Mia UNGUREANU: Rugăciune

Rugăciune

 

Ploaia de noiembrie, m-a găsit plângând.
Sufletul meu stingherit, tremură-n amurg.
Vântul toamnei scutură, valuri de suspine,
Tu ești ajutorul meu! Mă întorc la tine!

Cu părerea mea de rău, pe o treaptă-ngenunchez.
Mă cuprinde disperarea, inima ți-o- ncredințez!
Și cu fruntea prinsă-n mâini, rogu-mă la tine!
Slobozește-mă tu Doamne, de ce -i rău în mine!

Dă-mi răbdare și putere, să pot să răzbat!
Dă-mi speranțe de „mai bine”, dă-mi te rog un sfat!
Cu smerenie spre tine, îndrăznesc să-ți cer.
Ia-mă sub a ta aripă, lasă-mă să sper!

Cu-al tău har mă-nțelepțește, rogu-mă mereu!
Binecuvintează-mi calea, Dumnezeul meu!
Rareori noi înțelegem a noastră menire.
Tu ești „Adevărul” nostru! Ia-mă lângă tine!

Dăruiește-mi din iubire, sfântă alinare!
Slobozește-mi sufletul, trupul ce mă doare!
Rugăciunea mea primește-o, spre-a mea vindecare!
Preaslăvindu-te te strig, tu să-mi fi „Scăpare”!

Când asupra mea cobori, scut de întărire.
Pururea mă rog la tine, să-mi dai mântuire!
Preacurată fața ta, în vis mi se-arată.
Doamne ajută-mă, te rog! Să nu fiu uitată!
Te rog Doamne să mă ierți!
Te mai rog odată!

———————————-

Mia UNGUREANU

1 noiembrie 2019

Vasile LUNGEANU: rural

rural

 

bordura privea tăcută
locul unde fusese satul
un regiment de bolțari
aliniat unul în spatele celuilalt
într-un onor straniu
ca o panglică de doliu
berzele zburau la mare înălțime
către orizonturi cu pătuțuri primitoare
tufe de mohor obosite
cu capetele în bernă
ascultau cântecul greierului
a delăsare și pagubă
numai vântul împingea în patru zări
ultima casă a satului
plină cu marame udate de lacrimi
poze alb-negru și amintiri

—————————-

Vasile LUNGEANU

Noiembrie 2019

Irina-Cristina ŢENU: E toamnă…

E toamnă în gara pustie. Ce ironie!

Frunza abia răsuflă pe șina-n agonie.

E toamnă, se aude o voce ruginie,

E-a timpului ce a uitat iubirea să învie.

E toamnă, se îmbracă versul în haină aurie

Și pleacă, pe furiș, cu trenul vieții în călătorie.

E toamnă, cuvântul tacticos descrie

Parcursul tainic al omului ce va să fie.

E toamnă, înserarea e-n armonie

Cu cerul și pământul, cu viața-n sine.

E toamnă, omul culege dintre secunde

Stropul dulce de trăire și-l înghite lacom.

E toamnă, e-o întreagă nebunie

De simțiri efemere mustind a furie.

E toamnă, particule de visuri mii

Se lăsă cuprinse de pâmântul părinte.

E toamnă, tăceri înfrigurate de dor

Aleargă să prindă trenul călător.

E toamnă, existenței îi e foame,

Îi e sete, eu aș vrea să stea timpul pe loc.

E toamnă, mă caut printre culori ruginii,

Mă găsesc într-o zbatere de clipă incertă.

E toamnă, m-amăgesc cu efemerul zbucium al inimii

Gara e pustie, trenul a plecat, altul de curând n-o să vie.

———————————

Irina-Cristina ŢENU

21 noiembrie 2019

Mihaela BORZEA: Pe lut suntem ,,zăpezi de om”, nu oameni de zăpadă

PE LUT SUNTEM ” ZĂPEZI DE OM”, NU OAMENI DE ZĂPADĂ

 

Iarna parcă nu-și mai știe rostuirile prin vreme,
Își dezlănțuie blesteme peste lumea fistichie,
Bea omizi de foc și varsă fluturi de ninsoare brună
În mănușa ce adună muguri din răchita arsă.

Nu s-a scuturat gorunul, au rămas pe grind cocorii,
Dar se-mpuținează norii, veșnicia și tutunul,
Omul, istovit de moarte, își aprinde lacom pipa,
Scrie solzuindu-și clipa în a valurilor carte.

Ninge peste mâini murdare, din falange-i curge smoală,
Umbra lui colindă goală fluierând a nepăsare,
Întristarea îl urmează ca o tainică iscoadă,
Cu noroaie și zăpadă, masca albă și-o fardează.

-Hei, pescarule, privește, vâsla nu te mai ascultă,
Lacrima-i mai grea, mai multă, „balta nu mai are pește”,
În năvoade te așteaptă Crivățul și te învață
Cum să arzi când ceru-ngheață, prăbușit în delta dreaptă.

—————————-

Mihaela BORZEA

Vasile COMAN: Amintiri cu gutui (fragment)

Ploua…
Ploaia biciuia fereastra într-un ritm anormal… Priveam absent la copacul din fata casei care se legăna cu crengile până la pământ.
Câteva frunze se încăpățânau să rămână prinse de fratele ram.
De parcă iernii i-ar fi păsat de ele!
Aveam o stare de nepăsare, tristă…
eram obosit și apatic, dezamăgit de tot și de toate.
În calvarul acela de vânt, ploaie,frunze…
mi-a atras atenția un bătrân ce se chinuia să-și țină umbrela sa nu o zboare vântul dar și el echilibrul.
L-am privit atent si am văzut cât de mult semăna cu bunicul si dintr-o data m-a cuprins dorul acela care-l simți cu durere în suflet.
Mi-era dor de bunici,de tata, de mama…
Toți s-au dus unul câte unul dar dorul de ei este nesecat
Ca ieri a fost….tot în noiembrie
Nu plecam de la ei fără gutui, dulceața de gutui sau nuci.
Cât aș fi vrut să-i sun, să le aud vocea, să-i văd sau să mă întrebe la plecare:
– Pe la noi…când mai vii?
– Lasă tată că o să vin..
Nu am mai fost…nu știu ce naiba se întâmplă cu timpul că nu se mai ajunge.
Nu mai avem timp nici măcar pentru câteva vorbe.
S-au dus toți unul câte unul și bunicii si părinții…
Doar undeva la colțul casei părintești gutuiul își leagănă crengile lovind ușor fereastra…
Am pus pentru voi o gutuie la fereastra…sa lumineze calea sufletelor cu dor de casa…asa…cu blândețe de soare mic…cu blândețe de icoane cu sfinți…cu blândețe de candelă de dor…ce încă luminează odaia…

Când plouă… privesc spre cer si îmi doresc ca de acolo de sus să mă vadă și să mă audă:
– Vă iubesc, dragii mei!

 

Nu mai e timp…

De ceva vreme suntem prea ocupați,
Nu mai avem timp pentru mamă…
Nu mai avem vreme de frați…
O vizită scurtă, parcă ar fi măsurată
E drumul prea lung la bietul meu tată.
Imposibilul nostru ni se pare calvar,
Între noi şi părinți e un mare hotar,
E distanța prea mare, ei vin din alt veac
Părinții în lacrimi, ne văd,…şi-apoi…tac,
De ceva vreme suntem tot mai străini
Un hotar invizibil între noi şi vecini,
Nu e timp de binețe, nu e timp de cuvânt
Între noi şi ceilalți numai ploaie şi vânt.
Continue reading „Vasile COMAN: Amintiri cu gutui (fragment)”

Al. Florin ŢENE: “Memoria culorii”sau arpegiu nuanțelor în pictura Rodicăi Olteanu

              În luna noiembrie din anul acesta într-un spațiu generos din cadrul Teatrului Național din Cluj-Napoca s-a vernisat expoziția de pictură a doamnei Rodica Olteanu, membră UAP, originară din județul Tg.Mureș, stabilită în București.

            Absolventă a Institutului “Ion Andreescu“din Cluj –Napoca, în anul 1973, pictorița s-a întors în capitala Ardealului după 46 de ani, cu un bogat palmares în domeniul picturii, expunând un evantai policrom de tablouri sub genericul “Memoria culorii “.Cu același titlu am primit de la pictoriță un album cu dedicația: “Distinsului intelectual al Clujului domnul Al.Florin Țene, cu toată stima și considerația! Mulțumesc pentru prezența dumneavoastră în expoziția mea! ss Rodica Olteanu, 21 noiembrie, 2019.

            De-alungul anilor Rodica Olteanu a avut 29 de expoziții personale în țară și în Europa și a participat la 42 de expoziții colective și tabere de creații dîn diferite orașe din țară, Chișinău  și București.Are lucrări de artă în Paris, Elveția, Israel, Maroc, Germania, Austria, Italia, Turcia, Anglia, Grecia, Spania și Republica Moldova.

            Artista a abordat și pictura religioasă, pictând icoane și renovând iconostase la diferite biserici din București, Luduși, Mănăstirea Prislop etc.

            În București, la Buftea a lucrat în cinematografie în perioada 1979-1990, realizând scenografia la filmele  “Munți în flăcări” și “1848”, regizori Mircea Moldovan și Mircea Mureșan, ”Sfârșitul nopții “-regizor Mircea Veroiu,  “Vară sentimentală “- regizor Francisc Munteanu, “ Cei care plătesc cu viața“-regizor Mircea Veroiu, “ Pădureanca”-regizor Nicolae Mărgineanu, “Flăcări pe comori “-regizor Dinu Cocea  și “Maria Magdalena în Tranzistoria “- regizor Ion Popescu Gopo.

            A contribuit și creat scenografia la serialele de televiziune”Lumini și umbre “, cele 27 de episoade “- regizori Mircea Mureșan și Mircea Moldovan, “ Sighișoara, dialoguri medievale“ 7 episoade- regizor Dan Paul Ionescu “ și multe alte filme pe care nu le mai enumăr aici. A semnat scenografia la multe spectacole de circ, iar presa de specialitate din țară și străinătate a consemnat elogios expozițiile și scenografiile semnate de Rodica Olteanu.

            Tablourile expuse la Cluj-Napoca sunt adevărate metafore de culoare, exprimând prin diapazonul nuanțelor sunetul inconfundabil al poeziei. Artista este un original poet al arpegiului culorilor pe pânză, culori întinse cu gingășie cu ajutorul pensulei, dar și cu vârful cuțitului.Însăși titlurile tablourilor sunt adevărate metafore:Memoria zborului, Energii divine, Metamorfoze, Pomul vieții, Constelații, Capcana iluziilor, Incertitudini, În căutarea infinitului, Sinfonia universului, Triptic planetar, etc. Vizionând tablourile expuse la Cluj-Napoca mi-am adus aminte de tablourile lui Ion Țuculescu. Aceleași viziuni, dar mai optimiste, sunt la Rodica Olteanu.

            Lucrările vorbesc prin degradeul lor, sau prin vocația aprinsă a roșului, ele ne spun despre sufletul autoarei care vibrează la fiecare nuanță a culorii.În fața șevaletului descoperim la pictoriță o smerenie spirituală în fața ideii pe care dorește s-o exprime cu ajutorul culorilor. Rodica Olteanu surprinde în tablourile sale atemporalitatea și lumina ardentă din perioada spaniolă, dar și profunzimea tăcerii când fontele solare joacă în aer.Lirismul descoperit de pictoriță în cerul albastru este cheia ce deschide universul spre religiozitate, dar și plonjând în expresionismul cromatic.

            Privitorul este impresionat de portretele pictate sau schițate numai în creion, unde sunt surprinse prin câteva tușe expresivitatea și caracterul personajului. Marin Mihalache,  critic de artă și profesor universitar din București,  scria despre portretele pictoriței că: chipul omului sunt oglinda sufletului, iar regretatul Lazăr Lădariu spunea că artista surprinde „fuga clipei”.

            Artista este un pictor al tainelor si al invizibilului. Ea pictează umbre, lumi invizibile, privește spre fantastic si teluric. cromatica sa este extrem de bogata si de generoasa.

            Tablourile expuse sunt adevărate simfonii cromatice, au o atonalitatea care  este un termen care descrie în același timp tehnica respectivă de compoziție, cât și structura armonică care rezultă din aceasta. Sistemul atonal a contribuit în mod determinant la evoluția muzicii dar și la disonanța armonizării culorilor.  Un cromatism  a razelor albe de a se descompune în raze de culori diferite observăm în tablouri.. Există o  succesiune de mai multe culori aflate la distanță apropiate, sau chiar suprapuse, precum în muzică structură melodică în care predomină intervale de semiton. Predominarea roșului ne dă senzația impunerii unor ideii ce frământă sufletul pictoriței.

            Cele mai multe din tablourile expuse sunt expreia emoțiilor, expresii ale memoriei, evocări de natură, pornind de la o idee.Această tulburare de emoții exprimate prin  forme au o estetică specială, despre care putem spune că sunt elegii ale culorilor.

            Rodica Olteanu revoluționează într-un fel cromatismul picturii românești.

 

Al.Florin Țene

Președintele Național al Ligii Scriitorilor Români

Membru al Academiei Americană Română de Cultură și Știință

Marilena Ion CRISTEA: Din eroare

Din eroare

 

Rătăcită printre ramuri, se tot mișcă, trist, o frunză,
Încercând să se desprindă și să rupă alba pânză,
Ce s-a așezat de-aseară cu un calm desăvârșit,
Peste ramurile toate, peste campul nesfârșit..

O neliniște ciudată simt cum se strecoară-n suflet,
Aud vocea ei ascunsă printre ramuri, ca un cântec,
Și mă-ntreb de-aseară-ntruna dacă-ar fi bine, firesc,
Să o iau la mine-n casă, să incerc să o-ncălzesc!

O privesc cum, zgribulită, se mai ține de un ram,
Ramu-acela care iarna îmi tot bate-ncet la geam,
Mă gândesc să deschid geamul, ca să îi fac loc să intre,
Și, venind la mine-n casă, să-nflorească in cuvinte!

Cât de mult aș vrea, cu tine, să mă-ntorc în primăvară,
Frunză ce m-aștepți cuminte în copacul de afară,
Mă gândesc că nu e nimeni gândul tainic să-mi audă,
Căci dintr-o eroare-a toamnei ai rămas verde și crudă!

Dar promit, îți sunt alaturi, te voi pune într-o carte,
Împreună cu speranța-mi și cu visurile toate,
Și vom aștepta cu gândul către noi și calde timpuri,
Să-și vină din nou în fire ale noastre anotimpuri!

———————————–

Marilena Ion CRISTEA

Ploiești

Noiembrie 2019

Daniela ENE: Nu-mi plânge pădure…

Nu-mi plânge pădure
Cu lacrimi de frunze
Ruginie ți-e inima
Și-n vers eu te alin!

Sub ramuri jelind
Uitând-mă-n trecut:
Toamne târzii în ierni,
Zile uitate, pierdute,
Copaci înconvoiați de ani
Mor rând pe rând!

Spre vara ce-o să vină
În țări din alte locuri
Gălăgioși și veseli
Plec zburători gonind!

Un rece vânt din nord,
Pustiu, negru răsună
Și se oprește – n vale
Obosit lângă pârâu!

Izvorul te mângâie lin
Dimineață , soarele-i trist,
Seara îți cântă veselă luna,
Nu-mi plânge pădure
Că lacrima-i frunză!

La aștrii mă închin
Peste omăt să treci,
Să-ti fie somnul dulce
Și visul cât mai verde,
Iar tu, codru bătrân
Sub lacrimi m-ascunde!

—————————

Daniela ENE

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU: Păpuşarii iubirii

Păpuşarii iubirii

Cântecul curge prin fanta clipitei,
Pendulul aleargâ prin timp fremătând,
Din margini de gând, privirea ispitei
Pătrunde în noi, nostalgii extrăgând.

Dorim să plantăm prin somnul himeric
Doar zori legănaţi în nestinsul apus,
Dar lacrima nopţii din zborul feeric
Ne-nţeapă cu dorul în veci nesupus.

La uşa din nouri, prinsă-n genune,
Luna bate uşor, cărări aprizând,
Un clopot hazliu se desfatâ-n minune
Legând reunirea cu timpul arzând.

Şi-n clipa din clipă, prin visul din noi
În glas scânteind prin nopţi de amor,
Braţe-ncleştate se întorc înapoi
Pe trupuri fierbinţi, când păcatele mor.

Şi suntem lumină, din nou păpuşari
Schimbând noaptea-n ziuă cu sfori de sărut,
În templul din rouă, ca doi toboşari
Slăvind iar iubirea cu sufletul brut.

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

22 noiembrie  2019

Maria HOTEA: În nopțile cețoase

În nopțile cețoase

 

În nopțile cețoase când toamna este deja târzie,
Cu dor aprig în piept simt inima ce-mi e pustie
Ascunse în amintiri au rămas doar clipele trăite,
Iar gândul mereu călător nu poate însă să le uite.

 

Înaripat e dorul ce prin gând acum îmi răscolește,
Ușor, în visul meu, de un chip drag îmi reamintește
Peste clipele sublime ce-au rămas ascunse-n mister,
Iar s-a așternut iubirea ce-mi dă puterea să mai sper.

 

Curg lacrimi de iubire ce din ochii-mi triști izvorăsc,
Îmi sunt balsam în sufletul gol și dorul mi-l potolesc
În urmă lor răsar în privire sclipiri precum raze de lună,
Ce-mi alungă mâhnirea și pe buze zâmbete-mi adună.

 

Iar în taina nopții ce-n mantia înstelată mă înfășoară,
Sunt sclava iubirii și îi ascult chemarea ce mă înfioară
Din vraja ei deschid fereastră inimii-încet,simțind ispite,
Îmi sunt mângâiere în suflet ce tristețea vrea s-o uite.

 

Și-n mantia cu raze argintii de lună somnul mă fură,
Cuprinsă de vis pășesc pe-un drum sub a luminii aură
Dispar,iute ca gândul lacrimile născute din aprigul dor,
Mă ating cu iubire divină îngerii înaripați în zborul lor.

——————————-

Maria HOTEA

22 noiembrie 2019