Anatol COVALI: Şi mai mult se poate

Şi mai mult se poate

 

Mai mult decât atât nu-i cu putinţă !…
Şi-aşa de fapt a fost cu prisosinţă

şi nu mai este
loc pentru un peste

oricât ar vrea nevolnica silinţă.

Prea-i plin paharul
vieţii cu amarul

strâns în atâţia ani de suferinţă

de când în bezne
ne-au legat de glezne

cu lanţuri ce insultă-orice fiinţă.

O ne-ndurare
fără-asemănare

ne-a frânt mândria şi-ultima voinţă

şi-ajunşi fărâme
nu ne mai rămâne

decât să vomităm în conştiinţă.

Şi totuşi, iată,
şi mai mult se poate,

căci răbdăm totul din obişnuinţă!

————————————–

Anatol COVALI

București

18 aprilie 2019

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Lumânarea arde

amurgul
golit de idei
precum o candelă uitată la căpătâiul unui trup
jefuit de ultima speranță
ucisă și ea
pe treptele lumii
tace…
doi oameni rătăciți în ruina unui gând
gonesc la margine de viață
privesc la ei și le vorbesc
în șoapta îngândurată a ultimului cuvânt rostit
raze de foc ard cumplit
trupul, sângele și gândul
unul întinde mâna temător, spre celălalt, ușor
în ochii lui o lacrimă plânge
se scurge încet pe obrazul uscat de gânduri
o ultimă rugă sau un tragic decor
privesc, sfâșiat de întrebări
ce tristă e noaptea
în care durerea a ucis zborul sufletelor către cer
voi fi lângă ei
aduna-voi în mine
mireasma pură a sufletelor
dimineața doua trupuri zac pe un țărm
singuri și triști, tu și eu
pe pat, lumânarea încă arde

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

18 aprilie 2019

Florin-Cezar CĂLIN: Lupta pentru existenţă…

Lupta pentru existenţă…

 

Eu nu credeam că moartea mă va doare,

– Dar am simțit atunci pe pielea mea !

Când o durere grea, ucigătoare,

M-a atacat făr’-a mă întreba.

Stăteam întins pe patul de spital,

Fără putința de-a mișca vreun deget.

– Și îmi părea că totu-i ireal !

Iar viața îmi striga că-i fără preget.

– M-am învârtit o vreme-n jurul vieții !

Am stat de vorbă chiar cu Dumnezeu.

– Până ce anii duri ai bătrâneții !

Au început să mă strige mereu.

– Am hotărât un lucru important !

Să lupt, să sper, că voi rămâne-n viață.

Chiar dacă am să-i fiu și cotizant,

În sinea ei tot fac o chichineață.

De-atunci continui lupta, să trăiesc,

Chiar dacă unii au rămas surprinși.

– În tot ce fac și simt mereu găsesc !

O explicație a celor neînvinși.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

18 aprilie 2019

Ioana CONDURARU: Tribut o lacrimă

Tribut o lacrimă

 

Nu pot privi cum lumea tăcută,
Se pierde prin gânduri, pe căi de visări,
Când lupii urlă la lună cu ciudă,
Voind să răpească o rază din sori.
De ce rătăcim somnambuli prin viață
Făr-a încerca iubind să ne dăm,
Măcar în treacăt ultima șansă,
Mulțumind plecați că existăm?
Tributari iubirii lăsăm să zboare,
Ultima clipă de farmec divin,
Apoi depunem reproș pe-altare,
La ceasul când lacrimi, pe geană revin.
Ascultă atent, în inimă bate,
Acel sentiment ce înseamnă a iubi,
Iar flacăra lunii intens arde,
Pe căi ancestrale la ceasuri târzii.
Anaconda se-tinde fălos peste lume,
Sugrumând frumusețea cu fălci de oțel
Și, totul se stinge fără a spune:
,, – Oprește te rog, acest crud măcel.”
Dați drumul încet imnului vieții
Și harfa răsune prin zarea de jad,
Atunci când zorii redă existenței,
Încă o zi cu luciri de smarald.

———————————-

Ioana CONDURARU

18 aprilie 2019

Irina-Cristina ŢENU: Răsărit de iubire

Răsărit de iubire

 

Curge din mine răsărit de iubire,
mă învăluie liniștea zorilor ce îmi bat îmi pleoape,
mi-e sufletul șevalet pregătit să-l pictez
cu trăiri în culori, cu clipe într-un ceas, de-atâtea ori.
gândul îmi este penel, viața îmi este muză,
trăirile se joacă, rând pe rând le așez,
le prind în culori, cu ele valsez
pe un șevalet interior.
Simțirea trezită dintr-o adâncă amnezie
recunoște chipul neregulat al clipei,
roșu ca focul e răsăritul iubirii,
secunda din mine străbate infinitul albastru,
soarele-mi zâmbește, e mândrul meu astru,
îmi cunoaște taina de dincolo de timp,
ce-și doarme somnul la umbra unui stejar secular
mângâiat zi de zi de un nou răsărit.

———————————

Irina-Cristina ŢENU

18 aprilie 2019

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU: Idealul

Pe sprâncene de sirene
Trec corăbii-naripate
Îmi adună pe carene
Gânduri vechi din lanţ scăpate.

Când, din valuri se ridică
Un trident şi-apoi Neptun-ul,
Bea din verbul care pică
De s-a îmbătat nebunul.

Ţipă cu scântei din stele
Fulgerând fără-ncetare,
Eu şi gândurile mele
Navigăm pe val spre soare.

Ceru’-n mine se scufundă
Cu furtuni şi astre limpezi,
Nori de stihuri mă inundă
Tropăind pe albe lespezi.

Aprind zori pe noaptea tristă
Să îmi lunineze calea,
Trec toţi zeii în revistă
Şi-i găsesc de toată jalea.

L-au stârnit pe zeul mării
Să îmi frângă-n vers elanul
Dar poveşti pe unda urii
Port în mine cu toptanul.

Nu mă sperie taifunul
Chiar de-mi rupe-n franjuri malul
Nu se-nclină-n veci gorunul…
Crucea lui e idealul.

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

16 aprilie 2019

Emilia POENARIU SERAFIN: Tabloul veșniciei (poeme)

Dar timpul nu există

 

Curg urmele de timp prin gândul înverzit
Tentacule prelungi îmi par fir de mătase
Vor să mă inverzească și imi pătrunde-n oase
Dar nu-nteleg de unde-i și simt c-am amuțit.

Prin sacra legăturii zbor undele albastre
Si-o undă de-ndoială simt cum mă invadează,
O alta jucăușă, prin mine luminează
Duce cu ea căldura mireselor din astre.

Și gândul mă-nveleşte, prin mine-i sărbătoare
Iar dorul mă cuprinde, mă trece prin alt dor,
Ridic spre ceruri ochii, nici cetină de nor
Și pun pe gură mâna să nu scap vre-o mirare.

De unde-mi vine gândul, țărâna mea-i secată
Au dat ramuri din mine de frunze-mbrățişată
Ies mugurii de floare, sunt roșii, de mușcată
Și-mi place tare starea, mă las de el purtată.

Și vremea curge iute, prin gândul înverzit
Iar florile gândirii sunt roșii, de mătase,
Și mi-a-nverzit privirea, e verde, până-n oase
Dar timpul nu există și văd că-am amuțit!

 

Tabloul veșniciei

 

Satul a plecat departe, vechi și fără de culoare
Cei ce-l înviau pe dânsul sunt in ceruri, printre sfinți
Și-au făcut acolo rostul, cu biserici, cu părinți,
Noi, pierduți, le ducem dorul și la groapă lumânare.

Treabă n-au, dar ce le pasă doar se-ajută între ei
Au uitat de griji mărunte și-au uitat de oboseală
Pagina de-nvățătură… nu le-aduce osteneală…
Și contemplă vieți trecute îndrumați de Dumnezei.

Și-apoi… cad în rugăciune , pe o pajiște întinsă,
Liniștea e tulburată când un suflet li s-a ‘ntors
Și vibrând de fericire, ca o furcă-n caier tors,
Peste inimă brodată de iubirea lor desprinsă.

Cu privirile-n lumină sar și-n brațe i-ar cuprinde
In veșminte lungi, lumină, ca un șal înzăpezit,
Iar căldura lor e blândă , de un Soare ruginit,
Iar cu aripa le-arată drum ce negura aprinde.

Cei veniți la judecată, ei în iarbă, dorm ca-n casă
Peste floarea bătucită, albă, parcă e-n ninsoare
Cu lumina strălucindă, ca un foc din lumânare
Fără foi de calendare, fără poartă, nu le pasă…

Toți trăind în veșnicie ca un prunc , cu a sa mamă
Fără urmă de dojană, toți sunt veseli și cuminți
In lumini nepământene cum iubirea de părinți,
Un tablou al veșniciei dintr-a sufletului ramă.

———————————

Emilia (Emma ) POENARIU SERAFIN

Sibiu, aprilie 2019

Ioan Nicolae MUȘAT: Prima Regiune, Zonă ASCIOR cu 7 filiale ASCIOR, ARIA Bucureștilor! ASCIOR pentru bucuriile omului!

ASCIOR- ARIA Bucureștilor: Cu mare bucurie vă anunțăm că Duminică, 19 Mai, ora 13, la Restaurant Casa Mara, Strada Primo Nebiolo 1, sector 1, vom deschide prima Regiune, Zonă, ARIE ASCIOR, ARIA Bucureștilor formată din 7 filiale ASCIOR, 6 pentru fiecare sector al Bucureștilor și una pentru Buftea-Ilfov. Președintă, cu titlul onorific, (pentru protecție), al primei ARII ASCIOR, ARIA Bucureștilor este desemnată poeta Ioana Raluca Trandafir!


Ne-am gândit să facem aceste Regiuni, Districte, ASCIOR pentru gruparea mai multor filiale într-o anumită zonă:


1) În vederea deschiderii a minim 30-40 de filiale ASCIOR numai în România (cu Voia Domnului), nu poate fi eficient gestionată activitata acestora de la un Centru


2) În componența Consiliului ASCIOR trebuie să intre, ca vicepreședinți, cel mult 8-12 președinți de filiale pentru a avea un cuvânt din teritoriu în conducerea ASCIOR, la un număr de 30-40 de filiale este absurd să ai 30-40 de vicepreședinți, din teritoriu, în conducere.


3) Sunt unii membrii în ASCIOR care dovedesc mai mută râvnă în desfășurarea activităților ASCIOR și aceștia pot aduce o contribuție mai mare sprijinind activitățile altor filiale. 4) Sunt zone mult mai îndepărtate de Buzău, Bucovina, Basarabia, Crișana, Dobrogea, a căror activitate nu poate fi coordonată și susținută de la Buzău… și multe alte argumente pentru gruparea filialelor pe zone, ARII.


Am ales cu mai multe încercări dintre numirile Regiune (care suna rău), Zonă, District, dar nu puteam pune nici cuvântul românesc „Județ” pentru că ar fi creată confuzie și nu ar fi fost acceptată la modificarea Statutului ASCIOR. Numirea de ARIE este din fondul pelasg și are trimitere directă către Imnul AR-RA (Plugușorul), cel mai vechi imn al omenirii la care a făcut adesea referire Hristos Domnul în Sfânta Evanghelie. De aceea noțiunea de ARIE acoperă și teologic și istoric și cultural cerințele ca Zonă de prefacere, de lucru, de rodire, de permanență….


Vom reveni cu detalii, cu numele președinților de filiale, cu programul acestui regal cultural, cu imaginea roll-up-urilor care vor străjui deschiderea primei ARII ASCIOR și mă bucur enorm că aceasta s-a putut face în inima țării, la București.


ASCIOR pentru bucuriile omului!


Îi rugăm pe toți membri și prietenii ASCIOR să distribuie evenimentul!

——————————-

Ioan Nicolae MUȘAT

Buzău

17 aprilie 2019

Elena NEAGU: Sufletul, nu-l pun că doare

Sufletul, nu-l pun că doare

 

Pun destinul in poeme
ca o stea ce-a ars în grabă
și-a căzut mult mai devreme.
Pun zălog singura viață ,
pentru lacrima din ploi ,
ca să pot să învăț din nou ,
primavara dintre noi .
Pun și nevenita vară ,
cu nuntașii ei de maci ,
ca să uit cum către seară ,
steaua mea cu spini o taci.
Pun și trupul de pământ
(sufletul ,nu-l pun că doare)
ca să-ți fiu ce numai sunt ,
să nu aflu cum se moare !

————————-

Elena NEAGU

Mariana GRIGORE: Rogvaiv incolor!

Rogvaiv incolor!

 

Am obosit să împart durerea la același numitor
ce răspunde la apelativul eului
să chinui silabele numelui pictându-le cu absența albastrului dintre culori
iar prenumele să fie o cadră care se visează tablou

Am obosit să fiu o ecuație cu atât de multe cunoscute( de ceilalți)
plimbate de la a la zero
în rezultatul invers proporțional cu ceea ce știu că nu sunt

Am obosit să tot adun scăderi
și să împart plusurile la mese copioase
care picură din pocal savoarea vinului trezit din beție

Am obosit să caut drumuri în hățișurile fără lizieră,
să mă lovesc de bezna fundăturilor cu lumini stinse în felinare
amorțite pe alei grăbite de prea mulți pași trecători

Am obosit să fiu interpretare în gesturi banale
când a fi este sinonim cu imaginea
deformată de oglinda concluziilor
unor judecăți de valoare
scrise în erate sfidătoare

Am obosit să dau de mâncare corbilor
când porumbeii îmi ciugulesc din palmă
semințe sacerdotale de suflet
răsărite din primăveri cu raiuri la tâmplă

Am obosit să privesc umbrele când trec prin mine în proiecții de Rogvaiv fără contur…

Știu…numai iadul are o culoare certă.

—————————–

Mariana GRIGORE

18 aprilie 2019