mă doare în tine
zi a celor care nu mai vin
nici bunicii mei
nici tăticul nici mămica
transpirați
aprinși în față de soarele
înfiat de codrii Ilimbavului
din Cornul Feții
până După Teiș
o brazdă de coasă
trasă în roua dimineților răcoroase
când soarele se ridica
din Țara Bârsei
cu lucirea unui scut
al cavalerilor teutoni
care ne-au nivelat drum pentru comerț
aiurea de la est la vest
ei au plecat
dar soarele a rămas
să-și scrie povestea
pe dealurile și fețele noastre
mă doare în secundele năpustite
prin ceea ce numim istorie
puse la un loc
sub obroc
zicând
repede
stop
ochiul vede cu lentila de cer
după umbletul umbrei
printre brazi printre tei
fărâme de zâmbet
de crispare
stropi de iubire și ură
pe fragmente de os
o uliță goală
unde se îngrămădesc
amintiri cu ai noștri
pofticioși stau la masă
noi fiind un desert
————————–——————
Gavril Iosif SINAI
3 septembrie 2019