Simon JACK: Căutări (poeme)

Caut îngeri prin cotloane
ce mi le-am făcut arzând,
mă descalț și-mi curăț mâna
de orbecăind pământ,
caut secera din câmpuri
ce îmi lasă plânsu gol
foamea de cosit prin iarba
care acoperă splendoarea
țopaitului de ciută alergând
după cocori,
căutarea-i grea când singur
singurel pripas prin umbre
te găsești mereu pe tine îndoind
in carantină moartea ce te-a vrut
doar ieri, azi
aztec pribeag în căutări
sapi în scări suișul crâncen susul
din întins infern,
deutoronom eliptic povestit din
vise oarbe, guri ce n-au odihna minții
și rostesc incontinent,
caut ce-am găsit în fluturi
când eram un copăcel
mă născusem din greșeală dintr-un
deja vu vernil,
invățasem zborul static de la floare
la pistil, clipa ce bătând îndată
ocolește-un efemer
caut da-i târziu…de fel
rămân orele din vatră căutări
inmiresmate de tăcerea unui timp
caut îngeri prin cotloane
ce le-am luminat, murind!

 

 

Sărbătorile de iarnă

 

nu pot să stau încă
sub brad
mi-e teamă de ploaia scursă prin burlane,
om de zăpadă-mi fac
din visuri oglindite în beteală,
sărbătoresc ozonul din acele de card
cu care plătesc cusătura unui petic
urâtul și paltonul,

m-a vizitat la capul unde dorm
un moș
cam încurcat în reni trași de sănii sub formă
de calești, un travesti cu barbă
și povești c-un sac în spate și-o mimă
de părinte într-o doagă,
sărbătoresc lângă paharul meu
de vin
pe toți coșarii adormiți în vara mea
polară,

la mulți ani poete
vin sărbătorile de iarnă
mi-e teamă dar să stau sub brad,
să nu mă ard cu artificii neaprinse în
marea noapte dintre ani
și omătul ce mă strigă din cerneală!

 

 

Lipsă

 

nicicum nimicul cioplit
cu dalta mângâierii nu stă drept pe suprafețe
roase de treceri suspendate prin baloanele
cu heliu a unui adormit,
linia continuă a ovulelor cu ochi migdalați
străpunge inima meridianului
ce străbate la amiază drumul mătăsii deflorate
de amoniții umbrarelor din trotuare
ce duc la templul frunții,

din dominouri răsturnate țipă talpa
calicului de ace,
se dărâmă sindrofii în vidul morții
refac oarecum o poezie neterminată în re
minor, mă dor șeile cailor cântați la agapele
apusului când mă reîntorc salamandră
pe craca urcușului în stele de cașmir,
imponderal deodată cu un coif în mâna
mă caut cosmonaut de ape
in lipsă de cărbuni pe vatra unui Big Ben
de nimicuri abandonate pe revelația
unui minus bun…

 

***

e o rană-n lemnul ușii dintre coridoare
săpate în taverna unui luciu prost
ea țipă lung ademenind fuioare
de brațe ce se caută săpând,
din chipul ologit
al întunericului obedient ce-adastă simbria
lunii în talere din cer vândut,
se unduie doi ochi de vrajă ce în lumină
sub pleoape de aramă nu privesc
ca niște torțe arzând pe săbii lungi
de lut, doi îngeri cu aripi incolore înalță
vrajba duhului din stradă
pe ușa altui zid neînceput,
e o rană-n eucaliptul fricii de tine cel știut
sub clopote de iarnă
din ea cu mersul omului născut în grote
selenare, ninge tăcut…tăcut
cu icsuri aviare!…

 

 

Singur acasă

 

singur acasă, atât de singur
sub poarta sărutului
două perechi de buze agățate în găici
de suspine pe-o dungă-n peluze
cu scoici,
ca marea-n refluxuri limane înnoadă
liman, pe diguri în spume
sirene așteaptă visările mele-n țintare
de jug,
Continue reading „Simon JACK: Căutări (poeme)”

George ANCA: Nostalgii…

(pribeag) Nansi, la Sighișoara, plecată de noapte. Cele șase zile împreună, cu ea bolnavă – eu? Șora, Mateescu, Stratilat. Catharina Blum de Heinrich Boll. Legitățile trecerii la socialism, de Kolescov – irespect românității. Viața romanțată a lui Dickens, la tv, și Frank Sinatra, duminică, Sorin Titel. Miu: „Ți-ai făcut mai mult decât datoria.”

          Melancolia de odinioară nu s-ar recunoaște. Nana a bătut la mașină. Mesele parșive – dacă nu Șive – ale scriitorilor  –  să nu mai înțeleg naționalismul de cafenea? Caste comunicante – mi-a zis Clipici: cel mai mare reclamagiu. Raportul dactilografiat. Mircea Martin: „umbli, domnule!” Gramatica fanteziei, în tipografie, de mai an.

          Perfectarea contractului. Bun, foarte bun (Jurconi – cui?). Pupat, București – Ion Iuga spre zilele Pushkin. Umblu prin patrie, patria umblă prin mine. Versuri de o muzică închisă și zăvor adjectiv. Precis ceva nu mă iartă. Îmi sugerez dușmani ziditori? Mai bine-aș scrie un articol. „Șapte anotimpuri în India”.

          După zece zile. Voi rezista. Romulus Vulcănescu are presentimentul „tragic” că mă voi întoarce acolo. Aș cunoaște ce să aștept și ce mă așteaptă. S-a pus ploaia nemusonică. Simt și o liniște, jinduind la fericirea Nanei. Am dactilografiat articolul. Am reînceput să scriu în caiet. Iuga pleacă la noapte, cu trenul, în Rusia. Ploaia se mântuie.

          M-am întors acasă din India – și-am zis floare de salcâm peste garduri – prieteni de sărbătoare în mai de Sfântul Constantin Brâncuși. Nevasta și fata se întorseseră acasă din India pe vifor una intrase în spital pe nicio amintire din copilărie de-am plâns și m-am întors acasă din India înainte de Sfântul Constantin Brâncoveanu.

          Vaal se retrage un pas: unde e dosarul, n-am avut un dosar? Nu. Dosarul cu diploma mea honoris causa din Nisa, explică. Nu, niciun dosar. Să ne întoarcem. Norii s-au îndepărtat. Îl așteptăm respirând mulțumiți. Apare cu o cutie roșie garanță din care scoate Apprentisages și recită patru poeme în franceză, după, „Timp și vreme” în românește, la capătul străzii vorbind de condițiile epigramatice ale cunoștinței – ceea ce chiar nu era cazul – drept care mai citește una, iar apoi, pe traversă, recităm în sanscrită și latină, Rgveda și Vergiliu.

          Spusesem, într-o doară, la început, o, e cineva Vaal care a grăit: Jeane Duval, Parisul și India înseamnă poezia baudelaireană. „Eu sunt”, gemuse el. Cei care nu l-ar fi înțeles: nimeni. „Visages de Paris”. Poezie modernă. Academică? Decadentă? Ocazională? „Sunt eu”. Bineînțeles. Ginerele domnului Eminescu. Teii grei. La Voie Lactee…

          Apare șansa unor întâlniri de o pasionantă intimitate, las India în sine și mă dedic vechii glorii pensionare a desantului parizian în Vatra Luminoasă. Rămân la șahul bătrânilor culturii moderne – ei au îndemnuri de o adâncă provocativitate. Irealizabilă. Pedanterie? Tristețe? Revelație? Viață în reverența stilului? Intervocație? Flică aruncă povestea lui Georgică, nepotul lui Paulică, aia cu alămitul holenderului.

          Ce voi face cu caietele? Cărțile de indologie? Mi-aș multiplica de grabă cursul. Plus literatura. Plus moartea. Joia primește S.G. Se pare că o văd. Cu alți ochi? Mithu e cam pustnic, interoghează. Nu există fericire, câte-o bucurie în absența tristeții. Îmi zice M.F. „Ce faci Eliade junior?” Aș datora scrieri? Ce nu se publică? Imobilizarea gândirii și recăderea în lirism. Neșansă. Pisici pe dinainte. Orientalistică occidentalizantă.

          Nicu Filip, important. Puiu Velcescu, același, poate sublim. Ioana Diaconescu scrie poezie cu șerpi. Rachici a tradus din Iqbal. Icoanei, cu N. Zberea – harta în față, să străbatem pe jos pădurile dintre Comana și Prundu. Seara îi citesc „schița” „În căutarea absolutului. Pe urmele unui moldovean plecat în India la mijlocul sec. 19”. Întrerupsesem lectura pentru a conversa cu Nansi și cu Gabi despre venirea tatălui meu, mâine. Măriuca se supără pe Nana că râde privind, la televizor, un jongleur.

          Din nou spre India. Doba de câlți (mme Fodor) bate zobios. „Nu conta pe noi” (G. Macovescu). „Nu ți-a plăcut?… Viața e grea oriunde” (M. Malița). Mamutul literar mă dinosaurizează. Un oaspete de mare valoare va fi aici în 14 iunie, MM vrea să mă angajeze pentru el – voi vedea în 11 ce vrea. Care scriu, scrie-mi-s-ar scrumul în India. Iar în ieslea secției de poezie, nu s-ar găsi destul fân de semănat de editurile papugiilor. Și dacă supraviețuiesc?

  1. Mateescu vrea să mă viziteze în India. Vom fi vâlceni răzbunați. „A fulgerat”, spune Nana, aproape într-una. Nu-i e frică. „În India fulgeră tot așa?” Să fi uitat. Fulgerele nu-și amintesc nimic, vor străbate, cât lumea, întunericul norilor spre pământul nostru de acum și de totdeauna, misterioase, dezvăluitoare.

          Ieri, Marin Preda prefera, oare, dodiilor bobotele? Ne vedeam pentru India (Mulk, Sahitya), a se traduce  Întâlnirea din Pământuri (mi-a scris pe un bilețel că e nume propriu). Traducerea lui Mișu l-ar fi făcut pe Moromete, din șmecher, „imbecil”. Mă întrebase Malița, cum nu mă disciplinase India? L-am vizitat și pe Paul Niculescu-Mizil în cabinetul său de ministru al finanțelor – familiar, surâzător, încurajând. Continue reading „George ANCA: Nostalgii…”

Ben TODICĂ: Cu brațele aripi

Toată viața mi-am văzut-o filmic, chiar și atunci când visez.

 

E o caldură și liniște nebună în Ciudanovița în fața garajului. Nu e țipenie de om prin prejur și doresc nespus să merg la alimentara de sus, de lângă puțul din apropierea turnului de răciere al compresoarelor miniere. Am de ridicat o cutie cu ceva important și nu trece nici o mașină ca să merg cu o ocazie. Unde or fi plecat toți? Mă întreb. Deodată se aude un motor de motoretă și mă bucur. Iată-l, vine de la cinematograf în jos, îi fac semn și se oprește. Îi explic depre ce-i vorba și îmi răspunde că nu are cum și se întoarce împrejur. Depărtându-se realizez că e doar o trotinetă și mi se face rușine că am putut să-i fac o astfel de propunere acestui copil care se joacă. E din nou liniște. Mă uit prin curtea Garajului doar dau de careva. Un nou sunet de motor. De astă dată mai matur, mai serios ca de basculă. Mă întorc spre direcția de unde venea și ce văd? Se oprește frânând brusc în fața mea un om bătrân călare pe două buturugi de lemn, una mare pe care stătea el conducând un volan improvizat. Buturugile conectate aveau trei roți din lemn de cărucior de copii mici. L-am rugat să mă ducă sus la alimentară, că e urgent. Cum să te duc, unde să te pun? Mă întreabă moșul. Îi zic că stau și eu pe buturuga mică. E imposibil, îmi spune și m-am trezit.

Alergăm continuu. Nu avem timp să ne dezmeticim. Suntem bombardați permanent cu idei și filozofii noi, suntem demolați, destructurați ca personalitate de nu mai știm ce suntem, suflet sau mașină. Programați, deprogramați, generație după generație cu forme noi de îndoire după calapodul exploatatorului invizibil. Azi s-a schimbat povestea Continue reading „Ben TODICĂ: Cu brațele aripi”

Liliana DEREVICI: Anul satului românesc 2019 prin slujirea în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj a doi preoți străluciți din mediul rural, părintele dr. MARIUS CRISTIAN FOCŞANU și părintele ANDREI MISAROŞ

Ultima slujbă a Sfântului Maslu din anul acesta, anul satului românesc a fost împodobită prin prezența celor doi preoți deosebiți părintele dr. MARIUS CRISTIAN FOCŞANU și părintele ANDREI MISAROŞ alături de un cor de elevi din Șoimeni.

Părintele dr. MARIUS CRISTIAN FOCŞANU, un preot dedicat și de vocație, doctor în istorie, redactor la Radio Renașterea și redactor la Ziarul Făclia slujește în parohia Jucu Gară. Prea cucernicia sa ne-a umplut sufletul de bucurie duhovnicească și ne-a îmbogățit mintea cu un elocvent cuvânt de învățătură. Bazându-se pe Sfânta Scriptură și pe sfinții părinți părintele ne-a vorbit despre mântuire care nu poate avea loc decât în biserică, așa cum arată Sfântul Ciprian al Cartaginei. Sfântul Apostol Pavel mărturisește că „nimeni oricât de multe fapte bune ar săvârși nu se poate mântui fără proba credinței”. Hristos ne cheamă pe toți la mântuire , drepți și păcătoși dar El nu ne mântuiește fără voia noastră căci astfel ar anula libertatea noastră, El numai ne deschide posibilitatea la mântuire. Mântuirea se realizează doar în comuniune cu Hristos, în biserică prin participarea la Sfintele Taine. Părintele MARIUS FOCŞANU a amintit curentele și conceptele distrugătoare care influențează lumea aceasta: pluralism, globalizare, sectarism, prozelitism, auto suficiență, individualism. Omul în loc să se înalțe spre Dumnezeu, el se înalță în cădere. Apropierea de Dumnezeu se realizează prin credință, frică de Dumnezeu și dragoste. Hristos vrea ca toți să ne mântuim, să înmulțim binele, dragostea și să transmitem mai departe darurile pe care le primim de la EL. Hristos să ne întărească în răbdare se credință!

Al doilea părinte care a slujit în parohia noastră a fost părintele ANDREI MISAROŞ, paroh din Șoimeni-Cluj care a adunat copiii din acel sat  într-un cor care a obținut locul II la faza arhiepiscopală la începutul acestui an. Prea cucernicia sa a venit să ne reîmprospăteze memoria cu aceste colinde și să ne umple sufletul cu acest glas de copii superbi, plini de candoare și puritate și cu mesajul pe care ei îl aduc. Continue reading „Liliana DEREVICI: Anul satului românesc 2019 prin slujirea în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj a doi preoți străluciți din mediul rural, părintele dr. MARIUS CRISTIAN FOCŞANU și părintele ANDREI MISAROŞ”

Alexandru NEMOIANU: Garanția Unității Românești

“Vai de cei ce zic răului bine și binelui rău; care numesc lumina întuneric și întunericul lumina; care socotesc amarul dulce și dulcele amar”Isaia 5;20

Zilele pe care le trăim sub acest semn se află și acest semn,mai mult decât orice,explică starea de confuzie în care lumea se găsește. În bună măsură această confuzie este datorată ignoranței dar, în același timp, forțe ale răului promovează necontenit acest dezastru.

Urmarea este cea mai dureroasă în relația dintre oameni. Confuzia de care pomeneam așează semnul egalului, sau oricum așa ar dori, între păreri, opinii și chiar credințe. Relativismul cel mai degradant a fost declarat “toleranță”. Iar fermitatea morală și bunul simt au fost declarate “fanatism”. Personal nu cred că este departe vremea când a fi “normal” va fi socotit un delict. Putem întrezări acest lucru uitându-ne la modul în care sodomia este prezentată direct “virtute”. La modul în care sectele și cultele cele mai dubioase, sau direct satanismul, sunt prezentate drept căi existențiale. În cazul Românilor există însă o nădejde, care nu a dezmințit niciodată și există un privilegiu special: Ortodoxia.Despre acest aspect am să încerc să vorbesc în continuare.

Frecvent este întrebuințată,uneori laudativ dar de cele mai multe ori acuzator și ca motiv de “scandalizare”, expresia “Românul este născut Ortodox.” Mai cu seama în vremea din urmă, vremea “globaslismului” și ideologiei lui dizolvanta, expresia este pomenită ca “dovadă” de fanatism, exclusivism și direct abominatie.

Înainte de orice se cere văzut despre ce este vorba.

“Românul este născut Ortodox” este o afirmație și constatarea unei stări. A fi născut “ceva” nu înseamnă de loc rămânerea în aceiași stare și nu înseamnă sfârșitul în aceiași stare. Putem fi născuți chiar în purpură și asta nu înseamnă și nu este garanție că în aceiași condiție vom și muri. Putem fi născuți Ortodocși și putem muri “sectanți” sau chiar și mai rău (dacă asta poate fi cu putință). A fi născut Ortodox, după părerea mea, este cel mai mare privilegiu. Dar a trăi Ortodox și a muri Ortodox înseamnă luptă “până la sânge” zi de zi și clipă de clipă. Este bine știut că celor care îl caută cu stăruință, Dumnezeu le dă suficientă lumină,dar pentru cei care nu îl caută, pe aceia Dumnezeu îi poate lăsa în teribil întuneric. Dar mai departe se cuvine să privim lucrurile mai din aproape și în amănunt.

Este un fapt istoric că Românii,până bine în veacul XX, au fost Ortodocși în zdrobitoare majoritate și au aparținut culturii Ortodoxe aproape în totalitate.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Garanția Unității Românești”

Miriam Nadia DĂBĂU: Decembrie…

Decembrie…

                              (In memoriam Viorica Rizac (Plevan)

 

În luna lui Decembrie se plânge
Şi fulguie cu lacrimi amintirea
Iubitelor ce-şi poartă vălul,
Spre-o lume presărată în tăcere…

Se plânge în Decembrie, ca focul,
Şi sloi de gheaţă se aşterne,
Peste mormântul trist şi rece
Unde se află sufletul pereche …

În luna lui Decembrie se caută,
Un chip de om cu suflet de zeiţă,
Ce fulguie ca neaua printre stele
Şi plânge drumul către vise!

Atât de mult se plânge în Decembrie
Încât zăpada este verde,
Se caută sub pământ o floare,
E viorea ,dar albă de ninsoare!

———————————–

Miriam Nadia DĂBĂU

(Miriam Miriam)

Paris, Franța

20 decembrie 2019

 

***

P.S.

Mulțumesc Miriam! Emoționant gestul tău de a-mi omagia mama…

Durerea familiei, nu se poate exprima în cuvinte…(Mariana Gurza)

 

Eugenia BUCUR: Renaştere (poeme)

Colindul din casă

 

Se aprinde lumina de afară

Cu glasuri puternice de copii

Felinarul lumiilor veghează

Ne aduce din griji în bucurii

 

Pe prispă se aşterne zăpada

Şi vântul viu colindă cu ea

Fir subțire de fum străjuieşte

Lumina mamei ce povestea

 

Copil fiind în zi îndepărtată

Învățase la şcoala din casă

De Iisus ce fusese născut

În iesle şi pe vreme câinoasă

 

Soba punea căldura-n cuvinte

Flacăra lămpii umbre-n odaie

Mama cu emoție-n glas dăruia

Taina cerului strai pe o foaie

 

Liniştea era răsfirată în grabă

Copiii la fereşti atunci dăruiau

Aceeaşi poveste-n ecouri curate

Inima şi gândul spre cer plecau

14.12.2019

 

 

Renaştere

 

Timpul o respirație a sufletului

Străjuieşte firul subțire dăruit

În nopți şi în zile în chemare

În mângâiere neobosit şi dorit

 

Zori pătrunşi de raze se înşiră

Surâs pe straturi abia aşezate

Ce se ridică-n artere-n chemări

Vise de lumină-n leagăn adunate

 

Adânc pătrunde în necunoscut

O forță a împrejurărilor cuprinse

Asimilând o parte de întuneric

Alta de fascicul în risipă întinsă

 

Amurgul te cheamă cu raze aurii

Privirea se opreşte-n bucurie

Priveşti timpul ce ți-a fost oferit

Comorile dăruite întru veşnicie

 

17.12.2019

 

Prea multă lumină

(domnului Labiş)

 

Copilul cu suflet de aur

Se îmbracă în alb de zăpadă

Şi urcă nămeții adânci

Îmbrăcat în pădurea de aramă

Şi-şi pune în suflet izvoare

Şi clinchet de sat şi frumos

Îl poartă pe brațe tata şi sora…

Tăcerea îi poartă pe toți

Doar strigătul mamei străpuns

Tâmpla-i albeşte pe dată

O caprioară priveşte pe ascuns

Şi apa tace tot mai tulburată

 

22.12. 2019

 

 

Rătăcire

 

În vaduri apa nu mai îngheață,

Neaua se pune bogat  tot mai rar

Ulițele satului sunt pavoazate

Numai El Iisus se naşte-n calendar

 

Continue reading „Eugenia BUCUR: Renaştere (poeme)”

Daniela BALAIITA: Noapte de sticlă

De-ar fi să fiu eu Moș Crăciun!

 

De-ar să fiu eu Moș Crăciun

Moșul acela blând și bun

Aș vrea să vă aduc la fiecare

O floare, un zâmbet și o îmbrățișare.

Să vă aduc iubire, multă sănătate

Căci ea, e cea mai bună dintre toate!

 

Aș vrea să vă aduc în prag

Pe acei ce-i așteptați cu drag.

Copii, părinți, surori sau frați

Departe-n lume de-s plecați.

Ei să vă fie de sărbători

Cei mai frumoși colindători!

 

Să fiți cu toții fericiți

Căci iarăși voi vă întâlniți.

La masa de Crăciun să stați

Și unii de alții să vă bucurați.

De-ar fi fost să fiu eu Moș Crăciun

De mult m-aș fi pornit la drum!

 

 

Noapte de sticlă

 

Luna sus pe boltă apare

Cu lumina ei cețoasă

Aruncând-o în lungi spirale

Nopții, pe un topogan de gheață.

 

Continue reading „Daniela BALAIITA: Noapte de sticlă”

Adina POPESCU: Scrisori din țara de mătase

…Sunt spini scânteietori, mărgele rare

iarnă-mpodobind,

nu-s lacrimi prin văi de curcubeu cerul își lasă hlamida în cristale,

nu-s umerii de zei să-i poarte cu noblețe strălucirea ,

trec printre săniile de ger lumini împodobind în fir de aur pădurea,

Nu-i firea inimii tristețea și tristă sunt!

crenguțe înflorite-n vas de lut sunt zâmbete-n ninsori, în dor de iarbă,

răscruci în pietre răsare luna cu fire verzi

peste luminoasa-i Oglindă

ce muzici îmi cutremură și n-o înțeleg,

din rouă,flori de frig,te strig între nuntiri de stele, împodobiri Căii Lactee,

sunt primăveri de ametist,lacăte grele

de plumb,ghiocei în descânt,

miez în fulgi risipind printre luceferi pânza iernii sidefie, crengile în broderiei,,,

Cui iubirii mărturie?

veșnicie,floarea mea aurită în ninsoare,

în petale adună clipe, râu secat,

valuri te-au urmat,

tu, celui plecat,

urmele nu te-au durut pas cu pas, desculț și înfiorat, strigătul prelins în pietre,

soare vămuit în umbre,dorul să-ți respire în ninsoare,

numai mie,

iarna doină-n jale?

ce greu răsună pașii zeilor pe lună,jar în fire în furtună, leru-i ler,îngerii cântă ,

cine-i ascultă de-i icoana-i rătăcită și plânsă-ntre stânci?

vălul uitării peste ochi nu îți tremură a plâns?

amar pe prag de rai nu înflorește cicoarea lanul Cerului, scutură ninsoarea,

picătură în dragostea mi-ai dat

floarea pelinului ,,

tu unde ești!

îmi tremură luna peste chip aurul iernii, lună pânză de argint țesută,așternut apelor peste punți,lan aurit să treci cum treceau îngerii desculți peste aurul muntelui ,

în leru-i ler zăpezi,colinde-n brazi cu frunțile

încununate-n Luceferi,

colț de cer picătură de zâmbet de Dumnezeu, oglinda apelor îi respiră urmele,

câmpul lan de stele ,

unde-i steaua de te știe?

nestemată-i în cer te-a uitat

dar sufletului meu?

Heruvimii trec poarta în lumină înzăpezită în trandafiri, petalele încă respiră,

spinii strâng ninsori încremenite,sărbători se opresc în imperiu de gheață ,

cuvintele tac?

cum să-ți ating marginea visului?

în ferestre numai apusul,lumina nu ajunge să te înfioare,

cântecul trece pe lângă nuferi cutremurându-mi lacul,

iubire în sărut vântul o cântă, între noi aleargă trăsura zăpezii,caii cu ger în paradis o duc

umbrele săgeți împart munții în cărări,

numai piatră râul verii ,

trec îngerii cu lacrimile sfinților

uitați prin icoane ,,,

La marginea iernii inima-ți plânge,

stele fierbinți să-ți fie în vetrele stinse

de nu vezi cum Dumnezeu îți aprinde steaua

în scânteia iubirii,,,

Vin sărbătorile,vin, în altarul de cremene plâng viorile , plâng,

în strunele sălciilor încremenire de cer,,,vin; s-o dezlege,

,Quo qvadis Domine,,al meu?

tu pe drumul păsării de ceață ai găsit marginea dorului? treptele-n flori pe care urcă sevele în trupuri zveltețe de plopi atingând frunzele stelelor…

Câte mirări la poarta cerului fără răspuns!

în păpădii își resfiră lună pânza și marea își strânge valul însetat, nisipul însingurat îți mai păstrează pașii strângând în urme

adânci frunze de vânt,

ce foc nu-ți stinge în față poarta ninsorii.?cine îți știe tăcerea,nu aude sunetul pașilor! cine îți vede aripile de aur nu știe zborul ninsorii,ca peste comori în urma ta

nisipul cerne aurori,

cu totul și cu totul de zefiri ,

muguri porți în mâini,

ce fel de mare te va limpezi?

te strigă în brazi glasul verde al luminii,

peste dorul meu aruncă spini

când înfloresc crizantemele ,

peste munți cine ne strigă mirii unei nunți? viorile au tăcut,ele cântau numai pentru flori de argint, horă printre îngeri ,tac stelele!

au tăcut,ele în genunchi,ca pentru rugăciuni clipesc a iarnă cenușie?

cine mă știe dor înfrunzit?

a iubire sunt spinii scânteietori,

iarna împodobind sună din aprigi clopoțeii ninsori,ape clare spre ghiocei,

te vor chema a primăvară cu glas de frunză rară aurindu-ti sus pe creanga Stejarului,

fericite ninsori,prin păduri, frumusețile vii respiră prin crengi sevele reci,

doină și colind porțile nopții deschid ,

trec vulturii, iubitul meu, firimituri,jarul smuls furtunilor,peste care în fuior de ninsoare

răsar strigăte-n maci,

Primăverilor, darul divin!

Iarnă, iarnă,fie de aur,iubitul meu ,

soare îți e cunună-n lauri…

 

 

***

 

…Ninge, iarnă despletită despletește mărgăritarele pădurilor de le-ai închis
în chei de cleștar ,
zadarnic, vrăbii cenușii cer adăpost,
cerul are colți de argint împodobit
cu fildeș rar,.
Tu ai iernii de brazi,cetini în cântece
pentru Dumnezeu,ți-e iarna vioră
ți-e dorul arcuș tăios,limpede,
cu miros de primăvară
și taină o tii între mătasea florii -de -colț,
stâncă de noblețe și măreție,
credință semănată în vânt,trăinicie,

Vin îngerii și colindă,
credință îți e zidul de l-ai ridicat din frunzele mărului, agonie și extaz,cum îl învelești
în licărul stelelor de aer tare,
ca o gutuie aromitori de luna mi-o lasă
în fereastră,strai,
galbenă frunză de lună descântată,
țăndări pietrele pragului,trecătoarele,
nu te ating…

iubindu-te,te-am îndumnezeit, trecătorule!treceri de le dezlegam înțelesul din
,,Cântarea Cântărilor,,
cu o pană de înger am scris ce auzea prin raiuri de nu le-am trăit,,,de ce am mai venit?
Fără tine,robie după uși închise, orbitoare,
în soare ,nu poți să le deschizi urmele de sare îți vor însetarea fântânile dorului ,
mirare în frunzele gerului e labirintul,
ninsoare,crâng albit acoperă trecerile, ,

cum voi găsi urma îngerului?
urma fericirii din umbrele lui?
eu nu am aripi și lumea fără tine
e pasul desculț spre apa culorilor,
zbor în fluturi,ca o mireasmă de păpădie
din mâinile tale,ziua e o punte,
curcubeu azvârlit peste ierni,
câte poieni!
firul de iarbă ,pasul desculț spre iubirea
ce te așteaptă ,leagăn printre franjuri, crizanteme, crizantemelor surprinse în somn legănând fragede ninsori ,,,,

ți-am încredințat mersul căprioarelor prin crâng,ca o arsură pe trupul pădurii,
ce fel de rugăciune nu știu,
ofrandă pădurii să o închin?
ție și căprioarelor,semn divin,
nicicând sufletul nevinovăției nu o să știe
să alunge fiarele,,,
în genunchi,pădurea se teme,

tu, stăpânitorul ninsorii, prinde în mâini răsăritul și desfrunzește razele vindecătoare,
livezi de cireși albi, cu florile le voi purta singurei vieți căreia îi sunt pecetă
destinului tău, inel cu piatră,
ochiul șarpelui,inel din livezi,
necosite livezi ale zeilor vin să-si limpezească arsurile și vor să mi-l schimbe în toate rugurile cerului,inel încrustat cu floarea cireșului,,,
o singură floare , chihlimbăruie mâinilor mele,
tristă iarnă,trist fir de nisip , tristețe închisă, clepsidră mi-e pasul prelins,,,

un pumn de nisip aruncă îngerul în calea mea ascultându-mi lacrima,mi-o cere
pe un șireag de mărgele albastre,
să-mi împodobesc visele,
întuneric și lumină,iubitul meu,
rotește oglinzile și lasă luna să-mi aleagă fericirile, agonie și extaz,muntele cutremură,
să aleagă, să aleagă floarea de colț,
mătasea inimii, ninsoare înălțată sau pârjol, beteală în nesfârșitul cetinii,

cine să-i stingă singurătățile ,
dacă nu-mi ești clipă unde eu sunt ,
eu sunt,, unde e semnul Macului
și nu l-am văzut de nu-i galben cerul
de-asupra inimii,cum îi e lanul lumină visului?

Atingerea mea către Dumnezeu ,
mi-e dragostea ta ,despre dragoste
e muzica stelelor de ning și cireșii cerului,
fuioare trag Păsările în jurul fântânii,
păsări de oțel înaltă ziduri pădurii de orhidee,
tu ai supinul iernilor închise în frunze de argint de ți-l aduce mereu fluturelui de-l porți în pragul negurei, să nu îngenunchiezi ,
ce-i spui tu fluturelui Zăpezilor de adună alai de culori în jurul tău?
Regele-fluture pe mână-ți lumină,
dragostei mele te adună de pe unde luna năucitoare te-a risipit,,,,

Regină în iarnă inima mea te cheamă ,
că o stea pe un câmp răscolit, zdrobită în copitele de diamant,
caii liberi ai soarelui, numai iarna
nu au stăpân ,frâu de luceferi nelumești strâng iarna ca pe o cunună
în jurul pădurilor lăsând izvorâtoarele stele
în grija vulturilor…

Continue reading „Adina POPESCU: Scrisori din țara de mătase”