Simina PĂUN-MOISE: Petală pe ochi

Petală pe ochi

Ochiul verzui al minții tale
A fost străpuns de o rază de soare .
Şi ochii tăi verzi
Erau dintr-o dată
Roşiatici, ca soarele la apus seara,
În vară.
Pe pleoapă purtai
Petală roşie de la o floare.
Nu ştiu de ce,
Dar credeam că ochiul te doare.

 

Am vrut mâna ciungă să o întind,
Pleoapa să ți-o ridic.
Dar cum să o întind?!
Că prin a ei durere nu mai simțeam nimic.

 

Piciorul, alene, cel şchiop,
Îl târam prin lanul de maci.
Voiam să-nțeleg
A cărui petală
O purtai pe acel ochi verzui-sângeriu.

 

Îti spun, am ştiut că petala este de mac !
Pentru că macul, tie, atunci ți-a fost drag.

 

Mâna o să mi-o cos
Să nu îmi mai fie ciungă.
Pucioru-l ridic
Să pot să alerg
Când rămân doar o umbră.

 

Îți deschid ochiul.
Petala ți l-a vindecat.
Să pui, în lan, înapoi ,
Petala din ochiul de drac.

——————————————

Simina PĂUN-MOISE

15 mai, 2018

Diana CIUGUREANU-ZLATAN: Cât te mai sufoc cu uitarea

Cât te mai sufoc cu uitarea

 

Eşti pământul cu apa şi cu pomii, cu tot cu tril de păsări sau umbre,
Eşti neantul din care să nasc o lume a clipelor împletite de credinţă şi rouă,
Eşti tăcerea Paradisului izbucnind cu lava ce ne arde a câta viaţă,
Eşti totul din păcatul curajului şi nimicul din carcera spre tămăduire.

 

Eşti soarele din lună sau şoapta din petrecerea când mă respiri,
Eşti haosul de lumini cu bezne segmentând calea martirajului încrâncenat,
Eşti copilul din acest Univers revenit la gângurit de mântuire,
Eşti pierderea mea ca funie prin care te sufoc din somnul rusofil!!!

––––––––––––––

Diana CIUGUREANU-ZLATAN

Chișinău

16 mai, 2018

Galina MARTEA: Doina Drăguţ şi universul ei literar

Având la bază profesiunea de matematician, licenţiată a Universităţii din Craiova, facultatea de  matematică-informatică, Doina Drăguţ (poet, eseist, romancier, critic literar şi de artă, publicist, jurnalist) a reuşit să se afirme cu mult succes şi în domeniul literaturii, în timp, punând în lumină un şir  de lucrări literare destul de preţioase. Debutând în 1994, cu volumul de versuri „Ceasuri de îndoieli” (Editura Spirit Românesc), ulterior Domnia Sa publică şi alte cărţi de poezii, eseuri, romane, critică literară şi de artă care, la rândul lor, sunt lucrări de valoare pentru literatura naţională română. Astfel, facem cunoştinţă cu volumul „Suferinţele unui redactor”, roman (Editura Alma, 2006), „Detaşare într-un spaţiu dens”, poezii (Editura Spirit Românesc, 1995), „Spaţiul din nelinişti”, poezii (Editura Scribul, 1998), „Ochiul de lumină”, poezii (Editura Scrisul Românesc, 2000), „Arabescuri”, eseuri (Editura Spirit Românesc, 1995), „Nelinişti prin timp”, eseuri, prefeţe, recenzii şi cronici literare, cronici plastice (Editura Sitech, 2010), „Individualitatea destinului”, eseuri privind individualitatea destinului în artă (Editura Spirit Românesc, 1996), „Timpul dintre valuri de lumină”, poezii (Editura Fundaţia Scrisul Românesc, 2014). În mod prioritar este cazul de menţionat că Doina Drăguţ, cu o dibăcie aparte, realizează cronici de analiză literară cu referire la creația marilor scriitori români clasici şi contemporani (Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Mircea Eliade, Marin Preda, George Călinescu, Constantin Brâncuşi,  Marin Sorescu etc.), despre unii scriitori din lumea universală (Jorge Luis Borges, Denis de Rougemont, Ernest Hemingway), despre scriitorii români debutanţi şi un şir de artişti plastici români şi nu numai. Astfel, prin lucrările sale, de o semnificaţie distinctă, destinate criticii literare Doina Drăguţ poate fi considerată, cu certitudine, un critic literar de mare calitate, respectiv, realizând cu multă izbândă cercetări complexe asupra genului literar prin poezie, proză, artă, ştiinţă. De-a lungul timpului, urmând calea criticii literare şi de artă, Doina Drăguţ prin analizele sale pune în valoare propriile calităţi scriitoriceşti, dar, în acelaşi timp, descoperă/ redescoperă continuu universul literar/ universul creativ al scriitorului român şi nu numai. Domniei Sale îi reuşeşte de minune să cerceteze diverse genuri literare, iar analiza pe care o propune cititorului este una a noului/ a valorilor autentice, fondată pe criterii concrete şi pline de sens, ce desemnează doar un sistem de însuşiri esenţiale despre arta scrisului. Atentă la orice cuvânt produs şi reprodus, critica literară a Doinei Drăguţ se reflectă cu multă profunzime în ediţia volumului „Nelinişti prin timp” (eseuri critice, prefeţe, recenzii literare şi de artă, Editura Sitech, 2010, pagini 170), lucrare ce reprezintă, cu adevărat, abnegaţie sau, mai bine zis, devotament real faţă de arta literară, şi anume: arta criticii literare. Aşadar, criticul literar şi de artă Doina Drăguţ reuşeşte să delimiteze cu multă perfecţiune şi talent ştiinţa literaturii/ artei, în consecinţă, în baza analizelor efectuate producând numai viziuni şi concepte estetice ce reflectă corect realitatea.

Creaţia literară a Doinei Drăguţ este bogată în lucrări originale/ de valoare care prin conţinutul lor exprimă destul de vizibil capacitatea scriitoricească în a crea lucruri demne de apreciere. Astfel, se profilează modul ingenios al exprimării, acesta demonstrând spiritul inventiv al imaginaţiei ce este suprapus cu spiritul intelectual al scriitoarei. Dacă să ne referim la genul poetic al scriitoarei, atunci acesta impresionează prin farmecul metaforelor din abundenţă, prin modul de a reflecta versul liric cât mai fastuos şi cât mai real prin vibraţiile vieţii cotidiene, accentul forte fiind pus mereu pe existenţa omului în acest univers. Este spectaculoasă această viziune, iar meditaţiile realizate prin intermediul unui sentimentalism pur redau, la direct, doar dragostea faţă de lumea înconjurătoare şi tot ceea ce se numeşte viaţa umană. Descrierile poetice sunt prezente printr-o formă clară a gândirii logice şi, nu în ultimul rând, a gândirii poetice ce este corelată cu funcţiile matematice, ştiinţă şi discurs ce exprimă doar transparenţă şi precizie în cuvântul redat, model fiind: Închid ochii şi mintea mă poartă/ spre un punct fixat din inexistenţa/ ce pare veşnicie, încet-încet înăuntrul meu/ se instalează vidul şi mă eliberez de mine,/ empatia îmi topeşte formele şi mă însufleţeşte în altceva./ Mă găsesc între două lumi diferite închipuite-n sfere,/ una materială, luminoasă, plină de sens,/ alta opac-străvezie, neînţeleasă/  …” (ÎNTRE DOUĂ LUMI). Prin poezia Doinei Drăguţ realizăm cât de frumos este universul uman, necătând la faptul că, în acelaşi timp, este plin de neajunsuri/ suferinţe/ incertitudini, în cele din urmă, omul alăturându-se doar fenomenului pozitiv, astfel formându-şi caracterul hotărât pentru a continua viaţa prin valul alb al existenţei: scad depărtarea/ şi o micşorez/ până se face punct/ adaug târziul/ până la orizont/ apoi ce rămâne/ se umple cu vânt/ aşteptarea se risipeşte/ în valul alb/ de îndoială” (VALUL DE ÎNDOIALĂ). Hipersensibilă la tot ceea ce se întâmplă în lumea înconjurătoare, poeta cântă viaţa prin toate formele ei reale. Prin descrierea sinceră a sentimentelor, acţiunilor, manifestărilor, poezia Doinei Drăguţ pune în mişcare sufletul omenesc şi, în acelaşi timp, cheamă la confesiuni. Anume prin această formă a exprimării poeta atrage şi mai mult cititorul care este mereu stăpânit de emoţiile şi necazurile existenţei. Astfel, versul liric redat prin forma autentică a gândirii cuprinde viaţa intimă-interioară a scriitoarei, dar, nemijlocit, prin formula mijloacelor artistice relatate se distinge talentul poetic ce favorizează pozitiv activitatea creatoare. Poezia, fiind motiv de inspiraţie atât pentru autor, cât şi pentru publicul cititor, este mesajul artistic redat prin imagini expresive, printr-un limbaj centrat pe versul alb sau al versului clasic ce are la bază rima şi ritmul. Prin aceste forme ale comunicării se regăseşte Doina Drăguţ, scriitoarea care reuşeşte să îmbine tenacitatea cu capacitatea poetică nativă, astfel, perfecţiunea literară fiind plasată în limitele unor valori de înaltă intensitate: „Lumina/ se dăruie tuturor/ după măsura fiecăruia/ duşi de dorinţe şi întâmplări/ nu făceau nimic/ dar nimic nu rămânea nefăcut/ se raportau la absolut/ pe potriva firii lor/ relaţia specială/ era asumată/ prin credinţă” (ASUMARE PRIN CREDINŢĂ). Versuri foarte frumoase, stil original/ inconfundabil/ unic. Sintetizând discursul despre versul liric al Doinei Drăguţ, putem afirma: totul are corelaţie şi tangenţă cu universul spiritual al omului, specific sinelui, iar imaginaţia este universul real al scriitoarei, prin care există mesajul de a relata noţiuni cât mai frumoase și producătoare de admiraţie.

Continue reading „Galina MARTEA: Doina Drăguţ şi universul ei literar”

Georgeta GHENEA: Poesis

M-ai zămislit creștin

 

Tu, Doamne, Ți-ai înmuiat condeiul

în Potirul Sfânt al vieții

și cu penița aurie a soarelui

în sufletul abia zămislit-

de pântecele vremii

mi-ai scris cu lumină

numele: creștin.

 

M-ai înfășat în aureolă cerească

cu cel dintâi scutec al lumii

și m-ai așezat pe un petic de finet-

era cusut cu urzeala florilor de crin.

 

Pătrunse de Duh Sfânt,

Mâinile-Ți picurau untedelemn înmiresmat

cu raze de lumină.

Le adunam în ochii mei curioși-

gânguram la fiecare strop tămâios

ce Îți aluneca printre degete.

 

Pături cu linii fine de nouri s-au

scuturat deasupra mea

și peste mine au căzut virtuți

în inerția seninului ancestral.

 

Tu, Doamne, ai suflat vânt

și m-ai îmbrăcat în curat veșmânt…

Până când?

Iată, prin glod am umblat

și l-am întinat-

Te-ai întristat…

 

Ai pironit în inima-mi plăpândă

Crucea-Ți Sfântă.

Dat-ai la bună vreme

ploi de lacrimi cu zvâcnet și smerenie

Tu, Doamne, făcut-ai veșmântul

iar, curat!

 

Îți mistui chemările

 

Îți mistui chemările

-din arhipeleaguri lărgite de Egeu-

se-nvârtoșează cu fiecare

pavilion în bernă

și tac în apeler reci ale misterului…

Continue reading „Georgeta GHENEA: Poesis”

Marta Polixenia MATEI: În loc de poezia de dimineață

ÎN LOC DE POEZIA DE DIMINEAȚĂ …

                               (Un of din răspântii)

 

… ce tristă Dimineața fără de tu …
cerul pare un pântec imens de cenușă
ce se-nlălâie peste cele patru zări,
parcă în travaliu …
din când în când, o rază de soare stingheră
mai scoate când o mână, când un picior,
apoi se retrage în placenta de nori,
dar cerului i se rupseseră apele încă din noapte !
vântul era ocupat cu moșirea câtorva fotoni,
gemeni, se pare !… într-o rezervă de orizont …
în aer pluteau zori de năbădăi,
uff ! … cum să te mai bucuri !?
doru-mi de tu îți știa urma mirosului
și-ți adulmecase deja respirul prin munți,
pe-acolo pe unde se târau șerpii de fier,
doi câte doi,
și-așa mă izbi un iz de departe în nări !
mi-e dor !… deja mi-e atât de dor …
și-abia ce-ai făcut un pas înafara arealului
ce amiroase a NOI …
pustiul și-a făcut gară în sufletul meu, încă de ieri,
și cele patru vânturi îmi șuieră lipsa ta din respir,
dar mă rămân în aștept …
ah și cum mă arde golul din piept !!

———————————–

Marta Polixenia MATEI

14 mai, 2018

Victor COBZAC: Și bărbații mai plâng câte-odată

Și bărbații
Mai plâng câte-odată,
Dacă merg desculți pe tăiș,
Suferind ca și orice femeie,
Doar că ei, o fac,
Pe furiș.

Cel mai des,
Se ascund după deget,
Când secunda bezmetică fuge,
Și de-acolo, din întuneric,
O ploiță din streașină
Curge.

Nici o șansă
Să scape de ploaia,
Din a inimii nor răzvrătit,
Cerul căreia, crapă în două,
Nici un suflet de lacrimi
Ferit.

Sunt creați
Ca și orice… ființă,
Din tăceri, la un loc adunate,
Ies din albie, intră-n nisip,
Lac de lacrimi amare,
Secate.

Și bărbații
Mai plâng câte-odată,
Picături, nu văzuși mai rebele,
Când și-adună în palme durerea,
Inundată de ploaia
De stele.

——————————-

Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău

13 mai, 2018

Ion IANCU VALE: O zi, aproximativ reală

Portret Ion Iancu Vale

 

O zi, aproximativ reală

 

Se trezeşte din somn,

se mişcă dezarticulat şi nesigur, prin apartamentul

său de la parter, glacial, cu iz de om singur şi trist,

plin de cărți aruncate alandala…

Intră în baie, se bărbierește și se taie cu lama.

Priveşte detaşat sângele acela înflăcărat

şi-l lasă să curgă în voie pe barbă, pe gât, pe piept,

îşi pregăteşte un ibric de cafea, de proastă calitate,

fumează în neştire ţigările sale ieftine şi puturoase.

Brusc îl cuprinde un fel de panică

și se întreabă, dacă

apartamentul său boem, sângele acela înflăcărat

ibricul afumat şi turtit, aparatul de ras,

cărțile împrăștiate peste tot,

el care fumează ţigară de la ţigară,

există cu adevărat?

*

Pleacă apoi în oraş

se loveşte de oamenii, care aleargă de colo, colo

gesticulează sau vorbesc singuri,

ocoleşte puzderia de cerşetori groteşti şi disperaţi

ce maculează trotuarele,

traversează aiurea strada, neatent,

cu riscul de de a fi strivit de numeroasele

mașini luxoase, ce fulgeră carosabilul…

Mai bântuie un timp prin urbea sa

obosită de vreme

şi se aşează pe o bancă de pe bulevard…

Deodată un stol gălăgios de ciori,

de culoarea antracitului, se prăbușește

pe coroana castanului sub care stă.

O cioară se ușurează nonșalant

pe genunchiul său.

Se uită buimac la excrementul acela mare,

cenușiu și uleios

și vede cum i se lăbărțează pe pantaloni,

și se extinde, se extinde întruna,

cuprinde banca, strada, casele, orașul…

Pleacă apoi, pentru a-și întâlni iubita,

cu care trebuie să stabilească

un lucru foarte important, adică

să nu se mai certe decât după ce fac dragoste…

Și iarși îl asaltează îndoiala:

cerșetorii aceia grotești,

găinațul acela cleios (auzi, aviar)

iubita lui ardentă și plină de personalitate,

bolizii aceia rutieri

or fi ei adevărați, reali ?

*

Și, în sfârșit, voi care vă holbați acum la mine,

când vă citesc prezentul text,

sau când citiți, personal, aceste rânduri

(pe care o să le considerați, probabil, stupide),

sunteti reali, existați cu adevărat ?!

Ia gândiți-vă, gândiți-vă bine.

———————————-

Ion IANCU VALE

15 mai, 2018

Dr. Zhang Zhi (Diablo): Înălțare / Rising

ÎNĂLŢARE

 

Eşti distantă, diabolică, elegantă şi sumbră

Ca un irbis*, ca secera lunii

Tu, vrăjitoare, a mea Mona Lisa

În melancolia misterului din ochii tăi

M-aş lăsa tăiat de graţia lamei tale

M-aş lăsa prefăcut într-un strat de cenuşă

S-acopăr dealuri verzi şi râuri de unul singur

Ascultând căinţa ta fără cuvinte

Minunea mea, voi sta în iad sau rai

Să văd cum retragi tăişul necruţător

Al buzelor tale roşii

Nu, în centrul unei furtuni a timpului

Eu, liberul poet

Voi muri în clipa căderii

Fără a avea vreun mormânt

Dacă-mi refuz înălţarea

 

*Irbisul (Panthera Uncia), numit şi leopardul zăpezilor, ocupă un loc special în cultura chineză specifică etniilor din mediul alpin. Felină evazivă, se întâlneşte rar pe teritoriul Chinei, în zona platoului tibetan (n.trad.).

 

                        RISING

 

You are aloft, evil, elegance and gloomy

Like a snow leopard, like a crescent moon

My witch, my Mona Lisa

In your melancholy and mysterious eyes

I’m willing to be gracefully cut by your knife

I’m willing to turn into a pile of ash

Pillowing green hills and rivers alone

Listening to your wordless repent

Plum,I’ll stand in the hell or heaven

To see how you draw back the cutting edge

Of your red lips

No,in the centre of a storm of time

I,a free poet

In the instant of falling, will die

Without a burial place

If I refuse to rise

————————————

Dr. Zhang Zhi (Diablo)

China

15 mai, 2018

Traducere în limba română Dragoș Barbu

 

*

Diablo (Dr.Zhang Zhi) este un poet foarte cunoscut în China contemporană. Familia sa consideră sudul oraşului actual Chongqing drept locul său de origine.

Doctor în literatură, este preşedinte al Centrului Internaţional de Traducere şi Cercetare a Poeziei (IPTRC), director executiv al revistei trimestriale „Poezia Lumii”, editor şef al Anuarului Mondial de Poezie şi membru invitat al Academiei Internaţionale de Literatură şi Artă a Greciei.

În 1986 a început să publice literatură şi traduceri.

O parte din opera sa literară a fost tradusă în peste 20 de limbi.

Patrick J. SAMMUT: După doisprezece ani / Twelve years later

DUPĂ DOISPREZECE ANI

    (mamei, care a plecat din această lume în ziua de 24 septembrie 2004)

 

După doisprezece ani

De la plecarea ta spre alte porturi

Eu înţeleg de ce

N-am vărsat vreo lacrimă,

Ştiind că mă părăseşti…

Am înţeles că, din acea clipă

Ai început să locuieşti în mine,

În cap, trup şi inimă,

Gânduri sau obiceiuri…

După doisprezece ani

Mă simt puternic,

Nu plâng, ci zâmbesc,

Mă privesc şi te văd,

Pe tine, iubită mamă.

 

TWELVE YEARS LATER

       (To my mother who left this world on the 24th of September 2004)

                       

Twelve years after your

departure to other harbour

I understood why

I did not shed any tear

at your going away…

I understood that from that

instant

You began to inhabit me

head, body, heart,

thoughts and tics…

Twelve years later

I feel strong

I do not cry, but smile,

I look at myself and see you

my beloved mother.

——————————–

Patrick J. SAMMUT

Mosta, Malta

15 mai, 2018

Traducere în limba română Dragoș Barbu

 

*PATRICK J. SAMMUT este un poet maltez, autor, printre altele, al volumului multulingv BEYOND şi al volumului de povestiri UNEASY RITUALS.