Mihai BATOG-BUJENIȚĂ: Sufletul teatrului, teatrului de suflet

„Caut întotdeauna ceea ce e etern uman într-o piesă, ceea ce vorbeşte sufletului. Fiecare rând îl scriu mai întâi pentru om şi apoi pentru spectator.” (Magdalena Brătescu)

Anul acesta, pentru mine, primăvara a venit pe la mijlocul lunii februarie. Odată cu primirea volumului: „Rendez-vous cu teatrul israelian” scris de doamna Magdalena Brătescu, volum însoţit de o onorantă scrisoare de recomandare din partea distinsului domn Dragoş Nelersa, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Israelieni de Limbă Română.

Le-am mulţumit din inimă celor doi pentru acest minunat cadou şi am trecut imediat la lectură, dat fiind că eu cunosc scrierile admirabile ale doamnei Brătescu şi eram chiar foarte curios. De data aceasta, autoarea abordează un nou domeniu de interes, fapt care m-a incitat să citesc. Încă de la primele pagini am înţeles că mă aflu în faţa unei adevărate lucrări ştiinţifice, de o anvergură şi o profunzime cu totul specială, aşa că a trebuit să-mi recalibrez apetitul de cititor înclinând balanţa spre acela de studiu al unei asemenea opere, recunosc, pentru mine, inedită.

Şi dacă am curajul de a rosti unele judecăţi la adresa acestei cărţi este pentru că, deloc întâmplător, sunt favorizat de două experienţe benefice. Prima ar fi că în ultimii doi ani am fost cam câte o săptămână în Israel, nu doar ca turist, deşi nici această componentă nu a lipsit, ci mai mult ca oaspete al unor dragi prieteni pe care îi pot numi fără nici o îndoială ca fiind o elită culturală a evreilor vorbitori de limba română din această minunată ţară. Am putut astfel, în multele ceasuri de taifas prietenesc, să înţeleg mai bine, nu neapărat problematica extrem de complexă a vieţii în spaţiul cultural specific, ci mai multe din tainele acestui pământ binecuvântat de Dumnezeu, dar pus mai mereu în primejdie din cauza unor interese contrare istoriei şi adevărului.

Continue reading „Mihai BATOG-BUJENIȚĂ: Sufletul teatrului, teatrului de suflet” →

Magdalena BRĂTESCU: Interviu cu baritonul român Ionuț Pascu – O voce care a cucerit publicul israelian

Ionuț Pascu s-a născut la Constanța în 1977. A absolvit Universitatea de muzică din București. În afară de cei cinci ani de la Secția Canto și cei patru de Dirijat Orchestră cu licență, a făcut doi ani de master tot pe dirijat de orchestră la Conservatorul G. Verdi din Milano. În anul 2016 a obținut titlul de Doctor în Muzică la Universitatea de Muzică din București cu lucrarea „Simfonismul cinematografic”. și și-a început cariera artistică pe scena Operei din orașul său natal. Din 2005, a devenit prim solist al Operei Naționale din București.

A interpretat cu succes roluri din opere celebre ca Don Giovanni, Boema, Trubadurul, Nunta lui Figaro, Traviata, Madama Butterfly, Carmen, Flautul fermecat, Pescuitorii de perle, Nunta lui Figaro, Nabucco, Rigoletto, Aida, Oedip. A participat la numeroase turnee în Olanda, Germania, Korea de Sud, Italia, Australia, Canada, Belgia, Rusia, Macedonia, Ungaria, Albania. Și a performat pe scenele operelor din Sydney, Palermo, Tel Aviv, Sofia, Salerno, Liège, Padova, Valencia etc.

***

Magdalena BRĂTESCU: Maestre Ionuț Pascu, criticul Anca Florea spunea despre dumneavoastră că aveți „o prezență scenică impunătoare, un glas amplu și generos”. Eu aș adăuga o voce minunată, un joc firesc și farmec personal. V-am aplaudat la Opera din Tel Aviv în rolurile Sharpless din Madama Butterfly, Germont din La Traviata, Scarpia din Tosca, Marcello din Boema, Enrico din Lucia de Lammermoor, precum și în Nabucco, Miller, Tonio/Alfio, Renato, Don Carlo, Forța Destinului. Conducerea Operei, colegii și publicul vă apreciază și v-au îndrăgit. Cum caracterizați evoluția dvs pe scena din Tel Aviv unde reveniți în fiecare an?

Ionuț PASCU: Recunosc deschis că nu am prevăzut niciodată această longevivă și fructuoasă colaborare cu Israelul, un popor pe care acum 8 ani îl cunoșteam doar de prin cărți. Acum, nu știu altceva decât că pentru mine Opera din Tel Aviv este piatra de temelie a maturizării mele artistice, că acestor oameni minunați le voi rămâne recunoscător pentru încrederea pe care continuă să mi-o arate și că sper să ajung la măsura așteptărilor în fiecare rol care îmi este încredințat. Continue reading „Magdalena BRĂTESCU: Interviu cu baritonul român Ionuț Pascu – O voce care a cucerit publicul israelian” →

Rexlibris Media Group: Lansări de carte la Reghin

Muzeul Etnografic „Anton Badea” din Reghin și Primăria Municipiului Reghin au organizat mai multe lansari de carte. Evenimentul a avut loc sâmbătă, 3 martie 2018, începând cu ora 19:00, în cadrul celei de-a doua ediții a evenimentului „Întâlnire cu femeia din tine”, publicul iubitor de carte. Este vorba de un „itinerariu spiritual”, după cum ar spune Mircea Eliade, în versuri și proză, ce trebuie să devină o experiență obligatorie pe drumul desăvârșirii fiecăruia dintre noi.

Daniela Gîfu – volum de versuri „Spovedania unei pantere”, ilustrat de Mihai Bandac, pictor și prefațat de Nicolae Băciuț, scriitor, Ed. Vatra veche, Târgu-Mureș, 2017.

„Să fii doctor în informatică și doctor în filosofie, cu licență în fizică și master în comunicare și relații publice, să fii preocupată de inițiere spirituală, dar și de discursul politic, de dezvoltare comunitară și incluziune socială din/în perspectivă socio-economică și să scrii și poezie – ei asta da încurcătură. Cu siguranță însă că în teritoriile științei, atunci când le parcurge, Daniela Gifu caută/pune și poezie, iar în toată poezia sa caută/pune și știință.” (Nicolae Băciuț)

Dan Mircea Fărcaș – volum de proză „Virtuți adormite”, prefațat de Alexandru Cistelecan, critic literar și Dan Dungaciu, sociolog, Ed. University Press, Târgu-Mureș, 2015.

„Am răsfoit cartea-confesiune a lui Dan Mircea Fărcaș, inițial, cu suspiciune. Ulterior, contrariat, iar, treptat, când lucrurile au devenit limpezi, captivat. Căci, după ce dezghioci – nu ușor! – noianul de referințe și citate, înțelegi că nu e vorba despre o simplă confesiune. E o confesiune/învățare. Este o confesiune-pledoarie. O metodă. Un îndrumar. Cartea lui Dan Mircea Fărcaș nu este doar un îndemn spre lectură, ci un îndemn spre trăire.” (prof.univ.dr. Dan Dungaciu)

A prezentat: Nicolae Băciuț, Dan Mircea Fărcaș, Mirela Cioloca și Daniela Gîfu.

Amfitrionul manifestării a fost Roxana Man, managerul Muzeului Etnografic ”Anton Badea” din Reghin.

Ion IANCU VALE: Ca un vinovat în copacul existenței

Estompându-se celelalte vise al nopţii, m-am trezit şi am receptat, din nou, un mesaj verbal, laconic şi criptat, care de astă dată sună astfel: „Pomul de neatins, încă mai poate fi atins”…

Este dimineaţă iar ceasul din perete arată ora cinci şi treizeci şi patru de minute şi plutesc parcă într-o mare de ceţuri… Recidivez reportând şi acest mesaj oniric la poeme anterioare scrise de mine, oprindu-mă la unul, dintre cele câteva, care au ca laitmotiv pomi sau copaci.

Iata-l:

Ca un vinovat în copacul existenţei

Vă rog chiar dacă mai fac uneori acrobaţie

pe o sârmă de covrigi, iertaţi-mă,

chiar dacă mă aflu adesea, o apă prea subţire

într-un vad fără maluri, iertaţi-mă.

Iertaţi-mă pentru căci eu nu sunt

numai cel care se vede,

eu sunt mai ales cel care de atâtea ori am fost.

Iertaţi-mă tatăl meu şi mama mea

şi fraţi mei şi nepotul meu Ariel

şi neliniştita mea iubită Soledad

şi toţi cei care aţi crezut în mine vre-o dată

şi pe care, cu sau fără voie, v-am dezamăgit,

căci eu m-am născut într-un copac.

E atât de înalt copacul acesta,

iar sub mine nu mai sunt crengi,

pentru că pe măsură ce urc ele se usucă

şi se frâng în urma mea,

fără a mai putea coborî…

Încă o dată vă rog, iertaţi-mă,

e atât de înalt copacul acesta,

încât nici cerul nu-l mai poate umple…

Şi totuşi ce să însemne ,,Pomul de neatins, încă mai poate fi atins”?

Să fie aici oare vorba, despre atât de cunoscuta pildă biblică, a

Pomului Vieţii şi Cunoaşterii? Ori altceva… mă tot întreb…mă intreb…

––––––––

Ion IANCU VALE

21 februarie 2018

Târgoviște

Valeriu DULGHERU: Unionismul devine mai pragmatic

„O singură carte nu este în stare să pună capăt unei idei preconcepute, dar poate crea o opinie publică, iar aceasta, la rândul ei, poate să ducă la o schimbare a lucrurilor” (Haim Cohn, „Arestarea, procesul şi moartea lui Iisus”)

Unionismul a fost întotdeauna în sângele românilor, in special, al celor basarabeni. După 1812 acesta a devenit mai puternic, chiar dacă o perioadă lungă s-a aflat în stare de hibernare sub cruntele regimuri ruse țarist și sovietic. După ce perestroica gorbaciovistă a slăbit puțin chingile unionismul a ieșit din acea lungă stare de hibernare. Însă această istorie de 30 de ani a unionismului modern în Basarabia a fost puternic dominată de componenta idealistă, alimentată, în special, de cozile de topor infiltrate în Mișcarea de Eliberare Națională. Nimeni nu neagă necesitatea idealismului în unionism dar el trebuia neapărat să fie completat cu unionismul pragmatic. Drept o formă pragmatică a unionismului pot fi privite și Declarațiile de Unire cu România ale autorităților locale.

Avalanșa semnării Declarațiilor de Unire cu România ia amploare. Deja sunt în jurul la o sută de autorități locale semnatare. Dușmanii Reunirii prezintă acest proces drept unul fără consecințe juridice, un capriciu al unor „elemente unioniste antistataliste”. Atunci de ce îi deranjează atât de mult? De ce kremlinezul Dodon prin diferite metode (trimitere de emisari pentru a-i intimida pe primarii semnatari, organizarea maimuțărelii de votare a declarațiilor anti-unire, instigarea la război a alogenilor (a se vedea Găgăuzia), convocarea consiliului de securitate cu „problema unirii” la ordinea de zi (a terminat kremlinezul lupta cu corupția, a găsit miliardul furat și hoții, și nu mai are nimic de făcut!)) încearcă să frâneze acest proces natural. Kremlinezul nu știe că unele procese naturale practic nu pot fi oprite și e mai bine să nu te pui în calea lor. La fiecare declarație năucită a kremlinezului Dodon Talpa Țării răspunde cu zeci de noi Declarații de Unire semnate. De ce nu ia măsuri cu cei care, într-adevăr, se pregătesc de război (a se vedea cazul depozitului de arme găsit în pădurea din sectorul Râșcani!, declarația războinică a democratului găgăuz Dudnic făcută la Comrat ș.a.).

Din păcate sunt păreologi și printre cei cu opțiuni unioniste. Unii spun că „acele semnături sunt formale” și nu au niciun efect juridic. Alții – că „sunt fără sens, mai bine s-ar realiza mai multe proiecte economice (de ex. interconectarea rețelelor electrice din Basarabia cu cea europeană din România, finalizarea gazoductului Iași-Chișinău ș.a.)”. Într-adevăr, aceste semnături nu au putere juridică (de altfel, și cele din județele Bălți, Soroca, Orhei de la 1918 n-aveau putere juridică!). Dar parafrazându-l pe H. Cohn putem afirma cu certitudine că: „Doar semnăturile Declarațiilor pentru Unire nu fac Unirea, dar pot crea (sau fortifica!) opinia unionistă care va realiza Unirea”. Este un moment deosebit de important în acest an electoral atât la nivel republican (alegerile parlamentare) cât și local (alegerile din municipiile Chișinău și Bălți). Continue reading „Valeriu DULGHERU: Unionismul devine mai pragmatic” →

Rexlibiris Media Group: Spectacol extraordinar literar-muzical dedicat scriitoarei de origine română Herta Müller

De curând a avut loc la centrul ROMANEUS din Neuss, Germania, un eveniment cultural de înaltă valoare realizat împreună cu Biblioteca de Stat a orașului. Spectacolul a fost dedicat scriitoarei Herta Müller (născută în 1953 în localitatea Nitchidorf, județul Timiș), nu numai pentru activitatea literară indelungată, dar mai cu seamă pentru Premiul Nobel obținut în 2009 pentru „Densitatea poeziei și sinceritatea prozei cu care a descris plastic universul dezrădăcinaților”.

Evenimentul a avut loc pe 24 februarie. 2018 la orele 16:00

Centrul ROMANEUM

Brückstr. 1, Neuss – Germania

Cornelia Kaltenbacher a prezentat două carți ale scriitoarei Herta Müller: „Niederungen” (Tinuturile joase) viața satului din Banat și din volumul de memorii „Mein Vaterland war ein Apfelkern” (Patria mea e un sâmbure de măr).

Cunoscuta pianistă Corina Ungureanu Kiss a asigurat momentele muzicale cu piese de J. S. Bach, J. Haydn, C. Mansell, L.V. Beethoven, Violeta Dinescu, care au completat perfect încărcătura literară!

Vasilica GRIGORAȘ: Prea târziu, Mamă!

Prea târziu, Mamă!

Creştem şi tot puii mamei suntem,

greşim dar în ochii ei n-avem nicio vină

şi avem toate drepturile din lume,

îi ascundem multe, dar ea simte starea noastră,

putem să avem toate bogăţiile pământului

ea tot vrea să ne mai dăruiască,

putem să ştim câte-n lună şi-n stele

ea tot ne mai dă un sfat,

nu e nevoie să ne străduim să ne iubească

ea ne iubeşte implicit, necondiţionat, fără limite.

Iar noi nu observăm

când îi răsar firele albe,

pentru noi este mereu tânără,

nu vedem când puterile-i scad,

noi o ştim întotdeauna puternică

pentru că ea face ce-i cerem

şi multe în plus,

nu ne oprim să-i ştergem lacrimile,

care-i inundă ochii uneori,

nu-i cunoaştem dorinţele, temerile, durerile,

ale noastre sunt mai importante.

La un moment dat îi auzim

ultimul strigăt, ultimul geamăt,

ultimul suspin înainte de a pleca.

Ne trezim dintr-un somn prelung

împovăraţi de lucrurile nespuse la timp,

conştientizând că suntem eroii negativi

dintr-o poveste pe care doar EA

a făcut-o cea mai frumoasă.

Înţelegem prea târziu

că toate rătăcirile de moment,

ezitările de circumstanţă,

amânările fără motiv

ne-au împiedicat să-i spunem

simplu şi la timp:

MAMĂ, te iubesc.

Te rog, iartă-mă!

—————————–

Vasilica GRIGORAȘ

Martie 2018

Prof. dr. Gheorghe Constantin NISTOROIU: Doctrina comunismului (4)

„Vrăjmaşi ai ţării sunt aceia care au venit pe ascuns să sufle zâzania între noi ca să nu ne putem înţelege la nevoile noastre.”

(SPIRU HARET)

Ţara nu mai avea conducător, nici Elită şi nici armată. Toată „Floarea cea vestită” a Neamului era în temniţe. Restul de nearestaţi erau şi ei permanent supravegheaţi, prigoniţi, hăituiţi, înfricoşaţi, ameninţaţi. Regimul lor era aproape asemănător cu cel al deţinuţilor politici. Stăpânii ţării erau laşii, trădătorii, pleava din rândul băştinaşilor şi alogenilor împurpuraţi de steaua roşie. Ei decideau viaţa şi moartea poporului creştin cu suflet frumos ocupat samavolnic şi tiranic.

„Stăpînii ţării erau acum colaboratorii ocupantului-P.C. Aceştia au primit putere de viaţă şi de moarte asupra turmei poporului învins. România s-a numit R.P.R., ceea ce înseamnă în realitate Republica Penitenciară Română. Frontierele au fost înconjurate cu sârmă ghimpată. Regimul cetăţenilor era la fel ca al oricărui penitenciar. Gardienii colaboratorilor cu ocupantul decideau dacă oamenii trebuie să trăiască ori să moară, cum şi unde trebuie să muncească, ce trebuia să mănânce şi când. Poporul a fost redus la starea de turmă de vite… Cetăţenii datorau supunere absolută Partidului Colaboratorilor. Şi cei care îi mânau, aşa cum se mână vitele, îi puneau să muncească precum boii şi caii, îi tundeau, le luau roadele muncii lor. Şi pe copiii lor. Când se săturau de oameni, îi omorau aşa cum se omoară vitele pentru a le lua pielea, carnea ori pentru a scăpa pur şi simplu de ele… Invadând România, muscalii au constituit o haită de gardieni feroce, recrutaţi dintre criminali, dintre ocnaşi, aventurieri şi din pleava societăţii. Aceştia, constituiţi în P.C.-Partidul Colaboratorilor-, au devenit stăpânii absoluţi ai sărmanului popor învins.” (Constantin Virgil Gheorghiu, Condotiera. Trad. din lb. franceză de Gheorghiţă Ciocioi. Ed. Sophia, Bucureşti-2011, p.111-112)

Comunismul, această fiară apocaliptică a îmbrăcat rând pe rând toate instrumentele de tortură şi toate formele rapace de ură, inumane prin violenţă, odioase prin represiune, parcă nicăieri întâlnite într-o altă lume a secolului al XX-lea: agenţi, spioni, denunţători, detractori, martori mincinoşi, instructori, comisari, gardieni, bătăuşi, anchetatori, securitate, miliţie, justiţie, tribunal şi partidul care era „în toate”, în malaxorul căruia se sfărâmau idei nobile, sentimente pure, luciri estetice, tresăriri etice, fioruri psihologice, pulsuri politice, îmbrăţişări creştine, creaţii geniale, elanuri metafizice, înălţări spirituale, suişuri mistice.

O discuţie destul de zeloasă ca o înfuntare savantă şi o confruntare erudită a avut loc într-o cameră a penitenciarului din Târgu-Ocna, cameră devenită chilie, tribună, aulă, agoră, între un pastor protestant evreu, un talmudist plin de venin şi un grup de mistici ortodocşi creştini în ţinute vărgate, dar cu sufletele cât un Rug aprins de trăire religioasă, ori de ură rabinică.

„-Comunismul, a spus pastorul evreu Wurmbrand, este instrumentul de iudaizare a lumii.

-Pentru această afirmaţie vei plăti scump! i-a strigat înfuriat evreul talmudist…

Expresia pastorului fusese confirmată anterior în libertate de fratele său marele maestru în „Loja secretă iudaică, lojă ce controla masoneria internaţională: Noi am creat francmasoneria, iar prin comunism, capitalism, materialism şi umanitarism am dat deja o spiritualitate iudaică întregii lumi…”(Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos-document pentru o lume nouă. Ed. Christiana, Bucureşti-2006, p. 170, 173)

Continue reading „Prof. dr. Gheorghe Constantin NISTOROIU: Doctrina comunismului (4)” →

Eleonora SCHIPOR: Tradiționalul Festival Mărțișor ne-a adunat din nou la Cernăuți

Sub patronajul Societății de Cultură românească «M. Eminescu» din regiunea Cernăuți, tradiționalul festival al primăverii MĂRȚIȘOR, a ajuns la cea de-a 23-ediție.

Palatul Tineretul Bucovinei ne-a găzduit și în acest an, ce-i drept cam geros, la festivalul primăverii, al speranței, al noului anotimp, desfășurat întotdeauna la începutul lunii martie, în zilele Mărțișorului, în preajma zilei de 8 Martie.

Ca și în anii precedenți am avut parte de un concert de zie mari. Anul acesta el a avut o lungă durată deoarece multe colective artistice din Nordul Bucovinei, Moldova și România și-au dat concursul.

Invitata de onoare a Festivalului a fost interpreta de muzică ușoară, poeta Camelia Florescu din România, care le finele acestul mare festival ce a durat circa 7 ore, ne-a dăruit câteva piese muzicale de valoare.

Toți cei prezenți au fost salutați de reprezentanții puterii locale, dar și de reprezentanții Consulatului General al României la Cernauți.

Nu voi vorbi prea mult despre colectivele ce au evoluat în fața numerosului public, căci ne-ar ocupa prea mult timp, voi spune că toate merită atenție și laudă. Aș vrea să vorbesc doar puțin despre cele două colective înfrățite, ce s-au întâlnit și de data aceasta pe scena cernăuțeană. E vorba de colectivul de liceeni din Vicovu de Sus «Ai lui Ștefan, noi oșteni», condus de inimosul profesor de religie Vasile Schipoor și de ansamblul de dansuri «Mugurel» de la căminul cultural din Pătrăuții de Jos, condus de neobositele doamne Larisa Popescu-Chedic și Natalia Balan.

I-am avut oaspeți pe vicoveni la noi la Pătrăuții de Jos la sărbătorile de iarnă pe stil vechi (așa cum se țin la noi), iar acum cele două minunate colective s-au întâlnit alături de alte câteva zeci de colective de valoare. Vicovenii au declamat și au cântat, având în bogatul lor repertoriu versuri și cântece cu tematică felurită. Pătrăucenii, ca de obicei au dansat, or în repertoriul lor se înscriu de asemenea zeci de dansuri naționale românești specifice zonei date. Felul cum s-au prezentat cele două colective, ținuta și responsabilitatea lor, costumele naționale, dau dovadă a câta oară că sunt demni de toată lauda și aprecierea spectatorilor. Îi felicităm și le dorim succese în continuare. Le mulțumim conducătorilor lor, dar și părinților și cadrelor didactice de la cele două instituții de învățământ pentru susținere și înțelegere. Le suntem recunoscători domnilor consuli ai Consulatului general al României la Cernăuți, soților Edmond și Carmen Neagoe, care întotdeauna ne susțin și sunt prezenți de multe ori la noi la Pătrăuții de Jos.

Pentru buna organizare și desfășurare a Festivalului «Mărțișor» aducem sincere mulțumiri conducerii Societății de Cultură românească din regiunea Cernăuți, în frunte cu domnul președinte al acestei societăți ziaristul Vasile Bâcu. Le mulțumim și tuturor românilor din țară, pentru mărțișoarele dăruite, în special Ministerului Românilor de Pretutindeni, Consulatului General al României la Cernăuți și Ligii Tineretului Român Junimea din Cernăuți, pentru efortul depus ca aceste mărțișoare să ajungă la noi toți.

Înainte de a închea această scurtă relatare aș vrea să menționez că m-a bucurat mult faptul că l-am revăzut la festivalul nostru pe unul dintre susținătorii permanenți ai activităților noastre de-a lungul anilor, avocatul, poetul, epigramistul, sculptorul în lemn, (cel care a sculptat și chipul poetului-martir Ilie Motrescu), domnul Emil Ianuș din Horodnicu de Sus, România. Atât lui, dar și altor oaspeți mai mult sau mai puțin cunoscuți din România, inclusiv artistei Camelia Florescu, le-am dăruit câteva dintre cărțile mele proprii, în special cea dedicată Mărțișorului.

Asemenea sărbători sunt adevărate duminici ale sufletului.

——————————–

Eleonora SCHIPOR

Cernăuți

5 martie 2018

Emilia ȚUȚUIANU: In memoriam Dianu Sfrijan

Ceremonie religioasă la Mănăstirea Varatic

,,Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer, de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veşnică.” – (2 Cor 5)

Sâmbătă, 3 martie 2018 s-au comemorat 40 de zile de la trecerea la cele veșnice a domnului Dianu Sfrijan, ctitorul Centrului Cultural Spiritual de la Mănăstirea Varatic.

Maica Stareţă Stavrofora Iosefina Giosanu şi colegiul director al Centrului Cultural Spiritual Varatic, împreună cu soborul mănăstirii Varatic s-au adunat pentru ceremonia religioasa de 40 de zile de la plecarea la cele veşnice a ctitorului Centrului Cultural Spiritual Varatic. Slujba a fost oficiată de trei preoţi în Paraclisul Sf. Iosif, în prezenţa celor care l-au cunoscut pe domnul Dianu Sfrijan.

Se spune că, la 40 de zile după trecerea la cele veșnice, sufletul se prezintă la judecata particulară și merge în fața Lui Dumnezeu, cu jertfă, rugăciuni și milostenie care sunt aduse de cei care îi fac pomenirea. Viața omului nu se sfârșește odată cu moartea trupului, ci dăinuie prin faptele sale, prin amintirile adunate alături de cei apropiați și prin rugăciunile, rânduielile creștinești și pomenirea numelui lor de către cei rămași. Tot acest ceremonial de pomenire a fost un moment de vie și profundă comuniune cu cel răposat, gândurile pioase și amintirile frumoase însoțindu-ne pe toți cei prezenți. Am simțit că prin aceasta întreținem viu cultul morților și legătura cu pământul sfânt al țării în care s-a născut și a crescut și în care s-a reîntors pentru a lăsa o parte a sufletului său pentru eternitate și veșnică pomenire.

„Dacă inima e bogată, întotdeauna ai ceva bun de dăruit.” Așa a fost Dianu Sfrijan! A renunțat la nimicurile sclipitoare ale lumii și a strâns în cămăruţele tainice ale sufletului său comori de preţ, gânduri curate, multă iubire și fărâme de lumină pentru veşnicie.
Suntem cu toții trecători pe pământ… Să încercăm să lăsăm în urmă, în loc de zgomot şi ură, ecoul baladei ce izvorăşte dintr-o inimă cucerită de har, de iubire, de blândețe, de frumos.

Continue reading „Emilia ȚUȚUIANU: In memoriam Dianu Sfrijan” →