Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU: Surâsul revederii

Se-nfige grav cuvântul în clipa de-aşteptare

Turnând o ploaie rece pe liniştea aprinsă

Dorinţe nesecate mă strâng din depărtare

Şi-aştept căinţa vremii pe lacrima încinsă.

Izvoare de nelinişti ţâşnesc din pumni de rocă,

Emoţii se adună şi-mi spintecă iar trupul,

Gerul din amintire mă-ngheaţă mă sufocă

Şi încă-aştept sărutul să îmi topească chipul.

Se-ncarcă cu neanturi privirea mea de sare

Legată strâns de maluri în noduri gordiene,

Te caută asiduu pe zarea fără zare

Vorbind cu steaua-aprinsă ca tristul Diogene.

Din liniştea genunii de dincolo de lună

Curg stelele din zodii în marea argintată,

Când dorurile toate în palme se adună.

Ferice-i revederea în noaptea mult visată.

Şi iară urc pe steaua, ce de dureri îi pasă

Şi încă scânteiază-n privirile senine

Sărut în zori tristeţea, amarnică, ţepoasă

Ce-şi răvăşeşte chipul când tu eşti lângă mine.

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

8 iunie 2019

Lasă un răspuns