Paul LEIBOVICI: Konrad Bercovici – scenaristul filmului ,,Dictatorul”

,,Nimeni nu e mai îndreptățit decât mine să vorbească despre România. E țara în care m-am născut. Nu mi-a fost niciodată rușine de acest lucru. Am fost adesea mâhnit pentru felul în care este guvernată. Dar n-am încetat să-mi iubesc țara de origine, limba ei, oamenii ei, folclorul, tradițiile, munții, râurile, văile ei”. Konrad Bercovici

Ziaristul, scriitorul și scenaristul Konrad Bercovici – de origine română, s-a născut și a trăit la Galați și Brăila în anii 1882 -1903. În familia sa vorbeau curent câteva limbi: idiș, franceza, germana și greaca. Familia sa a locuit și în Dobrogea, căci tatăl său făcea comerț de caii și întreținea chiar și o crescătorie – unică în acele timpuri – în România. Tatăl său a decedat la Galați pe când Konrad avea doar 11 ani. Pierderea părintelui, a determinat familia să se mute la Brăila pentru o scurtă vreme. Emigrarea familiei la Paris i-a dat posibilitate tânărului Konrad să studieze la conservatorul Faubourg – Saint Antoine. Pentru a se întreține, în perioada studenției, unde a învățat la clasa instrumentului ,,Organ” a muncit ca vopsitor la Turnul Eifel. Deasemenea Parisul și frecventarea cercurilor intelectuale, i-a oferit prilejul de a face cunoștiință, apropiindu-se de scriitori precum Anatole France, Jean Jaures Bergsan. Konrad Bercovici s-a angajat la Societatea Stadeker. Aici o va cunoaște pe viitoarea lui soție românca Neomi Librescu – artist plastic. Împreună au emigrat în America de Nord. Apoi, s-au mutat la Montreal-Canada. Atât la Manhatten cât și la New Yorg a fost profesor de pian și orgă. În paralel va publica reportaje într-un ziar de limba idiș. Tot aici va scrie primul său roman ,,CRIMES of Chariete” a cărui prefață a fost semnată de Gion Rid. Publicistica vremii semnalizează un prim succes a lui Konrad Bercovici. Desigur, nepărăsind ziaristica, se va dedica profesiei de scriitor. Succesele obținute vor avea ecou în primul rând în cercurile sfaradimilor. Prietenia cu Paul Robson la încurajat și un timp va publica despre viața emigranților.

A întreținut relații de prietenie cu scriitorii vremii precum Hemingway, Scott F.Fitzgerald, Theodor Dreiser. Volumele au fost apreciate la New York. Cu vremea s-a făcut cunoscut, în calitate de scriitor în Europa. Povestirile lui treptat au fost apreciate la Holywood. Fapt care la determinat să scrie o seamă de scenarii. Aici îl va cunoaște și se va împrieteni cu marele creator Charllie Chaplin(1915). Prietenia dintre Chaplin și K.Bercovici a dăinuit vreme îndelungată, dovedindu-se ,,o prietenie, la cataramă”. Relația dintre cei doi s-a legat tot mai mult, în ciuda gloriei galopante pe care o cunoaște Chaplin, după producțiile ,,Luminile orașului” (1931) și ,,Timpuri Noi”(1936).

Deasemenea va colabora cu Meri Finkford,Daglas, Faier Benks, Tiodor Dreizer. Cei doi își făceau vizite familiare. Chaplin făcuse numeroase cadouri fetelor românului Bercovici. La lansarea filmului ,,Dictatorul” la 15 octombrie 1940 –film satiric, în care Hitler – o satiră puternică –caricaturizând pe dictatorul Hitler fiind în același timp o satiră la adresa nazismului. K.Bercovici –unul din invitații de onoare se aștepta ca numele său să fie scris pe genericul peliculei. Românul considera că ideea scenariului îi aparținea. La început K.Bercovici n-a pretins a fi răsplătit, n-a cerut bani ci doar dreptul de a fii recunoscut pentru contribuția sa iar drept răsplată-a fi trecut pe genericul filmului. E interesant de menționat faptul: la conferința de presă de după premiera filmului, Chaplin a recunoscut că ideea scenariului a fost a românului Bercovici. Totuși, în mod practic, Charlie nu a corectat pelicula.

Cu alte cuvinte numele lui Konrad Bercovici nu a apărut.

Continue reading „Paul LEIBOVICI: Konrad Bercovici – scenaristul filmului ,,Dictatorul”” →

Paul LEIBOVICI: Paul Celan

(o sută de ani de la naștere – 50 de ani de când ne-a părăsit)

Pentru a înțelege literatura și în special ,,poezia,, creată de Paul Celan , lectorul contemporan trebuie să parcurgă paginile istoriei începînd cu subjugarea Bucovinei de către regimul sovietic, apoi ocuparea acestui teritoriu de armatele germane și române. În prima subjugare comunistă întreaga populație a Bucovinei a fost supusă unor legi ale regimului bolșevic, care a dus la dispariția, închiderea, suspendarea drepturilor oamenilor dintr-o societate – pînă atunci liberă și democrată, a cărui cultură era la nivelul popoarelor din vestul Europei. Odată cu ocuparea Bucovinei și Basarabiei de armatele fasciste germane și trupele române a început persecutarea evreilor, formarea primului lagăr de la Cernăuți și apoi gonirea acestora peste Nistru-în lagărele de muncă ale Transnistriei. Atît în drum spre diversele lagăre cît și apoi- ori au fost executați mii de evrei,iar unii au murit din pricina mizeiei, bolilor. Printre aceste victime s-au numărat părinții lui Paul. Încă din copilărie a primit o educație care a stat mai întîi sub influența tatălui său Leo –sionist și vorbitor al limbii ebraice. Dar, Mama sa fiind de cultură germană, a căutat ca și fiul să învețe la Școala germană –primind o educație corespunzătoare. Subliniez faptul că sora tatălui –Mina –a plecat cu un grup de sioniști spre Eretz Israel -1934. Îndiferent de opția sa lingvistică,educația primită în casa părintească ,anul 1940 răstoarnă toate proiectele ,situația se înrăutățește pentru evrei. Epoca, amintită mai sus a lagărelor duce spre despărțirea definitivă a lui Paul de familia sa. Paul Peisah Antschel (23.feb.1920). În aprilie 1945, la bordul, unui camion militar rusesc, va trece granița îndreptîndu-se spre București. Aici tînărul de 22 de ani își va cîștiga pîinea ca traducător, la unele ziare centrale, a numeroase articole din limba romînă în limba rusă. Prilej de a face cunoștiință și a intra în societatea unor tineri reporteri, scriitori, poeți din Bucureștiul anilor de început al regimului comunist. La București se face cunoscut ca tînăr poet. Pseodonimul Celan provine anagramarea numelor său de familie ,,Antschel,,.

Bogatele sale proiecte încep să se contureze compunînd o seamă de texte –versuri în limba romînă. Tot la București se naște proiectul unui volum de versuri în limba romînă. În 1946 adună majoritatea textelor poetice într-un volum pe care-l intitulează ,,Nisipul din urmă,,. Poema,, Marianne,, Aceste versuri îi vor apărea în prestigioasa revistă ,,Viața Românească; mai apoi apar într-un volum al scriitorului Petre Solomon. ,,Izma iubirii a crescut ca un deget de înger / să crezi: din pămînt mai rămase un braț răsucit de tăceri/ un umăr ars de dogoarea luminelor stinse / o față legată la ochi cu năframa neagră a vederi/ o aripă de mase de plumb și alte frunze/ un timp istovit în odihna scăldată de ape/….Mariane-personajul oniric și străveziu își dezvăluie adevărata materie în poemul românesc, unde apare ca un înger-demon. ,,Mai apoi îi va apare poemul,, TANGOUL MORȚII în prestigioasa revistă CONTEMPORANUL,,-2 mai 1947. Redactorul șef –era Ovidiu Crohmălniceanu.Laptele negru din zori îl beau cînd e seară/ Îl beau la amurg îl beau și la noapte/ Îl beau,îl beau./Săpam o groapă-n vîzduh și nu va fi strîmtă /Un om stă în casa se joacă cu șerpii și scrie / el scrie –n amurg în germană…..evre-i-i și-i fluieră el porunca ne dă să cîntăm pentru dans …El strigă săpați mai adînc iar ceilalți cîntați /arma o înșfacă, o flutură,albaștrii i-s ochii / Săpați mai adînc iar ceilalți cîntați pentru dans mai departe…

Continue reading „Paul LEIBOVICI: Paul Celan” →

Paul LEIBOVICI: Arhivele povestesc

În zilele noastre când epidemia CORONA face ravagii pe întregul glob pământesc, când zi de zi pământul negru acoperă victimele, în calendarul mortuar sunt înscriși mii de persoane –și nu numai dintre cei vârstnici. Omenirea este în așteptarea unui remediu, a unui SER salvator! Citim și ascultăm despre străduințele imunologilor în căutarea unei astfel de medicament.

Arhivele păstrează mărturii autentice, din secolul XIX în care o maladie HOLERA s-a răspândit cu violență ucigând în Rusia și mai apoi în India mii și mii de oameni. Suntem într-o epocă în care canalizarea, igiena fie personală sau colectivă era aproape inexistentă sau lipsea cu totul. Locuințele erau mici, iar familiile se rezumau la spații reduse, lipsite de closete. Acestea erau pe undeva în apropierea unui canal de scurgere a zoilor. Organizarea sanitară de sănătate publică nu exista, ori –în orașele principale de abia se organiza. HOLERA era boala infecțioasă care izbucnea tocmai în aceste condiții primitive de viață. Marile comunități duceau o viață primitivă, de abia își croia drumul. Desigur, scânteiele igienei a apărut la început doar în familiile cu un oarecare nivel cultural –emancipat. Holera-această boală infecțioasă –molipsitoare își găsea mediul favorabil tocmai în primitivitatea din Rusia, India, țări cu o imensă populație și în același timp lipsite total de ceea ce se numește,,igienă,, Imperii în care sanitația ori nu intra în preocupările conducerii statului,fiind o noțiune inexistentă. Tocmai în aceste imperii Holera a devenit o epidemie care la vremea ei a înghițit comunități de oameni –necunoscând limite de vârstă.

Primele documente au fost găsite în limba sanscrită.Acestea povestesc de populația din așezările de-alungul apelor Gangelului. Alte documente din 1628 sunt cele descrise de olandezul Iacobus Bontius.Epidemia s-a răspîndit în jurul anului 1669 în China .Descrieri ale epidemiei,,Holera,, le găsim în documentele din 1817-24 aflate în arhive.Dar epidemia din 1846-1863 care a cuprins europa –cu deosebire Rusia și mai apoi India,a atins cel mai mare număr de victime. Epidemia a fost cunoscută și sub denumirea de ,,Boala Neagră,, lovind în special localitățile cu o populație intensivă. Dar, și în acele vremuri, cînd știința medicală era destul de redusă,mijloacele de cercetare – minimale s-a găsit un cercetător –destul de tînăr –care a dovedit că ,,salvarea e posibilă,,. Numele omului de știință MORDEHAI ZEEV HAVKIN – originar din Rusia, a studiat medicina în Elveția ,iar apoi a plecat în Franța unde a candidat la Institutul PASTEUR. Cu toate că a fost primit ca ,,bibliotecar,, tînărul dovedindu-și calitățile de cercetător, a lucrat în laboratoarele acestui institut. ,,HOLERA,, a izbucnit, iar mijloacele de cercetare și remediere erau aproape inexistente. În timp ce lucra alături de Pasteur și Mahnikov, tînărul Havkin a început să cerceteze asiduu ,,cauzele,, sau rădăcinele acestui microb -denumit Holera care ucidea viețile zi de zi. A reușit ,prin străduința și cunoștiințele sale să adîncească cercetările și astfel să găsească mai întîi,,rădăcinele,, acestui microb mortal. Havkin a reușit să prepare o imunizare a holerei pe baza unor microbi slăbiți. În acea perioadă din cauza mizeriei,primivității, după cum afirmam mai sus –au murit mii de oameni. Cercetătorul amintit a reușit să prepare un ser pentru imunizarea holerei pe baza unor microbi slăbiți. Atît în Rusia cît și India s-au refuzat propunerile tînărului cercetător ,ale medicamentului pe care –l găsise și-l propusese. HAVKIN a luat hotărîrea –poate de necrezut –de a dovedi pe propriul său corp ,eficiența intervenției sale. ,,Și-a injectat o porție de microbi ,,Holera,, în propriul corp-în venele sale.!!!!

Continue reading „Paul LEIBOVICI: Arhivele povestesc” →

Paul LEIBOVICI: Eminescu – o stea între stele

,,Ceea ce la caracterizat mai întâi ca personalitate a fost inteligența sa covârșitoare, ajutată de o memorie căreia nimic din cele ce-și întipărise vreo dată nu-i mai scăpa….încât lumea în care trăia el, după firea lui și fără nici o silă era aproape exclusivă, lumea ideilor generale, ce și le însușise și le avea pururea la îndemână”. ( T. Maiorescu).

Tot Maiorescu a afirmat ,,omul cel mai silitor, veșnic atent, meditând și scriind Eminescu sintetizează tendințele contradictorii și complementare epocei sale, anume aspirația de a asimila temele și ideile culturii contemporane –în ceea ce are ea mai caracteristic, în arta științelor, în filosofie. Eminescu, îndepliniind condițiile în realizarea operei sale – poezia lirică, este impresionant tocmai prin înălțimea de vederi care apare în toate articolele sale, cu alte cuvinte în activitatea publicistică, fenomenelor de sinteza unei direcții istorice naționale”.

Foarte puțini oameni, bineînțeles cei aleși, își urcă numele pe o stea. Acesta e poetul român MIHAI EMINESCU, care prin opera sa –fie poezie, fie publicistică-a urcat treptat, treptat până cea ajuns sus, din ce în ce mai sus, cucerind văzduhul.

Eminescu pe lângă imaginația sa poetică-colosală era un analizator profund a situației economice, sociologice a țării. În ceea ce privește politica-a fost considerat de contemporanii săi ca un creier luminat, a cărei poziție era adoptată de numeroși dintre colegionarii săi. Ceea ce se dovedește în special în perioada 1880-1883 ca fiind un adevărat ,,cap limpede,,

Auzind mai întâi, apoi citind în literatura popoarelor că anume personalități de renume mondial dețin locuri –prin NUME-pe unele astre, procesul a început să mă intereseze. Aflasem că ,,stelelor,, nu li s-a acordat ,,nume,, ci doar altor corpuri cerești precum planetelor, asteroizi, comete. Personalități remarcabile aparținând institutelor de astronomie din lume, întruniți în ședințe speciale de lucru, făceau propuneri. Acestea erau nume celebre din rândul oamenilor de știință dispăruți, dar care prin lucrările lor –cu totul remarcabile, au rămas ca înaintași vrednici –a căror nume să fie drept simboluri. În acest mod,-a fost propus și admis de către Înalta Comisie Internațională de Astrologie numele lui SPIRU HARET (1970) denumit un crater de pe fața nevăzută a LUNEI; În o altă perioadă, oamenii de știință din România au propus numele pentru un asteroid a lui Constantin Pîrvulescu (m. 1912). Nume românești –după cum rezultă din literatura de specialitate sunt a mai multor asteroizi: .Pe Marte: craterele IAZU (2006), BRATOȘ (1976) deasemeni numele antic al râului JIU- RHABON. Deasemenea, pe lună este consemnată localitatea CARPATUS (1961) și pe Venus – patera Darclee-care ne amintește de solista Operei Hariclea Darcle (2006).Deoarece VENUS este simbolul D R A G O S T E I , Institutul de Astronomie din București a mai propus câteva nume simbolice Esterica, Natalia, Zina și Iruca.

Continue reading „Paul LEIBOVICI: Eminescu – o stea între stele” →

Paul LEIBOVICI: Despre umor

Umorul este o problemă individuală și de gust.Umorul negru-în mod special nu poate fi gustat de oricare persoană.

Adesea întîlnim persoane care refuză a da ascultare unor glume,,negre,, sau să lectureze un astfel de umor. Alții,dimpotrivă îl gustă cu plăcere.

Deoarece nu aș dori să generalizez subiectul la diverse grupuri din societate,mă voi referi la un mănunchi de prieteni. Aceștea au obiceiul să-și petreacă concediul într-un grup închis –grup care în cursul anului se întrunesc la sfârșitul săptămînii. Rareori sunt invitați și cîteva perechi pentru a întregii societatea.

E drept, sunt unii dintre prieteni care în cursul săptămînii muncesc greu,cercetători,profesori în care intelectul se complectează cu manualul.

Deoarece toată energia intelectuală și fizică le sunt concentrate în această direcție ,jocurile din perioada vacanței le ușurează traiul, într-o măsură oarecare. Încordarea de zi de zi își găsește doar acum un echivalent.

S-a constatat de altfel, într-un studiu despre ,,umorul negru,, ca fiind folositor ca un liant al unor societăți precum al polițiștilor, al grupelor de salvare ambulatorii, a unor persoane care duc o muncă dublă:intelectuală și fizică.

Umorul negru permite indivizilor care fac parte din grupări de muncă intensivă (intelectuali sau alte grupări) să caute momente de reculegere spirituală. Viața în condiții de muncă grele, obositoare,adeseori periculoase pretinde, fac bine unei destinderi ,momente de relaxare.

Umorul negru este una din căile reale de a înlătura pentru scurtă vreme ,problemele deficite, ,,a scoate mănușile,,și a te îndepărta cîteva momente de la preocupările zilnice,,

După prof.Keisi M.Henrig ,care se ocupă într-un material despre,,umorul negru,,al stendapiștilor ,rezultatele asistări la astfel de spectacole au un rol pozitiv.

Profesorul susține că în majoritatea cazurilor –a unor astfel de spectacole ,nu au existat intenții negative.Cei ce vor ,,critica aspru,,un astfel de umor ,ar trebui să gîndească mai adînc la semnificația, adresa acestora.

Umoriștii doresc să înveselească societatea.Munca artiștilor comedieni-pot cuprinde ,se pot exprima și prin umor negru.

Umorul negru nu are destinație doar de a ne face să rîdem,căci prin rîs se pot prelucra subiecte de o anumită valoare,greutate ,care e necesar să le considerăm ,,tratamente,,.Medicina nu are întotdeauna posibilitatea de a trata cu,,medicamente,,anumite cazuri. Numeroase subiecte ,de altfel sunt în atenția și tratamentul medicilor ,cu deosebire în cazurile de urgență,dar nu numai…tratate cu ajutorul UMORULUI.

Fiecare dintre noi ,are uneori momente de a se întîlni, față în față, cu o anumită tragedie(mai bine spus )într-o formă sau alta. Umorul negru ne dă posibilitatea de a ne relaxa ,de a deveni un instrument deosebit.GLUMA trebuie și adeseori are posibilitatea de stîrni o reacție ,a da o replică pozitivă,căci ea conține un sîmbure de adevăr. Prezența la timp-în general-a glumei,e atunci cînd ea atinge ,,nervul,,sau simțul estetic.

Continue reading „Paul LEIBOVICI: Despre umor” →

Paul LEIBOVICI: Sfântul Mormânt

Pe meleagurile istorico-religioase a căror vechime se confundă cu anticii locuitori, cele trei religii–mozaică, creştină şi musulmană îşi au rădăcinile.

Colindând dintr-un colţ în altul al Israelului, turistul va găsi ici-colo un monument, o biserică, o povestire legată de cele pe care Biblia o relatează în unul din capitolele ei.

Ca fost Președinte al Muzeului Bibliei mi-a stat la îndemână o imensă Bibliotecă pe a căror rafturi stăteau în aşteptarea lectorului, a istoricului sau a cercetătorului –mii de volume –în aproape toate limbile şi credinţele de pe Globul pământesc.

Rândurile, paginile vechi-noi, scrierile în toate alfabetele marii omeniri le priveam şi nu odată mă atrăgeau volumele, în primul rând pentru deosebita redactare, prezentare estetică, grafica şi tot odată a scoarţelor adesea aurite- semn distinct al grijei-pedanteriei editorilor care au scos de pe zaţuri şi le-au dat miilor de lectori o UNICĂ CARTE ,,BIBLIA”.

Suntem în pragul unei mari sărbători ,,PAŞTELE”.

Dintre toate monumentele pe care vizitatorii le au l-a îndemână să le viziteze în Israel, desigur ,,BISERICA SFÂNTULUI MORMÂNT” va cunoaşte o afluenţă a creştinilor, sosiţi de pe întregul Univers.

Acest unic monument are o triplă semnificaţie: a Răstignirii lui Isus, a mormântului Său ,precum şi a Învierii.

Biserica se găseşte în Oraşul vechi (Ierusalim) la terminarea căii denumite,,Via Doloroza ”loc care se identifică cu citatul biblic,, atunci când au venit la acest loc denumit ,,Golgota” şi l-au răstignit” .

Încă din secolul IV e.n. Biserica aceasta se consideră ca cel mai important loc religios-istoric pentru întreaga suflare creştină din colţurile cele mai diverse ale omenirii.

Konrad Sheik-a fost unul din primii cercetători care s-a îndeletnicit şi a menţionat în studiile întreprinse despre găsirea şi descrierea locului unde se află ,,mormântul”.

Monument, care ar fi dăinuit încă din perioada primului Templu. Se presupune deasemeni că pe acest pământ a existat un cimitir care ar fi fost desfiinţat în sec.XIX, din pricina unor puternice revărsări ale apelor.

Menţionez în acelaş timp faptul că această suprafaţă de pământ se află în afara zidurilor înconjurătoare a oraşului antic.

În perioada romică, odată cu înălţarea celui de al III-lea zid înconjurator, Mormântul Sfânt, a fost inclus în Oraşul Antic. Tot aici a fost înălţat un ,,Turn”care peste ani a fost înlăturat, după ce Elena-mama Cesarului Konstantinus a venit să viziteze Mormântul Sfânt şi a identificat ,,Crucea Adevărată” pe care a fost răstignit Isus.

În urma propunerii lui Couasnon, clădirea bazilicei, care era pe acest loc, a fost distrusă şi s-a înălţat Biserica în apropierea Mormântului Sfânt.

Cu prilejul cercetăriloe arheologice, s-au constatat urme ale zidurilor antice, pe care se afla o înscriere Grafit- a unui vapor din perioada romică şi adresa,, DOMINE IVIMUS”( Pe drumul lui Dumnezeu).

Sunt o seamă de mărturii în urma descoperirii Capelei St.Vartan a căror ziduri se află sub temeliile bazilicei.

În partea inferioară se află o adresă a cărei formulă ne aminteşte de un pasaj din Thilim –Psalmi:M-am bucurat când mi s-a spus: ,,O nouă Casă a lui Dumnezeu a răsărit”. Iată şi un citat din Iohanan,,Domnul Dumnezeul Nostru –iată cine a dat viaţă Numelui Tău.

Pe parcursul anilor vom găsi numeroase mărturii despre ,,Sfântul Locaş”:în anul 628 sub cârmuirea împăratului Heraclius, au fost refăcute zidurile ;în anul 1009 El-Haaham a dat dispoziţie să se distrugă biserica. Datorită lui Ulrich în onoarea,,Sâmbetei Sfiinte”din anii 1025-1028 a fost refăcută o parte din Sfânta clădire. Dar, în timpul domniei lui Constantine IX -1042 Biserica a fost refăcută.

Perioada Cruciaţilor (1099) a fost pentru Ierusalim o perioadă de gospodărire deosebită. Grija pentru Monumentul Sfânt a fost am putea afirma, în atenţia acestora, în mod cu totul aparte. Cu certitudine, datorită bunei gospodăriri cruciaţilor, Biserica Monument şi-a căpătat un aspect deosebit, care se menţine până în zilele noastre. Putem menţiona câteva obiective care au fost renovate în acele zile îndepărtate:Parves (curtea)care aparţine celor trei credinţe creştine : latine, armeană şi grecească. Aici au loc ceremoniile liturgice în special de Paşte. Poarta de aur a Bisericii denumită şi ,,Poarta milosteniei”este poarta prin care Isus a intrat în Ierusalim.

Oaspeţii-vizitatori pot viziona ,,Pragurile antice ale Bisericii”la Muzeul Rockfeler unde sunt îngrijite şi păstrate de-a lungul anilor(1935).

În jurul Bisericii sunt patru intrări:Mihael cel Sfânt; Cele patru animale;în partea sudică se află intrarea la Mânăstirea Iohanan; apoi intrarea spre Mânăstirea grecească şi o alta care aparţine ortodocxilor. Vis-a-vis de Biserica Sfântă vom putea admira o grafică din sec. XIV,,Piero Vendramini”.

Voi menţiona printre alte obiective din jurul Bisericii Sfiinte –Rotonda -1816 pe care a construit-o Francois Edmondo Peri –admiral francez-la începutul sec.XIX. În sec.XX s-au realizat ample cercetări a unor arhitecţi şi cecetători precum Titus Tovlar, Konrad Chik sau Virgiliu Corbu.

În perioada Mandatului Britanic a fost realizată o renovare (1927-1935)sub conducerea arhitectului William Harvey. Renovare care adurat mai mulţi ani (1947).

În noua perioadă a Statului Israel, s-au întregit reparaţiile.

Iar la 15 Mai 2009 Sfântul Monument a fost vizitat de Patriarhul Benedictus al 16-lea.

În anul 2016 au avut loc lucrări de renovare a Mormântului Sfânt cât şi a altor elemente, precum : Capele ; Piatra profetului ;deasemenea o seamă de morminte din mai multe perioade antice.

Continue reading „Paul LEIBOVICI: Sfântul Mormânt” →

Paul LEIBOVICI: Epidemiile – Beletristica

Epidemiile de-a lungul secolelor erau numeroase și fiecare la vremea ei – periculoasă și cu potențial mortuar. În acele timpuri îndepărtate, medicina era destul de primitivă căci cunoștiințele anatomice adesea reduse, ca să nu mai vorbesc de leacurile în combaterea unor boli, nu erau cunoscute. Adesea ,,medicii,, recomandau ceaiuri din plante, băi și mijloace primitive de igienă corporală. Măsurile împotriva unei epidemii NU erau draconice și se pare că s-au făcut multe concesii din dorința de a nu neliniști opinia publică. Prima parte a deciziei anunța într-adevăr cîteva cazuri de febră pernicioasă, despre care nu se putea încă spune dacă era contagioasă, își făcuseră apariția în ORAN. Aceste cazuri nu erau suficient de caracteristice ca să dea într-adevăr motive de neliniște și nu încăpea nicio îndoială – în ceea ce privea populația – dacă va putea sau nu -ași păstra sîngele rece. Totuși, și dintr-o prudență care putea fi înțeleasă de toată lumea, se luau cîteva măsuri preventive. Dacă ganglionii erau inflamați se făceau incizii care uneori ameliorau boala. Măsurile luate erau insuficiente. Spitalele în unele localități, nu erau dotate cu paturi suficiente iar, mijloacele de depistare rudimentare. În cele mai multe localități NU existau spitale, iar medicii se puteau număra pe degetele de la o singură mînă. Și aceștea erau ,,medici generali,, fără o anumită specialitate. De pavilioane ,,speciale ,,nu era vorba. În concluzie, dacă epidemia nu se oprea de la sine, n-avea să fie învinsă prin măsurile imaginate de administrație. Rieu știa un lucru pe care mulțimea cuprinsă de bucuria ,,dispariției baccilului ciumei ,,nu-l bănuia. CIUMA NU MOARE …ci e adormită pentru o perioadă de ani. Cauzele epidemiilor din vremuri străbune erau IGIENA primitivă, plăgile care mîncau omenirea, corupția, violența, lașitatea.

Lucrări literare a căror subiecte au fost ,,Epidemiile,, au apărut din cele mai vechi perioadei, căci din păcate. Tema –sub diversele aspecte atît medicale dar și sociale devenise pe deoparte, în decursul anilor din ce în ce mai provocativă pentru oamenii de știință. Odată cu modernizarea cercetărilor, a mijloacelor de depistare a bolilor și deci a virusurilor s-au găsit noi posibilități atît de depistare cît și combatere.

Dacă nu în paralel cu noile mijloace puse la dispoziția medicinei, prin cercetări minuțioase- literații, desigur n-au putut sta deoparte ci s-au implicat în marea vîltoare creind o literatură destul de bogată, interesantă.

Îmi voi permite să arunc o privire retrospectivă asupra scriitorilor de-a lungul vremii-cît și o privire parțială,selectivă a unor opre literare. Boccacio care s-a născut în Franța, a studiat în Italia –la Neapole. A fost înconjurat de o societate aleasă. Dar izbucnirea ,,Ciumei Negre,, a determinat tineretul să fugă spre zonele deluroase, într-o natură de o frumusețe răpitoare. Grupurile de tineri și tinere aflați departe de orașele îmbîcsite de boală, au început trepta, treptat să se cunoască între ei, neținînd seamă de categoria socială la care aparțineau. Prieteniile ad-hoc, tineri cu sufletele deschise dădeau naștere unor legături temeinice, unde apartenența unei clase sau alta sociale nu avea nici un fel de influență. Aceste sentimente frumoase, puternice sunt relevate cu deosebită putere în cele 100 de povestiri –rămase ca un mod de ,,vivendi,,din toate vremurile. Mai mult, au devenit o sursă de inspirație a unor celebrii scriitori precum Dante și Petrarca –de altfel buni prieteni cu Boccacio.

DECAMERONUL-opera lui Bocaccio, reflectă în paginile sale, unele aspecte sociale a perioadei în care CIUMA a lăsat mii de victime omenești.Economia –și așa primitivă ,precum și științele medicale mărginite –n-au putut ține pasul cu împrăștierea maladiei. CIUMA bubonică denumită ,,Moartea Neagră,, își întinse aripile nevăzute peste Europa și Asia secolului XIV. Se estimează un număr considerabil de victime –care atinge cifra de 200 milioane de oameni. Bocaccio în opera sa –se limitează la un mănunchi de personaje; respectiv întreaga povestire e susținută de șapte femei și trei bărbați care se închid într-o vilă lîngă Florența…Personajele, pentru a-și ,,omorî timpul,, povestesc unii altora povestiri plăcute! În cele 100 de povestiri din Decameron, suntem permanent într-o societate complexă și completă. Fiecare personaj cu pesonalitatea sa. Dar, atunci cînd se încheagă o prietenie, e de o sinceritate absolută. Continue reading „Paul LEIBOVICI: Epidemiile – Beletristica” →

Paul LEIBOVICI: O descoperire gastronomică

Rafturile doldora de cărți –mai din toate secolele și în numeroase limbi, au ascuns o comoară gastronomică. Am putea spune ,,secretul bucatelor evreiești comune așkenazimilor și sfaradimilor. În lunga perioadă de pribegie a poporului evreu prin întreaga lume, unitate s-a menționat și prin hrana comună, patente proprii ale acestui popor. Uneori evreii au fost obligați să părăsească un loc, pentru a se stabili tocmai în celălalt colț al globului pământesc. Pe lângă boccelele cu rufe și îmbrăcăminte au luat cu ei, Bucătăria–preparatele simple, dar gustoase, tradiționale ale familiei evreiești.

Ei nu s-au grăbit să adopte preparatele gospodăriilor poporului respectiv, cu care-și împărțeau ogorul, meșteșugul și-și câștigau pâinea de toate zilele. În ceea ce privesc preparatele, gusturile evreilor s- au dovedit stabile trecând epocile fie cele mai grele pentru evreii din diaspora. Tradiția askenazită și deasemenea cea a evreilor sfarazi a stat ca o punte de legătură temeinică peste întreaga suflare a evreimii, ori unde și în mijlocul popoarelor cu care și-au împărțit bucuriile trăirii. Bucătăria evreiască se întinde pe o suprafață de nedescris în funcție de locul în care se găsește ,în orice punct de pe suprafața pământului .

Mâncărurile evreiești s-au adaptat la locul specific, datorită diversităților de produse din țara respectivă. Dar, în orice loc- parcelă al globului, cultura hranei în comunitatea evreiască a rămas credincioasă tradiției, reflectând situația societății și a posibilităților materiale a acestora. Mâncărurile evreiești cunoscute reflectă însăși posibilitățile materiale, morale a acestora ca să poată rezista și să respecte credința și obiceiurile: ,,tradiția evreiască,, propriu zisă. Bucătăria actuală evreiască este creată din influențele care le-au avut asupra lor de-a lungul vieții, mediul înconjurător, produsele agricole, mica industrie manuală, meșteșugurile. Bucătăria evreiască modernă s-a dezvoltat în decursul veacurilor, dar a păstrat în primul rând tradiția clasică și ,,gustul-parfumul casei evreiești,,. Ele ne retrimit la rădăcinile noastre și nu au nici o legătură cu locul nașterii. În orașele din Polonia, Ungaria, România sau Continue reading „Paul LEIBOVICI: O descoperire gastronomică” →

Paul LEIBOVICI: Comemorarea marei actrițe Gina Patrichi

Galați este un oraș port internațional, făcînd parte din sudul Moldovei. În partea de est a României. Este unul din porturile Dunării. Teii sunt comoara naturală cu mireasma lor îmbătătoare, care în sezonul înfloririi pare un adevărat ,,rai”. În fiecare colțișor te întâmpină mireasma plăcută a parfumului lor. Galațiul a ospitaliat în două rânduri pe marele poet ,,Mihail Eminescu”. În zilele noastre unul din parcurile cu Tei a primit numele acestui mare și unic poet clasic al României. Parcul cu Tei ,,Mihail Eminescu”.

Din punct de vedere geografic Galațiul este punctul de întâlnire între Moldova, Muntenia și Dobrogea. Vapoarele de pe Dunăre fac legătura permanentă cu Brăila. Din zorii zilei și până la miezul nopții mii de persoane coboară și urcă necontenit spre și din marele Port. În zilele de sărbătoare localnicii își scot la iveală bărcile familiare pornind într-o lungă și plăcută plimbare pe ,,valurile Dunării”

Pe malurile Dunării au poposit –la vremea lor clasicii literaturii române –scriitorii Mihai SADOVEANU însoțit de prietenul Nicolae DUNĂREANU. În volumele de povestiri a acestor stâlpi ai literaturii vom găsi povestiri, nuvele a căror subiecte stau sub amintirea Dunării, a pescuitului la vreme de seară și a numeroase întâmplări povestite care își au obârșia la COTUL PISICII, unde la umbra ramurilor, în jurul cazanului pus pe proptele, se fierbea la pâlpâirea focului ,,ciorba de pește”, iar povestirile nu încetau.

În mijlocul orașului Galați, o veche clădire ,,Casa de cultură ,,Gh.Asachi” a fost destinață de a deveni SALA de TEATRU a GALAȚIULUI. Ingineri, muncitori au desfășurat o muncă permanentă pentru reconstruirea acestui teatru. Planurile de refacere își vedeau zi de zi realizările. Dar mâna unui specialist în probleme de scenă,,sală,ornamentații,instalații electrice pentru scenă și sală devenise problema strigentă.În acest scop a fost consultat regizorul CRIN Theodorescu –care venise de la București. Ministerul Culturii împreună cu Facultatea de Teatru au luat decizia să repartizeze întreaga clasă de absolvenți ai teatrului cât și de Regie artistică. Erau cam mulți tineri care trebuiau găzduiți, orientați. La drept vorbind nu prea erau apartamente și nici hoteluri. Conducerea orașului a luat decizia de a pune la dispoziția absolvenților un ,,fost hotel” cam de mâna doua- care se afla într-un cartier lateral. Tot acolo au fost găzduiți și câțiva actori cu vechime pe scenele centrale ,,București”, Iași…

Teatrul din Brăila, era o veche pepinieră dramatică, căci numeroase trupe particulare, în decursul anilor au deschis gustul pentru teatru populației locale. Cu ani înainte s-a deschis oficial Teatru de Stat Brăila. Absolvent fiind al Institutului de artă- clasa ,,critică de artă teatrală și cinematografică” am fost repartizat la Brăila, iar Victorița-directoarea tânără, mă consulta în privința repertoriului și ca un gest de apreciere am regizat un spectacol ,,Caragiale”.

Continue reading „Paul LEIBOVICI: Comemorarea marei actrițe Gina Patrichi” →

Paul LEIBOVICI: Ziua Internațională a Muzeelor

În Istoria artelor se pomenește de perioada mitologică grecească când existau doar NOUĂ muzee. Fiu lui Zeus și Mnemosyne erau încarnarea memoriei și a artelor. Perioada modernă cunoaște aproape în fiecare colț al lumii cel puțin un Muzeu. Fiecare cu particularitățile sale.

Pentru prima dată ,,Ziua internațională a muzeelor” a fost decretată în 1977, de către I C O M . Au trecut de atunci peste 40 de ani.

Această zi are o importanță deosebită nu numai pentru majoritatea muzeelor, dar în primul rând pentru propășirea culturii și artei din numeroasele țări de pe continent. Nu mai puțin pentru noi membrii acestei nobile instituții mondiale. Anul trecut, la sărbătorirea centrală au participat 37000 oaspeți, sosiți din peste 150 de țări. Originea Zilei internaționale a Muzeelor, începînd din 1950 –punerea temeliei ICOM- majoritatea muzeelor lumii s-au integrat, au deschis porțile către marele public din lume,cît și specialiștilor din instituțiile respective. În 1960 ,UNESCO a prezentat o recomandare pentru ca la toate muzeele să fie o nouă linie de conduită,respectiv masele populației ,toate clasele sociale să aibe accesul nu numai la vizitare ci la o participare activă. Vizitarea să fie însoțită de ghid profesional ,iar vizitatorii să cuprindă masele populare și de toate vîrstele. În această perspectivă ,ziua internațională a fost creată pentru a da un imbold unei creativități active ,mondiale.Foarte repede ,acest deziderat a devenit ,pentru majoritatea muzeelor ,foarte important .ICOM-ul ,pe parcursul anilor prezintă tematici precise,iar muzeele coordonează activitățile acestora,pe această linie a subiectului. Se constată că din anul 1977 a intervenit o adevărată evoluție și ziua internațională a căpătat o semnificație pentru majoritatea acestor importante instituții culturale. În anii începutului masele erau departe ,iar instituțiile muzeale nu erau populare. În noua epocă se pot observa schimbări conceptuale cu rezultate practice.Pentru prima dată în 1970 s-a pus și s-a realizat ,,NOUA muzeologie,,

O majoritate a profesioniștilor din muzee au propus schimbări în viața muzeelor tradiționale,cu alte cuvinte obiectele și colecțiile care se află în centrul atenției muzeului să se orienteze după conduita departamentului de muzeologie punîndu-se accent pe societatea ,vizitatori- ca centru de activitate .Vizitatorii să fie antrenați în numeroasele acțiuni și să participe cu propuneri concrete cărora conducerea muzeului respectiv să le pună în practică. Un al doilea fenomen important legătura cu markenting în muzee.

Îîn perioada 1980-1990 în paralel cu desvoltarea economiei mondiale. În această perspectivă ,noi profesioniștii din muzee ,specialiști în markenting și publicitate au participat activ,s-au desvoltat și noi produse au intrat în aria muzeelor :expoziții temporare atractive,noi servicii pentru public,restaurante,cafenele ,buticuri ș.m.altele. Acestea au oferit o desvoltare și o popularitate în masele publice.

În ultimii ani se constată în Europa ,America dar și în țările altor continente a căror muzee s-au integrat în ICOM ,o experiență care a dat roade. Dacă expozițiile temporare continuu să joace un rol important,alte trei evenimente din cadrul muzeului se fac impuse: seri speciale,invitații ale starurilor cinematografiei sau muzicieni;desbateri populare.Expozițiile temporare sunt din ce în ce mai atractive și cercetarea acestui fenomen confirmă prevederile.

Continue reading „Paul LEIBOVICI: Ziua Internațională a Muzeelor” →