Mariana GRIGORE: Prin Limbul de la poarta luminii (versuri)

Puzzle!

 

Umbrele se agață obsedant de psihoza unui paianjen
care crede că Picasso pictează abstractizări de culoare cu pensule paralele
și își întind brațele ca niște ramuri uscate de copaci indeciși să se adune la sfatul frunzelor

Mă încumet să intru în febra tăcerii
ca să ascult ropotul de pași ce calcă în copitele insomniei
cavalcade de vise cu semnul întrebării în mâinile fără falange de exclamații

Jocul figurilor fără geometrii punctuale
caută sub epiderma surâsului meu
puzzle-ul disprețuitor care se chinuie
să orânduiască neliniștile
într-o formă decisă să cronometreze timpul

Am împins către matematici precare
albul ce-și află numitorul comun în definiții fără vamă
și dincolo de cratime nedezlegate
am descoperit egalul meu în plenitudinea împăcării cu acel tot care a devenit nimic

O iau de la capăt…o să pictez fluturi pe geamuri fără ferestre!

 

Limb și lumină!

 

Aș măsura orele cu ornicul spart de pereții tâmplei…
să aud secundele cum fug zălude prin arcuri cu cuci cumpărați la celalalt capăt de lume
și trag după glezna timpului static,
pietrele de moară înțepenite în strânsoarea gândurilor

Sunt holograme ale trecerii prin vămile fără bani
a zgomotului ce cade razant în alunecarea hazardului pe franghia zilelor,
apoi a anilor dați de pomană la poarta bisericilor goale
ce-și umplu strana cu ritualuri din care lipsesc sufletele

Întorc cheia împotriva acelor de ceasornic,
stivuiesc găurile goale ale minutelor
în Comedia Divină a unui nou început
și mă rătăcesc preț de un rai
prin Limbul de la poarta luminii.

 

Și așa mai departe!

 

Ursuzenia care nu vorbea cu nimeni,
Teama de alfabetul braille al privitului ignorant
Angoasa ce se coace înainte
de a încolți germenele eului,
Introspecția surexcitată de rezultatul cu semnul minus după egal,
Indiferența obsedată că nu se poate gândi la nimicuri între atâtea stări universale,
Continue reading „Mariana GRIGORE: Prin Limbul de la poarta luminii (versuri)”

Gheorghe SIMON: Poeme

Împărăţie cerească

 

Soare interior

arzător

în arşiţa de afară

biciuire a flăcărilor reci

crucificare a fiecărui

întîi născut din femeie

pînă la ultimul chip

cînd cel mai mic

cel de pe urmă

şi cel mai smerit

va ajunge să ne întîmpine

în prag de pîrguire a clipei

cît să te vezi fără oglindire

să te răsfrîngi fără să te pierzi

prin întregire.

 

Partea să te confirme

într-un alt tărîm

cu litere vii

omeneşti

pe cît e cu putinţă

să le citească cineva

şi să te pomenească

în împărăţia cerească

unde e un loc şi pentru tine

cînd toate numele se vor topi anonime

şi toate chipurile se vor restrînge

într-un singur chip

arhechip

fără micşorare

şi nici clipe spre surpare

şi nici timp în cădere

ci doar moarte a toate

clipelor

cîte s-ar ivi pe neaşteptate.

 

 

Iniţiala Tatălui

 

Cuvinte simple

rostite

din mila stăruitoare

a celui sărac cu duhul

din sorgintea vreunei învăţături

primind întruna lovituri

unde îi e privirea

tot acolo şi inima

cum săgeta privirii

ar străpunge pînza amăgirii

fiecărui cuvînt

dintr-un dicţionar al tăcerii

pe celălalt versant al vieţii

pînă descifrează iniţiala Tatălui.

 

Cuvintele sunt un fel de scară

a numelor comune

pe care urcăm

doar coborînd din treaptă în treaptă

pînă la rădăcina numelui

ieşit din comun

din care răsar mlădiţe şi lăstare

pe trunchiul încă verde al vieţii

fără să ne stingherim unii pe alţii

pe cînd citeam

şi uitam că despre noi era vorba

şi numele răsărea pe chipul nostru

faţă către faţă.

 

 

Cuvîntul Părintelui

 

În timp ce pămîntul

ne fuge de sub picioare

Părintele vieţii

ne pune la încercare iubirea.

Noian şi înflăcărare

foc nestins

surprins

cu toată încrengătura paternă

făgăduire şi jertfire

pentru a se deschide cerul

şi a vedea deodată întregul

copt în lumină

şi spre asfinţit

Cuvîntul Părintelui ca o bună vestire.

 

Numai aşa vom vedea într-o clipă

viaţa toată

tot ce pînă acum

ni s-a părut a fi doar încercare.

 

Acum se aud greieri în iarba înlăcrimată

şi mieii zburdă pe cîmpia maternă.

Nici o primejdie nu ameninţă

temeiul ceresc al omului

nici o umbră

nici o răvăşire de clipe.

 

Toate sunt acum înnoite

avînd parcă aripe

şi tot ce ni se arată

e doar zbor interior

spre casa Tatălui

şi a Fiului

jertfit jertfitor.

 

 

Colina însingurării

 

Adevărul poetic ne umple de bucurie

el stăruie asupra celui robit de pustia clipei

cît ultimul rest de mîhnire

surpat e deodată cu lacrima privirii.

 

Pîrguire a luminii

în mugurul candelei

într-un schit înspicat pe colina însingurării

de unde vulturul îşi ia zborul

tot mai sus spre trainice tării

în rotiri tot mai strîmte

cît ultima privire nu-l mai poate atinge

şi din bolta cea largă a necuprinderii

ne priveşte iertător

proniator

mai viu decît clipa dintre tată şi fiu

în chip neînchipuit

Părinte Pantocrator.

 

Şi fără să te vezi cum eşti oglindit

întreg şi netivit

în privirea celui jertfit

fiind tu precum fiul risipitor

întors

cum ai întoarce clepsidra

şi timp să ne dăruie tuturor.

 

 

Clipire a duhului de foc

 

Se aude o voce

un fel de strigăt mut al mamei

după fiul jertfit

un sunet tremurat de violoncel

cum încetează amiaza

şi spre asfinţire curg albe clipe.

 

Cum iarna acoperă pămîntul

şi-i dă strălucire

albă clipire a duhului de foc

prin raze tremurate

de parcă ne-am aduna pe furate

pe înserate

fără de imagini

fără de învăţătură

fără cuvînt de înţelepciune

Continue reading „Gheorghe SIMON: Poeme”

Florin-Cezar CĂLIN: Schimb de generații…

Schimb de generații…

 

”Copil fiind, păduri cuteieram”
Ne-o spune Eminescu ca poveste.
Dar nu am vrut sau poate nu știam
C-aceste vorbe ne rămân … ca zestre.

Cu timpul noi uităm să-i proslăvim
Pe un Brâncuș, un Labiș, Păunescu.
(și la manele noi nu ne ”zgârcim”)
Uitat-am în noroi pe Minulescu.

”Ciocoii vechi și noi acum răsună”
De Filimon nu vrem nicicum să știm.
Noi lui Arghezi nu-i cântăm în strună
Nici de Coșbuc nu vrem să auzim.

Tot în țărână zace Porumbescu
Balada lui se-aude tot mai rar.
Am nostalgie după un Enescu
Și un Stănescu ! … (vă pare bizar ?!).

”Frumoși nebuni ai marilor orașe”
Ne spune din mormânt bătrânul Neagu.
Dară idei ce nu sunt cercetașe
Vă umple de ”noroc” ! …(mai mare dragu).

Pe Topârceanu cu-ale lui balade
(ne ”chinuim” din greu să le-nvățăm).
(din ele n-om culege astăzi roade)
Manele vrem mereu să ascultăm.

Nu mai există case de cultură
(căci le-ați vândut demult pe câțiva lei).
(de-aceea astăzi tineri ne înjură)
Că ne luăm de ei ca de mișei.

Există cluburi noi ! … (nu-s discoteci !)
(unde copii micuți se tot droghează).
Îi vezi pe drum ! … (din nepăsare treci)
Și-n șoaptă te întrebi de protestează.

Halal cultură ! … (bună e maneaua)
(la naiba cu actorii cei stilați !).
Tu stai pe gânduri și-ți întrebi ”licheaua”
”Cum e să fie de-ar avea și frați ?!”.

Se-ntoarce Sadoveanu în mormânt
De inepții ! … (și-acelea-s copiate !).
(dar cu tâmpenii ce îs scrise clar !)
Nu veți intra nicicând la facultate.

Vă lăudați cu haine și mașini
(nu știți că totul are azi un preț).
(priviți biblioteca ca străini)
Iar profii îi momiți cu vechiul șperț.

De-aceea nu vă intră-n cap nimic
Iar totul e-o magie ! … (ca de zână).
(din toate voi să știți câte un pic)
Să depășiți o genereție bătrână !

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

8 mai 2019

 

Valeriu DULGHERU: Spinoasa cale de unire a unioniștilor

Unde-s doi puterea creste. Dar unde-s trei, patru, cinci?”

 

Unirea face puterea! A fost sloganul tinerilor unioniști în alegerile parlamentare recente. Cu regret însă fără efect pentru ca nu au fost uniți toți unioniștii într-un singur bloc, într-un singur gând. Priveam cu regret în campania electorală recentă confruntarea în platouri televizate și pe circumscripții uninominale a mai multor unioniști din diferite formațiuni. De ce unioniștii s-au avântat în alegeri atât de nepregătiți, atât de dispersați, dându-le dușmanilor motiv de a lua în derâdere unionismul în general? De ce se întâmplă astfel de lucruri? De ce stă fiecare în țărcușorul său unionist? De ce continuăm să ne cotonogim unii pe alții spre bucuria dușmanilor? Pe fundalul slăbiciunii unioniștilor uitați-va ce importanți se cred acești nepoți ai lui Ilici Ivan Ceban, Vlad(ei)mir(om) Batrâncea, dar și Dodon de când accidental a nimerit în fotoliul de președinte, adevărați “salvatori de țară”. Este atât de clar că împreună ar fi mai puternici și totuși de ce nu se unesc unioniștii?

De ce insistăm în a călca iarăși și iarăși pe aceeași greblă? În a. 2000, în preajma alegerilor parlamentare, a fost o situație similară. Forțele eurounioniste erau divizate într-o puzderie de partiduțe. Înțelegând că nu vor rezista în fața tăvălugului comunist liderii mai multor partide (PL – M. Rusu; PNTCD – V. Muravschi; grupul Nedelciuc, desprins de la PFD; grupul Dolganiuc, desprins de la FPM; PSL – O. Serebrian; observatori de la PRCM al lui M. Snegur) au inițiat o masa rotundă privind unificarea forțelor prin fuzionarea în PSL, gazdă fiind Universitatea Tehnică a Moldovei. Cu acceptul tuturor participanților la masa rotundă liderul formațiunii unite urma să fie O. Serebrian care nu a fost membru de partid comunist însă din cauza trădării lui O. Serebrian (ulterior s-a deconspirat, fuzionând cu PDM!) această bună tentativă de unificare a eșuat, fapt ce a condus la o catastrofă în alegerile parlamentare din a. 2001. Aceeași catastrofă pentru unioniști au fost și recentele alegeri parlamentare, în care toate partiduțele unioniste (cu excepția celor care au aderat la blocul ACUM) au luat împreună în jurul a 2% (hoțul Sor cu făcătura sa de așa numit partid a luat de 4 ori mai mult!). Doar peste câteva luni ne așteaptă noi alegeri: locale și posibil parlamentare anticipate. Să nu repetăm greșelile comise anterior. Știm cu toții cum sunt numiți cei care insistă să calce pe aceeași greblă. Sperăm să nu fim printre ei. Pentru toată suflarea unionistă este clar că toate formațiunile unioniste (politice și sociale) trebuie să se unească.

Un licăr de speranță a apărut pe 5 aprilie 2019 când a fost anunțată formarea blocului “Unirea” din componentele: Asociația „Unirea-ODIP”, condusă de Vlad Bilețchi; Mișcarea Civică „Tinerii Moldovei”, condusă de Anatol Ursu; Blocul Unității Naționale, condus de Ion Leașcenco; dar și Partidul Național Liberal; Partidul Liberal Reformator; Partidul „Democrația Acasă”. Este o bună, multașteptată, inițiativă, care trebuie să fie susținută de toate formațiunile unioniste. Fără celelalte formațiuni unioniste unirea nu va fi completă. De menționat faptul că pe 8 aprilie Blocul a lansat o invitație la dialog pentru „consolidarea forțelor care militează pentru reîntregirea țării, restabilirea adevărului istoric și participarea într-un bloc comun electoral la viitoarele alegeri din Republica Moldova” altor cinci partide: Partidul Liberal; Partidul Unității Naționale; Partidul Liberal Democrat din Moldova; Partidul Politic “Mișcarea Populară Antimafie”; Partidul “Acțiunea Democratică”. Deosebit de important este răspunsul practic pozitiv al Partidului Liberal Democrat din Moldova, Partidului Liberal și Partidului “Acţiunea Democratică”. Faptul că Mișcarea Populară Antimafie nu a acceptat propunerea tinerilor nu e de mirare și vorbește despre “rolul adevărat” al acestui cal troian. Sunt regretabile însă comentariile ostile ale liderului Partidului Unităţii Naţionale dl A. Salaru. Să sperăm că până la urmă acest important partid unionist va pune și el umărul la reunificarea forțelor unioniste. Rămânerea în afara blocului va fi mortală pentru PUN și contrară spiritului unionismului.

Deosebit de importantă este aderarea la acest bloc a Partidului Liberal Democrat din Moldova, până mai ieri “cel mai important partid al alianțelor proeuropene”, care pe parcursul ultimilor ani a demonstrat atașamentul pentru idealul Reunirii. Rețeaua largă de structuri locale ale Partidului va constitui un suport real blocului nou format în alegerile locale, dar și în eventualele alegeri parlamentare anticipate.

Continue reading „Valeriu DULGHERU: Spinoasa cale de unire a unioniștilor”

Alice PUIU: Albă absență

Albă absență

 

Sticlind vis în polenul
zdrențuit pe-o margine de fluture,
semn al timpului ce arde-n jarul de nisip
tremuri ramură, umbră
răsucită-n zăvoare de vânt rătăcit,
deschisă-i floarea sfântă
din letania sufletului
și ceruri își desprind uitarea
din steaua unei tristeți.
Surghiuniți, se-nnoadă pașii
într-un covor al tăcerii
și poartă-n roua de ierburi destrămate
adâncimea acelei ore
în care te-am înșelat,
vers desprins din mirarea unui descânt
ai plecat lăsând în palma mea
doar luna-nghețată-n cerc de înger,
doar albul deșert al literelor spulberate
și plumbul din cuvinte târăște-n cădere
țărâna peste cerul nins de ape
în urma soarelui doar alba absență
pagini despovărate-n fulgi de cenușă
oare, ce mai scrie-n rotirea nopții
pe acest altar de stele mute,
numele pierduților zei
necuprinsa goană din pântec de piatră
ce-n mine fierbe nerostite idei
de dincolo de moarte.

—————————–

Alice PUIU

Mai 2019

Pictura Оксана Кравченко

Anatol COVALI: Recunoştinţă

Recunoştinţă

 

Mult prea târziu, mult prea târziu am înţeles
că tu de fapt ai fost esenţa vieţii mele,
că fără tine rătăceam în plin eres
necunoscând cerul iubirii plin de stele.

Ai fost din plin ce mi-am dorit, ce am visat
să mi se dea de către viaţa mea ciudată,
care adesea pe coclauri m-a purtat
şi a mai pus pe împlinire câte-o pată.

Acum trăiesc şi împăcat şi fericit
uitând c-a fost, din când în când, câte-o durere.
Port în privire numai zâmbetu-ţi iubit
trăind intens miraculoasa-ţi mângâiere.

Şi înţeleg că n-ai venit deloc târziu,
c-ai apărut la timp în chip de armonie,
că tot ce-am fost şi ce pe lume-am să mai fiu
se datorează mie însumi, dar şi ţie !

————————————–

Anatol COVALI

București

7 mai 2019

Ioan POPOIU: „Poezia mea este sufletul meu așternut în fața cititorilor”- INTERVIU cu Mariana PETRACHE

Vă mulțumesc mult pentru amabilitatea de a răspunde întrebărilor acestui interviu!

Ioan POPOIU: Mai întâi, vă rog să-mi spuneți care este  percepția de sine: cine este Mariana Petrache?

Mariana PETRACHE: Singurele cuvinte pe care le-aș putea spune despre mine și ați putea să le înțelegeți, faptul că eu sunt un simplu om de la țară, că iubesc oamenii, natura, că sunt o fire creativă și activă, că îmi place să pictez, să fac fotografii și să scriu, că pot să iubesc un fir de iarbă, că simt o bucurie mare când cade primul fulg de zăpadă…Mă bucur și de miresmele fânului cosit, de parfumul florilor, de mersul desculț prin iarbă, de plimbările în natură, de culesul ciupercilor și de multe alte lucruri aparent mărunte. Sunt o persoană credincioasă și binecuvântată. Ori de câte ori mi-e dor de Dumnezeu, mă rog…, El îmi ascultă rugile, întorcându-Și fața spre mine…

Ioan POPOIU: Ce ne puteți spune despre familie, părinți?

Mariana PETRACHE: Sunt multe de povestit despre familie, care este chintesența vieții mele. Alături de soțul meu, Costel Petrache, inginer agronom, cultivăm legume și flori în spații protejate. Eram bugetari, la o instituție agricolă, când am renunțat la servicii și ne-am luat soarta în propriile mâini, punând pe picioare o mică fermă de legume și flori. Recunosc că nu a fost ușor, însă am reușit să ținem doi copii în facultate și să ducem un trai decent. Părinții… au fost doi oameni minunați și muncitori, tatăl meu s-a dus….doar mama mea trăiește În copilărie, am fost un copil norocos, nu am dus lipsă de nimic. Tatăl meu era gestionar, la bufetul din sat, iar mama lăptăreasă. Au fost foarte severi cu mine și cu fratele meu. Erau conservatori… eram rebelă și frumușică, iar tentațiile erau la tot pasul… Mereu eram legată de sora mea, mai mare decât mine cu doi ani, care semăna mai mult cu o sfântă și mergea foarte rar la discoteci și baluri…

Ioan POPOIU: Cum este locul natal, Lozna?

Mariana PETRACHE: O, Doamne, aici este raiul pe pământ!…Puteți să vă închipuiți, de o parte este Someșul, iar de cealaltă parte localitatea este înconjurată de păduri, de foioase și conifere. În comuna Lozna avem atracții turistice: Biserica de lemn „Sfântul Dumitru”, construită în 1813, pe lista monumentelor istorice; Biserica de lemn din satul Preluci, construcție din 1875; Biserica de lemn din satul Valea Loznei, construcție din 1870; Turnul roman de la Lozna; Sistemul de supraveghere și apărare a limesului Daciei de la Cormeniș. Sistemul de supraveghere și apărare a limesului Daciei de la Preluci.

Ioan POPOIU: Școala v-a plăcut ?

Mariana PETRACHE: Desigur, liceul a fost o etapă importantă pentru mine, pentru educația și formarea mea, ca om și profesie.

Ioan POPOIU: Ați urmat un liceu economic ? De ce ?

Mariana PETRACHE: Sincer, nu am dorit să urmez acest liceu, părinții au fost cei care au decis pentru „binele meu”.. Și-ar fi dorit să fiu asistentă medicală, să urmez liceul Sanitar de la Oradea, însă eu eram atât de sensibilă, că la cea mai mică dâră de sânge mă lua cu leșin… Mi-am dorit să urmez Școala de Arte Plastice, din Cluj-Napoca… Visul meu era să pătrund tainele picturii și mai ales să le învăț pe cele ale sculpturii. Îmi plăcea să modelez din plastilină, din lut, chiar și din aluatul de pâine, statuete, personaje din basme, animăluțe… Când alegi viitorul pentru copilul tău trebuie să ții cont de abilitățile lui. Ne-am gândit că fiul nostru o să facă Facultatea de Horticultură și că va duce mai departe afacerea familiei. A urmat Politehnica, inginer constructor. A fost alegerea lui…

Ioan POPOIU: Aveți impresii plăcute din liceu ?

Mariana PETRACHE: Nu este elev care să nu aibă amintiri frumoase, din liceu. Am urmat treapta a I-a, la liceul de Mate-Fizică, din Jibou, după care am continuat treapta a II-a în Șimleu Silvaniei, la Liceul Economic. Eram plină de viață, glumeață și sufletistă. Am regretat mult acea perioadă de liceancă, cu multe năzbâtii și îndrăgosteli.

Ioan POPOIU: V-ați gândit să urmați o facultate ? Ce v-ar fi plăcut ?

Mariana PETRACHE: Da, mi-am întocmit dosarul pentru Academia de Poliție (Miliție). Am trecut prima parte de probe, iar înainte cu o săptămână de examenul scris a murit tatăl meu și am amânat. Între timp, m-am căsătorit și am renunțat la ideea de-a mă face ofițer de poliție….

Ioan POPOIU: Căsătoria când a avut loc ? Aveți o familie frumoasă!

Mariana PETRACHE: M-am căsătorit în 1987. Chiar a fost „dragoste la prima vedere” și afirm cu tot sufletul că în prezent ne iubim ca la început. Da, am o familie frumoasă, doi copii minunați, un băiat și o fată, ambii fiind deja la vârsta la care își croiesc propriul drum. Sunt atât de fericită, încât să pot mulțumi bunului Dumnezeu că mă trezesc în fiecare dimineață, că mă bucur de familie, de fiecare rază de soare, de ploaie, de viață și că pot să merg liniștită la somn. Continue reading „Ioan POPOIU: „Poezia mea este sufletul meu așternut în fața cititorilor”- INTERVIU cu Mariana PETRACHE”

Simon JACK: Aripi peste umbrele din nori (versuri)

 

Neștiute…

 

dac-ai să dai de mine
dă-mi de veste,
eu sunt acum în rând cu cerul
si mă scutur peste flori de tei,

te uită-n creștinismul
de sub talpa goală,
te află peste genunchii ce mă dor
țăranii ce ne cheamă abstinentă
în raiul nimănui
pe crucea aritmeticii din ploi,

firavă clipa asta
ce se stinge-n neștiute respirări,
firav si îngerul ce știe-ntotdeauna
de neștiute și eterne
aripi peste umbrele din nori!…

 

O gură de aer

 

Mă leg cu mine de vinclul
spânzuratului în setea
de imponderabilitate,
sunt mai ușor așa
si te pot vedea
si dintr-o parte,

partea aceea fără noi
doar roua înfofolită în unghiuri
de zdrobitori,

de ce-mi întinzi rușinea
in amurgul fără strigătoare,
de ce mă storci ca pe lumina
ce scăpără de aer

unei guri ce e untire
pe uscăciune în zăbala morilor?

Continue reading „Simon JACK: Aripi peste umbrele din nori (versuri)”

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU: Legea iubirii

Legea iubirii

Din nori se coboară mâhnirea
Seninul mi-l fură din gând,
Îmi plimb prin pustiuri privirea
Imagini de vis ucigând.

Mă strădui să văd prin lunetă
O barcă din raze, cu noi,
Dar marea mereu în alertă
Mă-ntoarce prin timp înapoi.

Miroase a floare rănită
Petalele-i toate mă dor,
In clipa ce trece prin sită
Scrutez cu un ochi de condor.

Mă arde un frig ce transportă
Tăcerea ce frige în zori
Prin sângele crud din aortă
Şi zarea-i legată cu sfori.

Îmi ţipă copacii la lotrii
Că-au luat din priviri fericiri,
Iar ploaia mă-mbată cu litrii
De spaime, ce ţes amăgiri.

Dar nu mi-am luat incă bute
Deşi-s răstignit pe pahar,
În ceruri n-am prins vreo-agapă
Să-mi pun la speranţă habar.

Şi chiar de ajuns-am un nimeni
Eu încă în mine te-aştept,
Să fim în iubire doi semeni
Cu legea iubirii de drept.

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

5 mai 2019

Nicoleta GORDON: Sunt doar…eu

SUNT DOAR…EU

 

Sunt doar trup deșirat, de o toamnă fugară,
Într-un spic răstignit pe trei corzi de vioară.
Ochi căprui de ciclop flămânzit de lumină,
Învelind visul șchiop într-un colț de retină.

Sunt doar rest dintr-un cântec de greier tăcut,
O bucată de sfoară din bandaj desfăcut,
O sentință strigată de-avocați, în răspăr,
Un soldat cu bocanci murdăriți de-adevăr.

Sunt doar aripă frântă sub mânie de zeu,
O paloare lividă dintr-un alt curcubeu.
Răsărit, într-un ciob de oglinzi măsluite,
În desenul hilar al atâtor cuvinte…

Sunt doar altă copertă, fără file de cărți,
O busolă defectă pe contururi de hărți,
Într-un ceas ruginit, secundarul apter,
Când tristeților orei le rămân giuvaer…

Sunt doar ușă în ziduri crăpate demult,
Zâmbet plâns, de copil, în tăceri de adult…
Un aluat frământat de mâini aspre și reci,
O gutuie uscată, cu semințele seci…

Spectator la un „teatru” cu circari cumpărați,
Ce-n aplauze surde strivesc omoplați,
Închei nasturii vremii ce-mi lăsase godeu,
Rătăcită prin mine, sunt aceeași, doar eu…

——————————–

Nicoleta GORDON (Many)

6 mai 2019