31 iulie 1974
Tata mama
Nană iubită,
Ai treierat tu, și noi cu tine, te-am dus mai înainte în brațe și și mai înainte în noi, iar acum te sărutăm cu o dumnezeiască iubire. Ai fi vrut o poezie în jurnalul pe care mama ți-l va scrie, o ploaie de confetti ce fac păpușile să cânte? Hai, Nana, să vedem doar oglinda noastră de la ruperea turtei tale. Stai pe pat, nu e șapte, ți-au venit nașii din America, iar cu somnul tău, salut, zici pa și te întorci la mămăița. Mama îți face reclamă plecând la serviciu. Și te sărutăm.
12 sept. 74
Nicăpăinede
Diana
es / os / pa as da
măi mă mo
29 sept. 74
Plimbare în Berceni Sud V, arătarea soarelui, exerciții la bătător – părculețe nu-s încă; strigăt în puțuri; valuri de lut verde și nuci numeroși; mai mult decât o emisferă cerească, amintirea și pomenirea Romei.
Nana, azi am fost la vaporean să declarăm electricele și nu era și am ajuns la ședință cu maiorul și plutonierul sectorist, în spălătorie, lumea căsca gura la maior, care povestea din decretul 153, ce închisoare iau cei care își alungă soțiile, care nu ajută la înfrângerea calamităților, care nu spun(e) numele vinovaților. Tu te-ai plictisit și-n fumul lor ai adormit pe umărul meu.
Am stat tot timpul împreună, am dormit, ne-am povestit, tu ai spus cum face măgărușul (i/ha), gâsca, ursulețul, purcelușul, Nana, și toate ființele; dacă zici tataia, spui și cărnii cacaia și babaia, bau-bau-lui. Ce bine petrecem noi – și după părerea ta. Fotografiile de astă-vară au ieșit faine.
Mi-e dor de tine și când suntem împreună. Clovnului, să mă ierte că i-am cântat: Are/părul roșu de jidan/și în ochi câte un ban/și mai are o vioară/ da n-o ține subțioară/că-i jidan/nu e țigan. Franceză ai început cu soleil, ba cu vivez votre vie/Allez en Roumanie, plus că seara ai ales, ca de obicei – era cu foi rupte – le plus petit Larousse și l-ai citit (ie-te).
30 sept, 74
parliamo con il zmeu
io sono Nana tu?
E mio padre ti ama
perche ti amo io
e dico venga venga
signor zmeu
che viene anche
la signora
la signora luna
luna luna et il zmeu
hanno detto aoleu
Miky mi hai datto questi fiori
ma la tua anima
non e la mia
Miky, perche mi hai indolorato?
Io sono Miky
ti sono portato i fiori
ma mia anima
c’e nel cosmos
O, cara mia Minnie
o cara mia mia
uno due tre
poc poc poc poc poc poc
în fotolii, între noi busuioc
canarul nu fluieră deloc
dicționarul cel mic
dansul din buric
Na na na fluierătură
fluierătură na na na
Ți-ai inventat jocul rezemătoarea fotoliului: mingii, moșnegi pupați (doar Pinocchio, să nu-i mai mănânci nasul… că tot crește), Miki, Minnie – le arunci din spate, pe deasupra spătarului, să pice, nevăzuți, în fotoliu, cu zgomot, ca-n prăpastia de dincolo a iadului. Dacă îți aduceam toate jucăriile, umpleai prăpastia.
1.X. 74
neneata, cacaia=carne; călătorie în ț. Ploicică. La policlinică, ajunși, ne chemau dimineața.
19X 74
Astăseară: luna. Până acum: taia (steaua); de aseară: bec și bloc. Astăseară: hopa silabisit, chiar hopa șa sau hopa-hop, cu dans. Cununie-n coșmelie (biserică). Insistă cu babaia și bu (bau-bau), la orice cavernă, chiar din pâine.
Și-a învățat obrazul și și-l înțeapă cu degetul când o întrebi: ai obraz? Unde ți-e cheresteaua? Plăcerea nasului propriu și al celor dragi. Ochii, cu mister. Confuzia frunte-barbă. Căutarea limbii (în gaură de șarpe).
Veta (ta) are succes scontat. De n-ar fi bolnavă, ar fi o nebunie.
Nana mea, ai învățat de acum 2 -3 seri că dacă se întrerupe curentul, și toate dacă se întrerup, Steaua mai stă aprinsă, să i-o arăți lui tata, și luna să i-o arăți mamei, iar noi să te iubim de oriunde, de oricând, Nana mea.
Iubirea ta nu mă cutremură
pe cât bucuria ierbii cu ea în mine
creșteai alunec în sinusuri
neînnăscute mie nici nimănui
cum ni se întâmplă pic
din lună și din stea iar tu
cu degetele toate arătătoare
mă așezi pe vetrele dintâi
să te chem cu ochiul nu cu
obrazul nasul fruntea limba
mă voi pierde ușor cu o răgușeală
până să prinzi de veste cum
cineva se poate pierde ori
o iubeai pe Elisaveta anume
nu n-o iubeai o iubeai pentru
chemarea mea să te înveselească
în chipul neîntâlnit în alt chip
uite că povestea se povestește sieși
tu ai început să adormi
mama și mama te mângâie
de-aș vorbi cu tine știi cu biserică
în călătorii sub cer în timp
mereu m-aș așeza asin
să o pornești să te bucuri
- X. 74
Pantomimonina, pantomimonana, pantopanto mimona mimonina minamimo (prin Berceni, să-i dăm telefon Noanei de mama).
25.X, 74
Donda – donda – donda n dor
Unde ești tu lună, fă
Dopă nor pe după nor
Uite-mă
Dragă Nană, uite-mă.
5 XI 74 B
Ce-o fi furând, căci iar se bucură la ce s-a mai bucurat, la soare, aseară la stea și la ai ei, la somnul pe umăr, pe iubire, de unde să furi, și ce cuvinte, ce jucării, Nana, toate în ochii noștri, din ai tăi, a început să-mi placă și mie cerul, pe senin pe frig.
9 X 74 Berceni
Mita Mița Mița
Face pe pipița
și pe veverița
Frige prepelița
Nana Bu, Nana Poc (Baia). Bau-Bau a mâncat pe Chichi; îi face pa, îi dă să mănânce; țipi, ea bate cu pumnul îm masă; răspunde cerții, cară pe Mița, Gabriela și Petruța una lângă alta pe pat, pe cai, la dans, la Bu. Închide ochii. Plăceri anatomice de recunoaștere. Șterge praful cu cârpa peste tot. Aleargă într-una, dansează oriental, preferă o anume veche a ei muzică, te privește în ochi te râde, îi închide. Citește. Mult, văd că de minute, îmi nenorocește caietul adult; alergia îi mai scade, dar în loc de 3-4 picături de doctorie primea o linguriță – le înghite dumnezeește.
Fotografii după statuile lui Anghel la cărturar – îi spun cum îl cheamă, ea: Kukuda. Monseniorul Ghica. Mi-a luat stiloul, m-a luat și pe mine. Ne privim pe sub nasă, aranjează cărțile după o tactică prelungită, le tasează, trage fața de masă, sare în sus la o ilustrație, cu zgomote, a unor salturi de cascadori, vrea cântece cu poantă pe care să o spună ea și – după – toată ziua – mor, mor, mor -: aaa acum e toamnă (ea:) da. Acceptă exerciții de dans, îmi ridică tălpile, doar atingându-mi-le, până sus spre tavan (reactor atomic), mă ocolește, ca mai înainte masa și fotoliul, mă va săruta la plecare
America, America
e de Nana, e de Nana
e de Nana și de Tata
America, America
Vede bine, aude bine, mirosul nu i l-am mai încercat, pipăitul îmi amintește mângâierea minunii, gustul – generos, manierele, felul de a fi, gândul – epatante.
Luni 11 XI 74 Berceni
(păcat că am întrerupt ieri, când aveam în minte o zi întreagă de minuni)
Astăseară, cu steaua, cu becul, în leagăn, nu încă (o pui și se agață să o dai jos); o mașină pornește motorul în spate, o ia la fugă. Văd un câine, îl reperează, în întuneric. La magazin oferă un pachet cu biscuiți unei fete mai mari (asta trebuia să-l plătească la casierie? Or ieșea spunând, mi l-a făcut cadou, când venea rândul Nanei: ce să plătesc, vezi mata la mine? nu știu încă ce e un cadou; dar îi întindea tot coșul de putea s-o și jefuiască). Am pornit-o pe jos – am și traversat Metalurgiei, la telefoane: dansul cu un băiat mare – călușărește el, din șolduri ea, oriental. Mai și râdeau telefoanele. Mamă-sii, la telefon (A, a, a, acum e toamnă?) DA. (E, e, e, frumoasă vreme e?) E. Ies pe jos, cu o floare, mirosind-o pe rupte amândoi.
(Floare, floricică,
Cine e mai mică?)
Ata
(arătând spre floare)
Cine e mai mică? (Nana)
Ata
Sărind peste noroi, ocolindu-l pe bordură, țintesc un luciu și sar cu stângul, după un salt prin aer începe să mi se scufunde sub greutatea amândurora, moleșitor, plăcut, fluierul drept se izbește de dunga spărturii de asfalt, tot atunci Nana scoate un țipăt, mă trezesc din stângul, o apăr, ca-n băiță, o ridic ca într-o plasă de fluturi, nu mai zice nimic, simt o euforie, încep să-mi extrag piciorul, simt când mi-a ieșit genunchiul, am impresia că laba piciorului îmi râde, eu ce să mai fac, evazat, burlănind, în brațe cu Nana, iar când, după refuzul piureului mâncase mămăligă muiată în zeamă de fasole (!), până ne-am dat seama că e dreasă cu untură, și nici uleiul nu-i e prea permis, la alergia ei, vine vorba că până unde e ea de mare și cum e MALE, MAE, MARE, zice.
20 noiembrie 1974
Nu e (pentru tot ce a fost: o jumătate de măr terminată) male. l eteric. Privirea în ochi. A, a, a. Da. E. Și-arată burtica, umerașul (mișcându-i) ochii închiși. Pasiunea dansului, twist, salturi bruște, genuflexie.
30 XI 74
bobote (brânză)
pupune (păpușă)
(farmecul unui măr)
Draga mea,
Citind în carte, spui cuvintele pe care le știi și silabe: cum ai înțeles că acele cuvinte sunt scrise, unde-ți voi fi citit eu?
Noi suntem afoni. Tu? Vei suferi mult în carieră?
(Vream să fiu trist, am caietul de tristețe în camera cealaltă, doar plătim. Să știi că disperarea ar fi o distracție față de spleen-ul nenorocit provocat de atmosfera politică a țării. Aș fi fost poate un scrib mai răsunător, așa îmi trudesc surdina, refulându-mă în speranța că tu vei împlini, tot sentimental, sufletește, oricând în afara propriilor idei – vei fi o femeie doar – și totuși, vei reflecta așa – dacă atmosfera era cea de la televizor, de ce nu închidea televizorul și așa mai departe, așa este, Nana, Alexandra-Maria Anca X, ori X-Anca. De-ai citi aici mi-ai vedea fericirea dorințelor, să-mi păstrezi numele, visul de renume rămânând să-l ducă mai departe odrăslirea ta. Am deschis fereastra, e lună. O închid, căci Nansi tușește, a adormit de oboseală, umblă la Curtea de Argeș, muncește creatoare în fabrici, o iubim, da?)
Te aud plângând. Plângi rar. Și numai pentru că nu vrei să te culci. A, chiar astă-seară, coborând de pe cai, i-ai răsturnat peste tine și te-ai speriat; cu un reflex mai mult decât cerebral, i-aș fi prins.
Hai să scriem amândoi. De ce-mi iei, dansând, penița, apoi capacul și-a. Ce mâini curate frământă caiețelul diary. Noi te iubeam, vezi bine, ce egoism o fi iubirea, dar pentru tine te iubeam, cum nu știu de acum de-oi putea și tu să te mai iubești (te imaginez la 18 ani – și noi, speriați de ispitele tale).
1 dec 74
Iubită Nana
o să vină gerul
jos e pământul
și sus e cerul
(ea arată)
ta-te, mult t, vocale, silabe de isterie.
Cred că tu nu știi ce e zgomotul și somnul îți e liniștit, visezi liniște.
Tataia, mamaia… dac…dac…ou…na-na…pa…banii = punguța cu doi bani; când citiși cartea cu poze, cu flori, cu copii – pălăria băiatului, floarea de la pălărie, ghetele (mama și ochelarii nu-i arăți niciodată în carte ci acolo unde sunt prin casă ori unde trebuie să fie, ai impresia că nimic nu se schimbă, te învăț să ne batem palmele și vii cu tot corpul, te păcălesc și-mi cazi în brațe, nu te păcălesc eu când spui corpul, nici onomatopeele, nici replicile la poezii.
Te-am mai învățat care lucruri sunt roșii prin casă (când ai văsut cocoșul în carte: banii).
Pantomima ți-e plină, galeșă, inteligentă, îngerească. Plăcerea imensă ți-e să faci ca măgarul.
Nu uiți. În patul mamaiei te zbengui ca pentru a o aminti, te privesc, e și mama, a venit și maica Rina, mă bucur pentru mama mea, mamaia ta cu care te jucai, e la spital, te dorește, n-ar îndrăzni să te cheme în vizită la oncologie.
Doamna Zoe a fost de părere că gesturile mâinilor tale sunt politice, și privirea, ținuta în poza din 30 iulie, color, trimisă de nași de peste ocean.
13 decembrie 1974 B
Un an și jumătate, să trăiești. Mama e la Curtea de Argeș, eu mă bălăbănesc într-un fel de melancolie, de care nu mă vei mai fi crezând în stare. Tanti se întrece cu mine să-ți interzică una și alta. Maică-ta mare, de la spitalul de la șosea, ea mă întristează. Tataia al tău de la Târgoviște, pe care l-ai văzut o dată, de două ori, dar și mie mi-a spus unul că sunt prea palid. Hm, cu mama ne-am fi jucat împreună mai mult.
Speranța de Richard Antony, cu Nana-na-na, nana nana – am luat-o în salturi, în zbor și plutire – nu m-am jucat de fericit între amintiri triste, ce mă temeam să nu te atingă.
Tot n-am aflat ce-nseamnă Acan – oare pantalonașii tăi ce se încheie pe umeri?
Foaie verde Mărior
Am plecat să mă însor
N-am cu cine n-am cu ce
Mărine și Mărie
14 decembrie 1974
(Ploaia) Poaia pouă: pic.
Cascadorii de la Lido
cântă joacă do-re-mi-do
Plăcerea panterei, mai mare decât a focii, recunoașterea în puii de tigru a pisicilor, iată-te și pe tine mai atrasă de tropical, vom fi fiind mai mult nordici, fata mea?
Păpușile miniaturale n-au haz, nu-i așa? Dar ale d-nei D?
19 XII 74
sase (ceas); ciupitură tatei și mamei (de preferință, având pielea mai subțire)
leitmotiv: tata bate bau-bau cu bățul mare
2 ianuarie 1975
Am mers la tataia Nase (pantomimă) și la mamaia Cati. N-am vorbit. Mi-au plăcut peștișorii și i-am mângâiat. Pisicuța neagră semăna cu un ursuleț. I-am smuls de două ori laba dreaptă din față. Tataia i-a înșurubat-o la loc. Până la urmă, înainte de plecare, am stat și pe umerii lui. La Cati, nu. Mi-a dat un pui cu o jumătate de coajă de ou. Mi-a plăcut mie dintre bibelouri.
Am 12 kilograme. Tata făcea socoteala că are 80. Mama se văita și ea. Ce să le faci? Ajunși acasă cu 111, 102 și 95, ne-am culcat, iar seara am stat la televizor. Tata a venit de la baie întors pe dos, îl mușcase un păianjen. L-am masat, cum îmi face mie mama bu. Vărsasem apa pe fața de masă. Acum muiam palma în locul acela și-l îmbăiam pe tata, care s-a vindecat. Curând îi dispăruseră vânătăile și ipohondria.
Spun multe cuvinte, aponiți, nănamăți, acani – p-astea nu le cunosc ai mei. Spun multe propoziții: cheia mau (cheia de învârtit pisica); tata, aida a nana, aida a papa; pom, paă,par(r)te, buni, bune, bine, pâine, mâine, bani.
7 ianuarie 1975
Cine a scris pe perete?
Musa.
Ce-i asta?
Masă
Și aia?
Ușa.
Ce faci tu la oliță?
Caca
Și mai ce?
Pipi.
Ce e ăsta?
Pumn
Ata ade a Nana… Taii… Dăi… Pală… Fok…Phu…pute
Îți bați joc de mine?
Da
Sunt un rahat?
Nu.
Mă iubești?
Daaa!
Îmi scoți un dinte?
Da.
Îmi dai un sărut?
Da.
Vrei luna de pe cer?
Da.
S- bat pe mama?
Da.
Să-i dau na-na lui Nana?
Da.
Lui Bau-bau?
Da.
Ești frumoasă?
Nu.
Să te bată mamaia?
Da.
Unde?
Ata (arată coada)
punu (săpun)
Cine e ăla?
Nenea.
18 – 19 I 1975
Spune orice cuvânt, cântă orice melodie, dansează orice dans:
Trei moșnegi cu plete sure
S-au dus și ei la pădure
Și-ntâlniră un zapciu
Și făcură toți: haptiu.
A spus film.
Ce faci, nene Leonardo?
Ce să fac și eu, pictez.
Să scriu mama?
Da.
Nana Babana?
Da.
Tata prostu?
Da.
Ce-a spus astă-seară? Haptiu. N-a spus că mă-sa vorbește ca o moară stricată și a plâns când m-am prefăcut că o pleznesc. Îl recunoaște pe tataia (în desen, bașca Nene, Bebe, Tanti, Pasăre/Pape).
Les debuts du Calcul (Paris, 1965). A deux volent les hirondelles. Pour l’enfancon. Je m’en vais au bois.
Un nez, deux yeux,
Une bouche, deux oreilles,
Un cou, deuz bras,
Une tete, deux mains,
Une poitrine, deux jambes,
Un ventre, deux pieds
Tout cela est a moi.
1, 2, 3, je m’en vais au boi,
4, 5, 6, cueillir des cerises,
7, 8, 9, dans mon panier neuf,
10, 11, 12, elles sont toutes rouges.
Jean-Jean, notre bon marchand,
Ne vend que des anes blancs.
31 I 75 B
Încet: – Hai, spune lui tata, ce a făcut cocoșul; spune, a plecat pa, da? – Da. Tare: – Ce-a făcut cocoșul? – Ou.
Încercările cu a fost odată o brânză, copii ei: șvaițerel, caș și cașpăcal, pe unul l-a luat în gură o cioară – cra – mama era când neagră, când împuțită de supărare.
2 II 75 B
Trei moșnegi cu plete sure
s-au dus și ei la pădure
și-ntâlniră un zapciu
și făcură toți: hapciu
Pădurarul dinadins
le răspunse dur: v-am prins,
lemnele furate îs
nu mai ziceți voi nici pâs
Prin pădure prin poene
ne plimbarăm și noi, nene,
mutrele noastre nu-ți plac
ia intră mata în sac.
5 II 75 B
(Mama:) Ține-l de urechi (castronul). Nana se ține de urechile ei. Nana: Bobo; Mama: N-am, o să cumpăr mâine; Nana: Banii… Fon (de ieri, de când l-a instalat)
8 II 75 B
Mama,patu ud. – Ce face afară? – Nine. – Ce-a băut mama? . Fea. – Ce-am în mână? – Gaia. – Cine e asta? – Nașa. – Dă-te-n mă-ta. – mă-ta tu.
10 II 75 B
Sur la route ya des fleurs. Noel des Jacques.
Vine-o cioară jos la moară
Tica tica ta
Să macine grâu, secară
Tica tica ta
Găina cerne făina
Tica tica ta
Și gânsacul umple sacul
Tica tica ta
Hop ș-o rață mică grasă
Tica tica ta
Duce sacul plin acasă
Tica tica ta
13 II 75
Dodo pae șina (să repare mașina). Mama ucă Nana (urcă). Mama pune cap ghină (găină). Nu e cupa (cârpa). Nani, nani, chichi mamii.
16 II 75
Vine boabă
de întreabă
ce faci Nană
bine Boabă
ia taci nană
nu tac boabă
cânt copilului
s-adoarmă
nani nană
nani nană
pui de boabă
bobaboboboba
21 II 75
Orice cuvânt îl reia uneori prescurtat. Replicile încep să fie replici. Mângâie din proprie inițiativă: Gigică sunt eu.
Nea Alecu,
Copilașul cel mai mic
Nu sunt eu, e un pitic.
25 II 75
Mama, puga. – Bine (o ia în mână și strecoară ghiocul deasupra ascuțitoarelor. – Ia decu, mama, Nu pot, mi-e frică. – Fică. – Ia-l tu etc.
Continue reading „Rodica ANCA și Alexandra-Maria CITIRIGĂ – Impostație la un an-doi” →
Volumul de 1200 de pagini ce mi-a sosit de la Chișinău, intitulat” Enciclopedia scriitorilor români contemporani de pretutindeni- în propria lor viziune“ cuprinde bio-bibliografia scriitorilor români contemporani de pe toate meridianele lumii. Tomul este copertat, și tipărit într-o tehnică tipografică de excepție, fiind semnat de Acad.Mihai Cimpoi și Traian Vasilcău.
Am vrut să-ți scriu, mă jur ,
HERTA MÜLLER (II)
APEL
Îmbrățișarea primăverii
2020 în cinematograful ”7 Noiembrie” din Ciudanovița.
