Cristinel CRISTEA: Du-te gând

Du-te gând

 

Mă bate gândul, câteodată,

Să las planeta cum e ea,

Că n-o să cadă fără mine

Și să mă-ntorc în lumea mea.

 

Și după-atâta preumblare,

În care-am dat tot ce-am avut,

O să îmi construiesc o casă

Cu-un geam privind înspre…trecut.

 

O casă mică, cum dorisem,

Având pereți din stâlpi de brad,

O masă pentru poezie

Și-un foc de cepuri care ard.

 

În casa fără-ncuietoare,

Cu păsări fără colivii,

Din patul meu, privind la stele,

O să-ți șoptesc, în gând, să vii.

 

Și-n simplitatea vieții mele

Ce-ar fi putut să fie-a ta,

Să regretăm puțin trecutul

Și să vedem ce va urma.

 

Lumea mi-a arătat cam totul,

Timp de pierdut, nu prea mai am,

Mă-ntorc acolo-n mine însumi,

Și-o să te-aștept, privind pe geam.

 

Căsuța mică și frumoasă

În simplitate și visare,

Cu păsări fără colivie

Și ușă fără-ncuietoare.

 

Va aștepta în codrul verde,

Și mirosul de lemn de brad,

Să vii să îmi aduci săruturi

La foc de cepuri care ard.

 

Tu, lume rece, fug din tine

Și niciodată nu vei ști

Doar două taine te fac veșnic,

A dărui și a iubi.

 

Mă-ntorc în lumea mea săracă,

Lumea nu e un Paradis,

Eu ți-l voi da, cadou de nuntă

Când vii la casa mea de vis.

———————————-

Cristinel CRISTEA

11 iunie 2019

Mariana GRIGORE: Din fire invizibile de soartă…(poeme)

Alfabet fără cifre!

 

Întotdeauna există un cuvânt care hoinărește
își ia zborul la picior și ca un anahoret pustiit de lume
se rupe în tăcere de silaba vocală a zgomotului
Aleargă la pasul țipătului,
cu viteza luminii mereu aprinsă,
lovind timpanul spart în miriade de ciocane
care bat cu putere fierul încins pe nicovala semnelor ce întreabă obsesiv,
apoi își plânge neputința de a picta virgule în acolade de zbor.

Mereu mă întreb de ce sunt punctele finish-uri în următoarea oprire
Mă simt ca într-o gară cu trenuri casate pe peronul unor întrebări
care și-au pierdut biletele cumpărate la chioșcul cu răspunsuri.

Mă așez intr-un colț ce nu știe să citească orcolul din Delphi
ca să pictez dictonul ,,Cunoaște-te pe tine însuți ”
în hieroglife orientate de la stânga bătăilor de inimă, către coloana infinitului

Doar așa o sa învăț alfabetul fără cifre…

 

Un ieri fără mâine!

 

În dimineața asta
s-a născut pentru a câta oară,
o umbră umedă de lumină
A plâns sub streșinile copacilor
goliți de cucii care își caută adăpost sau,
de ploaia din sufletul crengilor
care suflă în focul stins de cremenea jilavă

Văd la un colț de trotuar mucegaiul
înflorit pe buza unei gropi cu colțuri
E neferit de strigătul stropilor ce cad pe luciul mocirlos al cadențelor țipătoare
și parcă tânguie amintirea ce încă doare în surdina așteptării

Îți aud zâmbetul înflorit în lumina mângâierii,
caut în crisalida palmelor ce nu mai adună fluturi,
toamna aceea cu vortexuri pustiite de clipa încremenită
în dorul care încercă să-mi spună printre silabe:,,am sosit”

Aș vrea să-i înfrunzesc piatra și moartea
să o transform într-o zi palpabilă de sărbătoare
cu flori în firida de timp ce a plecat.

Totul a rămas în urmă dar,
împrăștii încă pe locul renașterii,
foi din calendarul iubirii…

Și ziua mocnește în
focul țintuit în ,,totdeauna”.

 

Memoria vieții!

 

Niciodată nu am știut ceva despre moarte
doar că undeva se prăbușește o câmpie peste munții întorși cu varful în jos

Când atinge teluricul pas,
în urma tălpii cresc ciulini ce înțepă în suflet, soarele
Nu știm dacă trecerea la alb este curățarea negrului în care ne-am strivit melcii,
nici creșterea firului de iarbă nu știm dacă învie în verde
când raiul numără zilele cu puste lăsate în grija focului

Nu știm nici cine ne suntem în unde, sau de ce
și dacă lutul ce ne-a curs în trup a fost apă vie din râu fără mal.
Nu ne amintim altceva decât uitarea
și mărul discordiei mușcat de păcat

În memoria seminței nelocuită
va rămâne doar albastrul înnodat de firul nașterii
și acea pădure cu luminișul întors în palma frunzei
fără de care trunchiul ar fi doar un lemn…și atât

Cu încă o viață se face primăvară!

 

 Apă și foc!

 

Ard,
candele aprise de vise albastre în focuri mocnite
Pe rugul tăcerii,
Continue reading „Mariana GRIGORE: Din fire invizibile de soartă…(poeme)”

Simon JACK: Subcutanat

Subcutanat

 

de fapt păcătuirea noastră
e singura potcoavă în fuga mânzului
cuprins de febra ierbii cu firul
despicat,

troițe din stele fără noapte
trotuare-n cerul trupului
fără plămadă sunt zâmbete de soare
întârziat,
iubirea dezbrăcată fugind nebotezată
prin castele de nisip
ne-a luat ostatici, ne face plajă
în propriul nostru
asfințit,

neatinși, nurii nu se văd
sunt orhidee de sudoare așteptând,
tu îmi citești în palmă, eu iti revendic
teama de-a mă ști,
și amândoi ne rupem graba
subcutanat,
că nu vom lăstării…

————————–

Simon JACK

Israel

Iunie 2019

Elena VOLCINSCHI: Un apus de soare

UN APUS DE SOARE
 
Încerc, să aflu unde iubirea s-a dus
Și-n care vatră își toarce fiorul,
Prin ce dorinți ce încă n-au apus,
Își zburdă așa nestingherită dorul .
Cu aripi de iubire-mi călesc scutul,
Prin flama gândului ce nu-i sedus.
Mai păsuiesc și clipa înrobită cu lutul,
Slobod pân’ și cuvinte ce n-am spus.
Parcă-s înstrăinate și visele; îmi pălesc
Se pierd cât mai departe în rătăciri.
Vin alți ani ce degeaba-i socotesc,
Umile umbre doar adun din amintiri.
……………………………………………………
Încerc să aflu unde iubirea-mi s-a dus
De ce să i-aș spune că încă mă doare?
Îmi consternez trăirea înspre Apus,
Mințindu-mă că-i un apus de soare.

—————————————–

Elena VOLCINSCHI

(din vol. ,,Alte amintiri întomnate’’, 2019)

 

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU: Surâsul revederii

Se-nfige grav cuvântul în clipa de-aşteptare

Turnând o ploaie rece pe liniştea aprinsă

Dorinţe nesecate mă strâng din depărtare

Şi-aştept căinţa vremii pe lacrima încinsă.

Izvoare de nelinişti ţâşnesc din pumni de rocă,

Emoţii se adună şi-mi spintecă iar trupul,

Gerul din amintire mă-ngheaţă mă sufocă

Şi încă-aştept sărutul să îmi topească chipul.

Se-ncarcă cu neanturi privirea mea de sare

Legată strâns de maluri în noduri gordiene,

Te caută asiduu pe zarea fără zare

Vorbind cu steaua-aprinsă ca tristul Diogene.

Din liniştea genunii de dincolo de lună

Curg stelele din zodii în marea argintată,

Când dorurile toate în palme se adună.

Ferice-i revederea în noaptea mult visată.

Şi iară urc pe steaua, ce de dureri îi pasă

Şi încă scânteiază-n privirile senine

Sărut în zori tristeţea, amarnică, ţepoasă

Ce-şi răvăşeşte chipul când tu eşti lângă mine.

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

8 iunie 2019

Nicu GAVRILOVICI: Existența ca o roată (poeme)

Îngenunchiați unul în fața celuilalt

Stăteam îngenunchiați unul în fața celuilalt
jurându-ne dragoste…
Pe degetele
împletite cu degetele celuilalt
ne înfloreau stele.
Cald, pământul respira adânc, sacadat…
Până și lespedea grea ce ne servea de altar
pe care aprindeam pârga viselor,
levita.

Înspre zori,
pe când îți sărutam entuziasmat genunchii
savurând gustul crud al țărânii,
printre malurile brațelor mele te scurgeai
precum bătrânul Danubius
la capătul de jos al satului.

De atunci, între apă și țărână alergător,
caut genunchii tăi înfloriți în rugă,
mirosind a stele căzătoare.
Altar,
pe care aprind candela amintirii
lespedea din fața casei
colindătorilor cu îngerii,
bunici…

 

Dans în cerc

Să-mpărțim la doi
Ziua de apoi,
Iar apoi s-o înmulțim cu noi…

Eu sub crengi de prun
Virgule să-ți pun
Și-n căușul palmei să te-adun

Tu sub ram de brazi
Zilnic să mă scazi,
Radical din ieri să fie azi.

Precum doi cocori
Să zburăm sub nori
Aripile fâlfâind, viori,

Să nuntim în munți
Peste fagi cărunți
Din iubiri cioplind eterne punți.

Risipiți în ploi
Îngeri triști și goi
Cerul îl vom trage după noi…

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Existența ca o roată (poeme)”

Alexandra GĂLUȘCĂ: Icoana mării

Icoana mării

 

Mă simt un suflet ce liniştea îşi caută
Asemeni spumei valurilor după furtună
Mă-ntrec cu vântul în furia sa crescută
Imi sting suspinele-n val atunci când tună

Sufletul meu caută liniştea să poată iubi,
Adun culorile mării din oglinda răsăritului,
Şi surâsul soarelui să pot furtuna a o răzbi
Ca apoi să mă-nalț liberă pe culmea valului

Voi desena în răsărit, cu raze de soare,
Cu perle, sidef şi chihlimbar, chipul tău,
Intr-un tablou în nuanțe de vis şi culoare
Să te am mare, o icoană în sufletul meu

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

Miriam Nadia DĂBĂU: Abstractus…

Abstractus…
(Iubire abstractă )

 

Dimineți cu frunze albastre
Și iubiri fără răspuns,
Lacrimi rămase de nimeni știute
Sub tăceri de scrum…

Paradoxuri căutate fără nimic
Doar iubiri deșarte pline de fum…
Timpul te iartă fără să vrei
Amintirea rămâne și ochii la fel…

Scriu iubire pe foi de caiet
Le păstrez ca un dar inocent
Nu mă tem de răspunsul ce-l dai,
Dacă vrei să te joci cu mine, nu vreau!…

———————————–

Miriam Nadia DĂBĂU

(Miriam Miriam)

Paris, Franța

10 iunie 2019

Dunia PĂLĂNGEANU: Plouă cu soare și cu lună…

Plouă cu soare și cu lună…

 

Plouă cu flori
plouă cu soare,
plouă cu păsări călătoare,
plouă cu lacrimi ruginii
în ceasuri umede,târzii,
plouă la vale mai ușor
când mândra iese în pridvor
cu ia flori de iasomie
sub pernă de vis drag să-i fie,
ursitul azi să-i iasă -n drum
când caii sorb ciorchini de fum
și calcă pe poteci de foc
tot poleite cu noroc,
plouă cu pere parfumate
când picură cu nestemate,
plouă cu soare și cu lună
plouă cu stele,noapte bună!

—————————————————–

Dunia PĂLĂNGEANU

(Din proiectul literar bilingv român-bulgar „Poeme de băut cu ulciorul”, autoare Dunia Pălăngeanu/traducere l.bulgară Nadejda Radeva, Ruse, Bulgaria.)

Cristian Gabriel VULPOIU: Am pierdut nemurirea

AM PIERDUT NEMURIREA

 

Beau focul, schisma și jăratecul,
Din fîntâna nopților de amor
În vise îmbrac întunericul
În mantie de stele și de dor.

Caut în roua din zori privirea ta,
Și-ntr-ale mării anamneze
Ce-mi țese valul plîngând pe o stea
Destinul să mi-l lumineze.

Șăgalnicele raze din opaiț,
În picături de mir șoptesc iubirea
Pe faldurile lunii dinadins
Îngenunchează-n rugă nemurirea.

Simt ca astazi am pierdut nemurirea,
Iar călimara s-a umplut cu vise
Pe lacrime de dor am scris iubirea
Voi cuceri cerurile promise.

Cred ca astazi am pierdut nemurirea,
Ca și penelul din scorbură de soare
Mi-a rămas fidel zenitul cu adierea
Dar … cine-o fi de vină oare ….?!

—————————–————————

Cristian Gabriel VULPOIU

10 iunie 2019