În unul din articolele apărute pe blogul lui Ben Todică intitulat; “Stalin – Soare înşelător / opinii / 1”, a avut loc următorul dialog între autor, prof. Viorel Roman din Germania şi un cititor prof. Florentin Smarandache din America:
“Domnule Roman, mulţumesc din nou de mesaj. Eu am întrebat un om de ştiinţă, şi mi-a răspuns un om religios. Dacă puterea divină a fost singura care a ştiut de acel război sângeros, de ce l-a lăsat să se desfăşoare?“ Prof. Florentin Smarandache, PhD, Postdoc University of New Mexico, Mathematics Department, 705 Gurley Ave., Gallup, NM 87301, USA
Domule Smarandache, ştiinţele sociale sunt în ultimă instanţă credinţă, religie, teologie, nu putem experiment în istorie, antropologie, sociologie. Putem adânci cunoaşterea unui Plan divin la care avem un acces logic sau/şi metafizic. În schimb Aristotel, revoluţia papală, cu sacralizarea raţiunii, emancipează de mituri ştiinţele naturale, care au o siguranţă pe sine de invidiat, ele pot experimenta, demonstra logic tot ce fac sau vor, şi au deja statutul unui cult dominant. S-a ajuns în situaţia ca ştiinţele sociale le imita pe cele naturale, ca să supravieţuiască la Universitate. În ciuda tuturor, „credinţa şi raţiunea“ se completează de minune, asta schiţez în textul de mai jos. Viorel Roman
Stalin – Soare înşelător / opinii
Domnule Roman, am citit mai multe din eseurile dvs. Istorice şi vă felicit, sunteţi un erudit. Cum probabil ştiţi, eu sunt profesor de matematică, deci m-am gândit dacă ar exista vreo legatură, dacă există determinism în evoluţia istoriei sau doar întâmplare? Or rolul personalităţii în istorie. Deci, de pildă, dacă Hitler nu ar fi existat, ar fi fost altcineva care să fi făcut ceva similar ca el şi să pornească cel de-al doilea război mondial? Trebuia să se facă un nou război mondial? Şi analog despre alte războaie, revoluţii, răscoale de-a lungul istoriei? Adică, am putea prevedea care ar fi următorul război mondial, sau cum va evolua istoria? Prof. Florentin Smarandache, PhD, Postdoc University of New Mexico, Mathematics Department, 705 Gurley Ave., Gallup, NM 87301, USA
Domnule Smarandache, noi, creştinii credem în Adevărul / Iubirea absolută, într-un cuvânt, în Dumnezeul creator pe care îl urmăm, imităm, căutăm, rugăm. Ne împărtăşim aşadar adevărul, iubirea, fiecare în felul său, în numele Lui. Planul Lui ne depăşeşte, ştim asta de la Iov, şi totuşi facem parte indisolubil din el, avem şi noi, instrumente imperfecte, de la oameni de rând la mari conducători ca Stalin, Hitler, planuri, care dau roade numai dacă concordă cu Adevărul / Iubirea. Acest determinism nu-i cuantificabil şi totuşi evident, dacă privim în ultimii cinci mi de ani de când oamenii scriu şi îşi bat capul cu: de ce sunt? cum să trăiască „ca lumea“? şi apoi? O prevedere a războaielor, revoluţiilor, răscoalelor ar fi posibilă, numai dacă am avea acces la Planul Creatorului cu omul. Descoperirea atomului, cosmosului sau descoperirile Dv în matematică sunt fascinante, dar nu poate înlocuii raportul Credinţa şi Raţiunea. Cu mulţumiri şi cele mai bune gânduri, al DV, Viorel Roman”
Găsind dialogul extrem de interesant, am îndrăznit să continui logica matematică, punând şi eu următoarea întrebare domnului Smarandache:
Acum 500 de ani, o diavoliţă a salvat un muritor de rând din flăcările iadului, lucru care a încălcat legile diavoleşti şi pentru asta ea a fost ferecată într-un abis de gheaţă. Torturată zi şi noapte de extrem frig. O pasăre din lumea iadului, atrasă de frumuseţea feţei ei circula pe deasupra stâncii de gheaţă, abisul zilnic până când într-una din zile se hotărî să ciocănească în perete ca să o trezească şi tot aşa ciocnind şi ciobind această fereastră de gheaţă, plesni în zeci de bucăţi. Aerul cald de afară trezi fata care îşi rupe lanţurile şi evadează în lumea muritorilor, cu dorinţa de a fi iubită. Inima omului este fierbinte iar lacrimile-i sunt amare. Parfumul Azaleelor este cu adevărat plăcut! Ce ziceti domnule profesor Florin Smaradnache? E adevarată povestea sau e imaginaţie?
Desigur că din punctual meu de vedere e adevarată! De ce? Pentru că eu sunt convins că trăim într-un infinit de lumi paralele şi că tot ce îşi poate imagina omul nu sunt invenţii ci trăiri din alte lumi (numere reale sau imaginare ele toate dau rezultate adevărate) la care avem acces unii dintre noi. Nu există fantezii ci doar adevăruri citite de noi în librăria universală şi convertite în lumea de azi a raţionalului creat de cei care ne exploatează şi orchestrează evoluţia, pentru a obţine istoria pământului. Trăim într-un univers al numerelor. Matematicienii înţeleg asta. Viaţa e un infinit câmp de teorii matematice. Universul e perfect matematic, nu există fantezii în cifre. Lumea imperfectă e invenţia omului pentru a-l exploata şi opri de la perfecţiunea de care aparţine. Adevărul şi logica sunt invenţiile omului, iar căutarea lor e un virus contagios inventat pentru a ţine în viaţă violenţa. Uitaţi-vă la toate instituţiile şi conducătorii care conduc omenirea. Mint, exploatează, ucid printr-un număr nelimitat de tehnici, organizaţii şi instituţii, justificându-şi adevărul lor prin logică, deflecţie sau fals. Barbarii din umbră care trag sforile şi ne conduc prin magie nu preţuiesc viaţa. Probabil nu mai sunt în stare s-o iubească. Ca tot ce se întâmplă pe pământ sunt gunoaiele unor şmecheri în ochii omului. Realitatea este interzisă! Toate filozofiile sunt formule de adormit copiii şi ca atare suntem adormiţi. Hitler a fost creat din umbră, de umbre. O specie violentă şi barbară raţional. Ne manipulăm unii pe alţii spre decimare. Academicii sunt convinşi că ştiu totul şi pregătiţi ca scuturi pentru sistem. Un minut ei sunt viitorul, în al doilea sunt demodaţi. Şi nebunul de la casa de nebuni e convins că vede, atunci care e diferenţa? O inteligenţă dinafara sistemului solar nu poate face deosebire între specia om şi viermi. Toţi ne comportăm la fel de urât, doar sculele folosite diferă. Viermii sunt puţin mai avansaţi, ei trec direct la multiplicare, noi suferim întâi, ne batjocorim.
Am văzut de mic că omul caută să fie iubit şi admirat. Că eşti recompensat dacă munceşti şi studiezi din greu, însă în acelaşi timp golanul, vagabondul şi chiulăul violent violează tot oraşul, iar ţie îţi rămâne curva şmecheră sau proasta care nu ştie să iubească şi nici să te aprecieze, care te fură sau moşteneşte. Atunci îi înţeleg pe cei frustraţi din industria de război care bombardează specia, conştiinţa şi ecologia. Adicted politic şi adicted la şefie. Naziştii au vrut să conducă lumea, după pârjol a fost împărţită între americani şi ruşi şi controlată în continuare. Alţi adicţi.
De aceea o numesc boală, pentru că toţi învingătorii se comporta la fel. Hei domnilor doctori!: Medicamentele sunt pentru tratare, vindecare nu pentru profit. Unde vă e conştiinţa, unde e jurământul depus? Valabil şi pentru politicieni şi justiţie. Toate organizaţiile de pace sunt inventate să manipuleze. Iar boşorogii care ne conduc din umbră ori ştiu ceva despre sfârşitul lumii…, vreun asteroid sau altă apocalipsă, ori sunt geloşi că nu mai pot iubi. Adică îi alegi la conducere ca să te apere şi să te reprezinte iar ei îţi vând dreptul de cetăţean şi de a exista, adică te execută. Ăsta da terorism legal şi nu doar local, ci internaţional.
Continue reading „Ben TODICĂ: Soarele şi Umbra – orb, da drept!”
Am primit, în luna august din acest an, cartea scriitoarei Lucia Bibarț, intitulată “O zi de pomină! “, apărută la Editura Gutenberg Univers, Arad 2019, cu dedicația: “ Familiei Țene, această “poartă“ spre copilărie! Cu drag, Lucia Bibarț.Arad, august 2019. Era luna august care este a opta lună a anului în calendarul 
Povestirea “O zi de pomină! “de Lucia Bibarț, este o fabulă în proză, plăcută și interesantă prin narațiunea ei, având personaje din regnul animal cărora autoarea le atribuie caractere și atitudini omenești.
Una dintre cerințele esențiale, poate cea mai importantă în existența omenească, este cea de a stabili ierarhia valorilor, a credințelor și, mai exact, nevoia de a avea ferm în conștiința și cunoștința important a lucrurilor, ce este important, ce este secundar, ce nu are importanță si, mai ales, să știe ce are maxima importanță, importanță esențială.
1. Consecinționalismul și deontologia sunt o cale de a sublinia diferența dintre scopuri și mijloace. Un consecinționalism propune judecarea caracterului moral sau imoral, bun sau rău, pe baza consecințelor; o acțiune este văzută mai degrabă ca mijloc pentru realizarea anumitor scopuri dezirabile și este bună sau rea în funcție de cât de eficientă se dovedește în raport cu atingerea scopului.
Se lasă toamna încet peste coline,
De când ieșit-am din abis