MOȘTENIRE
Eu nu voi vinde cântecul măicuței
Ce îmi veghea odihna din amiezi,
Și nici paspoalul alb din gulerul rochiței
Ce mă – nvelea în fala ochilor săi verzi.
La răsărit, acolo îi e locul, în căsuța albă,
Ecoul de iubire să strige din pereți,
La gât ea ne-a purtat, neprețuită salbă
Și dorul ei cel tainic deschide – va peceți
Ce-au conturat a inimii văpaie,
Nescrisă în vreun zapis descoperit în urnă,
Din ochii ce-au închis a lacrimii șuvoaie
Iubire ne-a lăsat și-n ziua cea din urmă.
Codrul cel verde frunza și – o leagănă,
Zorii se-ngeamănă și pasu-mi petrec,
Sunt moștenirea ta, „tragănă, mamă, tragănă”!
Toate cânta – le – voi, mamă, înainte să plec.
——————————————————
Lavinia BUD
Timișoara
25 august, 2018