Ileana VLĂDUȘEL: Toamnă iar

Toamnă iar

 

Orologiul timpului bate de toamnă prolog,

coș

pregătindu-și natura să strângă din rod.

 

Când clepsidra cu zile de vară s-a spart,

cad

frunzele în lacrimă din ramul anotimpului ars.

 

Vântul bate  în fereastră și trezește din somn

stol,

ce începe pe  aripi dansând să își  caute  țărm.

 

Umbre lungi de tulpini se îmbracă în rugină

și aspiră,

la un pat între straturi de frunză și humă.

 

Semănând în răsaduri săruturi de roade, în velințe,

semințe

se ascund așteptând altă vară fierbinte.

 

Felinarul cu luna aprinsă pe cer își îndreaptă

coaptă,

rodul ei de lumină spre toamna ce bate la poartă.

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

3 septembrie 2019

Simon JACK: Incognito marin

castele de nisip în valuri
urme de pași pe plajă se prefac
in albatroși flămânzi pe cerul strâns de vară
prin ochiuri de pământ,
e liniștea din scoici banală
printre corali visând căluți de mare
se cheamă prin epave murmurând
adâncul ce tace ca o cadră
in amfore cu aur, comori silite de uitare
să strălucească doar în gând,
castele de nisip în valuri
plutesc deasupra mâini în vânt
două perechi de aripi între nori brăzdează
zborul si ancore legate-n lanuri
de zări pierdute-n măști cu fața-n jos
stau alintate-n larguri de-o boare
fără nume, așteptând…

 

 

De toamnă

 

și iar iti scriu scrisori de toamnă
cuvânt peratic
ascuns în pale mici de vânt,
in suflet
toate-s vechi și încă parcă și mai vechi
e dorul de lumină
ce stă-ntre ceruri aplecate
incondeiate-n versuri ce mă plâng,
de toamnă pașii noștri
inverzesc
in alchimii fanare,
de fapt sunt doar copaci cu ramura
lunară, ce fac păduri din noi
când totu-n jur dispare
și câmpuri amuțesc,
mai lasă-mi toamnă cuvântul ou
să-l scot străin la primăvară,
o frunză doar drept cuib
și zid de plângere solară,
ce tot atâta ploaie ce-mi vei fi
și semn la piatră sunătoare,
cui să tot scriu, boem în artefacte
când asfințituri mă jelesc
și nopți mă strig cu moarte?

————————–

Simon JACK

Israel

4 septembrie 2019

Elena VOLCINSCHI: Te pierd adesea-n vers…

TE PIERD ADESEA-N VERS…

 

Ți-am mai aprins și azi o galbă lumânare
Vreau negura din suflet cumva s-o luminez,
Făptura ta să-mi pară c-o deslușesc în zare
,,Un semn divin ar fi, răspuns la al meu crez’’.

Destin tu ți-ai aflat în Cer, prin mii de stele
Devreme ai urcat spre zarea-ntunecată
Prin arcurile-i reci, fanatic dans de iele,
Identitatea-n fulger ți-a fost torsionată.

…………………………………..

Aș vrea să fiu o stea, să pot trăi cu tine,
Să aflu unde vlaga ți-ai curs în univers…
Sub care cripte reci, lăcașuri de ondine…
Ca-n alte zeci de gânduri, te pierd adesea-n vers…

Ți-am mai aprins și azi o galbă lumânare
Prin fumul ei-ți trimit duruta mea iubire…
Înmuguresc speranța în vrej de așteptare…
Cât semnul cel divin de tine-mi mai dă știre.

—————————————–

Elena VOLCINSCHI

 

Gavril Iosif SINAI: durere

mă doare în tine
zi a celor care nu mai vin
nici bunicii mei
nici tăticul nici mămica
transpirați
aprinși în față de soarele
înfiat de codrii Ilimbavului
din Cornul Feții
până După Teiș
o brazdă de coasă
trasă în roua dimineților răcoroase
când soarele se ridica
din Țara Bârsei
cu lucirea unui scut
al cavalerilor teutoni
care ne-au nivelat drum pentru comerț
aiurea de la est la vest
ei au plecat
dar soarele a rămas
să-și scrie povestea
pe dealurile și fețele noastre

mă doare în secundele năpustite
prin ceea ce numim istorie
puse la un loc
sub obroc
zicând
repede
stop

ochiul vede cu lentila de cer
după umbletul umbrei
printre brazi printre tei
fărâme de zâmbet
de crispare
stropi de iubire și ură
pe fragmente de os
o uliță goală
unde se îngrămădesc
amintiri cu ai noștri
pofticioși stau la masă
noi fiind un desert

————————–——————

Gavril Iosif SINAI

3 septembrie 2019

Alin CUCURUZAN: Și sunt …

pierdut și singur,
lebădă plutind
printre resturi de vise,
neputând să-și plângă
resemnarea;
un strigăt
ghemuit la marginea infinitului;
un anotimp al uitării
închis între cuvinte simple;
o rugăciune veche,
întreruptă, pe alocuri, de crepusculi;
un drum atavic,
dăltuit în noapte
spre lumină;
adun pe tălpi
noroiul istoriei
ca într-un joc de-a viața,
demiurg germinând existențe goale …
… și sunt
și nu sunt …

—————————————

Alin CUCURUZAN

4 septembrie 2019

Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866 -1947 (65)

Unirea Basarabiei cu România

Declaraţia de independenţă a Basarabiei a fost salutată cu deosebită satisfacţie, arătându-se însemnătatea actului, în acţiunea generală de unire, subliniindu-se viitorul naţiunilor şi rolul conştiinţei naţionale. La scurt timp după proclamarea independenţei, la 31 ianuarie 1918, un grup de oameni de cultură, scriitori, ,,din România, Ardeal şi Bucovina”, printre ei personalităţi prestigioase, au adresat o ,,Chemare” basarabenilor, în care se aducea ,,prinosul cuvenit de admiraţie pentru viteaza noastră armată ce a trecut Prutul” şi era salutată ,,reînnoirea conştiinţei naţionale a fraţilor basarabeni”. În ,,Chemare” era subliniată, apoi, necesitatea unei cooperări cât mai strânse în privinţa cultivării limbii române şi a vieţii spirituale: ,,Începând acum o viaţă nouă …, să ne strângem rândurile şi să avem în cugetul nostru, ca pe un odor preţios, gândul că de azi înainte limba şi cultura noastră una sunt şi nedespărţite”. Printre semnatari, se aflau M. Sadoveanu, I. Agârbiceanu, Gh. Ranetti, Ion Minulescu, Radu Rosetti, Ion Petrovici, Mihail Codreanu, Alex. Stamatiad, Ion Pilat, C. Giurescu, Mihail Sorbul, Nichifor Crainic. ş.a. (,,România Nouă”, nr. 11, din 1 februarie 1918; ,,Cuvânt Moldovenesc”, nr. 11, din 31 ianuarie 1918).

Asupra tinerei republici neatârnate de la Chişinău se exercitau presiuni, un pericol iminent şi grav îl constituiau pretenţiile Ucrainei asupra Basarabiei sau a unor părţi din aceasta. Astfel, la 15 februarie (st.v.) 1918, Sovietul din Kiev adresa un ultimatum guvernului român, în care se cerea retragerea în termen de 48 ore a trupelor române, ,,care au ocupat teritoriul Republicei Federative ruse” (de fapt, Basarabia), în caz contrar aceasta va atrage ,,deschiderea imediată a unei acţiuni militare viguroase din partea armatei revoluţionare ruse (Ucraina). La 21 februarie 1918,  guvernul român (primul ministru Averescu) răspundea ultimatumului ucrainean (semnat de colonelul Muraviev), din 15 februarie, că ,,trupele române au intrat în Basarabia la cererea formală a guvernului Republicii Moldoveneşti”, scopul exclusiv fiind ,,garantarea securităţii depozitelor militare ce le avem în Basarabia…şi de a asigura circulaţia normală pe căile ferate” ale acesteia. Aşa stând lucrurile, ,,atitudinea agresivă a autorităţilor superioare de la Kiev cu privire la România n-ar putea fi justificată”, dar guvernul român îşi arăta disponibilitatea ,,de a înlătura neînțelegerile ivite”.

Problema Basarabiei s-a complicat foarte mult ca urmare a pretenţiilor Ucrainei, acestea reprezentau un pericol real pentru românii dintre Prut şi Nistru. La începutul tratativelor de pace de la Buftea-Bucureşti, guvernul ucrainean, care încheiase deja pace separată cu Puterile Centrale (27 ianuarie 1918), trimitea acestora o notă în care se afirma că ,,Basarabia, din punct de vedere etnografic, economic şi politic, formează o unitate indivizibilă cu teritoriul Ucrainei”. Deoarece ,,chestiunea cui va aparţine în viitor Basarabia  poate fi obiectul discuţiei la conferinţa de pace de la Bucureşti, guvernul Ucrainei cere să i se admită să ia parte şi el” la această conferinţă. În această împrejurare, locuitorii Basarabiei s-au convins, încă o dată, de intenţiile ucrainene, ,,fapt care atrage şi mai mult spiritele pentru unire”, după cum observa istoricul Şt. Ciobanu. Autorităţile de la Kiev îşi arogau dreptul de a include şi reprezentanţi basarabeni în delegaţia ucraineană, dar refuzau să accepte o delegaţie separată a Basarabiei independente. Pe de altă parte, ministrul de externe german, Kuhlmann, pe care primul ministru Averescu îl asigura că România dorea să vadă în Republica Moldovenească un stat independent, considera neîntemeiate pretenţiile ucrainene. Anterior, în cursul discuţiilor din Consiliul de Coroană, Averescu preciza că acceptarea condiţiilor de pace impuse înlesnea unirea Basarabiei, iar Czernin nu ezita să promită ajutor diplomatic în acest sens. Dar România a refuzat să discute problema Basarabiei în cuprinsul tratativelor de pace cu Puterile Centrale, încât chestiunea participării ucrainene la negocieri a fost eliminată.  

La întâlnirile cu oamenii politici români de la Iaşi, delegaţii basarabeni,  preşedintele I. Inculeţ şi primul-ministru D. Ciugureanu, au fost informaţi din nou despre pretenţiile Ucrainei de a ,,reprezenta” interesele Basarabiei la tratativele de la Bucureşti, dar şi asupra poziţiei guvernului român. În convorbirile cu primul-ministru Averescu, delegaţiei Basarabiei au propus, încă în această fază, unirea, însă generalul, după cum consemna mai târziu Inculeţ, ,,de teamă să nu piardă Dobrogea, în tratativele purtate la Buftea, ne sfătuise să rămânem mai departe ca republică independentă, ca nu cumva nemţii să socotească Basarabia, unită cu România, ca o ,,compensaţie” pentru Dobrogea, ce o reclamau bulgarii”. În acest context, Averescu i-a informat pe liderii (oamenii politici) basarabeni despre pretenţiile teritoriale ucrainene, înaintate lui Kuhlmann şi Czernin. Se cunoştea faptul că (aceasta explică şi poziţia Continue reading „Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866 -1947 (65)”

Comunicat de presă: ,,Regina Maria, regina tuturor românilor” (sâmbătă 7 septembrie, ora 18, Sala de festivități a Liceului „Ioan Lupaș” din Săliște)

Academia de sub munte vă invită sâmbătă, 7 septembrie 2019, de la orele 18.00, la spectacolul de teatru, ,,Regina Maria, Regina Tuturor Românilor. Jurnale de război, 1916, 1917, 1918”  regia Liana Ceterchi.

               Personalitatea Reginei Maria este pe cât de seducătoare și captivantă, pe atât de greu de cuprins, de redat, de trăit ca actor… Superlativele se epuizează fără a cuprinde „necuprinsul” ființei ei.Jurnalele de război sunt doar o parte a vieții ei, o parte importantă și foarte frământată, plină de tragedii, personale și naționale, dar cum ea însăși mărturisește că „Nu-mi pot închipui o soartă personală separată de soarta țării”, viața ei se trăiește și se respiră odată cu viața poporului ei.

Jurnalele de război sunt jurnalele unei regine-mamă, mamă a unei Românii pe cale de a se naște ca o mare țară și o mare națiune, iar chinurile facerii trec printr-un război, prin foamete, epidemii, lipsuri de tot felul, dar pe cât de grele sunt încercările, pe atât de mărețe sunt spiritele care se înalță pentru a depăși fără compromisuri greutățile și umilințele… Parcursul anilor de război 1916 – 1918, este dens în întâmplări, în lupte interne și externe, în momente de maximă disperare și suferință, în momente de eroism glorios, în momente de trădare și dezamăgire, în momente de agonie… Continue reading „Comunicat de presă: ,,Regina Maria, regina tuturor românilor” (sâmbătă 7 septembrie, ora 18, Sala de festivități a Liceului „Ioan Lupaș” din Săliște)”

Alexandru NEMOIANU: Acum

Responsabilitatea noastră este deplina doar în momentul în care ne vom da seama ca cea mai importanta clipa a vieții, singura care are semnificație este cea prezenta,”acum”. Dacă acea clipă, momentul ”acum” îl vom trăi având conștiința că doar în acel moment putem face diferența între bine și rău, doar acel moment, sub voia și acțiunea noastră, se înscrie în veșnicie, ne vom găsi aproape de mântuire.

Una dintre cele mai mari greșeli pe care le comitem este ignorarea și lipsa de atenție acordată clipei repede trecătoare, stării de  “acum”.

Cel mai adesea ne frământam între condiții asupra cărora nu avem nici o putere și despre care bănuim.

Ne frământăm pentru un trecut, care nu mai poate fi influențat, care este așezat, așa cum a fost, în veșnicie. Ne putem gândi la acel trecut, îl putem prețui pentru ce va fi avut bun și frumos, dar nu îl putem schimba. Dramatic și de tot negativi și încă și ridicoli, devenim în clipă când luăm asupra noastră purtare “luptei” de ieri.

Fiecare generație și de fapt fiecare persoană, va fi confruntată cu stări în care va trebui, va fi obligat să “lupte”. Această “luptă” înseamnă de fapt alegerea, opțiunea între “bine” și “rău”. Iar această obligativitate a opțiunii este consecința liberului arbitru, a “condamnării” oamenilor la libertate, caracteristică decisivă a condiției umane și alegerea făcută ne așează în veșnicie, spre viață sau moarte. Aici putem vedea o taina profunda. Fiecare generație va avea o altă încercare și cu ea posibilitatea și obligativitatea de a alege între bine și rău, iar aceasta alegere va așeza pe fiecare în veșnicie: spre învierea vieții sau spre pedeapsa veșnică. Din aceasta cauza “istoria” este atâta de imprevizibilă și Slavă Domnului că este așa. Noi nu repetam comportamente concrete din istorie, dar putem repeta și imita comportamente morale. Clipa trecută, ”trecutul” nu trebuie uitat, căci uitarea lui înseamnă și uitarea chipului Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Acum”

Anatol COVALI: Poesis

Călătoresc în timp

 

Călătoresc în timp uitând prezentul trist
şi retrăind intens frumoşii mei ani tineri,
când mă mândream mereu doar pentru că exist
şi mă-ndreptam spre ţel zâmbind, fără reţineri.

Acolo rodul meu a fost mereu bogat,
n-aveam măcar un fruct să aibă viermi într-însul
şi sufletul meu pur zbura ne-ncorsetat,
căci încă mai spera şi nu-l umbrise plânsul.

Mă-mbrăţişez vibrând cu vechile iubiri
şi hoinărim cântând frumoasele-nceputuri
în care nu erau eşecuri, rătăciri
şi visele păreau mirific zbor de fluturi.

Din ce în ce mai des călătoresc în timp
şi totdeauna-n el cu-nfrigurare caut
să zbor cu aripi mari prin primul anotimp
şi să mai cânt visând pe-al tinereţii flaut.

1 septembrie 2019

 

 

Viaţa

 

Viaţa hărăzită de ursită
ca un bloc de marmură-i mereu
pentru-a fi cu patimă cioplită
până când se-ajunge în nucleu.

Viaţa care este o părere,
şi-n neant se spulberă oricum,
seamănă mai mult c-o adiere
şi-o cărare-n loc de-un mare drum.

Viaţa-n care nu schimbăm o iotă
şi-o trăim aşa cum ne e dat,
uneori ne pare o golgotă,
alteori rai binecuvântat.

Viaţa – dar divin ori o năpastă,
când cu gândul Său, Cel drept şi Sfânt
a creat-o din a morţii coastă !
Suflet întrupat sau doar pământ ? …

2 septembrie 2019

Continue reading „Anatol COVALI: Poesis”