil actoricesc, punându-și tot sufletul, împreună cu o altă poezie semnificativă foarte frumoasă „Iisus în celulă”.

« Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă.
O, ce trist si ce-nalt părea Crist !
Luna venea după El, în celulă
Si-L făcea mai înalt și mai trist.

Mâinile Lui păreau crini pe morminte,
Ochii adânci ca niște păduri.
Luna-L bătea cu argint pe veștminte
Argintându-l pe mâini vechi spărturi.”

Prefața acestei cărți este scrisă de istoricul IONUŢ ŢENE care cuprinde considerații despre poezia lui Radu Gyr.

Scriitorul Al. Florin Țene amintește de o comparație între Radu Gyr și Adrian Păunescu pe amândoi legându-i același filon de patriotism.

De menționat faptul că numele poetului Radu Gyr era Radu Demetrescu, care și-a luat numele de Gyr de la un munte de lângă Câmpulung Muscel, muntele Grui.

Așa cum menționează în cronica sa literară doamna Adriana Răducanu, cartea este structurată în două părți ce cuprind zece capitole, fiecare capitol  fiind precedate de un motto din creația poetului Radu Gyr, iar înlănțuirea capitolelor făcându-se gradat ca un model de estetică a textului. Munca scriitorului Al. Florin Țene este o adevărată și imensă cercetare  de arhivă, de istoric literar prelucrare, care relevă pasiunea sa pentru studiu și adevăr istoric, contribuind la consolidarea culturii române.

“Personajele sale reprezintă drama intelectualului  român care protestează în fața mașinii de abrutizare și de negare a personalității umane”, așa cum arată cronicara Adriana Răducanu în materialul său. Tot dânsa evidențiază volumul ca o „impozantă lecție de eroism, demnitate și sacrificiu, stilul reflectând sensibilitate și profunzime a ideilor”.

Prin curajul și vocația scriitorului Al. Florin Țene, imaginea poetului Radu Gyr capătă noi dimensiuni, fiind o reparație morală a personalității sale.

În a doua parte a ședinței, domnul profesor VASILE SFÂRLEA a citit două poezii scrise de domnia sa, închinate voievodului Gelu, a prezentat câteva curiozități intelectual-culturale despre Demostene Botez și despre Petre Ciubotaru și a făcut o comparație între Eminescu și Cuza, între luna ianuarie și februarie.

Continue reading „Liliana DEREVICI: Medalion literar -115 ani de la nașterea poetului Radu Gyr. Lansarea volumului “ÎNTOARCEREA DIN CRUCIADĂ-viața poetului Radu Gyr între realitate și poveste “, autor AL. FLORIN ŢENE”

Ioan MICLĂU GEPIANUL: Restituiri – O NOUĂ CARTE A EPIGRAMIȘTILOR ROMÂNI

,,IONII EPIGRAMEI ROMÂNEȘTI”

            -Culegere antologică-

 

Ediție îngrijită de Ionel Iacob Bencei și Nelu Vasile, cu un Cuvânt de prezentare a cărții de Ion Marin Almăjan.

Publicare la Editura ”Napoca Star”, Cluj-Napoca, 2017.

   Întâlnirea mea cu scrierile epigramistice ale scriitorului și poetului Ionel Iacob Bencei nu este nouă, ba încă mă pot mândri cu faptul că marele iubitor al dialectului bănățean, epigramist geniu, nu  ne-a uitat pe cei mai de-departe, iar cărțile dumnealui au ajuns și la noi în Australia. Câteva titluri de carte cred că este foarte potrivit a le aminti aci:

”Dă dor, dă jale, dă drag”, ”În Memoriam  Dimitrie Jiga”, ”Epigrama ”Iacobină” de la începuturi până la…2006”, ”Risipite prin sertare”, și încă altele tot atât de valoroase și pline de înțelepciune, fiindcă pentru un adevărat epigramist cu adevărat talent, epigrama creată este asemenea injecției ce o face doctorul pentru a ne însănătoși de boli și de năravuri! Mai trebuie să recunoaștem totodată că, acest gen literar aparține începuturilor artelor, folosit încă dim vremi preistorice, cu o circulație orală până la apariția scrisului! Bătrân ca vremea!

    Această nouă culegere antologică dedicată ”Ionilor” epigramiști, care adună nu mai puțini decât 164 autori, o consider de-a dreptul o adevărată capodoperă, și nu greșesc, fiindcă cititorul va găsi în această carte ”un car cu stele încărcat”, adică un univers care cuprinde din fiece parte a vieții noastre, o învățătură, un sfat, o înțelepciune! Și, fiindcă și eu sunt un Ion-Ioan, mulțumesc domnilor Ionel Iacob Bencei și Nelu Vasile, găsindu-mă și pe mine pe la marginile lumii, cu câteva catrene de ale mele, spre cuprindere în această carte atât de valoroasă.

   Recomand cartea oricărui cititor iubitor de acest gen literar concis, versificat, cu duh de sănătate!

––––––––––

Ioan Miclău Gepianul

Cringila N.S.W

Australia

13 februarie 2020

 

Galina MARTEA: Romanul care te predispune la confesiuni

Cu o denumire specifică și destul de interesantă, romanul „Amiază nevindecată” (Editura „Victor Babeş” din Timişoara, 2018, pagini 311), de Veronica Balaj (scriitoare, poetă, jurnalistă), determină o sensibilitate deosebită față de procesele vitale ale omului, simultan întruchipând în mod concret fenomenele esențiale ale vieții umane ce sunt într-o legătură indispensabilă cu existența cotidiană, având în relief aspectul dragostei, al suferinței morale, al fericirii și al plăcerii afective. Sub raportul acestor înfățișări se distinge sentimentul uman în relațiile dintre oameni, adică procesul afectiv specific uman ce exprimă atitudinea omului față de realitate, față de cele înconjurătoare, față de a cunoaște și a simți credința și pasiunea intimă legată de cineva printr-o prietenie foarte apropiată, caracteristică unui mediu restrâns. Cu această atitudine plină de bunăvoință și prietenoasă față de o anumită persoană, bazată pe aspirații și interese comune, se zidește conținutul integral al acestui roman cu triplu plan epic. În contextul acestor descrieri, cunoscutul critic literar Adrian Dinu Rachieru își expune propriile viziuni în prefața acestei lucrări, „Amiază nevindecată” fiind romanul care impresionează nu numai prin structura internă și externă a conținutului, dar și prin calitatea stilistică în a formula acțiunea subiectului. Atât Adrian Dinu Rachieru, cât și Cornel Ungureanu, renumiți critici literari, au descris cu multă atenție conținutul cărții, precizând că desfășurarea actiunilor din operă literară au loc pe un vas de croaziera, iar personajele își dețin locul corespunzător în procesul de derulare a evenimentelor respective.

Romanul „Amiază nevindecată” o are ca protagonistă pe artista Teodosia, reprezentanta genului feminin, care interpretează rolul de a fi arbitru principal în efectuarea unui concurs destinat cuplurilor familiare care au decis să-și sărbătorească aniversarea nunții de argint pe un vas de croaziera. În cadrul seratelor festive, programate prin concursul respectiv, sunt relatate și istorisite diverse întâmplări din viața cuplurilor, totul fiind destul de interesant și intrigant, astfel fiind dezvăluită cu o relativă obiectivitate imaginea fizică și morală a personajelor, în evidență fiind suprapuse faptele lor, relațiile lor prin legătura reciprocă cu mediul înconjurător. Întrând rând pe rând în desfășurarea epică a acțiunilor, fiecare dintre personajele prezente în opera literară sunt într-o mișcare și schimbare emoțională permanentă prin diverse episoade, figuri ce simbolizează sinteza scenelor de viață cotidiană, acțiuni capabile de a impresiona și de a atrage atenția la întâmplări vitale destul de ciudate, demne de atenție, în rezultat construind un proiect fondat pe o suită ordonată de operațiuni destinate să ducă la atingerea unui scop și anume: al unui plan epic – unul alert și intrigant în care viața însăși este centrul de referință al existenței umane. Toate evenimentele relatate cuprind veșmântul cotidian, iar fenomenul de a trăi în armonie și prin relații curate de dragoste cu cineva exprimă cel mai frumos lucru pe care îl doresc nu numai pasagerii sau personajele de pe vasul de groazieră participante în concurs, dar îl sugerează și însuși subiectul și coloratura epică a întregii opere. Sub acest aspect, însă cu tangențe contradictorii-nefericite în paralel cu trăirile fericite ale altora, se înscrie și Anca, un alt personaj al romanului, prietena Teodosiei. Prezența Ancăi în lucrare simbolizează rolul unei femei nenorocită, solitară și abandonată de partenerul său. Așa fiind, Anca, îndurerată și întristată de pierderea neașteptată a iubitului său, rămâne pe țărm și în modul acesta nu face parte dintre personajele croazierei, dar, în același timp, este prezentă parțial la întâmplările ce au loc pe navă prin intermediul mesajelor-comunicărilor telefonice trimise. Corespondența dintre cele două prietene are un efect special – Teodosia încearcă să o consoleze pe Anca, mizând pe faptul că necazurile vieții trebuiesc învinse și depășite cu orice preț, iar însuși viața trebuie trăită indiferent de clipele plăcute sau triste ale destinului. Prin urmare, ironia sorții, fiind și filosofia existenței umane, este jocul neașteptat al întâmplărilor vitale, este jocul care dictează condiții corelate cu reușite și nereușite, cu căderi și urcușuri, cu plăceri și neplăceri, cu bucurii și tristeți, cu tot ceea ce unește viața omului cu mediul înconjurător al acestuia. Pentru a înțelege complexitatea fenomenului epic tratat în această operă literară este nevoie de o lecturare minuțioasă a întregului conținut, doar numai așa cunoscând toate circumstanțele din care se compun evenimentele ce au loc pe vasul de croazieră, cât și acțiunile reciproce dintre pasageri.

Construcția literară a romanului „Amiază nevindecată”, abordată de scriitoarea Veronica Balaj, se bazează pe sentimentul de dragoste și respectul reciproc dintre două persoane, iubirea însumând în sine procesul afectiv uman care se manifestă prin atașament sufletesc față de cineva. Autoarea descrie cu multă pasiune povestea de dragoste dintre cuplurile familiare prezente în concurs, susținând că fenomenul iubirii este un liant ce colorează epicul, ce colorează viața umană în diverse forme și acțiuni. Totodată, autoarea cuprinde și latura mai puțin pozitivă a dragostei, aceasta fiind transmisă prin experiența tragică și nefericită a Ancăi, prietena Teodosiei, dar în același timp și trăirile sentimentale nevindecate din dragoste ale Teodosiei. Drept care, Teodosia la fel se prezintă ca un personaj nefericit și neîmplinit în dragoste, trăirile interioare și experiența sufletească fiind în corelație cu întâmplările de pe nava de croazieră, umbra acestei povești de dragoste neîmplinită făcându-și până la urmă apariția – fostul iubit al Teodosiei din întâmplare este unul dintre pasageri. Ca urmare, romanul „Amiază nevindecată” este o istorisire a unor fapte, a unor gânduri și sentimente intime legate de viața a două personaje ce sunt nefericite în dragoste, destinul unindu-le prietenia, cât și despre existența fericită a unor cupluri care își sărbătoresc cu mult succes sentimentele de iubire după mulți ani de conviețuire împreună, lucru nespus de minunat pentru viața umană – toate evenimentele raportându-se la existența cotidiană în care epicul se desfășoară în trei planuri, cu implicarea unui număr mare de personaje, având în vedere că acțiunea se petrece pe un vas de croazieră, dar și în afara lui. Despre întreaga complexitate a acestor aventuri vitale ale omului, regăsite în romanul de față, Veronica Balaj scrie: „Veți citi și veți descoperi situații prin care fiecare a trecut, la un moment dat”.

  Continue reading „Galina MARTEA: Romanul care te predispune la confesiuni”