M-ai zămislit creștin
Tu, Doamne, Ți-ai înmuiat condeiul
în Potirul Sfânt al vieții
și cu penița aurie a soarelui
în sufletul abia zămislit-
de pântecele vremii
mi-ai scris cu lumină
numele: creștin.
M-ai înfășat în aureolă cerească
cu cel dintâi scutec al lumii
și m-ai așezat pe un petic de finet-
era cusut cu urzeala florilor de crin.
Pătrunse de Duh Sfânt,
Mâinile-Ți picurau untedelemn înmiresmat
cu raze de lumină.
Le adunam în ochii mei curioși-
gânguram la fiecare strop tămâios
ce Îți aluneca printre degete.
Pături cu linii fine de nouri s-au
scuturat deasupra mea
și peste mine au căzut virtuți
în inerția seninului ancestral.
Tu, Doamne, ai suflat vânt
și m-ai îmbrăcat în curat veșmânt…
Până când?
Iată, prin glod am umblat
și l-am întinat-
Te-ai întristat…
Ai pironit în inima-mi plăpândă
Crucea-Ți Sfântă.
Dat-ai la bună vreme
ploi de lacrimi cu zvâcnet și smerenie
Tu, Doamne, făcut-ai veșmântul
iar, curat!
Îți mistui chemările
Îți mistui chemările
-din arhipeleaguri lărgite de Egeu-
se-nvârtoșează cu fiecare
pavilion în bernă
și tac în apeler reci ale misterului…