Galați este un oraș port internațional, făcînd parte din sudul Moldovei. În partea de est a României. Este unul din porturile Dunării. Teii sunt comoara naturală cu mireasma lor îmbătătoare, care în sezonul înfloririi pare un adevărat ,,rai”. În fiecare colțișor te întâmpină mireasma plăcută a parfumului lor. Galațiul a ospitaliat în două rânduri pe marele poet ,,Mihail Eminescu”. În zilele noastre unul din parcurile cu Tei a primit numele acestui mare și unic poet clasic al României. Parcul cu Tei ,,Mihail Eminescu”.
Din punct de vedere geografic Galațiul este punctul de întâlnire între Moldova, Muntenia și Dobrogea. Vapoarele de pe Dunăre fac legătura permanentă cu Brăila. Din zorii zilei și până la miezul nopții mii de persoane coboară și urcă necontenit spre și din marele Port. În zilele de sărbătoare localnicii își scot la iveală bărcile familiare pornind într-o lungă și plăcută plimbare pe ,,valurile Dunării”
Pe malurile Dunării au poposit –la vremea lor clasicii literaturii române –scriitorii Mihai SADOVEANU însoțit de prietenul Nicolae DUNĂREANU. În volumele de povestiri a acestor stâlpi ai literaturii vom găsi povestiri, nuvele a căror subiecte stau sub amintirea Dunării, a pescuitului la vreme de seară și a numeroase întâmplări povestite care își au obârșia la COTUL PISICII, unde la umbra ramurilor, în jurul cazanului pus pe proptele, se fierbea la pâlpâirea focului ,,ciorba de pește”, iar povestirile nu încetau.
În mijlocul orașului Galați, o veche clădire ,,Casa de cultură ,,Gh.Asachi” a fost destinață de a deveni SALA de TEATRU a GALAȚIULUI. Ingineri, muncitori au desfășurat o muncă permanentă pentru reconstruirea acestui teatru. Planurile de refacere își vedeau zi de zi realizările. Dar mâna unui specialist în probleme de scenă,,sală,ornamentații,instalații electrice pentru scenă și sală devenise problema strigentă.În acest scop a fost consultat regizorul CRIN Theodorescu –care venise de la București. Ministerul Culturii împreună cu Facultatea de Teatru au luat decizia să repartizeze întreaga clasă de absolvenți ai teatrului cât și de Regie artistică. Erau cam mulți tineri care trebuiau găzduiți, orientați. La drept vorbind nu prea erau apartamente și nici hoteluri. Conducerea orașului a luat decizia de a pune la dispoziția absolvenților un ,,fost hotel” cam de mâna doua- care se afla într-un cartier lateral. Tot acolo au fost găzduiți și câțiva actori cu vechime pe scenele centrale ,,București”, Iași…
Teatrul din Brăila, era o veche pepinieră dramatică, căci numeroase trupe particulare, în decursul anilor au deschis gustul pentru teatru populației locale. Cu ani înainte s-a deschis oficial Teatru de Stat Brăila. Absolvent fiind al Institutului de artă- clasa ,,critică de artă teatrală și cinematografică” am fost repartizat la Brăila, iar Victorița-directoarea tânără, mă consulta în privința repertoriului și ca un gest de apreciere am regizat un spectacol ,,Caragiale”.
Dar iată, în toiul repetițiilor cei doi regizori de la Teatrul Galați mi-au propus să vin la noul teatru, să mă ocup de repertoriu în calitate de ,,Secretar literar”. Iată-mă zi de zi călătorind cu vaporul spre viitorul teatru. În timp ce se instalau caloriferele, se instalau fotoliile din sală. Din zori și până la orele târzii, era o gălăgie infernală. Noi, ,,cei trei” dezbăteam în una din camerele de la subsol, repertoriul, audiam pe tinerii interpreți, consultam meșterii tehnici care trebuiau să fie viitorii tehnicieni de lumini, costumație, decorație ș.a.
Personal, în acel început am locuit într-o cameră de la subsol unde la orele dimineții se instalau mașina de cusut, mesele croitoriei. Era cam pe la orele 22, poate chiar ceva mai în adâncul nopții când portarul mi-a bătut în ușă.
-La intrare se află o tânără care a sosit cu trenul de la București…zice că a fost repartizată ca actriță la Teatrul din Galați…
-Îndrum-o spre subsol..
În fața ușei stătea, cam obosită o tânără care mi s-a recomandat: Gina Patrichi. A dormit pe unul din fotoliile din subsol. Dimineața – care la Teatru începea cu venirea zugravilor, instalatorilor care zoreau treburile. Am condus-o spre hotelul unde locuiau colegii. Moisescu a determinat-o pe Gina să se integreze colectivului. Prof.Aura Buzescu a exmatriculat-o pe când era în anul-III. Valeriu Moisescu împreună cu foștii colegi au găsit- pe Gina pe o plajă. I-au propus să vină cu ei la Galați. După ce am stabilit repertoriul de acord cu Crin și Valeriu, am improvizat ,,Sala de lectură” apoi colectivul artistic a trecut la ,,scenă”. Cei doi regizori au pretins unele modificări, în scopul de a deveni la anumite spectacole o scenă ,,rotativă”. Repetițiile viitorului spectacol ,,Nota zero la purtare” de Octavian Sava și Virgil Stoian, în regia lui Moisescu continuu cam 12 ore pe zi. Gina Patrichi deținea unul din rolurile principale. Premiera a avut loc pe 21 oct.1956. În paralel Crin Teodorescu întrunise, o parte din micul colectiv în sala din subsol pregătind lectura unui nou spectacol. Piesele din repertoriu le-am selecționat, după lecturi nenumărate, a manuscriselor care se aflau pe biroul meu. Am asistat la majoritatea repetițiilor, în scopul adaptării repertoriului la calitățile artistice ale tinerilor actori. Trimisesem invitațiile pentru PREMIERĂ, dar caloriferele erau neutilizabile. Era în plină iarnă. Gina precum și colegii erau emoționați. Premiera bătea la ușă. Ca să nu pierdem vremea s-a organizat un turneu ,,în provincie”. Repetițiile pentru ,,Gâlcevile din Chiogia” de Carlo Goldoni sub regia lui V.Moisescu unde Gina deținea rolul ,,LUCIETTA” (1957) a avut un succes enorm, era o adevărată ,,sărbătoare teatrală”. Gina Patrichii se afirmase ca un mare talent, o actriță a cărui viitor era prezis de la început. Tot la teatrul din Galați a interpretat încă câteva roluri principale ,,Titanic vals” de Tudor Mușatescu, apoi ,,NORA” de Henrick Ibsen, în regia lui Arthur Kuner (1959) și ,,Don Gil de Ciorap Verde” de Carlo Goldoni în regia lui Crin Theodorescu, apoi o piesă autohtonă ,,Mireasa desculță” de Suto Andraș. La vîrsta de 23 de ani actrița GINA PATRICHI devenise un nume cunoscut, apreciat și …a fost răpită!!! De Teatrul ,,Municipal” din București în conducere răposatei Lucia Sturza Bulandra.
Am urmărit realizările marei actrițe Gina Patrichi de-a lungul anilor. Am vizionat la Televiziune, chiar la ultima creație, știind că ,,boala cancerului” e în prag de a răzbi. Sentimente de dor, regret împresurate de o admirație pentru omul, actrița, colega care a lăsat un gol atât în teatrul românesc cât și în sufletul admiratorilor.
—————————–
Dr. Paul LEIBOVICI
Martie 2020