Ben TODICĂ: Soarele şi Umbra – orb, da drept!

În unul din articolele apărute pe blogul lui Ben Todică intitulat; “Stalin – Soare înşelător / opinii / 1”, a avut loc următorul dialog între autor, prof. Viorel Roman din Germania şi un cititor prof. Florentin Smarandache din America:

“Domnule Roman, mulţumesc din nou de mesaj. Eu am întrebat un om de ştiinţă, şi mi-a răspuns un om religios. Dacă puterea divină a fost singura care a ştiut de acel război sângeros, de ce l-a lăsat să se desfăşoare?“  Prof. Florentin Smarandache, PhD, Postdoc University of New Mexico, Mathematics Department, 705 Gurley Ave., Gallup, NM 87301, USA

Domule Smarandache, ştiinţele sociale sunt în ultimă instanţă credinţă, religie, teologie, nu putem experiment în istorie, antropologie, sociologie. Putem adânci cunoaşterea unui Plan divin la care avem un acces logic sau/şi metafizic. În schimb Aristotel, revoluţia papală, cu sacralizarea raţiunii, emancipează de mituri ştiinţele naturale, care au o siguranţă pe sine de invidiat, ele pot experimenta, demonstra logic tot ce fac sau vor, şi au deja statutul unui cult dominant. S-a ajuns în situaţia ca ştiinţele sociale le imita pe cele naturale, ca să supravieţuiască la Universitate. În ciuda tuturor, „credinţa şi raţiunea“ se completează de minune, asta schiţez în textul de mai jos.  Viorel Roman

 

Stalin – Soare înşelător / opinii

Domnule Roman, am citit mai multe din eseurile dvs. Istorice şi vă felicit, sunteţi un erudit. Cum probabil ştiţi, eu sunt profesor de matematică, deci m-am gândit dacă ar exista vreo legatură, dacă există determinism în evoluţia istoriei sau doar întâmplare? Or rolul personalităţii în istorie. Deci, de pildă, dacă Hitler nu ar fi existat, ar fi fost altcineva care să fi făcut ceva similar ca el şi să pornească cel de-al doilea război mondial? Trebuia să se facă un nou război mondial? Şi analog despre alte războaie, revoluţii, răscoale de-a lungul istoriei? Adică, am putea prevedea care ar fi următorul război mondial, sau cum va evolua istoria? Prof. Florentin Smarandache, PhD, Postdoc University of New Mexico, Mathematics Department, 705 Gurley Ave., Gallup, NM 87301, USA

Domnule Smarandache, noi, creştinii credem în Adevărul / Iubirea absolută, într-un cuvânt, în Dumnezeul creator pe care îl urmăm, imităm, căutăm, rugăm. Ne împărtăşim aşadar adevărul, iubirea, fiecare în felul său, în numele Lui. Planul Lui ne depăşeşte, ştim asta de la Iov, şi totuşi facem parte indisolubil din el, avem şi noi, instrumente imperfecte, de la oameni de rând la mari conducători ca Stalin, Hitler, planuri, care dau roade numai dacă concordă cu Adevărul / Iubirea. Acest determinism nu-i cuantificabil şi totuşi evident, dacă privim în ultimii cinci mi de ani de când oamenii scriu şi îşi bat capul cu: de ce sunt? cum să trăiască „ca lumea“? şi apoi? O prevedere a războaielor, revoluţiilor, răscoalelor ar fi posibilă, numai dacă am avea acces la Planul Creatorului cu omul. Descoperirea atomului, cosmosului sau descoperirile Dv în matematică sunt fascinante, dar nu poate înlocuii raportul Credinţa şi Raţiunea. Cu mulţumiri şi cele mai bune gânduri, al DV, Viorel Roman”

Găsind dialogul extrem de interesant, am îndrăznit să continui logica matematică, punând şi eu următoarea întrebare domnului Smarandache:

Acum 500 de ani, o diavoliţă a salvat un muritor de rând din flăcările iadului, lucru care a încălcat legile diavoleşti şi pentru asta ea a fost ferecată într-un abis de gheaţă. Torturată zi şi noapte de extrem frig. O pasăre din lumea iadului, atrasă de frumuseţea feţei ei circula pe deasupra stâncii de gheaţă, abisul zilnic până când într-una din zile se hotărî să ciocănească în perete ca să o trezească şi tot aşa ciocnind şi ciobind această fereastră de gheaţă, plesni în zeci de bucăţi. Aerul cald de afară trezi fata care îşi rupe lanţurile şi evadează în lumea muritorilor, cu dorinţa de a fi iubită. Inima omului este fierbinte iar lacrimile-i sunt amare. Parfumul Azaleelor este cu adevărat plăcut! Ce ziceti domnule profesor Florin Smaradnache? E adevarată povestea sau e imaginaţie?

Desigur că din punctual meu de vedere e adevarată! De ce? Pentru că eu sunt convins că trăim într-un infinit de lumi paralele şi că tot ce îşi poate imagina omul nu sunt invenţii ci trăiri din alte lumi (numere reale sau imaginare ele toate dau rezultate adevărate) la care avem acces unii dintre noi. Nu există fantezii ci doar adevăruri citite de noi în librăria universală şi convertite în lumea de azi a raţionalului creat de cei care ne exploatează şi orchestrează evoluţia, pentru a obţine istoria pământului. Trăim într-un univers al numerelor. Matematicienii înţeleg asta. Viaţa e un infinit câmp de teorii matematice. Universul e perfect matematic, nu există fantezii în cifre. Lumea imperfectă e invenţia omului pentru a-l exploata şi opri de la perfecţiunea de care aparţine. Adevărul şi logica sunt invenţiile omului, iar căutarea lor e un virus contagios inventat pentru a ţine în viaţă violenţa. Uitaţi-vă la toate instituţiile şi conducătorii care conduc omenirea. Mint, exploatează, ucid printr-un număr nelimitat de tehnici, organizaţii şi instituţii, justificându-şi adevărul lor prin logică, deflecţie sau fals. Barbarii din umbră care trag sforile şi ne conduc prin magie nu preţuiesc viaţa. Probabil nu mai sunt în stare s-o iubească. Ca tot ce se întâmplă pe pământ sunt gunoaiele unor şmecheri în ochii omului. Realitatea este interzisă! Toate filozofiile sunt formule de adormit copiii şi ca atare suntem adormiţi. Hitler a fost creat din umbră, de umbre. O specie violentă şi barbară raţional. Ne manipulăm unii pe alţii spre decimare. Academicii sunt convinşi că ştiu totul şi pregătiţi ca scuturi pentru sistem. Un minut ei sunt viitorul, în al doilea sunt demodaţi. Şi nebunul de la casa de nebuni e convins că vede, atunci care e diferenţa? O inteligenţă dinafara sistemului solar nu poate face deosebire între specia om şi viermi. Toţi ne comportăm la fel de urât, doar sculele folosite diferă. Viermii sunt puţin mai avansaţi, ei trec direct la multiplicare, noi suferim întâi, ne batjocorim.

Am văzut de mic că omul caută să fie iubit şi admirat. Că eşti recompensat dacă munceşti şi studiezi din greu, însă în acelaşi timp golanul, vagabondul şi chiulăul violent violează tot oraşul, iar ţie îţi rămâne curva şmecheră sau proasta care nu ştie să iubească şi nici să te aprecieze, care te fură sau moşteneşte. Atunci îi înţeleg pe cei frustraţi din industria de război care bombardează specia, conştiinţa şi ecologia. Adicted politic şi adicted la şefie. Naziştii au vrut să conducă lumea, după pârjol a fost împărţită între americani şi ruşi şi controlată în continuare. Alţi adicţi.

De aceea o numesc boală, pentru că toţi învingătorii se comporta la fel. Hei domnilor doctori!:  Medicamentele sunt pentru tratare, vindecare nu pentru profit. Unde vă e conştiinţa, unde e jurământul depus? Valabil şi pentru politicieni şi justiţie. Toate organizaţiile de pace sunt inventate să manipuleze. Iar boşorogii care ne conduc din umbră ori ştiu ceva despre sfârşitul lumii…, vreun asteroid sau altă apocalipsă, ori sunt geloşi că nu mai pot iubi. Adică îi alegi la conducere ca să te apere şi să te reprezinte iar ei îţi vând dreptul de cetăţean şi de a exista, adică te execută. Ăsta da terorism legal şi nu doar local, ci internaţional.

Continue reading „Ben TODICĂ: Soarele şi Umbra – orb, da drept!”

Al. Florin ŢENE: “O zi de pomină! “de Lucia Bibarț sau fabula ca morală în educația copiilor

Am primit, în luna august din acest an,  cartea scriitoarei Lucia Bibarț, intitulată “O zi de pomină! “, apărută la Editura Gutenberg Univers, Arad 2019, cu dedicația: “ Familiei Țene, această “poartă“ spre copilărie! Cu drag, Lucia Bibarț.Arad, august 2019. Era luna august care  este a opta lună a anului în calendarul Gregorian și una dintre cele șapte luni gregoriene cu o durată de 31 de zile. August începe (astrologic) cu soarele în semnul Leului și sfârșește în semnul Fecioarei. Din punct de vedere astronomic, luna august începe cu soarele în constelația Racului și se sfârșește cu soarele în constelația Leului. Numele lunii august vine de la numele primului împărat romanCezar August. Luna are 31 de zile, pentru că Cezar August a dorit ca luna august să aibă tot atâtea zile câte are luna lui Iulius Cezar, luna iulie. Înainte, luna august se numea în latină Sextilis pentru că era a șasea lună în calendarul roman, calendar care începea cu luna martie.Grecii numeau luna august Metageitnion .În România, luna august, popular, are mai multe denumiri zonale: Augustru, Măselar, Gustar, Secerar.

            Am făcut această digresiune pentru a înțelege mai bine fabula în proză a Luciei Bibarț, a cărei acțiune, se pare, că se desfășoară în luna Gustar, fiindcă iepurașii din povestire se ospătau cu morcovii crescuți în ograda vecinului. Legumă care este bună de ronțăit chiar în această lună care începe în constelația Racului.

            Plăcuta fabulă a doamnei Lucia Bibarț se încadrează într- o scurtă povestire alegorică, în care autorul, folosind procedeul personificării animalelor, plantelor și lucrurilor, satirizează anumite moravuri, deprinderi, mentalităţi sau greșeli.Încă din titlu, autoarea ne avertizează că vom citii o întâmplare strașnică, grozavă și extraordinară. Toate acestea înglobate în cuvântul pomină.

Ea are următoarea structură: povestirea propriu-zisă și morală. Figura de stil folosită în general este personificarea. Fabula este una dintre cele mai vechi specii literare, despre care s-a crezut o lungă perioadă de timp că își aroriginile populare în Grecia antică. Însă, datorită izvoarelor sale folclorice, fabula a putut apărea oriunde în lume.  Considerat „părintele” fabulei, Esop este cel care, îndepărtând fabula de basm, a reușit să amplifice semnificațiile alegoriei, dând creației propria funcție morlizatoare.

Fabula transpune întâmplări din lumea umană în cea animală, dându-le necuvântătoarelor darul vorbirii pentru a putea spune adevăruri supărătoare despre viciile și însușirile umane. Datorită caracterului ironic al fabulei, La Fontaine – marele fabulist francez- își numea opera : ” O amplă comedie cu mii de vieți în mers / A cărei vasta scenă e întregul Univers.”

Meritul fabulei este acela că, deși prezentă în cel mai comic și ironic mod posibil, defectele umane, reușește să ofere atât copiilor căt și celor mari învățaturi prețioase. Cu toții știm că „Lupul moralist” înseamnă ipocrizia, „Dreptatea leului” – injustiția, „Câinele și cățelul” – parvenitismul, „Pădurea și toporul ” – trădarea, „Talerul cu doua fețe” – fățărnicia.

C. Vandendorpe spunea că fabula „este ca o enigmă care va fi întotdeauna acompaniată de soluția sa”.

Dintre marii creatori de fabule îi amintim pe: Esop, La Fontaine, D.O Ascanio, G. Ranetti, Fedru, Karlov, Grigore Alexandrescu, Anton Pann, Al. Donici, D. Bolintineanu, Ghe. Tautu, C.D Aricescu,  C.V. Carp. Tudor Arghezi, vrând să prezinte caracterul umoristic al fabulei,  a prefațat creatiile lui La Fontaine si Kârlov, spunând:

„Fabulă se cheamă vechea corcitură
Dintre pilda bună și caricatură.
O minciună blândă-n care se prefac
Hazurile snoavei scurte-n bobârnac.
Incă de pe vremea robului Esop
N-a fost încercată fără tâlc și scop,
Și întotdeauna de la el încoace,
Ea în loc de oameni pune dobitoace.”

Dragi copii, va ajutam să învățați din „pățaniile” animalelor și să nu greșiți și voi asemeni lor! Citiți, fiți drepți, sinceri, cuminți, egali! Fabulele vă ajuta să vă dezvoltați atât la școală cât mai ales ca oameni. Citiți și fiți atenți la morala fabulei scrisă de doamna Lucia Bibarț..

            Povestirea “O zi de pomină! “de Lucia Bibarț, este o fabulă în proză, plăcută și interesantă prin narațiunea ei, având personaje din regnul animal cărora autoarea le atribuie caractere și atitudini omenești.

            Narațiunea se deschide cu zgomotul ce-l face ciocănitoarea cu ciocul ei puternic căutând viermișori în coaja copacului. Ursul, somnuros, trezindu-se poartă o discuție contradictorie cu pasărea. Considerată”ceas“, ciocănitoarea trezește la o nouă zi societatea animalelor din pădure. Astfel, se trezesc familiile Lupulescu cu soția, Bursucescu, Porumbescu, Veverițescu, animale și păsări care asistă la scandalul dintre Urs și Ciocănitoare.Prin personificare, autoarea, le acordă însușiri omenești, precum și numele pe care il au sunt specifice oamenilor. Această metodă se numește antropomorfismul care constă în atribuirea de însușiri și calități umane unor ființe non-umane, obiecte sau fenomene naturale ori supranaturale. O formă de personificare (atribuirea calităților umane sau animale unor obiecte statice). Antropomorfismul este similar prozopopeei sau personificării, atribuirea calităților umane sau animale unor obiecte statice. Animalele, forțele naturii și personaje invizibile sau neidentificate reprezintă adeseori subiecte ale antropomorfozei.

            Numele animalelor  cu sufixul escu, care înseamnă fiul, cum sunt Lupulescu, Bursucescu, Porumbescu, se “traduc “în fiul lui Lupul, fiul lui Bursuc, Porumb etc. Acestea sunt exemple din etimologiile numelor folosite de autoare. Asemeni în limba maghiară: Petofi, adică fiul lui Peto, Ghiorfi, adică fiul lui Ghior-Gheorghe.

            Porumbeii au început ziua tăind lemne,Porumbițele scuturau praful din pleduri în fereastra Bursucului. Supărat și mofturos pentru acest lucru. Lupul, mare “judecător” al pădurii pleacă la “servici” cu geanta, fiind sfătuit de soață să meargă drept și mândru pe măsura funcției lui. În același timp familia Iepurilă își pregătea copiii  pentru școală. Copiii acesteia se mai băteau cu copiii familiei Bufnițescu.

            Ursul ieșit din vizuină se întâlnește cu cumătra vulpe pe care o interpelează cu cuvinte dulci de curtuoazie.

            Așa le trece ziua, precum oamenilor, până când se așterne  înserarea peste pădure. Odată cu aceasta “posturile “de sub nuc au început să se ocupe. Un cerb voinic și un taur, încinși cu șorțuri așteaptă de după tejghea sosirea musafirilor.  Musafirii încep să sosească, dichisiți, precum oamenii când se duc la restaurant sau în vizită la prieteni. Un stol de pupeze pudrate se îndreptau svelte spre nuc. Păsările și animalele clevetesc între ele, precum oamenii, despre suratele care vin sub nuc.În timpul petrecerii se încinge o horă, un fel de sârbă românească, la care participă măgarul, boul, cerbul, capra și alte animale, care până la urmă s-au îmbătat.

            Țepuș și Bălțatu beți au căzut într-un șanț și au adormit pe loc.

            Astfel se încheie povestea unei zile, în Pădurea Tuturor, imagine metaforică a societății românești exprimată prin alegorie, din care se desprind o mulțime de învățăminte pentru copii, dar și pentru părinții lor.

            Această poveste scrisă cursiv, într-un stil curat literar și clar, utilă tuturor vârstelor, este însoțită de desene  colorate , executate, cu talent, de elevii Liceului de Artă “Sabin Drăgoi “ din Arad: Paula Suiugan, Alexandra Gheorghe-Papadopol și  Andrei Burlacu, coordonator fiind prof. Andreea Bereneanț.

 

                                                                                               Al.Florin Țene

Alexandru NEMOIANU: Ce este de maximă importanță

Una dintre cerințele esențiale, poate cea mai importantă în existența omenească, este cea de a stabili ierarhia valorilor, a credințelor și, mai exact, nevoia de a avea ferm în conștiința și cunoștința important a lucrurilor, ce este important, ce este secundar, ce nu are importanță si, mai ales, să știe ce are maxima importanță, importanță esențială.

“Dacă vine cineva la Mine și nu urăște pe tatăl sau și pe mama și pe femeie și pe copii și pe frați și pe surori chiar și sufletul sau însuși, nu poate fi ucenicul Meu/Și cel ce nu-și poartă crucea și nu vine după Mine nu poate fi ucenicul Meu”(Luca,14;26-27)

Aceste cuvinte sunt nespus de puternice și nespus de răspicate. În existența noastră cel mai de pret lucru și mai importantă dimensiune este trăirea învățăturilor Mântuitorului, așa cum ne sunt ele înfățișate în Ortodoxie. Nu există cale împrejur, nu există modalitate de a ocoli învățăturile și poruncile Dumnezeiești sau, dacă o vom face, ne așteaptă necazuri și poticneli.

Dar fiind oameni și fiind oameni sub stare de păcat, ne putem întreba. Ne putem întreba mai ales într-o vreme când duhul secular, duhul negativității pure, răstălmăcește totul, caută să răstălmăcească și Credință în dorința de a ne pierde; și pentru lumea asta și pentru cea viitoare.

Această îndoială vine sub forma: ”cum voi putea să îmi “urăsc” femeia și copii, tatăl și mama, frații și surorile”. Cum poate “cineva” să îmi ceară așa ceva? Din capul locului această este o falsă îndoială și o întrebare rău pusă.

În primul rând trebuie să înțelegem că Dumnezeu nu cere de la noi nimic și noi nu avem nimic ce să dăm lui Dumnezeu (sub specia bunurilor materiale). Dumnezeu ne vrea pe noi, pe toți și pe fiecare și noi nu ne putem împlini, în rost veșnic, decât cu și în Dumnezeu. Iar de aici mai departe și în această înțelegere putem contempla frumusețea fără egal a acestui fragment Evanghelic.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Ce este de maximă importanță”

Ben TODICĂ: Prietenia întinerește!

Prieteniile din copilărie au dispărut şi de dor încerc să le chem înapoi…, să reîntineresc. Specialiştii spun că prieteniile te ajută să rămâi tânăr. Am făcut acest clip: VASI, BEN şi TICĂ la HORINCĂ, să văd dacă prietenii copilăriei mele simt fenomenul. În copilărie fugeam repede din casă, din sânul familiei ca să ne jucăm cu prietenii din bloc, sau de la şcoală. Era o stare care era învăluită în comunism, adică în acea formulă de o familie, suntem una cu ţara din care prietenia ca element special în viaţa omului dispărea. Azi ajuns în capitalism, în democraţie individualismul conduce, adică filozofia că fiecare e doar pentru el. Competiţia: cine să fie mai tare din cerdac şi să aibă mai rol mare în conducere, şi acest fenomen mă înstrăinează de mine însămi, de viaţă. Mă simt înăbuşit, însingurat aşteptând…, oarece? Nu ştiu să-l definesc, dar e trist. Să fie: Sfârşitul? Moartea? Îmbătrânirea? Că asta e. Simt că îmbătrânesc. Deci au dreptate specialiştii. Atunci,  de ce dracu suntem atraşi de individualism? E adevărat că toţi căutăm întregirea spirituală, iubirea, complementul, partenerul, căsătoria, împerecherea care e în AND-ul nostru, însă noi pretindem să fim mai mult decât trupul: avem un suflet, o conştiinţă, un Dumnezeu. E adevărat că există grupuri de oameni, familii, relaţii, însă ele toate sunt bazate pe interese materiale, raţionale. Sunt parteneriate pentru a-i nota în sistem, însă, fiinţa om are şi un suflet care are nevoie de iubire şi acceptare divină, de împliniri încă neînţelese şi explicate de raţional, “încă”. A nu fi confundate atracţiile prieteneşti cu cele sexuale! Căci într-o prietenie sufletul îţi e gol, neprotejat, neascuns, e dezbrăcat şi împărtăşeşti cu încredere toată nebunia din tine. Un prieten adevărat se află în sânul familiei divine, el este, ei sunt. De multe ori se confundă relaţia divină cu cea de parteneriat şi apără exploziile de dezvăluiri şi trădarea, ura, uciderea, revanşa etc. Lipsa de educaţie spirituală şi socială duce aici. Din întâmplare sau din greşeală şi rămânem singuri.

Singurătatea este motivul care duce la ramolire şi abandonare, renunţare la viaţă, sinucidere etc. Supărarea te îmbătrâneşte, te urâţeşte, te abandonezi şi vrei să părăseşti lumea. Îţi vezi bătrânii, bunicii la ţară cum se retrag în Continue reading „Ben TODICĂ: Prietenia întinerește!”

Al. Florin ŢENE: Lumină din cuvinte pentru jurnaliști – Decalogul 3

          1. Consecinționalismul și deontologia sunt o cale de a sublinia diferența dintre scopuri și mijloace. Un  consecinționalism propune judecarea caracterului moral  sau imoral, bun sau rău, pe baza consecințelor; o acțiune este văzută mai degrabă ca mijloc pentru realizarea anumitor scopuri dezirabile și este bună sau rea în funcție de cât de eficientă se dovedește în raport cu atingerea scopului.

           2. „Scopul justifică mijloacele atâta vreme cât el însuși este justificat”.Scria Lev Troski în 1936. Scopul este, la rândul lui, o anumită stare a lucrurilor, precum starea de fericire, ce rezultă sau este consecinţa diferitelor acţiuni care duc la realizarea ei. Când aleg între diferitele acţiuni disponibile, ziariştii, comentatorii radio şi tv, cântăresc binele şi răul rezultate şi decid pe această bază.

          3. “ Între durere și nimic aleg durerea,“ spunea William Faulkner, dar a fi de ales între o viață de plăceri simulate, în care fiecare dorință ne este împlinită, și o viață reală, marcată de frustrările și de dezamăgirile firești, de familiare combinații dintre succese parțiale și visuri neîmplinite, ziaristul și scriitorul trebuie să le cunoască pe toate.

            4. Teza principală a utilitarismului este aceea că acțiunile trebuie văzute ca bune sau rele, după cum sporesc sau inhibă starea de bine a individului- adică după utilitatea lor. De la Bentham până acum au fost propuse mai multe sensuri ale utilității, dar, pentru el, aceasta rezidă într-o viață plăcută sau fericită și, de aceea, concepția lui este adeseori numită doctrina “celei mai mari fericiri pentru cei mai mulți “. În concluzie:”Natura l-a pus pe om sub stăpânirea a doi suverani, plăcerea și durerea, doar ei ne pot spune ce e de făcut “. Scria Ieremy Bentham în anul 1785.

            5. “Acțiunile sunt bune în măsura în care promovează fericirea și rele în măsura în care promovează opusul ei. “scria Î.S.Mill în 1859. Dacă altceva, în afară de plăcere, este parte consistentă a calcului utilitarist, atunci argumentele lui s-ar putea să reziste obiecțiilor lui Nozick, dar se pune întrebarea dacă filosofia lui mai este utilitaristă sau nu. Ideea de bază este întrebarea pentru ziariști: este fericirea de-ajuns?

         6. Un jurnalist cu aptitudini de scriitor trebuie să aprecieze condițiile obiective ce determină acțiunea, conștiința fiind într-o măsură mai mare sau mai mică un “vehicul “ al acestei determinări.

            7. Pentru a explica ce este imperativ categoric, Kant ne spune, mai întâi, ce este, prin contrast cu imperativul ipotetic.Să presupunem că eu îți dau un ordin, spundu-ți ce să faci:”Nu mai bea când vi la redacâie! “ În mod explicit, acest ordin îi pot fi anexate mai multe condiții, exemplu, dacă nu vrei să-ți strici sănătatea și să nu greșești când îți compui articolul. Desigue, dacă nu îți pasă de sănătate sau de banii tăi, dar nu uita că scrii pentru cititorii tăi.Ordinul, în mod sigur nu are valoare pentru tine. În cazul imperativului categoric, nu există nici un dacă, fie el implicit sau explicit. Nu minți! Sau Nu ucide! Sunt ordine care nu sunt condiționate de nici un scop sau dorință pe Continue reading „Al. Florin ŢENE: Lumină din cuvinte pentru jurnaliști – Decalogul 3”

Mircea Dorin ISTRATE: De mă ții în al tău gând

DE  MĂ  ȚII  ÎN  AL  TĂU   GÂND

 

Prin cotloanele din minte tot ascuns-ai de uitare

Clipele din vremi trecute, calde, dulci, mângâietoare,

Ce ți-au bucurat în vreme clipa vieții și simțirea

Și de-aceea-s bine puse să-ți trezească amintirea,

Când a anilor șiraguri se lungesc în adunat,

Și-n oftat tu spui nostalgii: Ce-a trecut nu e păcat !

 

Vremi trecute-ți stau sub frunte, bineascunse, adormite,

Sunt bănuții cei de aur din comori neprețuite,

Ce le ții fără vreo pază în căușul minții tale

Să plătești vreo bucurie vieții când o ia la vale

Și s-apropie sfârșitul, că destul a fost să fie

Pe aici, fără oprire, prin această lume vie.

 

Ce-ai acolo-n cele taine, numai minte ta îți știe

Câte încă adunat-ai să le ai pentru vecie,

Sunt și bune, sunt și rele, mai de toate-amestecate

Și iubiri trăite-n taină și nespusele păcate

Ce făcutu-le-ai pe calea vieții tale trecătoare

Și le duci mereu cu tine, până fi-vei pe sub soare.

***

De mă ai în bobul minții și pe mine-n al tău gând

Și de-n seri neadormite tot mă scoți de-acol pe rând,

Îndulci-ți-oi visul nopții cu nespusele păcate,

Să trăiești mai înc-odată, clipe lungi, înfiorate,

Să te vezi, în locul tainic iar sorbind de-acum divinul,

Desfătând a tale simțuri, cu ce-a fost atunci, sublimul.

 

Ține dar în gând iubirea, cea din anii tinereții,

Mierea vremii de atuncea, când dădeam  binețe vieții,

Doar atunci a fost simțirea cea curat-adevărată

Ce de-atunci nu întâlnit-ai pe cărarea vieții toată.

Pune-o taină-tăinuită, într-o boabă lăcrimată

Și cu ea să-mi treci cea lume, în vecia neumblată.

————————————-

Mircea Dorin ISTRATE

Târgu Mureș

Septembrie  2019

 

Florin-Cezar CĂLIN: Dorinţe ascunse-n plexul solar…

Dorinţe ascunse-n plexul solar…

 

Te-am furat dintr-o legendă, să-ţi scutesc talpa de mers,

… ignorând o tragedie … aprobată de Infern.

– Şi cerşind eternitatea, zilelor din Univers!,

… încercăm noi frumuseţea, unui amănunt solemn!.

 

– Eu te-am făurit din spasme! – Chipul chiar din sare gemă!,

… în timp ce iubirea noastră … spune-n gândurile sale.

(că o mustră conştiinţa … cu eterna ei dilemă),

”- Dacă-i lasă rest de viaţă şi singurăţăţi fatale!”,

 

Amăgirea-mi rupe laţul … evadării în decor,

(că tot mă târăsc prin viaţă, spre deliciul nimănui).

– Ca să îi cerşesc. eu dânsei, doar urmă de amor!,

… refuzată-n permanenţă … de misterul dorului.

 

… viaţa are ochii tăi, însă dragostea-mi căprui,

– Nu le caut nemurirea … osândită la suspin!.

(fiindcă dânsa poa’ să-mi ceară, strălucirea cerului),

… ca apoi să pună-n lanţuri … pohta unui alt destin.

 

”- Vin la tine ca iubit … să-ţi aduc zenit de stele!”,

(înhămând un inorog, pentru zările albastre).

… ca să plimbe-n Carul Mare, dragostea, etern, prin ele,

zămislind un răsărit … chiar din duhurile noastre.

 

– Să nu crezi că-i vreo mârţoagâ şi-am hrănit-o eu cu jar!,

… sau chiar umbră de fantasme, într-o lume fără Eve.

”- Este spiritul iubirii, împlinirilor … un dar!”,

… ori duhovnicesc cuvânt, pentru clipele-ţi tenebre.

 

Te-am furat din Univers, să şterg talpa umbrei tale,

… de o tragedie cruntă … aporbată în Infern.

… ca apoi să te uimesc … cu eternităţi virale,

(izvorâte din dorinţa, plexului solar sau stern).

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

Elena TUDOSA: Nostalgie de toamnă

Se lasă toamna încet peste coline,
Și tremură de vânt frunzele-n crengi,
Cu-amarnic dor flămând prin mine,
În gânduri ne-ncetat iubite îmi alergi.

Se lasă toamna și iată în curând,
Vor plânge- a jale toate în zăvoi,
Și păsările-n stoluri vor pleca curând,
Luându-și supărate, rămas bun de la noi.

Se lasă toamna cerul înveșmântând
Cu nori negri – plumb nespus de grei,
Copacii își vor pierde frunzele lor oftând,
Și – or tângui – n suspin durerea lor și ei.

Se lasă toamna și peste tâmpla mea,
Cu frig în oase împrăștiind dureri,
Tristă ne pleacă vara și despărțirea-i grea,
Pe umeri ni se-aștern eternele tăceri.

Se lasă toamna și vălu-i argintiu(brumariu),
Peste pământ lucind, necruțător va așterne,
Îl va lăsa în urmă – i dezbrăcat și pustiu,
Nostalgie amară va semăna-n catrene.

Se lasă tăcută toamna încet iubite iar,
Mă frige-n suflet cu-aducerile-aminte,
Te simt ca o tăcere zidită în hotar,
La marginea străină a nerostitelor cuvinte.

Se lasă înc-o toamnă cu ploi și vânturi reci,
Mă arzi în suflet când, prin gânduri îmi alergi!

——————————-

Elena TUDOSA

6 septembrie 2019

Anatol COVALI: Versuri

Cum să fiu trist ?

 

Cum să fiu trist ?…
O dulce lumină
de mine se-anină.
Exist !

Menirea mea,
de-o vreme încoace
încet se preface
în stea.

Nu mă mai frâng
strivit de durere
şi nici în tăcere
nu plâng.

Căci simt că mai pot
ca din inerţie
trăirea-mi pustie
s-o scot.

Merg prin destin
convins că-i posibil
să fi şi-n oribil
senin.

Într-un alt cer
şi-o altă rodire
încep cu-ndârjire
să sper.

6 septembrie 2019

 

 

Cum să se plângă ?

 

Ţi-aminteşti cu drag de copilărie
când fiinţa ta clocotea de lavă,
iar sufletul tău părea ciocârlie
cântând în slavă.

Colinzi uneori dulcea tinereţe
plină de iubiri şi-abundând de visuri
când viaţa-ţi dădea vesele bineţe
din paradisuri.

Mergi adeseori prin maturitate
care pare-un lan mândru şi-n rodire
şi surâzi când vezi câtă vastitate
e-n împlinire.

Ca-n amurg apoi să strângi rodul care
ţi-a fost ideal o viaţă întreagă
pe care să-l pui în saci sau hambare,
nu-ntr-o desagă.

Şi oricât ar fi iarna de haină
nu ai să te temi că o să te-nfrângă !
Când de rod bogat îţi e viaţa plină
cum să se plângă ?

5 septembrie 2019

Continue reading „Anatol COVALI: Versuri”

Carmen STUS: Povara veșniciei

De când ieșit-am din abis
Alunec pe-al timpului cadran
Ca să revin peste un an,
Mă duc și vin,
Aterizez pe-o floare de cais,
Nectarul cu nesaț i-l sorb,
Mă colorez în cer senin,
Apoi devin pană de corb,
O literă dintr-un poem,
O notă de madrigal
Știut, banal,
Compus de-un menestrel boem
Demult.
În râul de munte mă arunc,
Rapid ajung în vale,
Prind scâncetul nevinovat de prunc,
Sunt în polenul din care
Va răsări
Copac, ori floare
Într-o zi.
Curg, mă evapor, sau dispar discret
Într-un sonet.
Ard în combustie spontană,
Vindec, alin sau dor o rană,
Provoc tristeți, plăceri, iubiri,
Sunt și în moarte,
În filele cu amintiri,
În cele mai suave șoapte.
În mult visata lume-a nemuririi
Scântei aprind în fiecare soartă.
…………………………
Alung iluzia statorniciei,
Sau lacrima zădărniciei.
…………………………………..
Sunt clipa fugară care poartă
Povara grea a veșniciei…

————————-

Carmen STUS