Emilia POENARIU SERAFIN: Poesis

Scrisoare spre Cer

Mi-am petrecut cu cei care-au dormit
Din astă toamnă, până hăt în toamne ,
Și nu te-am ascultat Mărite Doamne
Ori poate -n cuie, eu, te-am prigonit.

Iar trup de lut din veci neîncercat
A-mpins de tine Golgota s-o suie,
Ori poate mâini ți-am proptit-o-n cuie ,
Păcat pe veci, din marele păcat .

Ori sunt eu Iuda care te-a vândut,
Picioarele pe cruce ți le-am rupt
Ori de la Cină vinul tot l-am supt,
Ori n-am crezut când trupul te-a durut.

Și ce mă fac? Pe unde sunt pe drum ?
Cu smoala din cazanu-npreunat,
Cu suflet rupt prin veac nevindecat
Cu tot ce sunt în flacără ori scrum.

Mai vino Doamne, uită-te ‘ napoi,
Dă-mi un îndemn în care pot renaște,
Timpu-i trecut prin zile ce m-or paşte
Și fă-mă Doamne…suflet dinapoi.

Sa pot veghea pe Cerul retrezit ,
Din primăvară, până-n alte toamne ,
Să te aștept cum știu Mărite Doamne
Să-ți scriu pe câmp din timpul pironit.

Unde-i liniștea ta, mamă ?

Unde ți-e liniștea, mamă,
Strângi în brațele perechi
Prunci, din anotimp străvechi
Iar de tine, nu ții seamă.

Poala lacrimilor tale
Rugăciuni în fapt de seară
Lângă lumânări de ceară
Lung izvor spre noi portale

Rupi din sufletul din tine
Chiar de trupu-i pe sfârșite
Sfinte doruri, înnoite ,
Ori ți-or fi, ori nu, de bine

Și-n uitarea ta presară
Amintiri ce te străbat
Auzi, clopotele bat
Parcă nu-i întâia oară.

Și-ti bat liniștea ta mamă
Pune-ti brațele străvechi
Peste pieptu-ți în perechi
Timpul nu te ia în seamă. ..

———————————

Emilia (Emma ) POENARIU SERAFIN

Sibiu, mai, 2019

Continue reading „Emilia POENARIU SERAFIN: Poesis” →

Elena VOLCINSCHI: Sublimul Har

SUBLIMUL HAR

Mă sfătuiesc cu harul, ce mă-ndeamnă,
S-aștern iar slove-n liniștiri de rânduri,
Îi simt căldura și brațele moi -de mamă
Și ființa-mi cuprinzând, sublime gânduri.

E așa de cald în versul drag ce-l scriu
Copil mă simt, cuvinte înmuguresc.
Fiorul dragostei așa frumos-l descriu,
Pe acest sublim altar dumnezeiesc.

Ce minunat îmi desfată trăirea!
Sub pulsul lui, iubirea-i dumnezeie…
Mai simt cu își pornește-n grabă firea,
Peste imagini albe, vălurind-maree.

Aprind apoi în grabă, o galbă lumânare,
Cu mulțumiri mă-ndrept și-n rugăciune,
Spre Ceru-albastru care-i o binecuvântare,
De acolo-mi vin în minte cuvintele minune!

—————————————–

Elena VOLCINSCHI

(din vol. ,,Iubită doamnă’’, 2016)

Adina POPESCU: Scrisori din Țara de Mătase (5)

MOTTO:

,,Celui ce trece malul cu fluturi, o, Doamne, pietrele fă-i-le scuturi! Ți-e frig, iubitul meu, valurile sunt stânci, cascadele, fluviile de stele, deschid porțile cerului, unde cad cresc rădăcinile gerului”

,,,sălbatici trandafiri își scutură petalele a toamnă, și spinii, rău mă dor
Dragostea mea rană legănată in soare, doar stelele vor să-mi răsară când frunzele mă strivesc în ruginiul de toamnă,
Lampă în umbre, lumina se-ascunde,
Vara a mirarea se retrage, izgonită în crengi,
În rotundul de fructe,
Și tu mi te-ai ascuns în cuvinte și-n vers,
Vioara ți-e vara, ploaia o strună,și vara îți cântă,
Verzi galbene sau ruginii,tot cu frunze îți cântă,
Abia când obosesc aripile ploii și înfrigurarea îmi tuna, mai vii spre seară să-mi aduci coșul cu flori ,salvadu-le de brumă
Mie doar câteva cuvinte ce le știu pe de rost
,,Mai vin, așteaptă-ma când supărarea aripile ploii s-o spele, ca și cum nici n-ar fi fost,,
Zâmbesc și tac, de vii , nu vii, aud noapte de noapte,cocorii,
Incendiat, apusul se dezbracă de vis,
In trup de luceferi luminând drumul speldorii,
Nemărginirea din cuvinte nu pot s-o prind,
Cocorii își lăsă strigăte în panzele fine,țesute din azur,fluide,suave de vise,de vii , de nu vii ,
Am memoria chipului tău, nostalgii,
Abanos mi-e noaptea,cioplit în sulfine,
Aerul mă strivește prins in colivii
De la sud îmi vine dor de îngeri albi,
Doar in catedrale,trupurile lor, răspândesc mireasma crinilor, doar albi,
Rugăciunea lor, dorul meu de tine,
In altare ard, semnele divine

Mă costă toți bănuții de salcâm,am platit cu cei de păpădie,firavi,suavi și nu a fost de-ajuns, cât să mai îndur vămuirea, nu mai am decât petale de suflet,dar ploile vor mai mult, preț întreg,
Și fructele se tânguiesc in crengi de seve prea pline,și vară nu-i,și ploaiele-s fluide, iederi,fuioarele de pulberi îmi spulberă-n privire
Tu ai uitat, e cerul plin de aripi,plumb pe stele,
Vibrează soarele încătușat in nori,
De câte ori să mor visând că vii
Dar poarta-n prăbușită,și ziduri cad,
Și lacăte de geruri pecetluiesc ferestre,
Zăbrelele de fier încins, văpăi de neguri, arzând mocnit cu fulgere țipând din vreme-n vreme,
E un tărâm ce se așterne între noi, dar pescarusii-l trag în mare,
Mi-ai spus de-atatea ori, cum singur ești,
Dar pescărușii vin si-ti numără în pumni clipe de soare ,spalendu-ti chipul de ninsoare,,,

Continue reading „Adina POPESCU: Scrisori din Țara de Mătase (5)” →

Dorel SCHOR: Coridorul instituției (schiță)

Când, pe la unsprezece dimineaţa, Sorin Barbălată, tânăr contabil practicant, ieşi în pauza de ceai, constată cu surprindere că pe coridorul instituţiei se revărsa nu numai soarele generos al verii, ci şi lumina a nu mai puţin de opt becuri aprinse. Pe scaune şi în picioare aşteptau o mulţime de oameni, aşa că Sorin le aruncă întrebarea:

– De ce nu stingeţi lumina?

– Noi nu lucrăm aici, răspunseră cetăţenii. Am venit cu cereri, probleme, audienţe. Nu e treaba noastră să stingem lumina! S-o stingă cine trebuie.
Sorin consideră că respectivii aveau dreptatea lor aşa că, ajungând în camera de ceai, o întrebă pe femeia de serviciu:

– De ce arde lumina pe coridor la ora asta?

– Aşa să ştiu de necazuri, răspunse femeia. Treaba mea e să încălzesc apa, să pregătesc ceaiul şi să-l împart. Mai trebuie să spăl paharele şi linguriţele, să am grijă de zahăr şi sucrazit şi dacă şeful vrea cafea, să i-o fac turcească. Lumina nu e treaba mea, eu nu am studii…

Pe Barbălată îl duru inima pentru risipa de electricitate, dar în sinea lui îi dădu dreptate femeii. Aşa că îl căută pe portar:

– Pe coridorul nostru ard opt becuri la ora asta şi e păcat, îi spuse. Du-te şi stinge-le!

– Cine eşti dumneata să-mi dai mie dispoziţii? se miră uşor ofensat portarul. Conform instrucţiunilor, eu sunt subordonat numai societăţii de pază şi domnului responzabil cu securitatea antiteroristă. N-au decât să ardă şi o sută de becuri, nu-mi pasă. Important e să fie pace!

Continue reading „Dorel SCHOR: Coridorul instituției (schiță)” →

Alice PUIU: Noaptea trandafirilor

Noaptea trandafirilor

Se-ncenușează în amurg de lacrimă o roză
odaia e-o tăcere necuprinsă
trup al ultimului cer
și-n mireasma veștedă a orei
aripa strivită-n despletitul zbor invers
împrăștie doar cioburi din cuvinte
o destrămare a rozei în miez de-oglindă
și sângerează lumina
în piatra arsă dintr-un zâmbet
dincolo de geamul risipit
printre fantasme de trandafiri.
În tresărirea candelei din ramuri
prin frunza albită-n inimă de înger
curge-n noaptea trandafirilor
tristețea unui neînțeles destin.

—————————–

Alice PUIU

Mai 2019

Pictura Frans Mortelmans (Belgia 1865 – 1936)

Ala MUNTEAN: Bruma de pe fața ierbii

BRUMA DE PE FAȚA IERBII

O, iarbă, tu știi că se mistuie bruma?
Doruri arzande-și fac locul în piept
Își smulge necazul din suflet cutuma,
Iar eu…eu de-o viață tot te aștept…

Săltând în galop îmi trec anii prin sânge,
O umbră-mi se-ascunde-ntr-un buzunar,
Pe corzi de vioară o pasăre plânge
Și-un zâmbet tresare din ce-n ce mai rar.

Un picur de ploaie alungă tăcerea,
În valuri se zbate al vieți-nceput
Colo lângă candelă- mi scutur durerea,
Iar vântu-o privește de parc-ar fi mut…

Destinul reînvie în câmpul cu flori
Și soarbe a lunii lumină argintie
Când mii de maiestre privighetori
Trilu-și îmbină într-o simfonie.

Și nu mai e brumă pe fața ta, iarbă,
Doar jalnic suspină a vântului coardă…

——————————————-

Ala MUNTEAN

Republica Moldova

7 Mai 2019

Laura OPARIUC: Apa cu stele

APA CU STELE

Mă scurg în liniștea cuvântului nespus,
prin ape blânde cu stele plutesc
pornind din răsărit tot spre apus,
evit planete, când și când vâslesc…
Plutim fiecare în propria derivă,
vâslind prin lumea de lupte și dor,
se-ntinde marea frumoasă, parșivă,
cu plase de-argint și nade în zbor…
Lumea din gând se țese în vis
în amalgam fluid de iad cu paradis
ce-ncearcă albul de negru să dezlege,
iar apa cu stele nimeni să o lege…
Voi înota prin noapte în apa din vis,
voi pluti pe valuri în lumile mele
lunecând în derivă prin paradis,
cu mâinile-atingând apa cu stele…
Cuvintele umblă prin vise hai-hui,
nu calcă drumul meu visele nimănui…

—————————-

Laura OPARIUC

7 mai 2019

(sursa foto: Internet)

Maria HOTEA: Din patimi ce-mi plouă

Din patimi ce-mi plouă

Se aude un cântec de dor și de jale,
Se vaită-n plânset pe strune o vioară
Îmi așterne în suflet tristețea agale,
Iar trupul îl simt cum mi se înfioară.

Pe cerul de azur privirea mi-o îndrept,
De amară tristețe în lacrimi mă înec
Spre înălțimi o rugăciune mi-o îndrept,
Peste clipa ce doare vreau iar să trec.

Cu suferințe simt cum viața mă încearcă,
Scriu cu penița sufletului pe bolțile albastre
Mă închin Divinului liniștea să îmi dăruiască,
Mângâiere să simt în blânde raze de soare.

Pe tâmplele îngândurate de grea încercare,
Speranța o picătură de liniște iar să-mi dea
Din patimi ce-mi plouă să simt doar alinare
Și-n azurul tăcerii lumina binefacerii să stea!

——————————-

Maria HOTEA

7 mai 2019

Elena NEAGU: …unde tu să-mi fii un munte..

…unde tu să-mi fii un munte
și eu, cerul când te chem…

Într-o altă noapte , poate ,
te voi ninge c-un poem
unde tu să-mi fii un munte și eu cerul
când te chem.
Tu m-ai ține strâns în brațe
ca pe fruntea unor brazi ,
eu te-aș legăna cu ploaia, în prăpăstii
să nu cazi .
Aș tuna de multe ori
și-aș ploua cu mângâieri ,
ți-aș picta tâmpla cu zori ,
să-mi fii cel
ce mi-a fost ieri !
Și-ntr-o altă noapte , poate ,
martori cerbi și flori de colț ,
vor sluji ceremonie
cu noi doi îngemănați
cununați pe veșnicie ;
nași ,ne-or fi pâlcuri de brazi ,
stele invitate …o mie ,
să -mi rămâi
cel ce mi-ești azi !

————————-

Elena NEAGU

7 mai 2019

Vasile Dan MARCHIȘ: Poeta Olguța Luncașu Trifan o efervescență metaforică aparte transpusă în rondel – Medalion literar

Dintre mulți/puțini poeți pragmatici de care doar am auzit sau numai i-am văzut undeva sau cu care m-am întâlnit cândva,dar pe care îi urmăresc legat de scrierile lor în ultimii ani,face parte și Olguța Luncașu Trifan care a publicat versuri poate într-un metru cub de diverse reviste,ziare și antologii din țară și străinătate.Cu toate că numărul acestor publicații este atât de numeros le-am menționat mai jos .Cărțile domniei sale dovedesc faptul că au o impresionantă substanță literară,ceea ce a făcut pe cei din juriile de specialitate de la diferite festivaluri naționale să-i acorde premii,diplome și alte distincții pe măsură.

Sunt detectabile o sumedenie de elemente cu care poeta iese în evidență pe un ”portativ” literar atât de bine conturat:”Gândul îmi pleacă/ rătăcind pe poteca

învăluită în fum a amintirilor,/oscilează între cât a fost real ori fantasmă

și, se întreabă retoric: există un portativ al dorului(!?)” /Ba mai mult continuând astfel”Doar acesta ar putea aduna/sub şalul cuvintelor calde, sincere,

brodat de mine, de noi…una câte una notele iubirii/unindu-le, ar recompune

– Simfonia chemării” -.demonstrează faptul că avem în față o poetă de calibru.

Și când abordează în rondel/rondele subiecte cum ar fi în

”Rondelul Iertării”,poeta ne poftește cu rezultate încântătoare în peisajul ei literar,cu o efervescență metaforică aparte.De fapt numai un poet veritabil este în măsură să ne arate o altă dimensiune a viziunii umane ,prezentul expus printr-o forță tămăduitoare exprimată prin cuvânt :”Am învățat să iert cuvântul/Născut să mă lovească-n plin,/Așa cum pom primește vântul/Iertându-l, că-i un dar divin//Lacrimi și frunze în pământul/De sub genunchiul ce-l înclin/C-am învățat să iert cuvântul/Născut să mă lovească-n plin/Maica-mi trimite-n suflet cântul/Orice durere să alin,/Vrăjmași să nu mi-i fac destin/Să nu-mi întunece mormântul.

Am învățat să iert cuvântul.(Rondelul iertării).

Olguța Luncașu Trifan,fiica lui Traian şi Ghena Luncaşu, născută la 1 iunie 1971 în satul Ivăneşti, Com Pădureni, Jud. Vaslui, 14 Km distanță de Huși.

Domiciliul actual în Iaşi. Lucrează în cadrul Poliţiei Locale Iaşi.

Licenţiată în drept, studii postuniversitare (master) în marketing cu susţinerea Lucrării de Disertaţie în 2014 la Universitatea „Gheorghe Asachi” din Iaşi.

Scrie poezie, proză scurtă, roman, uneori recenzii și prefețe.

Membru titular Asociaţia Literară „PĂSTOREL” Iaşi

Membru Cenaclu la Distanţă

Adresă trifanolguta216@gmail.com

Publicaţii autor:

1. Volum de debut – 43 – poezii – bilingv – româno-francez. Editura KITCOM Drăgăşani – Septembrie 2014

2. Volumul de poezii – Împlinire prin iubire – Editura ROTIPO – Iasi – 2015

3. Romanul – În mâna destinului – Editura ROTIPO Iaşi – 2015

4. Pădureni – vatră de istorie şi cultură – (File monografice) Editura ROTIPO Iaşi 2015

5.Volumul de rondeluri – Vibraţiile Sufletului în Rondel – Editura ROTIPO Iaşi 2017

Premii:

1. Premiul II pentru Cap. 1 ( Doar cu tine…) inclus în volumul de autor Împlinire prin iubire la FESTIVALUL DE POEZIE RELIGIOASĂ „CREDO” de la LĂPUŞNA – Ediţia a XV-a, Lăpuşna 2015

2. PREMIUL II – la FESTIVALUL NAŢIONAL DE CREAŢIE „VRANCEA LITERARĂ” – Secţiunea Roman – 2015

3. Premiul 1 – Concursul literar „VEO” pentru proză și poezie – Vitrina cu oglinzi (online) , 2018

4. Diplomă de merit –Editura Liric Graph România -31 August, Ziua Limbii Române, 2018 – An Centenar, pentru contribuția adusă la promovarea GRAIULUI ROMÂNESC în țară și străinătate,

Continue reading „Vasile Dan MARCHIȘ: Poeta Olguța Luncașu Trifan o efervescență metaforică aparte transpusă în rondel – Medalion literar” →