Îngenunchiați unul în fața celuilalt
Stăteam îngenunchiați unul în fața celuilalt
jurându-ne dragoste…
Pe degetele
împletite cu degetele celuilalt
ne înfloreau stele.
Cald, pământul respira adânc, sacadat…
Până și lespedea grea ce ne servea de altar
pe care aprindeam pârga viselor,
levita.
Înspre zori,
pe când îți sărutam entuziasmat genunchii
savurând gustul crud al țărânii,
printre malurile brațelor mele te scurgeai
precum bătrânul Danubius
la capătul de jos al satului.
De atunci, între apă și țărână alergător,
caut genunchii tăi înfloriți în rugă,
mirosind a stele căzătoare.
Altar,
pe care aprind candela amintirii
lespedea din fața casei
colindătorilor cu îngerii,
bunici…
Dans în cerc
Să-mpărțim la doi
Ziua de apoi,
Iar apoi s-o înmulțim cu noi…
Eu sub crengi de prun
Virgule să-ți pun
Și-n căușul palmei să te-adun
Tu sub ram de brazi
Zilnic să mă scazi,
Radical din ieri să fie azi.
Precum doi cocori
Să zburăm sub nori
Aripile fâlfâind, viori,
Să nuntim în munți
Peste fagi cărunți
Din iubiri cioplind eterne punți.
Risipiți în ploi
Îngeri triști și goi
Cerul îl vom trage după noi…
Alb-străveziu
Era atât de aglomerat
tramvaiul acela albastru
încât nu exista aer între mine și vis,
doar șoapte gâfâite
ce picurau incandescente pe liniile de oțel…
În spatele ultimului vagon,
amintirea ta tropotind
pe macadamul fierbinte.
Într-o stație viitoare,
în mine făcându-se liniște,
toamnă târzie…
Nici măcar nu îmi amintesc
numele scris pe ecusonul
îngerului vatman,
doar zâmbetul lui alb-străveziu
răstignit pe oglinda
de deasupra parbrizului…
Existența ca o roată
Din două în două ore mă cerceta îngerul…
,, Nu se văd urme de aripi!” mă informa
cu o nedisimulată bucurie.
Eram încă la vârsta la care
zborul mi se părea un vis realizabil.
După o vreme am învățat să mânuiesc praștia
doborându-l în fața bocancilor mei noroioși
mărimea patruzecișitrei…
,, Singura șansă este amputarea!”
rânjeam scuipând cojile semințelor de umanitate.
Devenisem brusc om mare
și mi se extirpaseră orice speranțe…
Pe un umăr purtam cerul gri iar pe celălalt,
frânt de la mijloc,
trupul prea devreme ucisei copilării…
,, Înainte, marș!”
scrâșnea printre dinții cariați
viața.
———————–—————–
Nicu GAVRILOVICI
Iunie 2019