,,Bunătatea și inteligența bunicii mi-a cucerit gîndurile ,pătrunzîndu-mi în simțurile ,vibrațiile puternice ale celei care încearcă să pună pe hîrtie și să le transmită societății contemporane. Scriitoarea este o emigrantă din Timișoara a cărei numeroase partituri- fie poezie sau proză s-au dvenit o lectură de preferință a semnatarului. Trebuie accentuată îmbinarea prezentului pe care-l trăiește –Germania-cu neuitatele meleaguri părăsite ,în vremurile triste –cînd scrisul era cenzurat și nu numai. În perioada primelor încercări literare a Juliei Kakus i se jucase pe scena Teatrului de păpuși cît și la Teatrul muzical timișorean un scenariu-aș spune de un mare succes dar…semnătura autorului fusese ștearsă….!!?Scenarista părăsise ,,trădase ,,regimul comunist ,preferînd libertatea expresiei ,pe care a găsit-o pe meleagurile adevăratei democrații. Și totuși ,în multiplele scrieri revine și ne face cunoștiință cu pașii purtați pe străzile luminoase ,cu bogăția și diversitatea aleelor de flori,a pajiștelor,arborilor fructiferi și pieței unde bunica își făcea cumpărăturile la sfîrșit de săptămînă. Da BUNICA –simbol al vieții plină de dăruire,a unei inteligenți natale ,a simbolului talentului înnăscut și apoi-fără îndoială cultivat .Scriitoarea –profesoară de psihologie –absolventă a Universității clujene ,a rămas nu numai credincioasă profesiei ,dar se dăruiește îmbunătățirii vieții și progresului micilor ființe oropsite de darul cunoașterii vieții normative. Emigrarea a fost de bun augur talentatei prozatoare a căror creații fac parte din paginile unor publicații,precum a unor volume.În multiplele pagini a cărții,,Solitudini,, în care prezența culorii cenușii ,trăite ,imaginile, ,sensibilitatea creatoarei se pun în evidență. Timișoara vremurilor cînd nenumărate familii și-au ales drumul spre libertate,părăsind –cu durere –orașul,cartierul, strada și căminul (și nu numai evrei). ,,Piti-Show,,un mare succes teatral ,scenariul scris cu pasiune și închinat micilor spectatori își menține mesajul ,prospețimea de-alungul zecilor de spectacole-,a anilor de început de glorie. Îmbinarea prezentului ,a unei vieți libere-creatoare pe pămîntul germaniei,o îmbie cu momentele cînd tatăl pedala bicicleta–plin de tinerețe, pe bulevardele timișorene,cînd vizitele la muzeele locale pe lîngă pasiunea lecturei rămasă ca moștenire de-a lungul vieții-făceau parte dintr-o educație aleasă. Un capitol ,de o distinsă coloratură e cel în care predomină ,,smochinele,migdalele în general traiul simplu ,popular sub cerul cînd zîmbitor,cînd înnourat-ploios .În sufletul și strălucita memorie cu pana măiestriei -aceste momente sunt încîntătoare. Excursiile –vizite prin țările europei îmbinate cu o lectură variată, multiplă a clasicilor universali o determină să ne pună la îndemănă observații precum ,,motivul milenar al unui obicei olandez de a lăsa ferestrle neacoperite de perdele, încă din anii 1900. Desvăluirea unui secret al apei pe care la lecturat în cartea Mirelei Ioana Borchin ,,Apa este adîncă și are multe feluri de expunere,,.Dar dacă Julia nu-și poate uita orașul natal nici prietenii,instituțiile de cultură și artă o onorează la sosirea într-o vizită,oferindu-i prietenia caldă și onorînd-o ca om,scriitoare și dramaturg. Astfel în 2013 i se lansează la Timișoara ,,Volumul de poezie și eseu,, cît și ,,Ploaia din mine,, Însemnările despre perioadele reci ale trecutului fac parte din scrierile valoroase ale Juliei. Dar cu aceeași respirație lungă ,,Purificarea naturii,a omului își găsește locul cuvenit.Pătrunzînd în scriierile antice iudaice descoperă adevărul,, dintr-un bulgăre de zăpadă își scoate căpșorul ghioceii,,.Ceea ce ne readuce la o veche constatare ,,lectura profundă ,serioasă permite scriitoarei să prezinte noi și multiple aspecte din viața cotidiană,adesea ascunse ,transformîndu-le în interesante descrieri. Lecturînd paginile pline de sevă descoperim cît de profunde îi sunt cunoștiințele iudaice ,atribuindu-i lui MOISE un loc central în lupta sa pentru,,libertatea poporului evreu,,Libertate pentru care urmașii acestuia –generații după generații,s-au sacrificat.Sorbind cafeaua pe îndelete ,am reușit pentru prima oară să lecturez pe îndelete cartea,,Solitudine,,,ba chiar să iau unele note din capitolele celor 200 de pagini.Volumul l-am primit și lecturat pe ecranul calculatorului. Desigur că mărimea literelor ,distanța dintre rînduri ,curățenia stilului mi-au permis alcătuirea unor ,,notițe,, ,a unor puncte de observație. ,,Solitudine ,,-o carte care întrunește ,,marea aventură,,numeroasele și largile orientări ,pe lîngă un stil particular al celei pe care o apreciem Continue reading „Paul LEIBOVICI: ,,Solitudini” de Julia Henriette Kakus”
Etichetă: Paul Leibovici:
Paul LEIBOVICI: Și de n-ar fi…
O adunare, ca oricare alta a membrilor Uniunii Scriitorilor de limba română din Israel. Saul Carmel.z.l Președintele mi-a făcut cunoștință cu scriitorul BERTHOLD ABERMAN. Fără îndoială, îi citisem nu numai publicațiile din gazetele săptămânale ..dar nu și cărțile. Se adunaseră, pînă atunci destule volume – numai că Eu nu avusesem plăcerea lectorului-criticului de a le lectura. O primă lectură a unui volum s-a petrecut cînd Saul îmi împrumută volumele prozatorului, cu prilejul unui premiu ce i se acordase. Subiectele pe care –în general Aberman le pune în dezbatere dețin un specific ,,intimitatea,,. La o primă lectură-petrecută cu ani în urmă,am schițat pe o foaie de hîrtie ,,părerea mea ca lector,,:Berthold Aberman e un psiholog a cărui putere de redare a intimității stărilor personajelor, a situațiilor absolut veridice –merită o aplecare mai profundă ,,. Scriitorul, în laboratorul creativ, pentru o mai bună înțelegere a personajelor, ne redă locul, stările sufletești și împrejurările conflictelor. De altfel prin vastele sale cunoștiințe literare și nu numai- citatele din marii clasici, filozofi sunt adaptate nu numai la situațiile-mediile în care personajele acționează, dar ele complectează ideile povestirii-nuvelei pe care o lecturăm. Citatele din Cicero, Marcus Aurelio sau chiar din literații zilelor noastre determină lectorul să intre în miezul conflictului desbătut. Lectorul are posibilitatea de a-și completa cunoștiințele,a întregii viziunea. Și de ce nu?! Aberman își îndeamnă –cu finețe lectorii de a pătrunde în domeniul filosofiei, a marilor gînditori clasici. Dacă studiile și preocupările profesionale de-a lungul anilor în România i-a dat posibilitatea de a cunoaște și analiza o anumită societate cu preocupările, înclinațiile și realizările din acele vremuri. Desigur, că în împrejurările actuale, unde societatea israeliană are o anumită influență,în conceptul a o parte din scrierile sale, constatăm o anumită înclinare conceptuală. Drept care am recitit unele povestiri în care mediul își păstrează culoarea locală.
Realitatea dintr-o anumită societate , care a încercat să ne profileze după anumite schițe standard ,adesea a dat la iveală tipuri și prototipuri false.Impunerea unei educații-culturi rămîne o cicatrice –în cel mai fericit caz –căreia i se mai pot remedia parte din suferințe. Psihologii își au uneltele potrivite,deoarece însușirile lor native, cultura și posibilitățile intelectuale le permit să pătrundă în acele celule otrăvite și a remedia-pe cît posibil. Scriitorul Berthold ABERMAN încearcă în lucrarea ,,Și de n-ar fi ,nu s-ar povesti,, o pătrundere chibzuită în caracterele nu numai a unei societăți din trecutul –nu prea îndepărtat,dar în educația,formarea ,,OMULUI,, căruia i s-a inoculat un,,virus,, cu simptome cei puneau în primejdie existența psihologică,poate și fizică. Falsul,ipocrizia și suratele lor inoculate unei persoane cu un caracter integru, demnitatea-nu pot fi permanetizate. Autorul a despris din infinitele ,,povestiri,,din viața unor persoane sau a unei perechi ,cîteva tipuri -descriindu-le cu abilitate stările sufletești și chiar fizice. Analiza psihologiei personale, a cauzelor care i-a(u)determinat pe cei analizați și transformarea stărilor mentale-sufletești, îl preocupă pe scriitor. Psihologul reușește să ne antreneze în lectura fiecărui capitol și nu odată – noi lectorii facem un popas în trecutul acelei societății. Caracterele umane adeseori ușor influențabile ,adeseori din interese de existență sunt capturate de ,,șefi,,sau fie persoane din societatea ,,comună,,într-un joc nefast. În,,Oameni și oameni,, întîlnim,,caractere și caractere,, Scriitorul intră sub pielea acestor victime ale regimului pentru a descoperii gîndirea, adîncimea și exprimarea lor. Zîmbetul, expresia din momentul desfășurării evenimentului, starea sufletească și meditativă a eroului(lor)iată cel preocupă pe scriitor. Un popas pentru a asculta și a analiza starea eroului sau eroinei –a cărui nume, rămîne undeva în apusul vremii-dar care trezește, chiar după ani, sentimente și nu numai-poate chiar o răzvrătire interioară. Nu e suficient să exprimi ,,unii dintre aceștia au fost-au devenit,, oameni primejdioși,,sau X-pentru ași apăra poziția (citește,,locul de muncă-pîinea,, s-a,,făcut frate cu dracu,, .Se pune problema suferințelor interioare,a conștiinței sale care a fost lovită;Eroii săi s-au comportat într-u ,,trecerea punții,,conform rețetei prescrise. Dar tot aceștea sau o bună parte au pînă în aceste zile o psihologie frîntă. Ne este cunoscută expresia ,,Maurul și-a făcut datoria…,, sau ,,A greși e omenește..,,expresia lui Cicero. Continue reading „Paul LEIBOVICI: Și de n-ar fi…”
Paul LEIBOVICI: P Ă D U R E A ,,BEIT Ș E M E N” (Casa Uleiului)
,,CORONA” ne amenință: ,,NU IEȘIȚI DIN CASĂ”…e veșnic pe urmele noastre…mai ales a celor învîrstă. Zidurile locuinței au început să fie apăsătoare, greu de suportat, țîșnesc prin colțuri ofuri și lacrimile suferințelor!
STOP! PÎNĂ AICI !!! Nu era necesar să răsfoiesc vreun ghid de excursi,ci doar să-mi rememorez acel colț al Eretz Israelului pe care l-am bătut cu picioarele acum cîțiva ani. Desișul pădurilor, colțurile luminate al soarelui a căror raze sclipitoare mi-au zîmbit, povestirile istorice și eroul Berl KAȚINELSOHN despre care am citit și mi-a vorbit chiar nepoata acestuia. De altfel ,a intrat în tradiția pămîntenilor-Eretz Israel-de a sărbătorii o seamă de evenimente fie cu aspect religios sau istoric între colinele învăluite de arbori ale pădurii ,,IAAR BEIT ȘEMEN”. Printre acestea voi aminti ,,Tișa be AV” -ziua ,,distrugerii Templului Sfînt precum și a celor mai mari nenorociri prin care a trecut poporul evreu. De altfel legendele se țin lanț ,dar voi aminti pe ,,Regele eliberării –s-a născut în această zi”. Decizia am luat-o pe loc, eliberîndu-mă de greaua povară ,,CORONA”. Am pornit pe șoseaua care duce spre Ierusalim și după aproape 2 km. ne-am îndreptat către pădure pe un traseu –bine marcat- ajungînd în raiul BEIT ȘEMEN. Suprafețele imense, azi de nerecunoscut prin podoabele naturale, au fost cumpărate de sionistul Eliahu Sapir și Iehoșua Henkin –care au bătut cu piciorul pămînturile în 1904.S-au făcut, de la început încercări de plantare, mai întîi de Măslini. Keren Kaiemet a înălțat școli agricole în care tineretul a fost pregătit pentru desțelinarea pămînturilor. Iată-ne în zilele noastre plimbîndu-ne prin pădurile înălțate,respirînd și inspirînd aerul proaspăt, curat…departe de CORONA. La început au fost sădiți arbori de măslini. Numele provine din,,în mijlocul păduri” o fabrică de ulei ,,precum găsim scris în cartea lui IEȘAIAHU” vie era fabricarea …….Ben ȘEMEN.
O seamă de locuri deosebite –pe suprafețe întinse –le străbatem de-a lungul și de-a latul a ceea înseamnă ,,BeitȘemen”: Neot Kdumim; Modiin; și Parcul Maimuțelor. În sud se află Satul Daniel, apoi Moșavul ,,Beit Șemen” Pădurea propriu zisă Beit Șemen cuprinde o suprafață de 30000 dunami. E una din cele mai vechi și mai mari din Israel. Pădurea se află între Ben Șemen și Modiin, în ambele părți ale șoselei 443. KKL a organizat cărări –auto,cît și cărări pentru biciclete. Cărările pentru turiști permit vizitarea deplină a superbei naturi înconjurătoare. De altfel în calea vizitatorilor sunt răspîndite Monumente istorice: Tel Hadid; Monumentul închinat evreilor originali din Lud; Monumentul Haganalei; ș.m.altele. Drumul prin pădure duce la Tel-Hadir, apoi la Observatorul Modiin și mormintele Macabeilor. Tel-Hadir, se află în vîrful dealului pe care străjuiesc arborii de măslin. Printre aceștea –în timpul sezonului sunt covoare de SABRE-fructe gustoase specifice țării. Din vîrful dealului privirea ne e cucerită de întinderea șesului IEHUDA, Guș DAN și fășia ,,Rețuat ha-Hof. Colina e din perioada bronzului antic. Șimon Hașmonaitul a pus bazele așezării în 143 î.e.n. La poalele acestei așezări au fost date luptele contra armatei Salonicului. În drum vom întîlni Monumentul ,,Anna Nahum” la umbra pădurii de brazi. Mitze Modiin e drumul care duce spre Migdal Tațpid a cărei formă se aseamănă cu o făclie. Acesta e simbolul ,,Răscoalei Hașmonaimilor”. În zilele noastre, pe suprafața dealului a fost clădit un AMFITEATRU Continue reading „Paul LEIBOVICI: P Ă D U R E A ,,BEIT Ș E M E N” (Casa Uleiului)”
Paul LEIBOVICI: ,,POMUL VERDE” cu 57 de ramuri uscate
Wili aprinse luminile de servici pe coridorul îngust din spatele scenei. Apoi, își luase gentuța în care, ca de obicei, păstra caietul cu însemnările regiei. Spectacolul din acea seară de toamnă ploioasă a avut, ca de obicei succes. În limba teatrală se spune ,,a desfundat ulițele,,. Se jucase o ,,REVISTĂ MUZICALĂ,, cu melodii la modă, unele foarte populare. Scheciurile umoristice au fost a lui Juli Weisman și Nelu Marcovici-ambi ingineri,dar umoriști talentați, care atingeau în mod umoristic nu numai problemele uliței ci și sufletele publicului.
Scenetele și cupletele muzicale stîrnind voie bună, ceea ce crea o atmosferă plăcută. Publicul aplauda,iar interpreții reapăreau pe podium, după fiecare scheci, mulțumind celor din sală.
O fetișcancă cam de vreo 15 ani își făcuse drum spre scenă, purtînd un buchet de flori care apoi la înmînat interpreților melodiei ,,IAȘUL meu-mîndria țării,,. Spectacolul de revistă era la apogeu. Împlinise pretigioasul NUMĂR ,, 50,,. Era un adevărat succes !!! Cu toate că vîntul rece și ploaia din acea seară de toamnă erau mai amenințătoare. Atmosfera care domina era plăcută. Actorii au părăsit curtea teatrului, după ce au recitit programul repetițiilor săptămînale. Nimic neobișnuit. Doar fulgerele și tunetele erau amenințătoare… Tramvaiele erau arhi pline. Publicul –care locuia mai spre marginea Iașului, aștepta nerăbdător tramvaiul care urca linia dinspre gară, iar în centru se încrucișa cu cel care își făcea apariția coborînd alene dispre universitate -în fața statuii Eroilor. Spectatorii se grăbeau spre domiciliu-erau aproape singurii călătorii la acea oră. Cu toate că localurile mai erau deschise și te puteai încălzi cu un spritz sau o cafea la ,,Moldova,, sau pe la unele bodegi de pe drum! Nimeni nu risca …Ploaia se înțesea, vîntul smulgea ramurile copacilor ,iar tunetele se dovedeau neprietenoase!.
Spectacolul era regizat de Rahel-actriță și soția directorului. Ascunși sub umbrela neagră, cei doi o porniră spre locuința lor. Atît Wili regisorul tehnic cît și Anghel –electricianul care mînuia reflectoarele –au fost ultimii care au părăsit curtea, au tras cheia la poarta care dădea spre stradă și cu pași grăbiți nu mai țineau seamă de băltoacele în care apa se revărsa furioasă. Noaptea aceea –noaptea neagră devenise simbolul catastrofei.
Clădirea teatrului- e drept cam îmbătrînită, dar bine întreținută de conducerea unicei instituți Teatrul evreiesc de Stat ,,Avraham Goldfaden,, Iași, se afla pe una din străzile apropiate de centru. Cîndva funcționa acolo un cinematograf. Cam la doi pași de Liceul Național. Ce mai, Teatru evreesc ,,Avraham Goldfade,, era în plină vigoare a vieții cultural artistice a Iașului.
În orele dimineții atît personalul artistic cît și tehnic-administrativ –zi de zi se îndrepta spre acest locaș în care bătăile sufletului evreiesc, încă mai erau viguroase. Sub bagheta regisorului Iso Schapira, echipa de actori repeta scenele dintr-o prelucrare a unor povestiri de Șalom Aleihem, a poetei idișiste Simole Scneider. În fosa muzicală, cei cîțiva muzicieni erau dirijați de H. Segal-reputat cunoscător al folclorului idiș. Atmosfera vijelioasă din acea noapte, dărâmase acoperișul scenei. Se putea observa din stradă gaura neagră care domina clădirea. Schapira informă instanțele administrative locale și în același timp se adresă unei cooperative care se ocupa cu remonturile. Personalul artistic era convocat la sălile de repetiți , dar atmosfera, comentariile nu întîrziau să-și spună cuvîntul. Unii din actori ,încă de la începutul sezonului erau traumatizați. Directorul-o personalitate artistică apreciată, avea și un trecut eroic,,fusese luptător în anii 1935 , în Spania.Vechi și reputat luptătot comunist. Pregătirea sa artistică –la Școala germană a anilor din preajma celui de al doile Război mondial. Un suflet de evreu sau cum se spune ,,a idișe neșumă,,. Chiar în stagiunea trecută, unii din membrii personalului artistic au fost supuși anchetelor securității. Geepul acosta aproape zilnic ori pe o stradă laterală,ori chiar lîngă poarta de la intrare a personalului. Privirile celui din Geep erau îndreptate spre angajații fie artistici,fie administrativi. Chiar în mijlocul acestora se aflau ,,codoși,, care raportau despre discuțiile intime-colegiale, scrisorile, fotografiile primite din Israel.
Continue reading „Paul LEIBOVICI: ,,POMUL VERDE” cu 57 de ramuri uscate”
Paul LEIBOVICI: Istoria ,,Oamenii de la CASA BIBLIEI” – Belaa HALPERIN
Editarea cercetării a cunoscut de-a lungul vremii lecturi a unor documente ,precum și analiza acestora .Deasemenea ,anchetarea unor persoane a căror contribuție –de-a lungul anilor ,în diferite domenii au avut o influență remarcabilă. Inițiatorul și susținătorul punerii bazelor ,,Case TANAH-Bibliei” a fost BEN GURION. O analiză temeinică a celor 50 de ani de activitate –începând cu motivația creeri instituției și urmărind dezvoltarea pe diverse etape, a fost întreprinsă de prof. cercetător Belaa Halperin.
Încă de la primii pași, Ben Gurion a consemnat scopul instituției naționale ,modul de activitate întru atragerea unui număr cât mai mare de participanți atît din rândul diverselor pături sociale, vârste, preocupări. Cu alte cuvinte cunoașterea istoriei poporului nostru, de-a lungul epocilor-din primele zile ale existenței și până la DECLARAREA STATULUI ISRAEL. Diversificarea activităților, antrenarea pe deoparte a tinerilor încă de la vârsta școlarității, a maturilor din diverse pături sociale cât și a cadrelor intelectuale-specialiști în domeniul istoriei, literaturii, geografiei, artelor.
De la bun început au fost editate publicații, programe ale conferințelor, excursiilor pe meleagurile Eretz Israel. Deasemenea întru încurajarea studiului TANAHULUI –Bibliei s-au creat ,,milgot-burse studenților –elevilor întru studierea –cercetarea diverselor perioade atît din punct de vedere geo-istoric cât și a dezvoltării economice-cetățenești. În același timp a fost deschis ,,Muzeul TANAH,, în care artiști plastici să-și poată expune lucrări în care să se reflecte viața,eroismul poporului israelian, frumusețile patriei atât înainte cât și după Declararea STATULUI ISRAEL. Documentele precizează: în urmă cu 50 de mii de ani au locuit pe aceste pământuri mii de evrei. Marea majoritate au fost uciși de puterile care au dăinuit prin aceste locuri-imperii a căror scopuri consta în distrugerea totală și acapararea țării. Dar nu au izbutit ,după cum scrie Heinrich Heine ,,datorită TANAHULUI-care a fost Patria mobilă a poporului evreu. Datorită conducătorilor care au avut grijă ca în țările împrăștierii comunitățile evreiești să păstreze moștenirea BIBLIEI. Ben Gurion a spus ,,fiecare popor își are patria sa, dar poporul evreu are două patrii: ERETZ cerebral –care reprezintă corpul și cartea Tanahului –a sufletului. El a văzut în Biblie –baza independenței .De altfel în 1937 în fața Comitetului britanic a declarat:BIBLIA este energia electrică a Eretz Israelului –a poporului evreu. Denumirile primelor corpuri armate în Războiul de independență au fost denumiri biblice: Iftah, Harel, Moria ș.altele . În 1963 Ben Gurion s-a retras din conducerea țării, stabilindu-se la Sde Boker. În acelaș timp a fost numit ,,Președintele Societății cercetărlor Tanahului în țară și în răspîndiri,,. Dorința sa a fost înființarea instituției,,BEIT Ha-TANAH,, (CASA BIBLIEI). De altfel în ,,DECLARAȚIA de INDEPENDENȚĂ se pune accent: Israelul se va baza pe independență, dreptate și pace așa cum de altfel stau scrise în anticele proorociri a Israelului. Cu toate că era bolnav -1973.
Cu prilejul deschiderii Casei Tanahului, în localul casei Disengoff, a fost citită scrisoarea sa ,,Felicit și binecuvintez ,,Expoziția TANAH,, (1.XII.1973). B.Gurion și numeroși oameni de cultură, din generația sa, au considerat TANAHUL,, ca o bază a creației și continuității, a dezvoltării poporului evreu pe pământurile Erez Israelului. Tanahul și cercetarea sa are ca scop ,,dragostea pentru Sion în mod practic, o dragoste omenească și egalitate între toți oamenii. Articolul scris de Ben Gurion ,,Tanahul și poporul evreu ,,se încheie cu fraza,, Îndrumător și educator ,,-acesta e conținutul bibliei. Prof.cercetător Belaa Halperin își îndreaptă atenția asupra legăturii între Biblie și tradiția evreiască,, În acest sens citează și analizează discursurile unor figuri rabinice precum Menahem HACOHEN, care a afirmat ,,De la începuturi poporul israelit a apreciat creațiile artistice, au însoțit viața, cultura poporului nostru,,.
Continue reading „Paul LEIBOVICI: Istoria ,,Oamenii de la CASA BIBLIEI” – Belaa HALPERIN”
Paul LEIBOVICI: Bijuterii
Despre omul-poeta carea a răzbătut în cele mai intolerente vremuri și a ajuns pe pămîntul Sfânt –MARIA GĂITAN-MOZES –s-a scris și se va scrie peste ani. Poezia acestei Doamne nongenare are valoare literară și estetică cît și o conturare particulară. Arta poetico-estetică a versurilor din culegerea ,,IDENTITATE,, este universală, modernă și estetică; un volum care e un corp distinct. Poeziile pe care le-am citit și recitit – din scoarță în scoarță – conțin subiecte izvorâte din actualitatea epocii trăite cu intensitate. În același timp numeroase creații le consider de valoare literară atât prin conținut, estetica cât și prin modestia exprimărilor poetei. Adevărate bijuterii cu valori reale-universale. Doamna Maria Găitan-Mozes, poeta care ne-a dăruit, nouă lectorilor, iubitorilor de poezie autentică cartea ,,IDENTITATE,, a cărei conținut constă din 75 de perle. Desigur, valoarea socială și estetică, care odată cu trecerea vremii, rezistența lor, frumusețea, limpezimea se dovedesc înscriidu-se în marea colecție a ,,adevărului denetăgăduit ,,.
O primă cunoștiință cu distinsa poetă, n-am realizato personal ci prin intermediul prietenului meu istoricul Dr. Șlomo Leibovici-Laiș. Fixasem o întîlnire, care trebuia să aibe loc în biroul de pe Alenby, la orele amezii. Eram c-am pe la jumătate drumului cînd am primit un telefon :-sînt foarte ocupat ,vino peste o oră;servește o cafea între timp și voi reveni cu chemarea. Cînd am intrat în birou ,privirea lui Șlomo era răvășită,foile manuscrisului frumos așezate într-un dosar pe care scria,,POEZII în traducerea…La drept vorbind ,nu cunoșteam această nouă pasiune a sa ,,poezia,,.Desigur privirile s-au întîlnit .El a zîmbit ,ghicindu-mi gîndurile,întrebările.
-Poeziile din fața ta sunt ale unei ola Hadașa …d-na Maria Găitan-Mozes…la care adăugă: citește !!
Anii au trecut …la o Adunare a scriitorilor am avut onoarea și plăcerea de a fi prezentat de către răposatul Saul Carmel –Președintele Uniunii Scriitorilor de limbă română ….și de atunci o tot lecturez această frumoasă, curgătoare poezie.
Poeta deține o biografie –îmi permit să o denumesc ,,multi coloră,, care străbate atât prin locul de unde a pornit-o Basarabia, trecînd prin locul unde s-a afirmat ,,dentîia-și dată,, București,, și alăturăndu-se soțului z.l., trăind pe pămîntul sfânt al ISRAELULUI. A pornit-o dintr-un sat basarabean, unde a cunoscut viața grea, aspră încă din copilărie, dar și frumusețea cântului sătesc, autenticitatea exprimării limpezi ca și apa pârâului care trecea lină, strălucitoare prin sat.
A ajuns la Bucureștiul anilor comunismului studiind la ,,Școala de literatură,, avînd colegi și profesori de valoare literară. Iar tânăra Maria, avînd harul poeziei s-a afirmat. Secretul identității personale îl descoperi din prima pagină ,,gata de zbor-cu aripi și vise,,. Cu ele îndrăznesc să mă avînt ….O primă lansare ,,din zbor,, s-a datorat poetei Veronica Porumbacu, care descoperindu-i talentul, sclipirile unei poete autentice și originale, a încurajat-o publicându-i primele versuri. …Și uite așa, treptat, treptat poeta de o modestie proverbială descoperă ,,portocalii din livezi / și nisipurile –ncinse. A pășit optimistă căci: ne-a rîs /cerul albastru/ și copii la fereastre (Împreună). Perechea Mozes au cunoscut viața de olimi hadașim ca mulți dintre noi. Optimismul, munca și credința se reflectă în poezia ,,Voit,,: îndrăznesc să mă chem /și să fiu ./Și m-alătur /voit/ de neamul tău/ISRAEL…
Citind și recitind cele 150 de pagini ale culegerii de versuri care constă în 75 de titluri, am impresia recitirii, cu fiecare poezie a unei povestiri a vieții bogate pline de hârtoape dar și de satisfacții. Continue reading „Paul LEIBOVICI: Bijuterii”
Paul LEIBOVICI: Arhivele povestesc
În zilele noastre când epidemia CORONA face ravagii pe întregul glob pământesc, când zi de zi pământul negru acoperă victimele, în calendarul mortuar sunt înscriși mii de persoane –și nu numai dintre cei vârstnici. Omenirea este în așteptarea unui remediu, a unui SER salvator! Citim și ascultăm despre străduințele imunologilor în căutarea unei astfel de medicament.
Arhivele păstrează mărturii autentice, din secolul XIX în care o maladie HOLERA s-a răspândit cu violență ucigând în Rusia și mai apoi în India mii și mii de oameni. Suntem într-o epocă în care canalizarea, igiena fie personală sau colectivă era aproape inexistentă sau lipsea cu totul. Locuințele erau mici, iar familiile se rezumau la spații reduse, lipsite de closete. Acestea erau pe undeva în apropierea unui canal de scurgere a zoilor. Organizarea sanitară de sănătate publică nu exista, ori –în orașele principale de abia se organiza. HOLERA era boala infecțioasă care izbucnea tocmai în aceste condiții primitive de viață.
Marile comunități duceau o viață primitivă, de abia își croia drumul. Desigur, scânteiele igienei a apărut la început doar în familiile cu un oarecare nivel cultural-emanicipat.
Holera-această boală infecțioasă –molipsitoare își găsea mediul favorabil tocmai în primitivitatea din Rusia, India, țări cu o imensă populație și în acelașo timp lipsite total de ceea ce se numește ,,igienă,,. Imperii în care sanitația ori nu intra în preocupările conducerii statului,fiind o noțiune inexistentă. Tocmai în aceste imperii Holera a devenit o epidemie care la vremea ei a înghițit comunități de oameni –necunoscând limite de vârstă.
Primele documente au fost găsite în limba sanscrită. Acestea povestesc de populația din așezările de-alungul apelor Gangelului. Alte documente din 1628 sunt cele descrise de olandezul Iacobus Bontius. Epidemia s-a răspîndit în jurul anului 1669 în China. Descrieri ale epidemiei ,,Holera,, le găsim în documentele din 1817-24 aflate în arhive. Dar epidemia din 1846-1863 care a cuprins Europa –cu deosebire Rusia și mai apoi India, a atins cel mai mare număr de victime. Epidemia a fost cunoscută și sub denumirea de ,,Boala Neagră,, lovind în special localitățile cu o populație intensivă. Dar, și în acele vremuri, cînd știința medicală era destul de redusă,mijloacele de cercetare – minimale s-a găsit un cercetător–destul de tînăr –care a dovedit că ,,salvarea e posibilă,,. Numele omului de știință MORDEHAI ZEEV HAVKIN – originar din Rusia, a studiat medicina în Elveția ,iar apoi a plecat în Franța unde a candidat la Institutul PASTEUR. Cu toate că a fost primit ca ,,bibliotecar,, tînărul dovedindu-și calitățile de cercetător, a lucrat în laboratoarele acestui institut.
,,HOLERA,, a izbucnit, iar mijloacele de cercetare și remediere erau aproape inexistente. În timp ce lucra alături de Pasteur și Mahnikov, tînărul Havkin a început să cecrceteze asiduu ,,cauzele ,,sau rădăcinele acestui microb -denumit Holera care ucidea viețile zi de zi. A reușit ,prin străduința și cunoștiințele sale să adîncească cercetările și astfel să găsească mai întîi,,rădăcinele,, acestui microb mortal. Havkin a reușit să prepare o imunizare a holerei pe baza unor microbi slăbiți. În acea perioadă din cauza mizeriei, primivității , după cum afirmam mai sus –au murit mii de oameni.Cercetătorul amintit a reușit să prepare un ser pentru imunizarea holerei pe baza unor microbi slăbiți. Atît în Rusia cît și India s-au refuzat propunerile tînărului cercetător ,ale medicamentului pe care –l găsise și-l propusese. HAVKIN a luat hotărîrea –poate de necrezut –de a dovedi pe propriul său corp ,eficiența intervenției sale.,,Și-a injectat o porție de microbi Continue reading „Paul LEIBOVICI: Arhivele povestesc”
Paul LEIBOVICI: Mihail Sebastian
A 75 – COMEMORARE
Pentru ,,iubitorii scenei,, fie actori, regizori, dramaturgi, sau simpli spectatori care îndrăgesc arta teatrală, lectura cronicelor, vizionarea spectacolelor –dramaturgiei Sebastiene rămîne o tradiție insuflată de la o generație la alta. Studierea nenumăratelor materiale se reflectă, în mod deosebit, în articolele –care adesea au aspect istoric,unele interpretări în pas cu evenimentele sociale actuale, cu prospețimea tinereții –a cronicarilor, istoricilor, ziariștilor din zilele noastre –poate a punctului de vedere politic –ideologic a acestora. Mă îndepărtez, pe cât posibil, de acești interpreți de culori diferite și mă regăsesc, cu fiecare lectură a operelor sale, atras de ,,omul,,- scriitorul a cărei origini Brăilene –a educației, formare intelectuală și cetățenească a primit-o atît în sînul familiei Hechter cît și la Liceul din orașul natal. Brăila, a fost pentru mine ,,deschiderea unor noi căi de a privii și interpreta dramaturgia,, de a face cunoștiință cu unul din cei care l-au cunoscut și apreciat pe dramaturg. Repartizarea la această scenă s-a datorit unei împrejurări ,,spontane,, Directoarea Victorița se afla în biroul Directorului teatrelor, în timp ce acestuia i s-a prezentat lista absolvenților. Eram doar cîțiva absolvenți ai secției CRITICĂ de teatru și cinematografie. După cîteva zile m-am prezentat în biroul directoarei. Tradiția teatrală trecea de la o genereție la alta. Iubitorii acestei arte –brăilenii au deținut timp de ani recordul. Orașul Brăila a avut un ,,Teatru particular,,. După cîteva ore l-am cunoscut pe regizorul principal – d-l Gabriel Negri. Convorbirile cu maestrul s-au prelungit, bine-n-țeles sorbindu-ne cafeaua la bufetul din Piața Carol, unde colectivul artistic obișnuia să-și petreacă pauzele dintre orele de repețiție. Era la început de stagiune, fapt care m-a obligat în calitate de Secretar literar –să studiez repertoriul.Primisem cîteva indicații de la Negri și Victorița .Colegii ,în una din seri m-au invitat la ,,pescuit,,Fără undiță ,păream cam stingher. Dar buna dispoziție a venit odată cu prima gustare a unor bunătăți care au fost stropite cu o băutură potrivită. După orele de repetiție, maestrul Negri-un distins personaj, elegant și bine întreținut-mă invitase –pentru o mai bună cunoștiință, la o plimbare pe străzile largi, pavate și împresurate la fiecare cîțiva metri cu copaci a căror ramuri verzi mențineau o atmosferă plăcută. Maestrul era un bun ghid. În povestirile sale se simțea simpatia ba chiar aprecierea față de populație și figurile intelectualilor urbei. Despre artiștii scenei brăilene-unii din vechea generație, alții –la primul botez dramatic. Ne-am oprit lîngă gardul de fier forjat al Liceului.Privea către ferestrele claselor…a curții …apoi respiră adînc.Citeam în gesturile ,privirea sa , sentimente de nostalgie, de frămîntare. Apoi, îmi cuprinse umerii și respiră adînc..: Aici a absolvit cu brio bunul meu prieten ..și apoi adăugă,, Vasile Goraș era directorul liceului. El i-a înmînat ,,Diploma,, elevului Hechter. O strălucire a unor lacrimi, aproape invizibile, și cu mîna care mă cuprinse îmi orientă privirea spre scările de piatră gri-intrarea elevilor…
Da, amicul Mihail Sebastian-coroana generației!! …
Ne-am continuat plimbarea pe una din străzile apropiate. Privirea lui Negri din nou îmi trase atenția: aici-a locuit familia Iosif Hecter…de aici au pornit spre viață cei trei fii Poldy –fratele mai mare, Mihai și Andrei Beno-fratele mai mic. Privirile ni s-au încrucișat. Eram cuprins de o stare emoțională. Maestrul Gabriel Negri într-un costum grifer, la două rînduri. Sub gulerul cămășii bine apretate atîrna o cravată cu dungi portocalii pe un fond alb strălucitor. Mîna cu semne de vine albastre, mîngîia cravata și apoi își aranja colțul batistei din buzunarul superior al hainei. Despre Mihail am să povestesc colectivului în preajma viitoarei premiere.Spuse discret,ca și cum El maestrul Negri ar deține ,,secretul vieții ,a dramaturgului. Apoi, își orientă privirea sper mine:- secretarul literar va fi de acord să introducem în repertoriu un ,,Sebastian,,?! În cele două ore de plimbare, învățasem un amplu capitol despre ,,avocatu-jurnalistul, dramaturgul Mihail Sebatian,,. Cît despre omul și prietenul, rămase a-mi relata cu alt prilej. Maestrul Negri-așa-i plăcea să fie numit ,,maestru,, și nici decum ,,tovarășe regizor,, . De- ndată am trecut la fapte. În prima ședință a micului colectiv artistic,am propus intrarea în repertoriu a piesei,,Jocul de-a vacanța,, de Mihail Sebastian.Victorița(directoarea T.S.Brăila, era absolventa clasei de actorie, fiind membră de Partid, cu toată tinerețea a fost numită ,,Directoare,,. Așa că ,…și totuși, din respect pentru Maestru admisese propunerea. Acum,spuse: să avem aprobarea de la Partid.
Desigur, între noi studenții, discutam despre numeroși dramaturgi și operele acestora. Cînd ajungeam la Mihail Sebastian –ne priveam, dar nu aveam la îndemînă informații, documente concrete ci doar frînturi …ori în acest mod nu puteam analiza opera dramatică. La Biblioteca Centrală, ziarele din perioada anilor 30-45 erau în depozit și nu erau permise de a fi difuzate. Cele trei opere dramatice ,,Jocul de-a vacanța; Steaua fără nume și Ultima oră –texte șapirografiate, mergeau din mînă în mînă în special printre cei de la clasele de regie și critică dramatică. Dezbaterile din cercul nostru s-au rezumat la romanul ,,De două mii de ani ,,-o desbatere familiară ,cu parfum evreiesc. Desigur acesta era motivul ne acceptării în anumite mase de lectori. Sebastian era simpatizat, apreciat pe deoparte de unii intelectuali romîni, colegi de redacție precum Mircea Eliade, Camil Petrescu, Al.Rosetti, Eugen Ionescu ,Teodorescu- Braniște. Cu familia Teodoreanu era vecin, iar cafeaua de dimineață o luau împreună. De altă parte întreținea legături cu A.L.Zissu, Feliz Aderca, Camil Baltazar. Cu toate acestea trebuie subliniat că unii dintre ei precum Eliade Mircea –un simpatizant al naționalismului –ca să nu scriu ,,legionarilor,, avea,, accese de prietenie față de Sebastian. Și totuși, în perioada grea a ,,celui de al doilea Război Mondial,, cînd armatele germane se plimbau pe străzile Bucureștiului, articolele sale nu se mai publicau sub semnătura autorului, s-au mai găsit prieteni adevărați din mediul intelectual care-l invitau, îi deschideau o ușă.
Paul LEIBOVICI: Casa Bibliei (Beit Ha’Tanah)
Semnalizez editarea cărții istorice „BEIT HA’TANAH” – o istorie a multiplelor activități atât de cercetare, conferințe și cercuri de studiu a Tanahului; cât și a numeroaselor Expoziții de artă –în majoritatea lor pe teme inspirate din Biblie, natura Eretz Israel, cât și a perioadei holocaustului. Casei –Muzeu din Tel-Aviv a cărui inițiator, cel care a pus „piatra inaugurării”, a fost Ben Gurion.
Cercetătoarea Bela Halperin – a depus o muncă intensivă pentru a da posibilitate generațiilor de a cunoaște intensiva activitate a acestei instituții timp îndelungat – atât pe plan științific – cercetarea Bibliei, cât și pe plan artistic – prezentarea numeroaselor expoziții de artă plastică. Clădirea a fost ridicată după ce în anul 1909, la tragerea la sorți a pământurilor din Tel Aviv, Meir Dizengoff primise terenul pe care-și clădise casa. El a fost primul primar al orașului Tel-Aviv. Peste ani, după trecerea din viață a soției sale Țna, ei neavând copii, clădirea s-a transformat în Muzeu de artă. Primul muzeu al Tel-Avivului.
Lucrările artiștilor Eretz-Israel cât și a plasticienilor din numeroase colțuri ale lumii au fost expuse în saloanele clădirii. După ce s-a clădit Muzeul de Artă – clădirea actuală, Casa Dizengoff a fost pepiniera studierii Tanahului. David ben Gurion –după cele două cadențe – în calitate de Prim ministru, s-a retras. Dorința sa a fost stabilirea unui local care să devină pepiniera studierii și răspândirii în mase a Tanahului (Bibliei).
Primele reuniuni a unor scriitori, poeți,intelectuali, cercetători ai Tanahului cât și conferințe publice pe teme biblice au avut loc în această primă clădire a Tel Avivului. Ben Gurion a afirmat: „Toate popoarele au o patrie; dar poporul evreu are două patrii: Eretz haȚwi – care reprezintă locul – Patria evreilor și Cartea Tanahului –sufletul poporului evreu”.
El a văzut în Tanah baza Independenței. Încă în 1937, în discursul ținut în cadrul Comitetului britanic a afirmat: „Tanahul este actul de bază al pămîntului Eretz-Israel”. Popoare antice, imperii s-au ridicat și au dispărut. Poporul evreu a răzbit – din păcate doar parțial. Cu mii de ani în urmă pe acest pământ, Eretz Israel”, au locuit aproape un milion de evrei. 12 ani mai tîrziu visul s-a împlinit. În această clădire a fost declarată „Independența Statului Israel”. Încăperile deveniseră – birouri ale ministerelor. Clădirea a fost apoi preluată de societatea întru cercetarea Bibliei. După două cadențe ca Prim Ministru, în 1963, Ben Gurion s-a retras la Sde Boker, în Deșertul Negev. Odată cu înființarea „Casei Bibliei” au început cercetările, conferințele, seminarele, cercuri de studii pentru tineret. Toate activitățile au avut ca scop unic „Cercetarea,cunoașterea și propagarea Tanahului”. Prof. Mordehai Naor în cartea sa „O sută de locuri păstrate” explică faptul de ce Ben Gurion a văzut în Tanah actul de bază al Țării evreilor și a făcut legătura între Tanah și înființarea Statului Israel.
Cu prilejul împlinirii a 30 de ani (1978) dela Declararea Israelului a avut loc o celebrare sărbătorească în această clădire, respectiv în Sala mare de unde s-a transmis discursul independenței. Primul Președinte al Societății „Beit HaTanah” a fost dr. Ben Iehuda. Conducerea Casei Bibliei a întreprins, în decursul anilor o seamă de acțiuni în scopul lărgirii – prin diverse mijloace – acțiuni concrete, cunoașterea și promovarea Tanahului.
Directorii instituției Dani Ofir și Elhanan Avidor au întreprins acțiuni comune cu sprijinul Băncii Naționale (Bank Leumi), Primăria Tel Aviv-Jaffa. Activitățile culturale s-au dezvoltat treptat, treptat. Saloanele de la Primul etaj au devenit saloane pentru expozițiile artistiștilor plastici a căror teme erau în mod special „natura din Israel” sub diversele aspecte și teme privind viața și societatea israeliană. La aceastea s-au adăugat „Tema Holocaustului”, prin artiști – ei însăși fiind supraviețuitori a marei tragedii: Bacon, Scherff ș.a.
Cu anii s-a format un comitet de artă, în scopul selectării acestor expoziții – comitet condus de dr. Mica Ghinsburg, Paul Leibovici (subsemnatul), ș.a. Biblioteca a fost dotată cu lucrări de cercetare în diverse limbi. Deasemenea în tezaurul bibliotecii s-au aflat Biblii a numeroaselor popoare din cuprinsul universului – în cele mai diverse limbi (greacă, abhară, rusească, română, indiană, coreană, ș.a.
Continue reading „Paul LEIBOVICI: Casa Bibliei (Beit Ha’Tanah)”
Paul LEIBOVICI: Eminescu o Stea între Stele
„Ceea ce la caracterizat mai întâi ca personalitate a fost inteligența sa covârșitoare, ajutată de o memorie căreia nimic din cele ce-și întipărise vreo dată nu-i mai scăpa… încât lumea în care trăia el, după firea lui și fără nici o silă era aproape exclusivă, lumea ideilor generale, ce și le însușise și le avea pururea la îndemână”. (Titu Maiorescu)
Tot Maiorescu a afirmat: „Omul cel mai silitor, veșnic atent, meditând și scriind, Eminescu sintetizează tendințele contradictorii și complementare epocei sale, anume aspirația de a asimila temele și ideile culturii contemporane – în ceea ce are ea mai caracteristic, în arta științelor, în filosofie. Eminescu, îndepliniind condițiile în realizarea operei sale – poezia lirică, este impresionant tocmai prin înălțimea de vederi care apare în toate articolele sale, cu alte cuvinte în activitatea publicistică, fenomenelor de sinteza unei direcții istorice naționale”.
Foarte puțini oameni, bineînțeles cei aleși, își urcă numele pe o stea. Acesta e poetul român MIHAI EMINESCU, care prin opera sa – fie poezie, fie publicistică – a urcat treptat, treptat până cea ajuns sus, din ce în ce mai sus, cucerind văzduhul.
Eminescu pe lângă imaginația sa poetică-colosală era un analizator profund a situației economice, sociologice a țării. În ceea ce privește politica-a fost considerat de contemporanii săi ca un creier luminat, a cărei poziție era adoptată de numeroși dintre colegionarii săi. Ceea ce se dovedește în special în perioada 1880-1883 ca fiind un adevărat „cap limpede”!
Auzind mai întâi, apoi citind în literatura popoarelor că anume personalități de renume mondial dețin locuri – prin NUME – pe unele astre, procesul a început să mă intereseze. Aflasem că „stelelor” nu li s-a acordat „nume” ci doar altor corpuri cerești precum planetelor, asteroizi, comete. Personalități remarcabile aparținând institutelor de astronomie din lume, întruniți în ședințe speciale de lucru, făceau propuneri. Acestea erau nume celebre din rândul oamenilor de știință dispăruți, dar care prin lucrările lor –cu totul remarcabile, au rămas ca înaintași vrednici –a căror nume să fie drept simboluri. În acest mod, – a fost propus și admis de către Înalta Comisie Internațională de Astrologie numele lui SPIRU HARET (1970) denumit un crater de pe fața nevăzută a LUNEI; În o altă perioadă, oamenii de știință din România au propus numele pentru un asteroid a lui Constantin Pîrvulescu (m. 1912).
Nume românești – după cum rezultă din literatura de specialitate sunt a mai multor asteroizi:
Pe Marte: craterele IAZU (2006), BRATOȘ (1976) deasemeni numele antic al râului JIU – RHABON.
Continue reading „Paul LEIBOVICI: Eminescu o Stea între Stele”