MI-E DOR DE SATUL MEU CEL VIU
Mi-e dor de satul meu cel drag
De casă părintească
De, mama ce-aștepta în prag
Chip bun și blând, plângând șirag
Și m-așeza la masă.
Mi-e dor de tatăl meu frumos
Să călărim agale
De glasul lui ce chiuia
Când de la coasta mă vedea
În bucuria-i mare
Mi-e dor și de ștergarul fin,
Țesut de buna dragă
Mi-e dor de chipul ei senin,
De amintiri țesute-n vin
Și glumele-i cu sagă
De masa cea cu trei picioare,
Rotundă și bătrână
De borsul din gaina-ntreagă
Cu drag dres și smântână
Și veselia…dragă !
Mie dor de trandafirii blânzi
Ce-mi îmbătau mirosul,
De-atingerea catifelată
Și de culoarea minunată
Și bobocul, sfiosul
Mi-e tare dor de cimitir
De-ai mei, plecați din lume
Mai vin la câte-un parastas,
Când clopotele prind nou glas
Prin turlele străbune
Ce dor îmi este de izvor,
Care-mi cânta agale
Când printre arbori seculari,
În zilele fără hotar
Mi-ai dat o îmbrățișare
De iazul morii-mi-este dor
Și de scaldatu’n soare,
De-un pescuit în zori de zi,
Cu bunul ce m-ar-însoți…
Povești…nemuritoare!
Mi-e dor de satul meu cel viu,
Mușcata din fereastră
Dar nu mai am la cin’să viu
Când timpul l-a lăsat pustiu,
Și-s toți plecați de-acasă
Cât mi-aș dori să fiu din nou,
Copil, spășit, acasă
S-alerg fără de griji ,să vreu
Să cutreier păduri mereu
Să-i văd pe toți la masă!
————————–
Ligya DIACONNESCU
Râmnicu Vâlcea
17 Iulie 2019