.. Sânziene, câmpi de stele, firul arde în rugină, numai tu îmi ești lumină,
Sânziană, fată -rouă înflorită sub stele ,
stâncile îți știu cântecul,
păsări, fluvii de azur, ploile aduc,
între crengile de stele aud cântecul de cuc, spini înflorind cunună ,cărui trup de mă închină?
stâncile se clatină,
liniștiți copaci se apleacă în genunchi, recunoscându-ți pașii,
ierburile nesfârșite pod îți implătesc,
fir de nisip ce ne desparte,
ce strălucește când nopțile vin!
floare de păsări, aripi spulberate,
cuibul mâinilor tale,
trecute cântece se întorc în fluierele vântului, frumusețe sălbatică, lună spulberă peste câmpi jarul din maci,
trilul privighetorii culege din tei mirul,
râul albastru Vadu Mieilor,
tribut n-am dat trecând râul cu fluturi,
culorile s-au scuturat
curcubeu în Vadul apelor limpezi,
păsări măiestre din zbor coborând să schimbe veșmântul,
Nu mai vor să zboare găsindu-și raiul,
nopțile frunzelor spulberă înfrigurate spre ziuă seva fiindu-le oglindă,
crengile amestecate între Muguri cerului,
raiul, aripă de foc ,mă atinge
și nu pot să îi trec pragul zborului,
E atâta liniște,,,
și nu te aud șoptind Florilor,
împodobind altarul ,
când vii ,cerul își lasă tandru, în calea pașilor ramuri de cleștar ,
zadarnic, regină desculță,
te aștept la marginea Florilor,
sclipirea veșmintelor rugină inimii ,
prea târziu să deschid poarta duminicii !
mi-ai dăruit un imperiu de stele ,
le-am risipit la răspântiile Căii lactee,
ierburile le -am cotropit, încrengături tăioase crescute în spini,
în lumea ta, durerea e piatră măcinată în voalurile morii
și luna-și întregește sporul ,
în fiecare zi izbești amnarul în alte pietre
și treci frangând în cale crinii ce îți povestesc despre iubire ce n-ai știu,
doar eu în bumbi de plumbi așteptării
am croit veșmânt,
pradă mărilor întinse aștept ultimul val ,
În adevăr mi-e dragostea lumină frântă
în firul de nuia răsărită în mal sarac de ape tulburi
și vântul amar ne va reda Speranța,
frânghie de argint,
șapte boabe de rouă în șireag de mătănii,
căderea paradisului
în mâinile tale,
iubitul meu, cheia de boltă,
deschide-i verii abisul,
prea mult freamăt scutură trandafirii ,
ți-a au dăruit Zeii harul de dragoste într-un zâmbet străin, straniu
voalul cuvintelor tremurându-ti
ca frunza de Laur ce se cuvine învingătorului !
și mă supun înmărmurită recunoscându-mi asemănarea în zâmbetul tău !
numai mie clipa îmi aparține, tristă mă învinge
și eu îmi recunosc înfrângerea în fața miracolului de am fi rănită ,
melancolica tandrețe de nu-o pot cuprinde în lanțuri înflorite,
ca o pasăre albă plutește în jurul meu ,
,,pleacă -te,,!
îmi cântă cu zbaterea aripilor a rouă ,
extazul învinge măreția ,
agonia îmi rămâne să îmi recunosc înfrângerea, o o văd cu aripi frânte pe ultimul prag,
,,pe aici nu se trece ,,
începe dimineața luminii
și noaptea pietrelor ,nostalgică ziua le acoperă, noaptea duhuri răzlețe le găsesc cuib de odihnă,
ca o mare în care mă pierd,
așteptarea mă învăluie
scoici adunate pe mal într- o singurătate a valului, trecere rece, lăsându-le goale, răspândindu-le sunete,
prea albastre
ca să rămână în nisipul fierbinte!…
———————————-
Adina POPESCU
12 iulie 2019
necroză femurală aseptică Bachelard Csomo descriindu-te statuie lăsându-ţi vederea spre India în spate cu Universitatea Petru Maior e prea tânăr să-i spun că sunt român dus-întors din Himalaia el acolo în eternitate la Darjeeling sau să i-l scriu tinereţe Tibet cu struguri daci maghiari toate lucrurile sunt mamele noastre caietul de sanscrită cu notiţe tibetane sună Plata bându-şi cafeaua cu Mob uitasem de american în Mureş romanticii de-a valma întorcându-se-n noi transilvăneni cu spatele la regat statuia ta cu faţa spre răsărit ne deosebim prea ponegriţi dinăuntru nu mi-e a pleca a rămâne pe soare şi-n parcul copiilor şi tibetanii cât să ne liniştim patriotismul pe exprimările carismei zero doi cu cravată nu ne mai putem desaluta căluţii tot văd bradul ştiind după cetini statuia misionară a lui Csomo peregrin un fum albastru pe verde scrie aum accente conotate curajului bătrân a ne băga în seamă încă fără de moarte statuia te aşteaptă tot în Pietrari Builă nu noi ne-am strâns poeţii picaţi a se constrânge în paralel decarul aici antologie vorbii şi cu nevasta pe bancă lângă Csomo în drumul spre înaltul bisericii reformei urâtul fără mine să mai trăim Peorii cum i-ai lăsat ori dânsul Cristinei pe robot să-l sune sau teroarea cu lene-americană ex orient din vestă ţesută auzite îmi iau tainul csomic prin Bucureşti trecând cum statuat iar norul a-mi duce doritura cuvintele hispane din firul cornelin Rodrigo viitorul botez pe la coride am tot sperat să mi te-aduc aminte nume ce mi te interzici nu litere mai multe de numele Ram ca să nu te ştim din versete mă întrebasem cum îmi spusese că nu te putea ţine copil greu lotusul şi nu te mai găsiră nici hinduşii nici musulmanii să-ţi dai seama câte versete ai în Adi Granth Sahib şi numele numele nu mi-l nu mi-le milelor de memoria asta cum moartea mi-ar fi uitarea şi a celelalte şi tu făcuşi începutul cum ar începe uitarea cu Dumnezeu n-o să am ce-ţi povesti din Târgu-Mureş un transport ca al Mănăstirii dint-un Lemn ce primise invitaţie în Washington rămâne să se mai şi publice om fi sancţionat aici cotruţa de m-o căra acasă noaptea bun de culcare în albie limpezi Drăgăşani cu Gib mormânt mă toropiţi şi pe mine în curte cruce cu basorelief testament lui Vlădescu ori urmaşului şi primarului de la cetăţean de onoare în spatele blocului la Topârceanu cu americanul azil de actori cromagnon ne şi revedem vulnerabilităţile respectabilitatea pe compromis ăia or fi zis că trăsesem ceva înainte explică-mi morbiditatea diplomaţilor americani prin Mureş ar trebi să te cunosc rege călăreţ Liviu de nu te-ai face swami adio Eliade şi vei îmbătrâni silvan diploman cum viza de India bate America se defulează şi ei pe cine pot îşi tutuie studenţii profesorii în Bucureşti eu cu fetele teologiei târgoviştene nevastă-mea nu-mi dădu nicio veste am ajuns noaptea am umblat singuratic pe corso până la Conti rezervarea anulată nu se ştie de cine că rezervare la cămin că mâine două nopţi dormite strident nici aşa nu se prea deschide cu cheia unde ţi-or fi pensiunile mai mult francezi şi japonezi breakfast pe neanunţate dădea bine americanul i-am spus Luminiţei ceva în familie cu excepţii ca mine covor preotului catolic de la Roma Cistelecan l-a adus pe Staparo pe post de mumie fiecare din lemnul lui eu cu bhakti încarnarea-avatar a lui Rama din Vishnu om la Valmiki dumnezeu la Tulsi chiar Tulsi dumnezeu pentru unii maRAMAra Shivo hum Gayatri Rudra în Eliade soka-sloka-melancolie-vers-Valmiki-Eminescu subiect în temă necreştină muream ca şi acum neamintindu-mi poetul ca Tulsi meciuri pierdute n-am răbdarea aia nici mijloacele să-i explic temporal-conceptual împreună v-am spus lucruri noi şi faceţi pe niznai strigoaica recitând Eminescu călare Avram Iancu între biserici calul se uită la noi în jos tichia lui Tudor Vladimirescu plete comune după decapitare tu pe prispă supărat pe împărat hrănindu-te din primitul cult flămânzi morţi până la înviere cea mai mormântală statuie dinspre catedrala ortodoxă românească vă iubesc Avrame şi Şandore pentru moţi şi tibetani statui spate-n spate cetate eclipsă vitejia până-n Tibet am mai văzut americani albi cameleoni daltonişti poemul lui Iancu în Târgu-Mureş după cenuşa lui Eliade în celălalt neant ce te faci dacă nu eşti poet am sărit peste Lucifer în Ovidiu că vă povestisem ce nu mă inspiraţi până la urmă nu de primire era vorba lume circumspectă înspre sud umbra peste trandafirii albi m-ajunge Rosenberg Westfalia benvenuti tu te uiţi la perechea dimpotrivă singur bănuindu-mă că n-am fost tânăr extirparea epicului n-am ştiut de ce m-am dus în Washington cum aş afla ce 
Mă întrebi de ce nu-ți scriu, de ce îți trimit mereu un eseu sau o poezie, de ce nu sunt eu însumi și de ce nu-ți povestesc despre mine. Nu simți cuvintele mângâindu-te? Nu le vezi adunându-mi lacrimile? Nu râzi cu mine când ele devin năstrușnice, zglobii, neascultătoare? Nu dansezi cu mine în ritmul lor?
Ce poate fi mai înălţător, mai frumos, mai emoţionat pe lume decât momentul în care cu mâinile tale, fără să ai tangenţă cu medicina, să aduci pe lume o nouă viaţă – o fiinţă, un prunc, o mogâldeaţă care-şi face trezirea la apel printr-un atât de sonor şi cald şi omenesc scâncet – cântec de biruinţă c-a intrat în lumină, într-un necunoscut, dar atât de minunat şi complex univers – viaţa. Dumnezeu mi-a oferit atât de multe în trecerea mea prin lumină, că n-am destule cuvinte şi fapte prin care să-i mulţumesc.
În ultimii doi, trei ani au apărut o serie de articole de istorie tendențioase, aș putea spune chiar răuvoitoare. În centrul țintei demitizante se află Iuliu Maniu, unul dintre realizatorii actului din 1 decembrie 1918 de la Alba-Iulia și fondatorul României Mari. Sfinxul de la Bădăcin a fost un democrat și un om de o moralitate ireproșabilă. E adevărat că îi plăcea să tărăgăneze lucrurile politic și îi mai plăcea statura de ”veșnic opoziționist” care nu oblige prea tare, dar de aici până a fi spion al unei mari puteri e cale lungă și neadevărată. După Lucian Boia, mai există unii istorici care practică metoda NKVD de compromitere a unor personalități naționale, interpretând documente din cadrul arhivelor serviciilor secrete străine ca pe ”sfinte moaște” ale adevărului, așa cum folosesc și astăzi unii minciunile sfruntate ale securității comuniste din arhivele CNSAS pe post de verdict istoriografic? Documentele SOE sau M16 scoase la iveală de Marian Zidaru sau Dennis Deletant privind o eventuală activitate de spionaj în favoarea Marii Britaniei sunt prost, incorect și tendențios interpretate. Unele articole chiar le citează fără niciun filtru istoriografic, pur și simplu ca atare. Copilărească este plăcerea cu care unii istorici citează numele conspirativ de ”Tom” dat de serviciul secret britanic lui Iuliu Maniu, ca și cum acesta ar fi semnat un raport de colaborare cu parole contra cost, ceea ce este o mare și gogonată minciună. Să fi greșit serviciile secrete britanice că nu au folosit în telegramele cifrate pur și simplu numele Maniu, ca să afle mai repede Gestapoul? Sigur, e o ironie! Bineînțeles că pentru cititorul neavizat, faptul că un lider politic major colabora într-o situație politică important cu un serviciu secret al unei mare puteri pare foarte reprobabil, în realitate în vreme de război, absolut toți oamenii politici de marcă a unei națiuni colaborează cu reprezentanții secreți ai unei mari puteri pentru salvarea propriei țări din situația dificilă în care se află și e singura cale să ia legătura cu un govern prieten. Dar de aici până a spune că Iuliu Maniu a fost spion britanic e o distorsionare răuvoitoare a adevărului istoric și o interpretare care nu are legătură cu știința istorică. Din memoriile lui Corneliu Coposu reiese clar că Iuliu Maniu a pregătit venirea generalului Ion Antonescu la putere și alungarea lui Carol al II-lea din țară pe 6 septembrie 1940. Iuliu Maniu a ales o soluție politică provizorie după ultimatumul sovietic al lui Molotov și Diktatul de la Viena pentru supraviețuirea statului român. După întrarea în război a lui Ion Antonescu de partea Germaniei, la 22 iunie 1941 și trecerea Nistrului, Iuliu Maniu nu fost de accord cu această alianță, care ducea la prăbușirea statului român pe viitor. Democrat convins, Iuliu Maniu a luat legătura cu Aliații anglo-americani pentru a identifica un sprijin privind ieșirea din război și din alianța cu Germania nazistă, o poziție politică care s-a dovedit învingătoare după 1944. Într-un război mondial era evident că un lider ca Iuliu Maniu a colaborat cu agenți secreți ai Aliaților, în special cei britanici, care aveau cea mai bună rețea din Balcani. Ca democrat și filo anglo-saxon, cu cine doreați să colaboreze Iuliu Maniu, cu Gestapo, cu Abwehr, cu Himmler sau cu NKVD? Fiind vreme de război Iuliu Maniu nu putea lua legătura cu ambasada Regatului Unit de la București pentru că nu exista. Iuliu Maniu în plin război mondial, cu riscurile de rigoare, a fost constant pentru democrațiile occidentale.
Considerat pe bună dreptate a fi capitala culturală și economică a Basarabiei de Sud, municipiul Cahul se numără printre puținele orașe ale Moldovei din stânga Prutului lipsite de un bust dedicat celui „mai mare poet care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc”. Este adevărat, însă, că, în orașul brăzdat de unduirea blândă a Frumoasei, din 1989, anul Centenarului nașterii lui Mihai Eminescu, un liceu teoretic îi poartă numele. Iar în holul de la intrarea liceului a fost amplasat bustul acestuia, realizat în ghips la Fondul de Arte Plastice din Chișinău și dezvelit la 15 ianuarie 1990, în chiar ziua aniversării Poetului. De asemenea, uneia dintre străzile principale ale municipiului i-a fost atribuit numele acestuia.
Atent, clar și conștient, calm și meditativ, dar vigilent la mediul social actual din jur