Tribut o lacrimă
Nu pot privi cum lumea tăcută,
Se pierde prin gânduri, pe căi de visări,
Când lupii urlă la lună cu ciudă,
Voind să răpească o rază din sori.
De ce rătăcim somnambuli prin viață
Făr-a încerca iubind să ne dăm,
Măcar în treacăt ultima șansă,
Mulțumind plecați că existăm?
Tributari iubirii lăsăm să zboare,
Ultima clipă de farmec divin,
Apoi depunem reproș pe-altare,
La ceasul când lacrimi, pe geană revin.
Ascultă atent, în inimă bate,
Acel sentiment ce înseamnă a iubi,
Iar flacăra lunii intens arde,
Pe căi ancestrale la ceasuri târzii.
Anaconda se-tinde fălos peste lume,
Sugrumând frumusețea cu fălci de oțel
Și, totul se stinge fără a spune:
,, – Oprește te rog, acest crud măcel.”
Dați drumul încet imnului vieții
Și harfa răsune prin zarea de jad,
Atunci când zorii redă existenței,
Încă o zi cu luciri de smarald.
———————————-
Ioana CONDURARU
18 aprilie 2019