Lavinia BUD: Eu din iubire scriu

EU DIN IUBIRE SCRIU

 

Cât voi trăi, voi scrie din iubire,
Așa cum am găsit-o în zori la căpătâi,
Venit-a fost demult, fără știrbire,
Pașii să îmi caute cărările dintâi.

 

Voi scrie despre grâul dus la măcinat,
O, câtă trudă pentru această jertfă!
În urma lui, câte un suflet alinat,
Își lasă lacrima să picure pe harfă.

 

Așa cum mama brațul își întinde
Ca să primească al inimii odor,
Învățături au fost, vor fi și vor cuprinde
Între pământ și cer, întâiul nostru dor.

 

Eu cred în cele scrise fără vină,
Atâtea mâini au revărsat al inimii tumult,
Dac-am putea vedea că firul de lumină
Ce-l căutăm, era în noi demult.

 

Nu am averi, dar sufletul mă cheamă
Să scriu din ce trăiesc, ce mare bogăție!
Eu din iubire scriu și nu am nici o teamă,
E semnul meu lăsat, de vie împărăție.

————————————

Lavinia BUD

Timișoara

20 august, 2018

Lasă un răspuns