Ne aşteptăm ca şi după o noapte de vară secetoasă, aerul să fie mai respirabil, natura mai vioaie. Însă, de ceva timp
„pe cer niciun nor –
în poala dimineţii
şi greierii plâng”.
O dimineaţă înnăbuşitoare de iulie. Sub arşiţa care încinge văzduhul, frunzele se răsucesc palide, altele se pleacă obosite şi cad. Florile se usucă şi ele, acoperind pământul cu petalele odinioară înmiresmate. Fluturii stau ascunşi în cine ştie ce unghere pentru că nu mai au loc unde să poposească la vedere. Adăpostite prin cele mai ascunse desişuri, păsărilor parcă le-a secat glasul. Gâzele caută să stea tot mai la întuneric pentru că le dor toate mădularele de fierbinţeala razelor. Iar pământul, supărat nu ştiu pe cine, crapă şi el de atâta uscăciune şi amărăciune. Firea toată tânjeşte după ploaie. Aşadar,
„secetă mare –
în răget de talangă
zace tăcerea”
şi
„natura în doliu –
curcubeu răpit de zmeu
în plină vară”.
Şi plâng şi oamenii. Îşi fac mari griji pentru următoarea perioadă, pentru întreg anul agricol. Dacă în continuare este secetă va fi compromisă recolta. Hrana cea de toate zilele.
Ca întotdeauna, există nădejde. În tradiţia ortodoxă, se fac rugăciuni pentru ploaie. Sunt scoase icoane din biserică, preoţii şi credincioşii pornesc în pelerinaj. Rugăciunile sunt aprinse, nu de dogoarea insuportabilă a astrului diurn ci de încrederea în puterea credinţei şi ajutorul Domnului.
Rugăciunea este un plâns al sufletului pentru o cerere curată.
„irişi-nlăcrimaţi –
ruga-nălţată spre cer
speranţă vie”
Cu vreo câteva ore înainte de chindie o fâşie îngustă de cer se zburleşte deodată, se încruntă şi se întunecă. Privirea tuturor rămâne pironită de norii care dau năvală. Nu e greu de intuit ce se va întâmpla. De bună seamă, vine furtuna. Sătenii îşi adună în mare grabă orătăniile din curte şi le duc la adăpost. Cu mic, cu mare intră în casă, nu pentru a dormi, căci grijile sunt mai mari decât casa. Uitându-se pe fereastră, văd în marginea pădurii copacii clătinându-se până la pământ şi aud un geamăt puternic al vântului năpădind satul. În foarte scurt timp, o perdea densă de apă acoperă totul.
Mulţumim Doamne, este la bună vreme, dar ajută să fie liniştită şi cu folos!
Şi aşa a fost.
„iarăşi curcubeu –
râmele la plimbare-n
grădina vie”
iar
„după-nserare –
prin geam intră tăcut un
petec de lună”
care a potolit oceanul de griji şi suferinţe. E minunat când totul se termină cu bine, iar barca pluteşte firesc prin serpentinele vieţii.
Gândurile pline de slavă şi mulţumire, întotdeauna cristale şlefuite în valurile sufletului încercat, alunecă şi se rostogolosc molcom spre tihnă şi odihnă, reîmprospătându-ne şi ridicându-ne vălul de pe fruntea întunecată.
Noapte bună şi liniştită pentru toată lumea!

–––––––––-

Vasilica GRIGORAȘ

Vaslui

8 iulie, 2018