Mihaela ȘTEFAN GÂDIUȚĂ: Radio ProDiaspora la ceas aniversar

Despre Radio ProDiaspora aș putea scrie pagini întregi, dar mă voi rezuma doar la povestea mea care este simplă, dar cât se poate de reală.

Anul 2016, avea să fie pentru mine un an nemaipomenit… Mă aflam în Italia de aproape doi ani și nu auzisem încă de Radio ProDiaspora. Nu știam că există, deși funcționa de ani buni cu succes chiar și multă admirație din partea românilor de pretutindeni. Scriam, din nou, de mai bine de un an. La jumătatea lunii martie 2016 aveam să o cunosc virtual pe Mihaela Colin din Florența, Italia, realizatoare la acea vreme a emisiunii „Cafeneaua ProLitera”, la Radio ProDiaspora. Amândouă eram departe de țară, aveam același dor românesc, eram iubitoare de poezie și ne plăcea  să scriem versuri. Ne-am împrietenit imediat. Așa am aflat primele informații despre Radio ProDiaspora. Îmi vorbea despre emisiunea pe care o pregătea la Radio, despre colegii ei, oameni talentați și devotați, care lucrau la fel ca ea, în regim de voluntariat, acolo.

Mă fascina să o ascult vorbind despre Radio ProDiaspora și am început să îi ascult emisiunile. Nu cunoșteam pe nimeni altcineva și nimeni nu mă cunoștea pe mine. Obsevam cu  uimire că ascultătorii  o urmăreau cu drag, la fel cum o făceam și eu. Erau entuziaști, veseli, optimiști. M-a surprins faptul  că se cunoșteau parcă de o viață. Erau prieteni! Cu Mihaela Colin vorbeam înainte și după emisiuni. Mult. Așa am aflat cine conduce acest post de Radio și ce om deosebit este Ecaterina Cîmpean, născută în același an cu mine…dar asta, aveam să aflu mai târziu…

Pe 20 aprilie 2016, Mihaela Colin a recitat în emisiunea ei de la Radio ProDiaspora prima mea poezie!  „Trăiți acum!”, era poezia pe care o terminasem de scris cu câteva minute înainte de intrarea ei în emisiune. O trimisesem târziu, nu știam dacă era potrivită sau nu pentru emisiune, timpul, deja scurt, se scurgea într-un mod alert, emisiunea era aproape de final, iar ea nu reusea nicicum  să vadă că poezia ajunsese la ea… Îmi bătea inima atât de tare, încât credeam că o să-mi iasă din piept.  Niciodată nu voi uita acele clipe în care am crezut că leșin de emoție… Nu mi-am revenit nici după emisiune când m-a întrebat cum a fost, dacă am auzit-o recitând, dacă am reușit să fiu pe recepție sau nu… Aveam ochii în lacrimi și niște emoții extraordinare. Nu-mi venea să cred că o necunoscută îmi putea produce atâta emoție, recitând la Radio o poezie care îmi aparținea și pe care o scrisesem și o trimisesem la îndemnul ei. Atunci mi-a venit ideea să îi mulțumesc și să o felicit, public, pentru emisiune și pentru modul în care a reușit să-mi facă inima să bată atât de puternic!  Ulterior, am procedat la fel  pentru toți realizatorii, ori de câte ori versurile mele erau recitate de ei.

Acesta avea să fie începutul poveștii mele… intrasem, fără să mă gândesc, în marea familie Radio ProDiaspora! Nu știam atunci că acest început îmi va schimba complet viața… Zilele care au urmat au trecut încărcate de emoții. Pe data de 22 aprilie 2016, mi-am făcut din nou curaj și am trimis o altă poezie  Ecaterinei Cîmpean, cea despre care aflasem eu că este sufletul acestui post de Radio. „Sperăm” era prima poezie pe care o scrisesem după o pauză de aproape 40 ani… Spun „pauză”, pentru că din copilărie și până pe 13 ianuarie 2015 nu scrisesem nimic, nici măcar un vers… În sufletul meu, impactul cu Ecaterina Cîmpean a fost copleșitor. În interpretarea ei, „Sperăm” s-a auzit minunat pe calea undelor. I-am mulțumit din toată inima, in timp ce ea îmi răspundea cum nu se poate mai frumos: „Nu o recitam, dacă nu îmi plăcea!”. Din ziua aceea am devenit prietene. Nici nu se putea altfel, fiindcă amândouă am fost și am rămas pe aceeași lungime de undă. Cathy, cum îi spunem noi, este o persoană pe care nu ai avea cum să nu o îndrăgești. Radio ProDiaspora este proiectul ei și al lui Robert Landmann din Germania. Împreună, cu implicare, efort și dăruire, au pus bazele acestui post de Radio care s-a dovedit a fi un succes!

Continue reading „Mihaela ȘTEFAN GÂDIUȚĂ: Radio ProDiaspora la ceas aniversar”

Gabriel FERESUARU: Radio ProDiaspora – un vector cultural

Acesta este crezul meu în viaţa, în ceea ce priveşte fenomenul radio”!

În urmă cu 59 de ani, un eveniment cu ulterioare repercusiuni la scară planetară, se petrecea la Bucureşti.Se năştea Dj. PSYCHO… adică eu! Big Ben s-a oprit o clipă, ceasul din Turnul Spasky, din Piaţa Rosie, l-a urmat, Golden Gate a vibrat din toate toroanele… chiar şi Turnul Eiffel s-a întors puţin privind spre Bucureşti, atunci când barza m-a depus în braţele frumoasei Elena, mama mea, zbierând din toţi bojocii! Tatăl meu, Radu, tânăr locotenent de aviaţie, încătărămat, cu diagonală, cizme şi vulturul de argint în piept, a rupt din calendar foaia zilei de 5 martie. Scria acolo: „În acestă zi a murit poetul francez Gabriel Peri”… şi astfel am fost numit… Gabriel. Cel mai modest Dj al tuturor timpurilor! Până pe la un an şi jumătate am suportat stoic viaţa în capitală. Apoi părinţii au înţeles că nu pot împărţi spaţiul vital cu preşedintele, miniştrii, guvernul… şi au decis să ne mutăm la Braşov.

Brasovul a însemnat o schimbare radicală în viaţa mea! Grădiniţa în limba germană… apoi clasele I-XII la Liceul Johannes Honterus din curtea Bisericii Negre, au făcut ca germana să devină a doua mea limba maternă. În grădiniţă eram duşi la schi şi la înot… Am copilărit sub ochii unei mame severe şi drepte, bucovineancă sadea, şi ai unui tată boem dar extrem de ferm, pasionat bibliofil şi filatelist. Dragostea pentru cărţi i-am moştenit-o crescând într-o familie cu o bibliotecă de peste 3000 de volume. Probabil din lectură s-a născut şi pasiunea pentru versuri… pentru scris. La 19 ani deveneam student al Facultăţii Căi de Comunicaţii din Tei… Bucureşti, scoala absolvita în 1984. A urmat o perioadă de muncă în industria nucleară lângă Braşov la Uzina „R„ – Feldioara.

În 1991 am plecat cu CCCF – S.A, la Regensburg, în Germania, ca şef de şantier şi translator iar în 1994 câştig o bursă de studii la University of Los Angeles – California (River Side) unde am studiat timp de 5 ani Human Applied Psichology. Şef de lucrări mi-a fost laureatul premiului Nobel Raymond Moody, o somitate, iar asistent univ. l-am avut pe călugărul tibetan Lay-Tiy. A fost o perioadă fasata în care am lucrat şi am studiat, locuind în San Andreas… 40 mile sud de L.A. Sponsorul meu, Bovis Building Co. m-a inclus în Marketing Management Dpt. şi astfel am putut călători în toată lumea datorită lor.

După terminarea studiilor în America a venit o specializare postuniversutara în Tibet, mai exact într-o mănăstire tibetană din Lhassa, unde am stat un an. Acolo am învăţat tehnici medicale neconvenţionale din Tibet. Acupunctură, presopunctura, iridologie, biotransfer energetic. În anul 2001 revin în Europa, acasă, la Braşov şi încerc să mă ocup de familia mea. A Fost o perioadă scurtă petrecută într-o Românie unde mediul de afaceri era precar…

Continue reading „Gabriel FERESUARU: Radio ProDiaspora – un vector cultural”

Cornel COSTEA: A fost odată…Emisiunea ,,Florile inimii” la Radio ProDiaspora

Din copilărie, visam să lucrez la Radio. În anii ´80, am descoperit vocile și emisiunile postului național de Radio, iar, imediat după evenimentele din decembrie 1989, licean fiind, am început să ascult emisiunile Europei Libere. Am ajuns chiar să corespondez (prin scrisori) cu Andrei Voiculescu, realizator de emisiuni muzicale la Radio Europa Liberă. Pe la douăzeci de ani, am încercat (fără succes, însă!) să intru în lumea radioului, participând, la Bistrița, la concursul pentru ocuparea unui post de redactor la nou-înființatul Radio Transilvania.

Destinul mi-a zâmbit abia în vara anului 2011, când mi-a atras atenția un anunț în care se căutau persoane dornice să își consacre câteva ore pe săptămână pentru realizarea unor emisiuni la un post de Radio despre care, până atunci, nu auzisem nimic: Radio ProDiaspora.

Și, iată-mă, la microfon, pentru prima oară în direct, după un sfert de veac de când, în sufletul și în mintea mea, a încolțit ideea de a lucra la Radio. Era sâmbătă, 17 septembrie 2011, iar emoțiile debutului creșteau exponențial cu fiecare oră care trecea în așteptarea primei călătorii în grădina „Florilor inimii” (numele emisiunii e inspirat de titlul volumului de versuri semnat de Ecaterina Cîmpean și Costel Măgureanu, apărut la Editura Anamarol din București, în anul 2009). O metaforă a vieții trăite la intensitate maximă în compania unor persoane dragi, colegi și ascultători, care m-au însoțit, pe tărâmul muzicii și al poeziei, preț de 146 de ediții, până în 11 decembrie 2014!

Acesta e anunțul ultimei emisiuni:

„Dacă e joi, dacă e ora 22:00 – ora României – şi dacă ascultaţi Radio ProDiaspora –www.prodiaspora.de, înseamnă că „Florile inimii” îşi trimit spre voi, prieteni, miresmele muzicalo-poetice întru delectarea tuturor… Sunt Cornel Costea şi vă invit pe cărările iernii, însoţiţi de Muzică şi Poezie. Vom face popasuri pentru a asculta: gândul şi refrenul emisiunii, pilula de suflet, recitalurile serii, vocile inimii, romanţa de joi, stihurile de somn uşor, vom sta de vorbă cu… Poezia şi ne vom întâlni pe portativ cu şlagăre ale marilor compozitori români. „Florile inimii 146” – un tărâm în care Pacea, Armonia şi Bucuria sunt la ele acasă… Aştept mesajele voastre pe pagina de Facebook «Radio ProDiaspora – In Direct» şi pe ID-ul de messenger şi de skype: radiotvprodiaspora.”

Trei ani și aproape trei luni în care am trăit frumos, vorbind sincer și liber despre bucuria comuniunii într-o lume a frumuseții ideilor transpuse în poezii și povestiri cu tâlc și a armoniilor pe portativ. O experiență pentru care le mulțumesc, deopotrivă, celor trei oameni care au avut încredere în mine și care m-au ajutat să îmi împlinesc visul: Ecaterina Cîmpean, Robert Landmann și Ioan Sorin Kreutzer. Un Radio care își merită sloganul: „Viață, Iubire, Speranță” și care va trăi atâta timp cât va exista Prietenie!

Despre mine:

 

M-am născut la 27 august 1976 în localitatea Lechința, județul Bistrița-Năsăud, fiind al doilea copil al familiei Cornel și Leontina Costea. Am urmat școala generală în satul natal, iar liceul la actualul Colegiu Tehnic „InfoEL” din Bistrița (profilul informatică). Am studiat geografia la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, obținând, în 2014, titlul științific de doctor în geografie, cu lucrarea: „Munții Bârgăului. Studiu de geografie umană”. Sunt membru fondator al Cenaclului „Ion Moldoveanu”. În prezent, predau geografia la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca.

Am scris și publicat următoarele volume: „Clipa de Infinit” – Poezii (Editura Pro Vita, Cluj-Napoca, 2008),  „Unde Dumnezeu visează” – Poezii, (Ed. Pro Vita, Cluj-Napoca, 2009), „Teza cu subiect unic la Geografie” (Ed. Pro Vita, Cluj-Napoca, 2009), „Verticale portative” – Poezii, (Ed. Fundației Paul Polidor, București, 2009), „Îngerul din caolin”- Poezii, (Ed. Semănătorul on-line, București, 2010), „Geografie pentru Bacalaureat. Europa-România-Uniunea Europeană. Probleme fundamentale” (Ed. Pro Vita, Cluj-Napoca, 2010), „Din pulberea Luminii” – Poezii și interviuri  (Ed. Armonii culturale, Adjud, 2014), „Sakura, haiku și comentarii” (Ed. Armonii culturale, Adjud, 2014), „Vocile inimii – o istorie subiectivă a Radioului public românesc” (Ed. Karuna, Bistrița, 2015), „Munții Bârgăului. Studiu de geografie umană (Ed. Karuna, Cluj-Napoca, 2016), „Dor de Lechința” – Poezii (Ed. Armonii culturale, Adjud, 2016), „Cântecul greierilor, haiku și senryu” (Casa de Editură Dokia, Cluj-Napoca, 2017), „Gherla sau evadarea în Poezie, jurnal de cord” (Ed. Galaxia Gutenberg, Tg. Lăpuș, 2017), „Poeme într-o lacrimă” (Ed. Armonii culturale, Adjud, 2018).

Continue reading „Cornel COSTEA: A fost odată…Emisiunea ,,Florile inimii” la Radio ProDiaspora”

Daniela & Gelu SEVERIN: Radio ProDiaspora la ceas aniversar

La ceas aniversar, cuvintele sunt sărace în a ilustra multitudinea sentimentelor lăuntrice, care te invadează, vrând parcă, să-ţi creeze emoţiile artistului de pe scenă. Căci Radioul este o scenă de pe care, cel de la microfon se adresează lumii întregi, cu emoţia firească a oamenilor care au ceva de transmis semenilor. Şi ce revelaţie poţi avea când reuşeşti să treci oamenii din lumea grijilor cotidiene într-o lume în care predomina arta sunetelor, o lume în care te înalţi spiritual şi devii mai bun, mai altruist.

Am cunoscut muzica din copilărie, începând să studiez vioara de la 6 ani, (fiind coleg cu cea care-mi va deveni soţie peste timp şi colega la Radio ProDiaspora, Daniela Severin), ca elevi la Liceul de muzică şi arte plastice din Botoşani. Am continuat apoi studiile muzicale la Universitatea de Muzică „George Enescu” din Iaşi pe care am absolvit-o în anul 1996 cu titlul: „Profesor de Muzică/ Profesor de instrument”. Ca student al conservatorului ieşean am avut şansa de a fi admis în cadrul coralei „Cantores Amicitiae” din Iaşi, cu care am efectuat (în calitate de tenor) primele turnee în ţară şi străinătate, dar şi primele înregistrări la Radio Iaşi. Aici am descoperit tehnica înregistrărilor în studio, realizarea emisiunilor muzicale, interviuri cu interpreţi de mare valoare, pe scurt… Magia radioului. Astfel, în urma concursului pentru postul de redactor, am fost angajat din ianuarie 1995 (până în mai 2006) că redactor (şi apoi producător) de emisiuni muzicale la Societatea Romană de Radiodifuziune (SRR), Radio Iaşi.

În paralel cu activitatea din Radio, am continuat înregistrările şi cercetările din teren, mai ales din zona de Nord a Moldovei şi în Bucovina, reuşind astfel să obţin Diploma de „Doctor în Muzică” (etno-muzicologie) în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, în septembrie 2006.

Prin demisia mea de la SRR, din anul 2006 (datorită mutării/emigrării împreună cu familia în Belgia) am căutat să-mi diversific cunoştinţele, să studiez efectele benefice ale muzico-terapiei, iar din anul 2010 am început emisiunile la postul de Radio Prodiaspora. Aici am descoperit o altă lume, o lume de VIS, de oameni voluntari, optimişti, plini de energie dătătoare de speranţă, de valoare, de respect pentru cultură şi spiritualitatea românească.

În urma anunţului postat de colega Carmen Solomie pe site-ul românilor din Belgia RomBel am aflat de existenţa postului de radio on-line Prodiaspora, înfiinţat de doi români inimoşi,  Robert Landmann şi Ecaterina Câmpean. Am avut şi-mi păstrez în continuare aceeaşi stimă şi admiraţie pentru cei doi oameni de mare valoare, pentru calităţile lor deosebite, pentru integritatea lor, pentru sprijinul tehnic şi logistic la realizarea fiecărei emisiuni din grila noastră de programe. Fără astfel de oameni de încredere, care au rămas ca nişte munţi în fața furtunilor, Radio Prodiaspora nu ar putea exista. Sunt mândru că fac parte din această echipă minunată, pentru a prezenta emisiunea de folclor „La Porţile Dorului” ca şi emisiunea de romanţe şi cântece de neuitat „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara?”, la fel ca şi soţia mea Daniela Severin, care se prezintă în fata ascultătorilor cu emisiunea de muzică clasică „H’Armony”. Este o emisiune în care realizatoarea acesteia doreşte să aducă muzica clasică la inima publicului ascultător, să desacralizeze acea muzică „sacră”, pentru foarte mulţi chiar greu accesibilă.

Continue reading „Daniela & Gelu SEVERIN: Radio ProDiaspora la ceas aniversar”

Adrian Gelu RADU: Radio ProDiaspora radioul meu iubit

Se spune că gustul nu este simțit de papilele gustative. Ci de felul în care interpretează creierul semnalele primite de la niște receptori capabili să transmită impulsuri electrice. Acestea sunt procesate și transmit o informație pe care noi o interpretăm ca gust. Creierul, la rândul lui, atunci când primește orice fel de impuls electric, îl așează alături de tot ce simte în acel moment și îl înregistrează ca o amintire. Astfel am ajuns la concluzia că gustul este influențat de amintiri. Așa încât gustul copilăriei mele este o combinație de amintiri unice, doar ale mele:

Uneori stau pe gându-mi, copleşit de amintiri

Şi mi-e dor tare, de ale copilăriei zile senine

Zburat-au ani, tai cer acum şi doruri vii în trăiri

Secundele de atunci-n clepsidră, picur să aline

Mă trezesc uneori-n zori, cu zâmbet pur pe faţă

Privind la joaca-mi de copil, ferice-n a sa lume

Nu prea aveam eu jucării, dar fantezie dulceaţă

Curtea casei, din lemne-mi da maşini ca-n filme

Nici soldaţi de plumb, doar melci-n iarbă creaţă

Nisip, marmură de plămădit castele-n iscusime

Fugărit de cucoş, ivit la găini, în a sa fortăreaţă

Alpinist visându-mă în dudul avântat, în înălţime

Ochiade, curioase prin a gardului strungăreaţă,

la copila-n copaie, ce se laie la soare, anume

Zeama de urzici fierte la raţe, ceai de dimineaţă

Sau urzicile ce-mi pișcau funduleţul a agresiune

Motanul închis cu iepuroiul în cuşca chichineaţă

Căsuţa din două scânduri, turtă dulce din basme

Corcoduşe verzi, delicatesă de lămâie, la greaţă

Zarzărele lungueţe, piersici pufoase-n fantasme

Prima iubire mare, colega de grădiniţă certăreaţă

Premiul cu coroniţă la sfârşit de an de cărturărime

Uniforma cu emblema-n capse, la şcoala fortăreaţă

Chiulul la şedinţele pionereşti, pasând cu isteţime

Cravara roşie aninată cu mândrie, ca pe-o zdreanţă

Poveştile citite la lumânare, becul fiind burghezime

Uneori la toaleta din fundu curţii cu lut drept faianţă

Ţurca, zece cărămizi, pitita, jocuri iuţi de băieţime

Siropul la colţ, la ambulant, cu zahăr antisubstanţă

Toate curg năvală, pe fruntea-mi brob-n prospeţime

Cine sunt eu?

Umbra unui vis Descendentul unei mici celule apărute din protoplasma primordială care se afla pe Pământ acum 3.5 miliarde de ani O aglomerare de particule atomice şi o aglomerare de cod genetic. Sumă a calităţilor dar şi defectelor, sumă a succeselor şi satisfacţia pe mi-au adus-o, identitatea mea este definită ca o superpozitie, o juxtapunere de ce am fost, sunt şi aş putea fi.

Cuvântul, versul, gându-mi e o adiere de vânt pierdută în toamna experienţei trecute, taina sufletului unui îndrăgostit, picătura de speranţă ce mă ajută a merge mai departe, braţul ce mă cuprinde când în suflet, uneori mi-e  frig.

Continue reading „Adrian Gelu RADU: Radio ProDiaspora radioul meu iubit”

Carmen SOLOMIE: Hai cu noi în „Caruselul vârstelor” la Radio ProDiaspora

Viața te îmbie, te amețește, te dă peste cap și te așează la loc, îți oferă și-ți ia… important este să rămâi TU de-a lungul tuturor experiențelor! Copilăria năzdrăvană, adolescența rebelă, pasiunea dragostei, înțelepciunea maturității ne dau lecții de viață în fiecare zi! Ne regăsim cu toții într-o vârstă de aur – cea a sufletului și într-un moment magic în timp! Gustă viața, trăiește-o! Radio este VIU, nu doar de VIS (Viață, Iubire, Speranța). Există o interacțiune cu cei care ne ascultă, oamenii se simț inspirați, se leagă prietenii, iubiri uneori…

„Urcă și tu și fă-ți de cap în «CARUSELUL VÂRSTELOR» doar la Radio Prodiaspora!”  Cam așa începea emisiunea de seară „Caruselul Vârstelor”, una din cele două emisiuni pe care le-am realizat la Radio ProDiaspora, a două fiind o emisiune matinală  „Diminețile ProDiaspora”.

Radio ProDiaspora a însemnat un început, dar și o continuare a unei pasiuni și o împlinire în viața mea. Am intrat în această inimoasă familie la un an după înființare, adică în 2010. Așa încât avem multe amintiri comune, eu și radioul… oamenii săi. Am acordat de-a lungul vremii câteva interviuri în presă și am participat alături de colegii din radio la emisiuni radiofonice la Radio România Internațional. În fiecare interviu am spus câte ceva despre radio, pentru mine e normal să vorbești despre familia ta, despre locul unde te simți bine. Iată și câteva fragmente: „Eu sunt exact de acolo unde mi-a rămas sufletul… născută în judeţul Bistriţa Năsăud, am urmat Facultatea de Istorie şi Filosofie la UBB Cluj şi aceste două coordonate au marcat viaţa mea (părinţii, familia şi educaţia). O vreme am poposit la Rădăuţi în Bucovina şi apoi la Oradea, unde am simţit ce înseamnă apropierea (fie ea şi fizico-geografică) de Vest! Pasiunile mele au însemnat a fi profesor de istorie şi redactor la radio şi apoi în presa scrisă.

Belgia este noua mea destinaţie (rămâne de văzut cât este, sau nu, de intermediară), dar cel mai important este că sunt aici cu familia. În Belgia «integrarea» mea s-a făcut plăcut, deoarece, paradoxal, cunosc mulţi … români. Am rămas aproape de casă prin familia RomBel, prin «Cursul de limbă, cultură şi civilizaţie românească» pe care-l predau în mai multe şcoli belgiene şi prin… reîntoarcerea la o veche pasiune, radioul. Întâlnirea cu Radio ProDiaspora a fost o bucurie (aproape) nesperată, un vis care .. merge mai departe! Mi se pare fascinant că suntem o echipă din ţări diferite, dar în esenţa românească: am colegi din ţară plus Spania, Germania, Austria, Republica Moldova, Italia, Ungaria. Eu realizez emisiunea «Dimineţile ProDiaspora» în fiecare zi de luni.” („Semne de Bine de la RomBel, Belgia”, România Pozitivă, 2011)

Pasiunea mea pentru radio a inceput mai demult: tocmai terminasem Facultatea de Istorie la UBB Cluj, rămânând iremediabil îndrăgostită de Cluj, când ne-am mutat la Rădăuți. Am întâlnit oameni minunați la Școala Nr.1 Marginea, am reorganizat cabinetul de istorie, am dus la tipografie prima revistă a școlii numită „Gimnasium”, am botezat o fetiță, am legat prietenii care rezistă până astăzi. Apoi a fost radioul… „Radio Top 91”  care mi-a deschis ochii către o nouă lume. Radio m-a învățat să mă cunosc pe mine, să îmi exploatez atuurile, să intru în casele și sufletele oamenilor. Am înființat la Rădăuți, alături de soțul meu, o filială a Asociației Internaționale „Habitat pentru Umanitate” – unul din proiectele la care țin foarte mult și care construiește case pentru oamenii în nevoie. Am pus mâna la construcția efectivă a unei case, pe șantier. Zeci de rădăuțeni trăiesc azi în aceste case având un trai decent… iar noi am fost pionierii, voluntarii. De la Rădăuți am plecat la Oradea, unde am lucrat în școli și la ziarul local „Jurnalul de Dimineață”.

A trăi in diaspora

Românii sunt „lipiţi” de locurile natale, cărora le duc dorul oriunde s-ar preumbla prin lume! Dacă mă gândesc la începuturile mele în Belgia și la acomodare, gândul mă duce în mod inedit la ceea ce spunea Nichita Stănescu: „A vorbi despre limba română este ca o duminică. Limba română este patria mea.” A spus-o atât de simplu și firesc. Este tot mai evident că în societatea contemporană a stăpâni cât mai multe limbi nu este doar un atu, ci chiar o necesitate, dar pentru mine, limbă română este locul comun în care mă pot înțelege cu părinții, cu sora mea și toti cei dragi. Pe teritoriul patriei mele, limba română, stiu cel mai bine să simt, să iubesc, să visez, să cred și să mă rog. Fără această patrie a mea, m-aș simți fără identitate. Pentru mine, limbă română a fost salvarea mea în Belgia și, poate ciudat, ajutorul meu în a mă integra în nouă societate. Eu cred că dacă te simți bine în limba ta, ești acasă …

Diaspora românească în Belgia este evident o părticică de suflet românesc, o parte din acel atât de intim „acasă”. Pe termen scurt şi la modul concret, provocarea este chiar asigurarea zilei de mâine… în fiecare zi. Pe termen lung este rezolvarea unei dileme mai vechi: material/ sufletesc;  ce mănânc/ cu ce-mi bucur, alin sufletul? În general, cred că românii sunt „lipiţi” de locurile natale, cărora le duc dorul oriunde s-ar preumbla prin lume.

Am fost mereu implicată în viața comunității românești din Belgia, iar până în prezent cea mai mare realizare a mea în Belgia rămâne munca și semnătura mea în calitate de autor al celor două ediții ale „Ghidului Românului în Belgia” apărute in anii 2009 si 2013 si susținute de către RomBel. (www.rombel.com) Aceste ghiduri au fost munca de voluntariat, pe baza principiului „pay it forward” (după numele filmului lansat în 2000) –  primeşti ajutor, dai mai departe; dai întreit, nu doar întorci ajutorul primit… E cel mai simplu gest de generozitate şi recunoştinţă, în acelaşi timp! Intre timp s-a născut și „Asociaţia RomBel”, fiind printre cei trei membri fondatori.

Am predat în Belgia timp de patru ani cursul „Limbă, cultură și civilizație românească” în cadrul proiectului „Limbă și Cultură de Origine” inițiat de Ministerelor Învățământului din România și Belgia, implementat prin intermediul Institutului Limbii Române. Mi s-a părut cea mai lăudabilă inițiativă a statului român. Este o oportunitate fantastică pentru copiii români de a continua să vorbească limba română, de a avea o cultură generală, de a știi de unde vin și a fi lăsați să-și aleagă singuri viitorul, să-și deschidă aripile fără a-și ignora sau îngropa rădăcinile. Nu am crezut niciodată că aș putea vreodată să fiu profesor de limbă română în Belgia. Mă simt împlinită pentru că am avut ocazia!

Am lucrat timp de doi ani ca și profesor voluntar la Biserica Ortodoxă „Sfântul Nicolae” din Bruxelles – în fiecare weekend se organizau cursuri de limba română, limba franceză, istorie-geografie, pictură de icoane pe sticlă. O vreme s-a tipărit și o revistă numită „Darul Cuvântului” – totul se face cu mult suflet și dăruire. De asemenea, am mai fost implicata in inființarea „Clubului Academic Român din Belgia” (CARO) – o asociaţie a studenţilor, profesorilor şi cercetătorilor români. In prezent lucrez intr-una din instituţiile europene de la Bruxelles și … rămân deschisă provocărilor viitorului.

Continue reading „Carmen SOLOMIE: Hai cu noi în „Caruselul vârstelor” la Radio ProDiaspora”

Mioara GRAM: Radio ProDiaspora – în căutarea drumului comun

V-aţi dorit vreodată să deveniţi arhitectul iscusit al propriului suflet, să înţelegeţi de ce uneori 1+1 fac mai mult decât 2, sau să pătrundeţi şi mai adânc în tainele universului ca să-i atrageţi forţele în favoarea împlinirii lucrării vieţii dvs.? Ei bine, Radio ProDiaspora va pune la dispoziţie o nouă emisiune săptămânală, în care muzica şi valorile universal umane îşi vor da mâna armonios, ca într-un dans simbiotic al vieţii. Începând din 29 ianuarie, 2018, ora 20:00 (RO), veţi putea audia, participa şi contribui în direct la emisiunea: „Artă, Ştiinţa şi Religie – În Căutarea Drumului Comun”, o emisiune, realizată de Mioara Gram, în care fiecare voce contează. Oricât de învăţat poate fi un om, există întotdeauna un altul şi mai învăţat.

Cvartetul C-urilor

Nimeni nu ar putea trăi sau respira dacă puterea atotcuprinzătoarei bucurii nu ar umple spaţiul universal. Până şi cele mai fugare bucurii ale noastre nu sunt decât atingeri uşoare cu veşnicia. Fiecare bucurie, adunată în sufletul meu de la Radio ProDiaspora, timp de mai bine de un an de zile, de când undele acestui post de radio mi-au interceptat viaţa, mai întâi ca invitat la câteva dintre emisiunile lui, apoi ca ascultător şi în cele din urmă ca realizator al emisiunii: „Artă, Ştiinţa şi Religie – În Căutarea Drumului Comun”, rămâne o mişcare vibratorie care nu poate fi disipată, nicicum.

Întrepătrunderea gândurilor şi puterea comună de servire, viziunea unitară, iubirea şi respectul faţă de muncă prestată şi faţă de colegii şi ascultătorii postului de radio ProDiapsora, precum şi orientarea permanenţă către scara de valori umane şi a excelenței în acţiune, toate acestea, izvorâte din tezaurul cunoaşterii Celui Ce ne inspiră şi călăuzeşte permanent, al Cuvântului rege al tuturor cuvintelor, caracterizează, pe deplin, echipa de colaboratori ai emisiunii: „Artă, Ştiinţa şi Religie – În Căutarea Drumului Comun”. O echipă care s-a format în timp, şi care mi-a devenit o susţinere neîndoielnica plină de vigoare şi acţiune, pregătită oricând de-a aborda o varietate de subiecte, de la cele simple şi cu umor la subiectele complexe şi de profunzime.

După primele două luni de emitere în Radio ProDiaspora, am avut bucuria să colaborez cu Nicoleta Nicolae din România, căreia îi aduc o recunoştinţă profundă pentru spiritul viu, încurajarea permanenta, şi servirea impecabilă de care a dat dovadă. Colaborarea oficială cu Nicoleta a luat sfârșit de îndată ce doamna Ecaterina Cîmpean, directorul postului de radio, i-a propus să realizeze o emisiune proprie. Fără a deveni colaborator oficial, Anca Cheaito din Liban, era implicată, cu desăvârşire, în susţinerea şi participarea cu numeroase materiale de mare valoare, la emisiunea pe care o produceam. La scurt timp, invitaţia de-a produce şi ea o emisiune proprie i-a fost lansată. Bucuria de-a le avea colege de radio atât pe Nicoleta Nicolae, cât şi pe Anca Chaeito nu putea fi descrisă. Între timp, după mai bine de o lună, am reușit să îl conving pe distinsul poet Val Răzesu să îmi fie colaborator. Acceptul lui a fost o onoare deplină, pentru mine. Avalanşa de tematici cât mai diversificate s-a declanşat. Prietenă fiindu-i şi colega de condei, Lili Lazăr din România, s-a alăturat şi ea cu un spirit mare de servire echipei de colaboratori. Dinamica emisiunii a crescut, efortul colectiv a luat amploare şi rezultatele s-au înmulţit. Cum Anca Cheaito urma să aibă o emisiune împreună cu prietena şi colega ei de învăţământ, din Beirut, Liban, Mirella Pintilie Jaber, şi cum, din cauza agendelor lor de lucru, extrem de încărcate, nu au reuşit să înceapă proiectul, şi cum, prin valoarea ireproşabilă a unui interviu pe care Mirella Pintilie Jaber l-a realizat pentru emisiunea: „Artă, Ştiinţa şi Religie – În Căutarea Drumului Comun”, am invitat-o, direct, să ni se alăture echipei de colaboratori ai acestei emisiuni. Astfel, s-a format, în timp, echipa emisiunii pe care o produc, nu numai cu susţinere şi dăruire din partea colaboratorilor şi ascultătorilor, dar şi cu un entuziasm aparte şi iubire, şi bucurie pentru ceea ce reuşim să realizăm împreună.

Pentru mine, Radio ProDiaspora înseamnă, mai presus de toate şi cu maximă convingere: „Creaţie, Comunicare, Cunoaştere şi Colaborare” – un proces sistematic în desfăşurare. Fiecare cuvânt din cvartetul C-urilor se afla într-o permanentă devenire, căpătând tot mai multă intensitate şi strălucire. Prin „Creaţie, Comunicare, Cunoaştere şi Colaborare” sunt definiţi, în exclusivitate, toţi cei cinci colaboratori ai emisiunii: “Artă, Ştiinţa şi Religie – În Căutarea Drumului Comun”: Nicoleta Nicolae, Anca Cheaito, Val Răzesu, Lili Lazăr şi Mirella Pintilie Jabar.

Continue reading „Mioara GRAM: Radio ProDiaspora – în căutarea drumului comun”

Adrian ARDELEAN: Tăt Ardeleanu-i Fruntea…La Radio ProDiaspora!

Un studiu despre un maramureșean serios:

 

Un grup de cercetători (englezi, desigur! Numai ăştia sunt oameni serioşi!) a efectuat un studiu pe numitul Adrian Ardelean, cu tema „cât poate trăi Adrian Ardelean fără ….?”  Iată principalele rezultate:

– Fără mâncare: având în vedere gabaritul la care a ajuns după ani şi ani de pizza, cartofi prăjiţi, tocănițe, junk food, bere & etc., Adrian Ardelean ar putea trăi fără mâncare aproximativ două săptămâni. Ba chiar ar trebui, nu doar că ar putea…

– Fără apă: născut în Maramureş, a avut (ne)şansa unei importante perioade din viaţă în care consuma apă foarte puţină, şi aia doar dimineaţă, din cauză că „îi ardea instalaţia”. Oricum cercetările au arătat că subiectul este obişnuit din tinereţe să bea apă foarte puţină, deci poate rezista fără apă circa două săptămâni. Chiar şi mai mult, dacă are la dispoziţie alte lichide (aici studiul are o parte care NU este disponibilă decât cercetătorilor autorizaţi – producători de horincă, pălincă şi bere, proprietari de distilerii şi restaurante, etc – nu însă şi publicului larg)…

– Fără (să facă) presă: aici, studiul a evidenţiat lucruri atât de uimitoare, încât grupul de cercetători englezi a rostit (în cor) un tipic englezesc „Noah, tulai, Doamne, așe ceva n-am văzut de când my mother m-o făcut!”, trecând apoi la repetarea de mai multe ori a experimentului. La final, după numeroasele (şi variatele) încercări efectuate în diverse medii, condiţii de luminozitate, temperatură şi presiune, după analiza factorială şi cuantică a rezultatelor, care au fost logaritmate, trigonometrizate, asimptotizate şi decantate, s-a ajuns la concluzia surprinzătoare că Adrian Ardelean nu poate trăi mai mult de câteva ore (maxim o zi, dar cu riscuri mari) fără să facă presă…

Ca urmare, numitul Adrian Ardelean a fost încadrat într-o nouă rasă umanoidă intitulată  „homo media dependentus”, specie în care deocamdată este singurul exemplar. Rugăm insistent autorităţile locale, regionale, naţionale, internaţionale, galactice şi intergalactice să ţină seama de cele de mai sus şi să facă eforturi pentru prezervarea acestui „unic” exemplar al speciei menţionate, cel puţin până la eventuala descoperire a unor alte exemplare, care să permită cercetarea mai amănunţită a acestei noi ramuri genetice de pe Terra.

Note biografice:

Subsemnatul Adrian Ardelean, aflat (sper) în deplinătatea facultăţilor mintale, de bună voie şi nesilit de nimeni, în cunoştinţă de cauză asupra efectelor civile şi penale ale falsului în declaraţii, declar pe proprie răspundere următoarele: „M-am născut… scuze, m-a născut mama (!) la 25 noiembrie 1962 în România, judeţul Maramu’, localitatea Șomcuta Mare, un orăşel şi un ţinut legendar şi până atunci… devenite celebre „de atunci” şi datorită acestui eveniment. Din acest Maramureş mi-am câştigat, se pare, o anumită tărie de caracter, specifică oamenilor din acele locuri, tărie care – adaugă gurile rele – ar putea avea ca izvoare anumite lichide obţinute prin dubla distilare a prunelor macerate… Am continuat să fac celebre şi alte localităţi şi zone în care am trăit, cum ar fi Baia Mare (perioada liceului) şi Clujul (iniţial doar pentru perioada facultăţii, dar devenit apoi oraş „de suflet” al subsemnatului) iar mai târziu (și în pezent) Montreal, Quebec, Canada.

Ocupat să fac presa peste tot pe unde m-au purtat paşii, n-am prea avut vreme să (mai şi) trăiesc. Totuşi, am reuşit să fac doi copii, şi să fac (ne)fericite două femei. Prima dintre ele însă a scăpat, în urma unui divorţ…  Cea de-a doua refuză să se despartă de subsemnatu’, şi de altfel trebuie spus că şi eu însumi refuz despărţirea. Se pare că nici unul dintre noi nu vrea să-i facă celuilalt o bucurie…

Revenind la partea dedicată presei, trebuie spus că subsemnatul am avut ocazia de a comite toate genurile de presă inventate până acum: TV, radio, presa scrisă, presa de agenţie, incluzând cucerirea tehnică a secolelor XX-XXI, presa on-line. Practicând în România presa ca mod de viaţă şi de câştig a pâinii zilnice (mă rog, a unei felii subţiri, că nu eram „mogul de presă”, să câştig o pâine întreagă), a trebuit, după stabilirea în Montreal, să trec la nivelul „artă pentru artă”, adică la practicarea activităţii de presă ca simplă pasiune, pe lângă activitatea (neinteresantă, şi de aceea lăsată în umbra aici) care mă ajută să-mi câştig traiul de zi cu zi, să-mi plătesc ipoteca, impozitele, facturile şi – dacă mai rămân bani în cont – să-mi clădesc (cel puţin) iluzia unei pensii.

Canadian deci, prin emigrare, duc dorul României şi al Clujului. Dovada? Iat-o în două citate: 1. I like Canada, but I love România” şi B. „Îi fain Montreal-u’, da’ satu’ meu îi tăt Cluju’. Noah, aşe!… Implicat în viaţa şi în presa comunitară de la sosirea în Canada (2003),  am scris – pe rând, niciodată simultan – la vreo cinci ziare comunitare româneşti din Montreal şi Toronto, iar din 2015 am preluat (şi comit) o emisiune de radio, intitulată „Ora românească”, difuzată sâmbătă seara între orele 19:00 – 20:00 – ora Montreal-ului,  pe CFMB Radio Montreal, 1280 AM şi/sau www.cfmbradio.com. (Mulţumesc pentru reclamă!). Am dus această emisiune pe cele mai înalte culmi. Personal, cred că e vorba de culmile audienţei şi calităţii, „prietenii” (atenţie la ghilimele) consideră că mai degrabă e vorba de culmile ridicolului… Da’ cine suntem noi să judecăm dacă şi cine are dreptate? Fapt este că, vorba americanilor, ceea ce nu te omoară te face mai puternic!  După circa doi ani de realizare a acestei emisiuni de radio, am început să fiu solicitat pentru diverse colaborări cu instituţii media ale diasporei romaneşti. După o sporadică realizare a emisiunii de radio „Ora diasporei”, a urmat o colaborare de peste un an (and I’m still counting!) cu ARCA TV, o televiziune a românilor de pretutindeni, iar din decembrie 2018, (practic de la împlinirea „Centenarului Marii Uniri”, şi sper să fiu aici şi la al doilea „Centenar”!) am demarat emisiunea „Ardelean show” la Radio Pro Diaspora, şi tulai, mamă ce bine mere!

Continue reading „Adrian ARDELEAN: Tăt Ardeleanu-i Fruntea…La Radio ProDiaspora!”

George ROCA: Interviu cu Constantin Bahrin – un talentat interpret de muzică populară

George ROCA: Sunteți un foarte cunoscut artist de muzică populară. Ne-ați putea furniza câteva date personale despre evoluția dumneavoastră până pe culmile succesului actual?

Constantin BAHRIN: M-am născut la 16 septembrie 1965 în localitatea Scheia, județul Iași. Prima oară am păşit pe scenă în clasa întâi, când împreună cu fratele meu ce cânta la acordeon, ţineam serbările şcolare. Astfel am devenit vedetele şcolii timp de 10 ani, după care povestea s-a repetat la oraş, la Iaşi, unde mi-am continuat studiile. Muzica populară este o moștenire de famile… părinții au cântat, din patru frați câți suntem, trei avem înclinații artistice. Copilul meu Rareş are  21 de ani şi a cântat cu mine până la 14 ani, după care şi-a ales alt gen muzical – muzică pop/rock… şi nu l-am mai putut introverti!

Am absolvit facultatea de drept şi profesez de peste 25 de ani în funcția de consilier juridic la o mare instituţie ieşeană. Școala populară de Artă din Iaşi am absolvit-o cu nota zece – având ca îndrumători pe domnul Dionisie Ilaș şi pe doamna Silvia Tomovici – doi profesori de excepție, din păcate amândoi trecuţi în lumea celor drepţi.

George ROCA: Câteva detalii despre festivalurile folclorice la care ați participat?

Constantin BAHRIN: Festivalurile folclorice în România sunt tradiţionale. Se iniţiază în urma unor necesităţi de a  promova  o tradiţie, o zonă, un nume sonor din mediul artistic sau din dragul de a promova folclorul zonal! Am câştigat foarte multe premii de gen… dar cel mai relevant este Marele Premiu  la Festivalul de Doine şi Balade (Drăgăneşti Olt) – un festival ce promovează doina şi balada românească. Fiind un festival foarte greu şi pretenţios sunt singurul moldovean ce a câştigat vreodata un astfel de premiu în Oltenia! Celelalte festivaluri sunt foarte importante pentru mine dar fiind numeroase… nu am nici timpul necesar şi nici informaţiile corecte să le menţionez.

George ROCA: Cu ce orchestre ați cântat? Ce alte colaborări ați avut?

Constantin BAHRIN: Orchestre!? Am cântat cu toate orchestrele mari din ţară. Cele mai relevante sunt „Ciprian Porumbescu” din Suceava, „Lăutarii” şi „Mugurel” din Chişinău. Am colaborat cu toate posturile de televiziune din ţară şi nu numai – în special cele principale, precum TVR 1, Etno TV, Favorit  TV, dar şi cu Dacia TV din Roma, Italia. Am fost invitat la foarte multe emisiuni. Este imposibil să le menţionez pe toate! Am o monitorizare  aleatorie şi pot și vă spun că sunt peste 2.500 de evenimente şi emisiuni la care am participat. Am fost prezent pe scena Festivalului „Cerbul de aur”, Braşov în 2008, la Festivalul „Maria Tanase”, la Spectacolul „TVR 50”, la Festivalul Internațional Sibiu, la Festivalul „Nicolaie Sulac” din Chișinău, la spectacolul național de folclor la Sala Palatului – București 2011, la un recital la Braila, în 2014, ș.a.

George ROCA: Ce puteți să ne relatați despre promovarea colegilor de breaslă (muzicală, nu de drept!) în emisiunile pe care le realizați?

Constantin BAHRIN: La emisiunile de la radio şi de la televiziune pe care le realizez încerc să pun în evidenţă talente zonale – în special din arealul Moldovei –  dar am avut şi invitaţi din Ardeal sau Oltenia. Promovez artiştii (şi nu pe mine!) cu ce aduc ei frumos din zona pe care o reprezintă prin cântece, port popular…

Continue reading „George ROCA: Interviu cu Constantin Bahrin – un talentat interpret de muzică populară”

Ioan Nicolae MUȘAT: Lansarea ANTOLOGIEI ASCIOR 2017 !

Lansarea ANTOLOGIEI ASCIOR 2017! Asociația ASCIOR și Consiliul Județean pentru Cultură și Artă vă invită sâmbătă 17 Martie, 2018, ora 11 la Amfiteatrul din incinta Muzeului Județean Buzău, la lansarea „Antologiei pentru Civilizația Creștină, ASCIOR 2017” Realizator jurist Radu Roxelana, director ASCIOR!

Vor lua cuvântul distinși invitați coautori la Antologie, secțiunea Teologie-Sociologie și secțiunea Literatură din Buzău și din țară, va fi prezentă și redactorul și corectorul final al antologiei, poet Mirela Minuța din Arad. Va recita poezii din Antologie recitatoarea noastră Alexandra Laura Vasile, iar muzica folk va fi asigurată de grupul Trio-Vox din Berca și folkistul Manea Agheana  din Rm. Sărat.
Vor fi prezente televiziuni locale ce vor populariza evenimentul. Peste hotare transmisiunea se va face la Radio ProDiaspora de de domnul Adrian Gelu Radu.

Un eveniment foarte important pentru ASCIOR pe care ni-l dorim a fi tratat cu maximă prietenie și participare de toți prietenii și simpatizanții ASCIOR, un eveniment la care ne dorim o implicare maximă a membrilor ASCIOR, întrucât este repetiția generală pentru Conferința Națională pentru Civilizația Creștină pe care o vom susține în acest an.
ASCIOR- pentru bucuriile omului!
Rog toți membri și simpatizanții ASCIOR să distribuie anunțul!

Vă mulțumesc tuturor pentru implicarea și reușita acestui eveniment foarte important al asociației ASCIOR!

———————-

Ioan Nicolae MUȘAT

Buzău

26 februarie 2018