Eugenia BUCUR: Decembrie

Decembrie

 

Cade decembrie, în amintiri,
Încărcat de lumina zăpezii,
Vegheat de drumuri lungi,
Stele prin urma plecării,
Să capete strai de fulg alb,
Cu el să zboare până departe.
Uite, în inimă la mine e un loc.
E gol şi e linişte, şi e noapte.
Acolo voi ați stat în sărbători.
Nu va mai sta nimeni niciodată.
Ca un fum gândul se ridică lin,
Răspunsul stă în bolta curată,
Iar pe ea dorurile aşezate-n cruci.
E iarnă şi plouă des şi mărunt,
Suflet lângă suflet, împreunate,
Ce numără spații, ce dor cărunt!

———————————

Eugenia BUCUR

Slatina

8 ianuarie 2020

Emilia-Paula ZAGAVEI: Tristeți ancorate (poeme)

ÎMBĂTRÂNIRE

 

Mi s-a rărit urzeala anilor din zestre,

La coatele uitării timpul s-a-mpuținat,

Durerile își scriu iubirile perverse

În trupul azi îngenunchiat de avid păcat.

 

Mă clatin, poticnindu-mi penelul de un vis,

Penița colorând umila mea poveste,

Privirea-ncețoșată mai caută-n abis

Umbra iubirii scrijelită în proteste.

 

Ninsori se cern la tâmple tăcute și cuminți,

Chipul de lut își etalează triste riduri,

Pierdută rătăcesc printre-amintiri fierbinți

A căror slove albe se golesc prin rânduri.

 

Nimicul se întoarce dând timpul înapoi,

Nimicul nu mai e la fel ca altădată,

Adaug trist în suflet tablouri de război

Ștergând și lacrima ce a uitat să cadă.

 

Cu sângerânde tălpi pictez pe al meu portet,

În podul palmei prind cenușa prăfuită,

Rămân o transbordată într-un roman secret,

Tristețe ancorată în viața răzvrătită.

 

 

UMBRE PUSTII

Zăpezi medievale cu gust de amintire
Se cern tăcut pe strada uitată de iubire.
Umbre pustii dansează despletite
În inimi ce se vor mereu iubite.

 

Se-nvăluie de ceața căzută peste gând
Uitând de-a lor chemare lăcrimând,
Se-mpart în cete alese pe sprânceană
Sorbind câte-un cuvânt din călimară.

 

Continue reading „Emilia-Paula ZAGAVEI: Tristeți ancorate (poeme)”

Ileana VLĂDUȘEL: Ninge!

Ninge!

 

Strecurând prin sita iernii, cerul praful îl revarsă

Și golit de sentimente,  alb pământu-l desenează.

Înlemniți de frică în gheață stau copacii înțepeniți,

Iar i-a nins pe tâmple cerul, viforul din nou i-a prins!

 

Lăcrimează ramu-n cale aplecat de atâta ger,

Încercând să-mbrățișeze rest de soare, întind spre cer

degete încovoiate de moșnegi.  Prea timpuriu

ochii lor sculptați în verde către cerul plumburiu,

 

Nevoiți au fost să îndrepte rugăminți de renunțare.

N-au pe ei decât o haină și aceea-i rece tare!

Plânge ceru-n mii de fluturi înstelând pământul tot

și acoperind de jale totu-n jurul lui potop.

 

Mușcă flacăra cea albă trup călduț înmugurit

și-ncălzește între brațe rod cu viață împădurind

streșini, canturi de ferestre , frunze albe acoprind

toată zarea ce se întinde, haina iarnă cucerind.

 

Litere înghețate bocnă ies din buze aburinde

mestecând cu lăcomie din silabe, prea flămânde

de a soarelui căldură. Încleștate între dinți,

nu mai vor să-și strige gândul și se ascund de acum cuminți.

 

Lumânările de gheață stau topite în ram uscat

luminând alb, șevaletul de natură scos din raft.

Zornăind arginții iernii, vântul cântă amestecând

praf de stele albe ninse de al iernii rece plâns.

 

Din salcâmi de nori se înfoaie flori căzând către pământ,

mângâind molatec rana urmelor de frunze. Plâng

în tăcere despărțirea de a cerului cetate.

Ninge liniștit cu stele și cu vis de zile calde…

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

10 ianuarie 2020

Liliana DEREVICI: Cele două cariatide ale unității naționale – Eminescu și biserica cu participarea la realizarea Unirii

Cenaclul literar “Radu Stanca” de la „Centrul de Vârstnici nr.2” din Cluj-Napoca desfășurat  în 8  ianuarie a anului 2020 a avut ca temă: „Eminescu, cizelator al limbii române și rolul bisericii în realizarea Unirii”.

Ședința a fost deschisă de  președintele  cenaclului literar, scriitorul AL.FLORIN ŢENE care după anunțarea temei a dat cuvântul scriitoarei  LUCIA-ELENA LOCUSTEANU care  în debut a specificat calendarul lunii ianuarie, personalitățile remarcabile care s-au născut în această lună și evenimentele deosebite care au avut loc. Au fost menționați:scriitorul-Ioan Băieșu, dramaturgul-Ion Luca Caragiale cu „O scrisoare pierdută”, scriitorul Emil Gârleanu, scriitorul Petre Ispirescu și capodopera speciei literare epopeea: „Țiganiada” cu cele două idei importante sugerate: că toți ne naștem egali și că un stat ar trebui să aibă conducători intelectuali.

Apoi doamna profesoară a trecut la tema propriu-zisă despre inegalabilul Mihai Eminescu, lumina literaturii române, oprindu-se și la activitatea sa de poet dar și la cea de gazetar. Este de remarcat felul în care Eminescu a dat frumusețe limbii române având acea coloană vertebrală ca ziarist dar și ca om. Arta adevărată pune pe primul plan calitatea, emoția care pleacă dintr-o trăire adevărată, a spus dânsa. Eminescu cizelează limba, ceea ce o afirmă în arta sa poetică: „Icoană și privaz”:

« Voit-am a mea limbă să fie ca un râu
D-eternă mângâiere… și blând să fie cântu-i.”

Tot Eminescu menționează că poetul trebuie să fie al veacului copil, să aibă inocență, frumusețe, acuratețe a exprimării adevărului și trebuie să fie în acord cu trăirile veacului său.

În creația sa Eminescu are trei etape-când se inspiră din creația folclorică

                                                                 -maturitatea și

                                                                 -genialitatea

În fiecare etapă Eminescu are artele lui poetice. În prima etapă el afirmă că numai poetul trece peste nemărginirea timpului. În „Epigonii” în prima strofă el definește arta ca un lucru sacru, ca o lumină, un belșug, o frumusețe și specifică rolul și menirea poetului de a cizela limba şi a o duce la perfecțiune. „Scrisoarea a II-a” este arta poetică care îl prefigurează pe Bacovia. În a treia etapă a genialității, arta poetică e clară, el afirmând că multe flori sunt în lume dar puține o să poarte rod, în poezia „Criticilor mei”.

« Multe flori sunt, dar puține
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieții,
Dar se scutur multe moarte ».

Eminescu este un poet fără egal. El s-a aplecat asupra naturii, a răspuns chemării naturii care este ființa sa, sufletul său.

Cel mai important pentru Eminescu este condiția omului de geniu care niciodată nu va putea fi înțeles de omul de rând. Poezia „Floare albastră” anticipează „Luceafărul”. Iubirea la Eminescu este sentimentul suprem care cuprinde nu numai iubirea pentru ființa iubită dar și pentru pământul țării, iubirea de limbă și neam pentru care a știut să se jertfească și să-și accepte acest destin tragic, afirmă doamna profesoară Lucia-Elena Locusteanu.

Domnia sa, în primul său volum „Lecturi subiective” i-a închinat lui Eminescu o întreagă carte. Eminescu este o icoană a vieții așa cum Brâncuși este pentru sculptură iar Enescu și Ciprian Porumbescu pentru muzică.

A urmat un scurt recital de poezie din Eminescu. Au recitat doamna Cristina Marian și doamna profesoară Maria Dulcă, care a venit pentru prima dată la cenaclu. Interesantă a fost ideea doamnei profesoare Maria Dulcă care a citit o poezie asemănătoare poeziilor lui Eminescu pentru ca noi să recunoaștem autorul, fiind vorba de poezia „Vis și cântare” a poetului Al. Philippide. Domnia sa a adus un omagiu unei alte personalități de mare complexitate care a plecat de curând dintre noi, din care a recitat o poezie, pe care desigur noi nu am recunoscut-o, fiind vorba de o poezie a scriitorului și poetului Valeriu Anania.

Continue reading „Liliana DEREVICI: Cele două cariatide ale unității naționale – Eminescu și biserica cu participarea la realizarea Unirii”

Eleonora SCHIPOR: Eminescu – veșnic viu în inimile noastre

        În fiecare an ziua nașterii poetului nepereche al neamului nostru este marcată în mod deosebit în incinta CIE Cupca.

          Astfel chiar în ziua nașterii Luceafărului  în toate clasele  au  loc lecții eminesciene, la care se vorbește, ținând cont de vârstă,  despre viața și opera marelui nostru clasic.

          În coridorul școlii este amenajată o importantă expoziție de cărți, ziare, reviste, desene de și despre Eminescu. Expoziția este pregătită de profesoarele de limba maternă a școlii noastre. Desenele aparțin școlarilor noștri. Elevii claselor mijlocii petrec și o mică victorină răspunzând la întrebările profesoarelor. Ele se referă la opera poetului.

Elevii claselor mari privesc și  filme la calculator  despre măsuri organizate în cinstea marelui poet.

Un recital poetic  susțin elevii claselor mici și mijlocii îndrumate de profesoarele de limbă maternă.

Măsuri dedicate lui Mihai Eminescu vor avea loc pe parcursul lunii ianuarie.

Astfel planificăm să organizăm o serie de măsuri cu membrii cenaclului literar LĂMÂIȚA, dar și cu membrii cercului «Tinerii muzeografi» în incinta muzeului istoric din Cupca.

 

Eminescu e poetul…

 

Mai presus de legea firii

Și de viață în cuvânt,

Eminescu e Poetul –

Taină, vis și legământ.

 

Răsfoind a vieții carte,

Scris e peste ani, deplin,

Eminescu e Poetul –

Doină, viață și alin.

 

Colindând prin constelații

Pe al lacrimilor zbor,

Eminescu e Poetul –

Veșnicie, cânt și dor.

 

Dăinuind peste milenii

Visul dorului de-un veac,

Eminescu e Poetul –

Crez, duminică și leac.

 

Ne-am născut pe-aceste plaiuri

Înfrățindu-ne-destin,

Eminescu e Poetul –

Codru, stea și dulce chin.

 

Tot urcând înspre înalturi

Cu el facem legământ,

Eminescu e Poetul –

Un Luceafăr dalb și sfânt.

——————————-

Eleonora SCHIPOR,

CIE Cupca, Ucraina

Ianuarie 2020

Al. Florin ŢENE: EMINESCU, CA VEŞNICIA CERULUI

DOR DE EMINESCU

 

Au curs atâtea verbe pe pagini de poveste

Cum curge Oltul de veacuri prin Carpaţi

Şi dorul si-a cioplit cuvintele pe creste

Cum iubirea trece  de la părinţi în fraţi.

 

De atâta dor  zăpezile cer poeme în brazde

Şi cuvintele lui se fac stele pe cer de ape,

Paginile, în clipe ancestrale, ne sunt gazde,

Şi, pe neştiute  vin din veşnicie să se-adape.

 

Îmi este dor de Eminescu pe înserate

Când îi citesc versul pe genunchi de iubită,

Construiesc din metafore cu migală palate

Şi alături de el cad iarăşi în ispită…

 

 

EMINESCU

 

Eminescu, cetatea limbii române

cu toate turnurile Carpaţilor

modelate de balade

în care îşi au adăpost

Decebalus per Scorilor, Mircea cel Bătrân,

toţi bărbaţii înmuguriţi pe acest pământ.

 

Eminescu planetă luminoasă

în jurul căruia gravitează astrele cuvintelor

laminate de înţelepciunea poporului

scrise pe hrisovul brazdelor cu plugul.

 

Eminescu cetate cu toate punţile lăsate

să intre armata îndrăgostiţilor

cu pletele argintate de stele

şi braţele pline cu roadele cîmpiilor

întinse în inima noastră.

 

Eminescu paşi de aur ce se aud trecând

din istorie în limba noastră

şi luând forma cuvintelor

ce ne leagă

precum iubirea, precum aerul

de acest pământ dulce

ca limba română

precum Eminescu.

 

 

CA AERUL ŞI SEVA, EMINESCU…

 

Îi aud paşii venind dinspre lumină

Şi foşnetul stelelor în părul LUI

Când plopii fără soţ îl aşteaptă să vină

La fereastra unde dorul s-a aprins în gutui.

 

Coborâd dinspre Carpaţi îI aud uneori

Cu fruntea împodobită de gânduri

Pe cărări de-argint şi flori

De tei presărate rânduri, rânduri.

 

Continue reading „Al. Florin ŢENE: EMINESCU, CA VEŞNICIA CERULUI”

Liliana DEREVICI: Rolul bisericii în realizarea Unirii

Marea Unire este procesul istoric din 1 Decembrie 1918 în urma căruia toate provinciile istorice locuite de români s-au unit în cuprinsul aceluiași stat național ROMÂNIA. Etape preliminare au fost Mica Unire din 24 ianuarie 1859, a Țării Moldovei cu Țara Românească și dobândirea independenței în urma războiului din 1877-1878, pe fondul renașterii naționale a românilor în parcursul secolului al XIX-lea.

Unirea Basarabiei, a Bucovinei și, în cele din urmă, a Transilvaniei cu Regatul României, așa zisul Vechi Regat, a dus la constituirea României Mari. Ea a fost scopul intrării României în Primul Război Mondial de partea Antantei și a fost favorizată de mai mulți factori istorici.

VASILE GOLDIŞ, fost deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al tuturor românilor  din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România la 1 decembrie 1918 , a declarat că, e fericit să poată mărturisi că Biserica Ortodoxă Română era chemată “să stea și mai departe veghe neadormită credinciosului său popor și ușurată de sarcina apărării naționale să revină integral la chemarea ei impusă prin Mântuitorul, de a sădi și înrădăcina în suflete lumina cunoștinței de Dumnezeu, singurul izvor de adevărată fericire omenească.” Același strălucit om politic spunea că preotul  român “din luptător național va trebui să devină apostol al credinței, pildă strălucitoare a jertfei de sine pentru fericirea altora.” Deci îndemnul său este pentru ierarhii și preoții ortodocși din Transilvania și Banat de a se dedica în viitor în totalitate misiunii lor primordiale, de pastoraţie și de propovăduire a cuvântului Evangheliei, abandonând avangarda luptei național-politice.

Într-un text memorialistic redactat cu ocazia semicentenarului unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România, marele fiu al Banatului românesc, crescut în cartierul Fabric din Timișoara, AUREL COSMA junior (1901-1983), scria: „Poporul român s-a născut creștin. De la începutul existenței sale a găsit în Biserica lui Hristos nu numai un loc de rugăciune, dar și un lăcaș de unitate etnică. S-a format în jurul Bisericii o solidaritate națională, fiindcă Biserica era și ea națională. Biserica era a poporului și stătea în slujba poporului. Biserica a avut un rol istoric în pregătirea biruinței românești. Preoții propovăduiau Evanghelia libertății și unirii. De pe amvoane, glasul lor se armoniza într-o sublimă simfonie a victoriei, cu acordurile acelorași sentimente ce vibrau pe coardele sufletești ale poporului credincios. Apostolatul românesc al preoților a fost îndreptat în direcția lămuririi poporului asupra mijloacelor de înfăptuire a voinței sale. Ideea libertății și a unirii a pornit de la popor, iar Biserica, alături de conducătorii națiunii, a susținut și a sprijinit acțiunile mulțimii de a realiza aceste postulate. Alături de preoți, și dascălii confesionali erau în subordinea consistoriilor episcopale. Învățător confesional era și cantorul din strană. În activitatea lui, în afară de școală și de biserică, s-a evidențiat prin organizarea și conducerea corurilor care au dat concerte sau reprezentații populare, unde ardea nestinsa flacără a idealului național”. Scrisă în anii orânduirii comuniste atee, de pana unui fost deținut politic – între anii 1960-1964 – al acelui odios regim de import sovietic, mărturia lui Aurel Cosma jr. este extrem de prețioasă pentru înțelegerea și conștientizarea noastră, a celor din societatea postmodernă secularizată, în legătură cu rolul determinant jucat de Biserica Ortodoxă Română nu numai în devenirea istorică și culturală a poporului român, ci mai ales a contribuției ei decisive în procesul de coagulare a națiunii române în modernitate și de făurire a statului român întregit. Când susțin acest lucru mă gândesc, desigur, mai ales la Biserica Ortodoxă Română din Transilvania, Banat și Bucovina, care și-a afirmat și articulat instituțional dimensiunea ei națională românească cu multe decenii înaintea anului astral 1918 prin strângerea împreună a românilor, risipiți printre diversele neamuri și confesiuni ale conglomeratului Imperiu al Habsburgilor, într-un organism comun: Mitropolia Națională Românească înființată în 24 decembrie 1864 pentru ardeleni, bănățeni și ungureni, și respectiv în 1873 pentru bucovineni.

Dacă ne punem întrebarea de ce Biserica (clerul) s-a implicat pentru realizarea Unirii , răspunsul este pentru că biserica este o biserică națională, a poporului român legată de națiune.

De menționat că în Vechiul Regat 252 de preoți au fost mobilizați în Armata Română în timpul Primului Război Mondial, activitatea lor fiind evaluată extrem de pozitiv după 1919, ceea e a dus la înființarea Episcopiei Armatei în 1920 cu reședința la Alba Iulia, episcopie desființată de comuniști în 1948.

În Basarabia de menționat că membrul cleric al Sfatului Țării care a votat unirea a fost preotul Alexandru Baltaga, omorât de sovietici după 1941. Arhimandritul Gurie Grosu a binecuvântat Sfatul Ţării şi a luat decizia de unire, la fel Dionisie Erhan, canonizat în anul 1919.

În Bucovina mișcarea unionistă a fost sprijinită de Mitropolia Bucovinei și Dalmaţiei, Ședința Congresului General al Bucovinei din 28 noiembrie 1918 având loc în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuți cu binecuvântarea mitropolitului Vladimir Repta.

In Transilvania 30% din cei 1228 de deputați ai Adunării Naționale au fost clerici, ortodocși si uniți, episcopii au fost cei ce au prezidat desfășurarea adunării, de aceea Miron Cristea si Iuliu Hossu (cei mai tineri) au si fost aleși în delegația celor 4 (Cristea, Hossu, Goldiș, Vaida Voievod) care au prezentat rezoluția de la Alba Iulia regelui la București.

Prezentarea delegaților la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia

În fruntea Adunări Naționale care a decis la Alba Iulia ultimul act al Marii Uniri a tuturor românilor, la 1 Decembrie 1918, s-au aflat doi înalți ierarhi români, Miron Cristea și Iuliu Hossu, cel din urmă prezentând chiar, înaintea celor adunați acolo, Rezoluția de unire. Pentru a putea înțelege cum s-a petrecut acest lucru, este nevoie de o scurtă incursiune în istoria mai veche a românilor.

Prin urmare, exprimăm o realitate evidentă când spunem că glasul Bisericii a răsunat și răsună mereu la noi în Cetate, adică pe pământul României. Cum s-a văzut, Biserica a fost în fruntea românilor în toate marile momente ale luptei de emancipare națională și ale construirii statului național român, de la Supplex Libellus Valachorum (secolul al XVIII-lea), trecând prin 1848-1849 și prin Memorandum (1892-1894) și ajungând până la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918. Gândind acum la unitatea românească de-a lungul timpului, nu ne-o putem explica fără aportul credinței și al Bisericii. De aceea, la peste o sută de ani trecuți de la Marea Unire, se cuvine să aducem un prinos Bisericii, adică lumii noastre, universului credinței noastre, martirilor luptători și mărturisitori. Biserica, începând cu verbul Domnului răspândit în limba latină, stă la temelia poporului român, a națiunii și a statului național numit România.

În Istoria Neamului nostru întâlnim momente pe care le putem numi drept „pietre de hotar”, în context politic intern și internațional, precum:

  • Prima Unire politică a tuturor românilor din 1600 sub Mihai Vodă Viteazul,
  • Unirea Principatelor Române la 24 ianuarie 1859, pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza, și
  • Unirea cea Mare de la 1 Decembrie 19183.

Toate aceste etape s-au dovedit a fi rezultatul strădaniilor și jertfelor fiilor poporului nostru din toate provinciile românești.

Acțiunea patriarhului MIRON CRISTEA în favoarea Unirii celei Mari

 

  • Încă din tinerețe, prin cuvânt și scris, în periodicele vremii: Telegraful Român, Tribuna și Țara Noastră (din Sibiu); Familia (Oradea); Gazeta Transilvaniei (Brașov); Luceafărul (Budapesta); Românul (Arad); Foaia Diecezană (Caransebeș) ş.a., Miron Cristea a militat pentru drepturi naționale și libertăți sociale, pentru apărarea școlilor românești, a ființei naționale și pentru unitatea neamului nostru.

După cum s-a mai spus, după izbânzile armatelor române împotriva Imperiului Austro-Ungar, alături de Antanta, și unirea Basarabiei (în 27 martie 1918) și a Bucovinei (în 28 noiembrie 1918), era firesc să aibă loc și unirea Transilvaniei cu Patria-Mamă la 1 Decembrie 1918.

  • Toate aceste evenimente memorabile din viața românilor au fost așteptate și intuite și de Miron Cristea, prin cuvânt și scris.
  • Îl întâlnim pe Episcopul Miron Cristea al Caransebeșului, alături de alți reprezentanți ortodocși și uniți, dându-și adeziunea față de Consiliul Național. Român, nou constituit, în vederea demersurilor pentru înfăptuirea unității naționale.
  • În același timp, Miron Cristea, alături de alți ortodocși și uniți (mireni și clerici), a luat parte activă la constituirea gărzii naționale, și la diferitele adunări populare, ce vizau unitatea românilor.
  • De pildă, în cadrul constituirii Consiliului Național Român din Caransebeș, din 25 octombrie 1918, a ținut o impresionantă cuvântare în care a rememorat suferințele românilor și nedreptățile ce li s-au făcut de către „stăpânirile străine” în cele zece veacuri de asuprire; de asemenea, a mulțumit, din inimă, armatelor Antantei, ce împreună cu bravii ostași români au adus izbăvirea neamului nostru. După ce a dat sfaturi la moderație și la iertare, încheie cu un impresionant îndemn:

„Porunca Consiliului Central sau a Marelui Sfat Național Român trebuie să fie sfântă tuturor, și atunci, cu ajutorul lui Dumnezeu, uniți în cuget și în simțiri și bine disciplinați, vom ajunge acea mare zi cu soare, acea mare sărbătoare, în care cu toții vom înălța rugăciuni fierbinți de mulțumire către Cel de Sus, care ocârmuiește lumea și popoarele ei; apoi, cu lacrimi de bucurie vom încinge hora mare a unirii tuturor românilor din hotare în hotare”.

  • Și, iată că Hora Marii Uniri a sosit la 1 Decembrie 1918, iar alături de alți vorbitori mireni și clerici (ortodocși și uniți) a evocat, în sinteză, istoria zbuciumată a poporului român, care acum merită izbăvirea.
  • După ce a evocat unirea celor trei provincii românești: Basarabia, Bucovina și Transilvania cu Țara Mamă, Miron Cristea a militat pentru o reală unitate națională și politică, afirmând, între altele:

„Aceasta trebuie să fie singura noastră tendință firească, pentru că idealul suprem al fiecărui popor, ce locuiește pe un teritoriu compact, trebuie să fie unitatea sa națională și politică. Am fi niște ignoranți, vrednici de disprețul și de râsul lumii, dacă în situația de astăzi am avea altă dorință. Numai din unirea tuturor românilor de pretutindeni vor putea răsări astfel de manifestări ale geniului nostru național, care prin însușirile lor specifice românești să contribuie la progresul omenirii”

În zilele care au urmat, în numeroase localități transilvănene s-au săvârșit slujbe de mulțumire în bisericile românești, dar, în locuri special amenajate, au avut loc și manifestări cultural-patriotice.

În 11 decembrie 1918, Consiliul Dirigent a adresat o proclamație românilor transilvăneni în care li s-a adus la cunoștință că:

„Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie (1 decembrie 1918), decretează unirea românilor și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii în România”.

Câteva zile mai târziu, în 14 decembrie 1918, „delegația «Marelui Sfat Național» din Transilvania, din care făceau parte Episcopii români Miron Cristea, Iuliu Hossu, precum și politicienii Vasile Goldiș și Alexandru Vaida Voievod”, a ajuns la București pentru a prezenta regelui Ferdinand I Actul Unirii Transilvaniei cu România.

La sosirea în Gara de Nord a celor „4 soli ardeleni”, unde au fost întâmpinați de înalte oficialități de stat și locale, clerici, Episcopul Miron Cristea a rostit un cuvânt emoționant, din care redăm următoarele:

„Noi – românii de dincolo de Carpați – am venit adeseori pe aici, am călcat de multe ori pe pământul sfânt al Patriei mame. Am venit toți îndemnați de o necesitate superioară de a ne recrea sufletește și a ne oțeli inima spre a rezista mai ușor asupririlor ce ne așteptau acasă, în patria ce până ieri, alaltăieri ne-a fost nouă patrie a noastră.

Când am fost pe aici ultima dată, nici unul dintre noi nu îndrăznea să viseze că venirea noastră viitoare în capitala românismului va avea misiunea epocală de a închina întreg pământul nostru strămoșesc – Ardealul, Banatul, Crișana și Maramureșul – Patriei mame, adică scumpei România”.

Când Actul de Unire a Transilvaniei cu România a fost înmânat de către Vasile Goldiș regelui Ferdinand I (la care au fost de față Miron Cristea și Iuliu Hossu), el a rostit, între altele:

„Unirea tuturor românilor într-un singur stat a trebuit să vie. Ea s-a înfăptuit prin suferințe și sacrificii. Istoria se face prin legile firii, mai presus de orice putere omenească, dar obiectul și mijlocul acestor legi este bietul muritor. Fericiți suntem noi, Românii, că, prin noi, istoria săvârșește actul măreț al Unirii tuturor românilor într-un singur stat și prea fericiți suntem că norocul tocmai acum a destinat statului român, domnia unui rege mare, care a înțeles chemarea sfântă și a istoriei și s-a făcut luceafăr conducător al sufletului românesc. Pentru aceea, Sire, noi îți aducem pământul strămoșilor noștri, dar tot atunci noi îți aducem și sufletul tuturor românilor de azi, care trăiesc în Transilvania, Banat și Țara Ungurească”.

 

La cuvântul lui Vasile Goldiș, a răspuns regele Ferdinand I:

„În numele românilor din Vechiul Regat, din Basarabia și din Bucovina, astăzi uniți, cu profundă recunoștință primesc hotărârea fraților noștri de peste Carpați de a săvârși unitatea națională a tuturor românilor și declar pe vecie unite la Regatul Român toate ținuturile locuite de români de la Tisa până la Nistru.

Cu dragoste nețărmurită mi-am închinat viața scumpului meu popor, plin de credință în menirea lui istorică.

Prin lupte și jertfe, Dumnezeu ne-a dat să înfăptuim azi aspirațiile noastre cele mai sfinte. Mulțumindu-i din adâncul sufletelor, ne îndreptăm gândurile către cei ce cu sângele lor au clădit noul temei al dezvoltării noastre naționale.

Prin devotament neclintit pentru opera lor, le vom arăta recunoștința noastră, prin el vom asigura roadele binefăcătoare ale crudelor încercări.

Pe acest temei al unei puternice democrații și al vieții frățești între popoare, vom răspunde totodată simțămintelor aliaților noștri, alături de care am luptat pentru marea cauză a dreptății și a libertății în lume.

Să trăiască România pe veci unită!”

În 24 decembrie 1918, în ajunul Crăciunului, printr-un Decret Regal, regele Ferdinand

a hotărât că:

„Ținuturile cuprinse în hotărârea Adunării Naționale din Alba Iulia de la 18 noiembrie/1 decembrie 1918 sunt și rămân de-a pururea unite cu Regatul României”.

Continue reading „Liliana DEREVICI: Rolul bisericii în realizarea Unirii”

George ANCA: Deportări în Transnistria

     Afişul conferinţei din 13 mai a dr. Viorel Achim, la Arhivele Naţionale, sub egida Asociaţiei Romanian Fulbright Alumni suna: “Deportările în Transnistiria ca parte a politicii de omogenizare etnică promovată de guvernul Antonescu”. Directorul Arhivelor, dl. Dobrincu, l-a introdus pe preşedintele Asociaţiei, dl. Bălaşa, care l-a introdus pe dl. Florian, preşedintele Comisiei “Elie Wiesel”, care l-a introdus pe dl. Viorel Achim, conferenţiarul.

          Primisem invitaţie, pe e-mail, împreună cu, printre alţii, Gh. Sarău, Luminiţa Cioabă, Delia Grigore, Ioan Ciofu, Julieta Rotaru, Mircea Itu, Vasile Andru, Angela Bilcea. Am şi adus câteva exemplare din Roboam, microroman rom, Trivium, 2007, înţelegând că va fi vorba despre deportarea romilor, în studiul căreia dr. Achim este o autoritate.

          Surprinzător, introducerea lui Al. Florian a teoretizat holocaustul în România, iar conferinţa s-a referit exclusiv la deportarea evreilor din Bucovina şi Basarabia în Transnistria, în 1941 şi 1942, cu motivaţia, pe lângă antisemitism şi rasism, mai ales a “politicii de populaţie” a guvernului Antonescu, după proiectul demografic al lui Sabin Manuilă. Expertul a vorbit despre “simplificarea peisajului etnic” în favoarea românilor, extinderea “României imperiale”etc.

          A urmat, pe neanunţate, o contra-conferinţă a d-lui Alexandru Florian, pe tema antisemitismului ca politică de stat, a holocaustului din România, o diatribă ce părea să se lase cu deportări chiar fără întoarcere. Să nu te fi speriat? Depinde şi de ce venisei în sala “Alexandru Sacerdoţeanu”. Şi nici nu era prea clar ce se întâmpla, în faţa unei audienţe de vreo douăzeci de persoane.

          Am primit, ca spre liniştire, un mesja oarecum lămutritor:” imi pare rau ca aseara, la Arhive, putin ne-am dezimformat cu totii.

Conferentiarul a mentionat initial ca va fi vorba de deportarea rromilor, apoi a aranjat sosirea colegului Al.Florea (inst. Holocaustului) si probabil din cauza asta a accentuat pe evrei. Elementul rom a disparut de pe afis tot in ultimul moment.
Oricum, la final i-am cerut sa zica ceva si despre specificul si motivatia deportarii rromilor si daca ati fi putut ramane pana la acest final v-as fi invitat si pe dvs. sa vorbiti despre initiativele de care mi-ati pomenit la sosire. ramane sa gasim alte oportunitati,
Marin MB”.

          Ori ar fi trebuit o a treia conferinţă, ori nimic (vezi afişul). Eu veneam, eventual, cu “Les Bohemiens” de Jacques Callot/ Charles Baudelaire: “ces voyageurs, pour lesquels est ouvert / L’empire familier des tenebres Continue reading „George ANCA: Deportări în Transnistria”

COMUNICAT din partea Asociaţiei Jurnaliştilor Români de Pretutindeni

Concursul deschis pentru jurnalişti, organizat de Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni (AJRP), în noiembrie/decembrie 2019, cu tema „30 de ani de la Revoluţia Română din decembrie 1989” s-a încheiat. Criteriile de selecţie a premianţilor au fost: respectarea temei, a ortografiei limbii romane, a originalităţii, a talentului jurnalistic şi a opiniei personale.

 

După selecţia făcută, vă informam că doi jurnalişti s-au încadrat în cerinţele profesionale.

Astfel:

Locul I: „Memoria inimii”, autor: Al. Florin Tene ;

Locul II: „Diversiunea”, autor: Maria Vesa Aursulesei

 

Multumiri autorilor pentru participare!

Felicitari castigatorilor!

 

Va dorim mult succes pe mai departe si La multi ani!

 

Presedinte AJRP

Secretariat AJRP

Mariana Zorița TURDA: Versuri

Am alergat

Am alergat prin vitrege momente
Târându-mi pașii înțepați de spini
Și sângerând speram în vindecarea
Rănilor deschise de pe drum !

Am alergat, căzând, târându-mă
Pe strada deznădejdii-întunecate
Și rănile de viață mă durea
Și sufletu-mi nu mai avea speranță !

Am alergat de mână cu toți anii
Și fiecare zi îmi vindeca un of
Când ochii mei privea surâsul
Pruncului meu venit în viața mea cu-n rost !

Am alergat pân-la confine cu amarul
Până la graniță cu disperarea
Dar mi-am întors privirea către soare
Pe-l observasem aproape să apună!

Am alergat și mai alerg și astăzi
Din alergat am prins puteri
Și astăzi nu mă mai doboară nimeni
Iar rănile-au rămas doar simple cicatrici  !

 

Plângând iubind ?

 

Alo…eşti tu ?

Da iubire…sunt eu !

Iubirea ta !

Cât de mult te iubesc !

In cât de scurt timp…

M-ai schimbat…dacã ai ști

Iubirea mea…

De când te aştept

Sã te alint, sã te sãrut,

Sã fi a mea !

 

Un suflet trist ca și  al meu…

E greu sã îl alini dar,vezi și  tu

Ce ai fãcut din el…

Un lotus curcubeu ce plînge

Acum de dorul tãu !

 

Eu îți cunosc doar vocea.

Și sufletul…o parte

Și te vreau !

Dar depãrtarea ne desparte!

Și  vreau sã cânt,sã râd

Și  sã trãiesc.

Sã mã aplec în fata sufletului tãu

Mãcar odatã !

 

Un gând,un suflet,un sãrut…

Pleacã azi spre tine !

Nu mã astept sã mã săruți

Dar gândul…mi-e la tine !

Am sufletul distrus

Și  ști  cã nu te mint !

Atît îți  spun iubirea mea:

Ești  viata mea și  crești…

Din ce în ce mai mult !

 

Continue reading „Mariana Zorița TURDA: Versuri”