„Constantin a fost recunoscut ca Mare atât în conştiinţa istoriei, cât şi în conştiinţa Bisericii.

   Este primul împărat care păşeşte spre cuvântul Nazarineanului, Îi îmbrăţişează Biserica şi, prin intermediul acesteia, creează o nouă viziune a civilizaţiei.”

(Dimitrios Apostolidis)

   Începutul urcuşului mistic spre dimensiunea spirituală a existenţei şi evidenţei noastre liturgic ortodoxe ca Neam haric nemuritor ne este dăruit-călăuzit de Dumnezeiasca Autoritate Creatoare a Tatălui Ceresc, de Frumuseţea Mirelui suprem al Iubirii-Logosul Luminii, de infinita Înţelepciune şi înfiere a Duhului Sfânt, de Atotmilosârda Jertfitoare a Dragostei divine, Crăiasa Maria Vlaherna-Carpatina şi de tot şirul regal strămoşesc care a punctat Istoria în momentele binecuvântării de sus, precum: Hestia, Zamoxis, Dromichaetes, Burebista, Fecioara Maria, Iisus Hristos, Decebal, Basarab I, Mircea cel Bătrân, Radu cel Mare, Alexandru cel Bun, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare și Sfânt, Iancu de Hunedoara, Sfântul Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Vasile Lupu, Sfântul Constantin Brâncoveanu, Tudor Vladimirescu, Dimitrie Cantemir, Alexandru Ioan Cuza; iar la sferă imperial-universală, ramura tracă a lui Alexandru Macedon, Sfinţii Apostoli, Diocleţian, Ecaterina-Sf.M. Muceniţă, fiica împăratului Costa, principesă şi a Filosofiei care a convertit 100 de filosofi păgâni la creştinism în confruntarea cu ei, devenind apoi martiri, Constantin cel Mare, Constanţiu, Graţian, Teodosie cel Mare, Arcadiu, Teodosie al II-lea, Hypatia-„regina filosofiei”, Marcian şi Pulcheria, Justinian cel Mare, Heraclie, Constantin al IV-lea Pogonatul, Irina, Teodora, Leon al VI-lea Filosoful, Alexios I Comnen, Ioan al II-lea Comnen, Ioan Asan, Petru Asan, Ioniţă Caloian Asan, Mihail al VIII-lea Paleologul, Andronic al II-lea, Jeanne d’Arc, Constantin al XI-lea Dragases.

   Între toţi Aleşii dinastici ai Neamului cea mai mare şi strălucitoare aură după Împăratul Hristos şi Împărăteasa sa Mamă, Fecioara Maria, este cea a dacului Sfânt Împăratul Constantin cel Mare. Asemeni lui Pavel cel Mare-apostolul divin al neamurilor, al lumii deci şi Constantin cel Mare a primit chemarea direct de la Dumnezeu: „Prin acest semn (Crucea) vei birui!”

   În locul idolilor politeişti care au măcinat lumea romană, degenerând-o, Constantin cel Mare a înfipt Crucea biruitoare a Mântuitorului Iisus Hristos.

   Înţelepciunea pelasgo-traco-dacică a fost Darul cel mai mare în care Dumnezeu a odrăslit comuniunea celor Chemaţi şi Aleşi întru toate: gând, cuvânt şi faptă cu Voia Binefăcătorului ceresc.

   Biruinţa creştinului în viaţa sa ortodoxă depinde aproape întru totul de modul cum se circumscrie permanent şi mistic la Împăratul Hristos-Dumnezeu.

   Toate darurile divine ale lui Constantin cel Mare: obârşia dacică, frumuseţea, înţelepciunea, evlavia, autoritatea imperială, eroismul, dragostea apostolească au fost primite de la Mama sa Elena, de la Mama noastră Fecioara Maria, de la Iisus Hristos-Mântuitorul omenirii, pentru a-şi împleti menirea, misiunea, vocaţia cu destinul imperial al lumii creştine şi cu coslujirea apostolească a Bisericii Celei Una Sfinte Ortodoxe, Luptătoare şi Biruitoare.

   Toate persecuţiile şi prigoanele împotriva creştinilor declanşate de înaintaşii săi au fost oprite, emiţând în locul lor legi creştine cu miezul dulce al spiritului ortodox.

   Călăuzit de Pronia divină a îndepărtat definitiv proaspătul imperiu creştin de vechea şi păgâna Romă, ctitorind cea mai mare şi cea mai frumoasă Cetate a Ortodoxiei, a tuturor timpurilor-Constantinopolul.

   Nu „Noua Romă” a Bizanţului cum greşit au spus şi scris cu uşurinţă câţiva neatenţi sau rău intenţionaţi unii, ci Constantinopolul-Romaniei.

   Constantin cel Mare deşi a zidit Cetatea lumii pe numele său-Constantinopol a consfiinţit-o consubstanţialităţii monarhiei cereşti a Fiului şi a Mamei Sale: „Ţie, Hristoase, Care eşti Dumnezeu, dedic acest oraş.”(P.G. 145, col. 1325- VII, 49)

   „Tu, Hristoase, eşti Domnul lumii şi Stăpânul. Ţie Îţi dăruiesc acest oraş ca să-Ţi slujească. Să ai grijă de el şi să-l ocroteşti de orice fel de primejdie.”(Gilbert Dagron, Naissance d’une capitale, Paris, 1919; /şi în ed. greacă, Naşterea unei capitale, Atena, 2000, p. 44)

    Constantinopolul fiind închinat lui Hristos, este evident că intra şi sub pururea ocrotire a Maicii Sale: „Împăratul Constantin a închinat oraşul Fecioarei şi Mamei lui Dumnezeu.” (Ioan Zonaras, P.G. 134, col. 1108- XIII, 3)

   La fel consemnează şi Constantin Acropolites, că: „oraşul a fost ridicat în numele Mamei lui Dumnezeu.” (Cuvânt elogios, p. 340)

   Ctitorirea noii Capitale a noului imperiu creştin a fost lovitura de graţie pentru Ex-Roma păgână, pentru Apusul, care nu i-au iertat-o niciodată lui Constantin cel Mare, el fiind de fapt Împăratul-Apostol care i-a încreştinat oficial pe latini, desăvîrşid opera începută de fratele lui Andrei al nostru, Petru, pe care latinii l-au decăzut din treapta  apostolică numindu-l episcop. L-au făcut deci, din general sublocotenent.

   Nici contemporanii lui Constantin, nici urmaşii lor mireni sau eclesiaştii de atunci şi până astăzi, nu i-au mai pomenit numele decât ca să-l calomnieze. Nici un ierarh sau lider politic nu s-a botezat cu numele Marelui Constantin. Aşadar, Apusul a apus definitiv de atunci… „De atunci, niciun papă sau conducător al Apusului nu s-a mai numit Constantin.” (Konstantinos I. Holevas în prefaţa lucrării lui Kostas V. Karastathis, Marele Constantin, învinuiri şi Adevăr-Studiu Istoric, trad. din lb. greacă: Preot Ion Andrei Gh. Ţârlescu, Ed. Egumeniţa-2013, p. 14)

  Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Constantin cel Mare şi Dinastia sa Dacică Nemuritoare” →