castele de nisip în valuri
urme de pași pe plajă se prefac
in albatroși flămânzi pe cerul strâns de vară
prin ochiuri de pământ,
e liniștea din scoici banală
printre corali visând căluți de mare
se cheamă prin epave murmurând
adâncul ce tace ca o cadră
in amfore cu aur, comori silite de uitare
să strălucească doar în gând,
castele de nisip în valuri
plutesc deasupra mâini în vânt
două perechi de aripi între nori brăzdează
zborul si ancore legate-n lanuri
de zări pierdute-n măști cu fața-n jos
stau alintate-n larguri de-o boare
fără nume, așteptând…
De toamnă
și iar iti scriu scrisori de toamnă
cuvânt peratic
ascuns în pale mici de vânt,
in suflet
toate-s vechi și încă parcă și mai vechi
e dorul de lumină
ce stă-ntre ceruri aplecate
incondeiate-n versuri ce mă plâng,
de toamnă pașii noștri
inverzesc
in alchimii fanare,
de fapt sunt doar copaci cu ramura
lunară, ce fac păduri din noi
când totu-n jur dispare
și câmpuri amuțesc,
mai lasă-mi toamnă cuvântul ou
să-l scot străin la primăvară,
o frunză doar drept cuib
și zid de plângere solară,
ce tot atâta ploaie ce-mi vei fi
și semn la piatră sunătoare,
cui să tot scriu, boem în artefacte
când asfințituri mă jelesc
și nopți mă strig cu moarte?
————————–
Simon JACK
Israel
4 septembrie 2019