SUFLET MENESTREL

 

Nu mă-ntreaba nimic, în ropotul de ploaie
Vreau glasul tău să îl aud șoptit,
Cântând un dor, ce brațele – mi îndoaie
Peste un trup cu sufletul ciuntit.

 

Pe geamurile – nchise, ca firele urzelii
Arpegii curg dintr-o baladă veche
Ce o cântară-n noapte menestrelii
Sub un balcon să – și caute pereche.

 

Tu ai venit la poarta mea închisă
Și toți străjerii te-au primit senini,
Ai vrut să vezi fereastra mea deschisă,
Cu glas duios, durerea să – mi alini.

 

Nu te opri, tu cântă mai departe
Balada începută cu suflet menestrel,
Un ultim ropot din ploaie ne desparte,
Apoi… nici marea și nici un vânt rebel.

––––––––––––––-

Lavinia BUD

3 iulie, 2018

RĂSFRÂNGE-TE ÎN VISE

 

Voi dispărea… apoi mă vei vedea întâia oară
În haina albă a florilor de câmp,
Cu vântul voi zburda în primăvară,
Mireasmă și descântec în orice anotimp.

 

Dar până atunci, înfruptă-te din mine,
Copil al meu, răsfrânge-te în vise,
Ca-n nopțile de veghe, cu duioșie pline,
Când te duceam de mână pe culmile promise.

 

Încă mai cred că poți să-mi vezi lumina
Ce-am revărsat-o în prima dimineață,
Când brațele ți s-au întins să-mi spele vina
De-a fi iubit, așa cum e sortit în viață.

 

Să mă privești când nu mă poți vedea,
În noaptea mea de rugăciune sfântă,
Din lacrimă, fierbinte dorul va cădea
Ca un ecou ce din genuni îți cântă.

–––––––––––-

Lavinia BUD

Timișoara

12 iunie, 2018

DESPRINDERE

 

De ce am avut
sentimentul acela de plecăciune,
de îngenunchere în fața voastră,
când brațele mi s-au întins
să vă primească?…
V-ați desprins din mine
să respirați singuri
miresmele din anotimpuri,
dar mie mi-a rămas
imprimat în suflet
mirosul vostru, acela mic,
pe care nu pot să – l definesc.
De ce oare plâng
atunci când cuvântul vostru
mă doare?…
V-am dăruit viața, sunteți liberi!
Și voi credeți că nu mai am
nici un drept asupra voastră…

––––––––––

Lavinia BUD

Timișoara

1 iunie, 2018

AM  ÎNĂLȚAT IUBIREA

 

Mi-ai așternut văzduhul la picioare,
La tine să ajung peste al mării val,
Cu timpul am zburat pe lângă soare,
Chemarea să-ți aud pe liniștea din mal.

 

Ai așteptat cu zâmbetul în tihnă
Ca aripile de lumină care m-au adus
În brațele arzând de dor și neodihnă ,
Când marea – mbrățișa nisipul la apus.

 

Ce suflet cald m-a-nvăluit în noapte,
Ca un olar m-ai conturat în palme,
Din marea de suspine, cu miile de șoapte,
Am înălțat iubire pe valurile calme.

–––––––––––

Lavinia BUD

Timișoara

27 mai, 2018

CAI DEZLEGAȚI

 

Aleargă cu mine pe pajiști de vară,

Ni-s caii viselor sub cer dezlegați.

În crupa vânjoasă sărim fără scară,

Pe umeri nu mai purtăm nici o povară,

Nicicând în suflet n-am fost mai bogați.

 

N-avem nevoie de șei sau zăbale,

Se desprind din caiele potcoave de lut.

Calea-i tivită cu haine regale

Țesute în nopți de trăiri vegetale,

Când dorul curgea spre un mal neștiut.

 

Din coamele albe se-nalță lăstunii

Purtând pe aripi bucurie și dor.

Învăluiți cu brâul cald al lunii,

Cu inima-nfruntând vuietul furtunii

N-au rătăcit vreun drum spre cuibul din obor.

 

Vino, dă-mi mâna, zvâcnește-ntre noi

Stindardul de pace cu tot ce-am trăit.

Sub cerul acesta nu va mai fi vreun război,

Alergând pe pajiști spălate de ploi,

Iubirea ne poartă spre un mal însorit.

——————————

Lavinia BUD

Timișoara

5 mai 2018

VAJNICI CĂRĂUȘI

 

Vajnici cărăuși, purtăm pe umeri

O cobiliță adăpată din cuvânt.

Întindem brațele cu-a noastre numeri

Ca o corabie cu velele în vânt.

 

Ne umplem donițele în răspântii,

De la fântâni cu ochiul până sus,

Mai rătăcim din pași în oazele pustii

Și lepădăm balastul ce e-n plus.

 

Spălăm cu apa noastră câte-o talpă

Ce urma ridicat-a din pământ,

Și-atunci, doi câte doi pe umeri poartă

O cobiliță adăpată din cuvânt.

—————

Lavinia BUD

Timișoara

29 aprilie 2018

 

*Imagine :”Marina, Femeie cu Cobilița”  – Tablou atribuit lui Nicolae Dărăscu

SĂ NE LEGĂM

 

Cine suntem noi, oamenii,

o clipă, un vis, o veșnicie,

o forță care vibrează

și creează mereu?…

Trupul nostru însuflețit

luptă cu neputința

de a se înălța

în lumina răspunsurilor

căutate cu mintea

și cu mâinile

prin miracolul născocirilor.

Pașii noștri de împletesc apăsat

și urmele neșterse de ploi

mărturisesc adevărul

rostit din inima neîntinată

a începutului de Cuvânt.

Să ne legăm tot mai mult

numele de ceva,

de dreptate și adevăr,

de iubire…

Să mergem,cu sufletul tânăr,

la izvoarele lumii!

Cu fire nevăzute să ne legăm

de apele pure,

pentru a merita darul lor:

„Tinerețe fără bătrânețe

Și viață fără de moarte.”

–––––––––––

Lavinia BUD

Timișoara

15 aprilie 2018

 

APELE MĂRILOR

 

Așa vin uneori oamenii
ca să se vadă,
cu ochii plini
de apele mărilor
pe care le-au străbătut,
decantați de nisipurile mișcătoare
ale tinereții
ce lasă în urmă
trepte ancorate cu dorul
de lumina din suflet.
Așa vin uneori oamenii,
ca apele mărilor,
de la capătul lumii,
contopindu -se…

––––––––––

Lavinia BUD

Timișoara

12 aprilie, 2018

NE MAI POȚI IUBI, DOAMNE

 

Ne mai poți iubi, Doamne,

căci te-am lăsat singur

pe dealul Golgotei?!…

Iertând ne priveai de pe cruce

neputința de a primi Adevărul,

dar noi nu am plâns.

Cum să mai ierți, Doamne,

osânda pe care ți-am pus-o

pe fruntea ta,pe inima ta…

Tu ne indemni la veghere

și ne spui pilda cu oaia pierdută,

dar noi suntem orbi.

Nu ne mai iubi, Doamne,

n-am meritat jertfa ta

pentru singura vină

de a ne fi iubit atât de mult!

 

Mai e loc în sufletul tău

de atâta îndurare?!…

————————

Lavinia BUD

Timișoara

6 aprilie 2018

FEMEIE SINGURĂ

 

Ascultă primăvara-n răsărit de soare,

Atâta cântec se-nalță către cer!

Din sihăstrii vin păsări călătoare

Și niciun fel de plată nu ne cer.

 

Împarți cu floarea roua din petale

Și catifeaua zilei cade-n asfințit,

Îmbrățișare întinzând singurătății tale

Când fruntea poartă gândul obosit.

 

Te-nmiresmezi cu fiece culoare

Și lujerul de floare te înconjoară blând,

Femeie singură, măcar în vis tu oare

Mai crezi într-o iubire ce vine nevăzând?…