Ioan MICLĂU-GEPIANU: Colinda de Crăciun

Sus, boieri nu mai dormiți,

Vremea e să vă gătiți,

Casa să v-o măturați,

Masa să v-o încărcați,

Căci umblăm să colindăm,

Și pe Domnul căutăm,

Că s-a născut Domn frumos,

Numelele lui e Hristos.

Nu dormiti în astă seară

Ci ședeți la privegheală,

S-așteptăm pe Domnul Sfânt,

Ca să vie pe pământ, –

Tuturor ce sunt în casă

Și se veselesc la masă

Să le dea Hristos de toate,

Bucurie, Sănătate.

 

 

RĂMUREA DE CETIOARĂ

 

Cununiță grâu de aur,

O urare peste plaiuri

O urare de ani buni

Cum e dat de la străbuni.

 

Rămurea de măr in floare

Luminată de urare,

Cu-noirea anului

La casa românului.

 

Rămurea de cetioară

O urare peste țară,

De pe munți din Caraiman,

Zicem  țării la mulți ani.

 

 

SUS, BOIERI, NU MAI DORMIȚI !

 

Sus, boieri, nu mai dormiți !

Vremea e să vă gătiți,

Casa să vi-o măturați, lerui, ler,

Și masa s-o încărcați, lerui, ler.

 

Că umblăm și colindăm

Si pre Domnul căutăm,

Din seara Ajunului, lerui, ler,

Până-ntr-a Crăciunului, lerui, ler.

 

Că s-a născut domn prea bun,

In sălașul lui Crăciun,

Că s-a născut domn frumos, lerui, ler,

Numele lui e Hristos, lerui, ler.

 

 

LERUI, DOAMNE, LER

 

Voi acum, copiilor,

Lerui, Doamne, ler,

Și voi buni, părinților,

Lerui, Doamne, ler

 

Refren:

Toti vă bucurați

Și cu toți vă închinați,

Domnul s-a născut,

Cel dintr-un început.

 

Bucurați-vă cântând,

Că s-a născut Domnul Sfânt

Dumnezeu adevărat

Soare-n raze luminat.

 

 

PLUGUȘOR

 

Mâine anul se-noiește,

Plugușorul se pornește,

Plugușorul cu doi boi,

Mânați, măi, hăi, hăi, hăi!

Câte frunze în frunzar,

Atâția bani în buzunar,

Câtă trestie pe casă,

Atâția bani fie pe masă !

 

Continue reading „Ioan MICLĂU-GEPIANU: Colinda de Crăciun”

Ioan MICLĂU-GEPIANU: Scrieri de dragoste

IN  FAȚA  CASEI  TALE

                                                  (dedicată soției mele Florica)

 

În fața casei tale,

Creștea un trandafir,

Eu mă opream pe cale,

Cu drag ca să-l admir!

 

În fața casei tale,

Acelaș trandafir

Își scutură pe cale,

Frumoasele-i petale!

 

Păreau ca niște zile,

Ce cad mereu, mereu,

Acoperind iubirea,

Și înroșind cărarea

Sufletului meu!

I.M.Gepianul

2017

 

 

ZICERI  VECHI  ȘI  NOI…!

 

-”Cea mai valoroasă mândrie pentru un om este smerenia; iată de ce, neamul românesc va supraviețui întotdeauna, fiindcă EL nu este robul

nimănui, El este robul lui Dumnezeu!”

-”Critica este o armă de îndreptare, dar, nu știu cum se va îndrepta acel care critică fără oprire!”

-”Nu Istoria e sucită, ci acei care o sucesc!”

-”Iubește la nevasta ta modestia ei, și nu te avânta după privighetorile ce te ademenesc, fiindcă acestea cântă și zboară mai departe!”

-”Vezi că nu e nici mortul fără vreo vină, din moment ce la adus pe aproapele lui în starea de al ucide!”

-”Se zice că prietenul adevărat îți arată grșelile, dar dacă te încarcă până cazi, să fii atent, dacă întradevăr îți e prieten!”

-”Când omul este înstare singur să-și facă critica purtării lui, cu siguranță că este om adevărat!”

-”Nici minciuna nu e nouă, căci după ce servise regii și împărații lumii, o vedem și azi agățându-se de lumea cea modernă!”

-”Bucură-te de pâinea ce-a frântă de Hristos, adică, acea câștigată cu sudoarea frunții tale, și vei fi fericit și mult mai sănătos!”

*

 

VERSURI  ALBE…ȘI-O CĂRARE!

 

Norocos de vânt prielnic,

Pentru pânzele-i albastre,

Cerul drept catarg al lumii,

Se înalță cu iubire,

Peste zări peste pământuri,

Peste țări, peste oceane,

Peste văi, câmpii și dealuri,

Peste oameni cu simțire!

De prin șapte zări a lumii

Au venit ca să pețească,

Mulți voinici, ce încercară

Smeilor ca să servească,

Numai mâna dulcei zâne,

Pentru ei să dobândească!

Doar din rău se naște bine,

Din gunoi dragi flori albastre!

Dar puțini sunt cei ce judec,

Și privesc de unde vin,

Când ajung ca să sărute,

Viața, fata din dafin!

Unii, uită printre noi,

Căci sfârșitul se întoarce,

Tot la bulgăr de noroi!

Oh, viața-i o scântee,

Continue reading „Ioan MICLĂU-GEPIANU: Scrieri de dragoste”

Ioan MICLĂU-GEPIANU: Artur Silvestri întruchiparea omului integral moral și vizionar în idei!

  Încercând a pătrunde universul personalității lui Artur Silvestri  o imediată recunoaștere  pe care o încerci va fi caracterul său integru și vizionar, prin care cu o limpezime și inteligență sclipitoare, identifica efectul din legătura multiplelor cauze ce concur la nașterea acestuia. De altfel un expert în materie de piață imobiliară nici nu ar fi putut exista fără aceste dăruiri naturale înspre studiul domeniului respectiv.

    Pornind însă de la cele două calități, a fi integru moral și vizionar in idei, vorbim de fapt de niște calități specifice unei minți superioare, prin care ne vom explica, într-o măsură oarecare, realizările ulterioare ale mecenatului și ilustrului patriot Artur Slilvestri.

    Trecând însă prea de timpuriu la numai 55 ani  acea linie de aur dintre viață și moarte, Artur intra in eternitate alăturandu-se marilor suflete ale Neamului său Daco-Român, așa cum bine știm. Nu am avut fericirea a ne întâlni în timpul vieții, așa că numai când voi trece și eu acea “linie de aur” ne vom întâlni. În Universul Cerurilor!

    Nu mi-a fost prea ușor să intuiesc în mintea mea această formidabilă personalitate a lui Silvestri, doar datorită trudnicei experiențe proprii aici la Antipozi, editând de circa zece ani revista româneasca  “Iosif Vulcan”,  ajunsesem la concluzia, că \pentru a scoate o publicație cu adevarat de artă și cultură, în primul rând editorul acesteea trebuie să fie un om integru moral. Apoi un vizionar înspre viitor, un căutător de idei care puse în practică să avanseze civilizația omeneasca! Răutatea și invidia nu au ce căuta în procesele de educație, etc. Căutam deci echilibre sufletești într-o lume nouă, într-o viață de emigrant desprins de cultura si tradiția maternă. Aveam 39 ani.

    Ulterior, auzisem de Fondatorul Asociației Române Pentru Patrimoniu, prof.dr.Artur Silvestri. Acest Om mi-a devenit un fel de zeu adorat, tocmai pentru aceste calități pe care  le-am găsit întruchipate în ființa sa. Nu m-am înșelat. Vizionarul ideilor celor mai înălțătoare a fondat revistă după revistă, umplea un gol în chiar istoria neamului românesc realizând legăturile românilor de pretutindeni prin intermediul revistelor on-line. Difuzarea cărților românești prin biblioteci de asemenea on-line.  Publicarea de cărți pe hartie devenise o preocupare curentă, dăruiri de stocuri de carte bibliotecilor sătești era o placere aleasă a Familiei Artur si Mariana Braescu Silvestri, fondatorii și finanțatorii  Asociatiei.

   Asociatia ARP-Bucuresti deveni în curând o inimă tânără a culturii române, al cărei pulsuri erau înregistrate în orice colțișor al Terrei unde supraviețuia o comunitate românească. Despre corespondența mea cu acest om de geniu al culturii am mai scris în  unele articole ale mele, am încă unele ce vor forma subiecte plăcute amintirilor  viitoare, căci prof.dr.Artur Silvestri este între noi pentru veșnicie, așa cum este și Eminescu. Sfintele suflete ale Drepților noștri așezați sub glie sunt râuri cu albii ce merg paralel cu noi cei vii, și împreună mergem spre viitorul viselor lor si ale noastre ale românilor!

   Nu sunt eu cel mai în măsură a  cântări și valorifica opera imensă a enciclopedistului român, doar pot spune ca era un om de o erudiție aleasă, un cercetător cu pătrundere luminată înspre cele mai umbroase vremi ale istoriei și preistoriei daco-române și universale. Asemenea marilor gânditori ai lumii avea întotdeauna înclinare spre  izvoarele mitice și a conexiunii acestora cu științele sacre ale popoarelor lumii, precum cele egiptene si indiene, asemenea lui Mircea Eliade, George Anca, Adrian Botez, Pr.Al.Stănciulescu, Ben Todica, ș.a.m.d.

Observăm cum  vizionarul Artur Silvestri, depistează cărări taince ce duc și vin dinspre un adevăr umbrit de vremuri și timpuri, acel adevăr despre străvechimea istoriei dacilor-vlahi. A credinței și religiei lor, in pamântul și vatra lor de atunci și de azi aceeași fiind.

    Noi nu am dezmoștenit pe nimeni. Noi suntem mai vechi decât sumerienii, așa cum ne spune  istoricul N.Săvescu, și mulți alți cercetători de seamă a istoriilor

antice și care țin calea și  lumina adevărurilor.

     Deci, cu un asemenea Om la cârma culturii și valorilor de patrimoniu românesc , era din capul locului asigurat un success Asociatiei fondate, si pe care a numit-o Asociația Română Pentru Patrimoniu, și nu altfel. Patrimoniu înseamna avuția națională a statului român, începand de la  Talpa Țarii, Țăranul cu uneltele sale, sapa și plugul, caii și boii, carul și furca, râurile, munții și câmpiile, inclusiv bibliotecile cu universitățile și academicienii lor, știința, folclorul, artele, scolile, bisericile, totul se cuprinde in această noțiune de Patrimoniu național, având un spirit și inimă vie Omul , acest spirit viu pus de Dumnezeu veghetor și îngrijitor al acestora!

    Alt nume nu putea avea, deci știa prea bine  Fondatorul Asociatiei ARP, la ce lucrare se angajează. În același timp Artur Silvestri era un cărturar cu prea bună știință ce înseamnă să muncești în cooperare cu cei din jur. Cerea cu orice ocazie părerile oamenilor care i se alăturau. Bună, rea, idea sugerată el o cântărea, răspundea cu bunătate și fără batjocură, folosind si zidindu-și opera pe principiul credinței sale crestine pe care o respecta adanc si  curat, inălțandu-și cugetul și gândirea până pe creștetul Ceahlaului, Kogaionului cel sfant al lui Zalmoxis. Cum spuneam, nu brusca  pe nimeni, nici pentru anume nepotriviri în felul de a privi unele aspecte ale muncii creatoare a fiecăruia, lăsând fiecaruia timpul necesar spre a se înțelege pe sieși.

    Din această atitudine, mai rar întâlnită azi in lume, ni se servea nouă tuturor o lectie, întradevar cu finețe dar de bună credință. Bineînteles că tot cu finețe primea uneori și dânsul epistole  cu sfătuiri îndoielnice, pentru care suferea dar nu se plângea niciodată, fiindcă el cunoștea bine structura ființei omenești, faptele lui erau de întronarea iubirii și înălțării omului român, nu a invrăjbirilor veșnice. Inteligența sa sclipitoare o folosea pentru a ne reda viziunea si încrederea în adevarurile istorice atât de înălțătoare și astea din vremi străromâne,  cu o percepere tot mai lucidă prin miezul miturilor si simbolurilor istoriei universale.

     Un semn de recunoștiință pe tot restul vieții mele acordat geniului vizionar al lui Artur Silvestri originează în aceea că  a fost omul care a recunoscut imediat valoarea  de inspirație din scrierea mea atunci când pornisem a publica primele capitole din nuvela “Fiica lui Faraon”, așa cum procedasem  și la nuvela ”Fiica zeiței Vesta”.

    Punerea  versurilor lui Eminescu dedicate Nilului și egiptenilor în interiorul nuvelei mele nu era o nebunie, ci mai degrabă o revelație la ceea ce se referă azi cercetatorii istoriei noastre. Mai mult, atunci cand Eminescu lucra la versurile poemei “Cavalerii Danubieni”, au sărit și atunci frunțile locale să-i infirme idea! Ce cavaleri domnule, cand erau niște primitivi! Dar, ce auzim azi despre civilizațiile pelasgilor, a etruscilor pelasgi, a castelelor de aur din Corona Montium(Transilvania), despre Sarmise- dacul rege-Soare din Dacia supranumit “slujitorul  Soarelui”, despre  Helis cetatea veche a Daciei unde domnea Sarmise(in Nordul Dunarii), nu face oare legatura bună  pentru ai numi cavaleri danubieni? Sumerienii, scribii universităților Soarelui din On, oare cine erau? Găsim răspunsul in Cartea Istoriilor-Cartea cea Sfantă-Biblia, pe care mecenatul Artur Silvestri și-a  ales-o drept cale a înțelepciunii sale. Fapt pentru care va rămâne înțeleptul vremurilor noastre în vecii vecilor!

  Se zvonește prin lumea cercetătorilor hermeneuți că însăși Isus Hristos între acești Cavaleri Danubieni a fost a fi născut!

  Asadar Cartea Sfanta a Istoriilor stravechi, la“2 Imparati -Capt.23, Verset 5. spune despre  cei ce ardeau tămâie pe înălțimi și se rugau lui Baal si Soarelui. Versetul 25 il arată pe același Imparat Continue reading „Ioan MICLĂU-GEPIANU: Artur Silvestri întruchiparea omului integral moral și vizionar în idei!”

Melania RUSU CARAGIOIU: Bucuria primirii unui colet din Australia de la scriitorul Ioan Miclău

Mulțumiri, Iubite și Stimate Maestre, Ioan Miclău- Gepianu.

Astăzi, într-o zi frumoasă de toamnă când m-am uitat afară, în fața casei staționa mașina de poștă canadiană și… am fost bucuroasă să ies înaintea oficiantei care îmi aducea un colet. Eram aproape sigură, un colet pe care îl așteptam cu bucurie, dar și cu mult interes și curiozitate.

Bucuria se înțelege, interesul era pentru pagini necitite, pline de talent îmbrăcat în învățăminte literare din multe domenii , venite de la Maestrul Ioan Miclău, tocmai din celălalt capăt al lumii , de la antipod, Australia.

Curiozitatea era de a afla ceva din necunoscuta pentru mine, Astralia, pentru a vedea cum a influențat acel mediu bogat în imagini darul de a scrie al unui bihorean, ardelean de al meu, eu, care am copilărit o perioadă la Nădab.

Mai eram curioasă și asupra formelor de tipar, a frumuseții cărților și a tot ce poate trece prin mintea mea curioasă de poet.

 Am desfăcut la întâmplare coletul, francat pe ambele părți, dar am reușit să îl deschid exact prin capacul cutiei care adăpostea comoara de cărți.

 Am ridicat primul document, Revista, ,,Iosif Vulcan”, ianuare-martie,2000, Cringila-Australia. Am deschis găsind un facsimil-pagină, ,, Eminescu, statuie de Ovidiu Maitec, Oradea, 12 octombrie 1990”, apărut în Revista, ,,Familia”-Oradea. Sculptorul a scris: ,,Eu sunt obișnuitul iubitor de Eminescu, Ovidiu Maitec, București, 13 octombrie 1989. Acestă poză a statuii lui Mihai Eminescu, este în: ,, Revista de artă și cultură ,,Iosif Vulcan”- Un colț din România în inimile Dumneavoastră în Australia”,  apărută în Cringila, ianuarie/martie 2000.

 Cred că voi avea ocazia să prezint această Revistă la o întrunire Zoom ASRAN, , la sărbătoriri ,,Mihai Eminescu”, iar articolul ce va urma, în mass media.

După această revistă literară ridic urmăroarea carte, ,,Bună ziua. Bade Ioane”,  semnată de Scriitorul loan Miclău, cu postfață de Părintele Profesor Dr. Alexandru Stănciulescu- Bârda. Întrucât cartea a apărut în Editura ,,Cuget românesc”- Bârda, a acestui editor, care este de fapt și editorul multor cărți de ale mele, mă gândesc la legătura noastră permanentă și sub acest aspect, cu țara noastră dragă, România. Arunc o privire asupra conținutului și văd următoarele capitole: ,,Articole și studii, Proză, Versuri, Proverbe și cugetări, Ioan Miclău despre alții, Alții despre Ioan Miclău”.

Îmi rezerv pentru viitor lectura cărții respective.

Trec la următoarea carte: ,,Cuvinte de minte”, de Ioan Miclău, aceeași editură, ,,Cuget românesc”-Bârda.

Pe coperta cărții ilustrația statuii ,,Gânditorul”. Cartea are frumos ordonate cugetări înțelepte de la A la Z, o carte care mă va solicita mai mult, trebuind să mă concentrez ,,gândind” (deși aceasta este preocuparea mea permanentă, fiind eu și poet.

Am găsit cartea care va ocupa locul unu al lecturii mele, fiind și eu pasionată de mitologie. Aci este vorba despre cartea scriitorului Ioan Miclău, ,,Mitologiile- Surse de studii istorice”, apărută în aceeași editură precum celelalte. Deschid repede la ,, Cuprins” ca să văd ce conține. Înțeleg tema: reflectarea mitologiei în istorie și în epos -ul românesc. Îlustrația copertei îmi este deja cunoscută, este mărul plin de fructe coapte, rumene, un lait motiv de opulență, care apare și din ilustrarea unui

Videovclip al scriitorului român din Australia, Ben Todică. Deci încep să mă familiarizez cu opulența australiană.

Continue reading „Melania RUSU CARAGIOIU: Bucuria primirii unui colet din Australia de la scriitorul Ioan Miclău”

Ioan MICLĂU-GEPIANU: Ziceri ale unor oameni de seamă

“Rostul artei e nu să ne coboare și să ne rușineze, ci să ne înalțe și să ne facă mândrii de a ne ști oameni”. (Ioan Slavici)

“Arta  corectează natura”. (Al. Vlahuta)

“Arta e senină”. (Mihai Eminescu)

“Bunătatea e atitudinea omului în suferință”.(T.Arghezi)

“Când umbli cu adevărul, te simți cinstit și sănătos”. (Ion Creanga)

“Cărțile mele nu urmăresc scopuri de erudiție pretențioase, ci scopuri menite a promova  binele, adevărul și dreptatea în lume, în primul rând pentru neamul meu și apoi, prin acesta, pentru umanitate”. (Onisifor Ghibu)

“Dacă ar ști prigonitorii că defăimând propovăduiesc, că mințind mijlocesc adevărul, că îngropând cât mai adânc favorizează o mai bună germinare..!(Nae Ionescu “Suferinta rasei albe” pag.13)

“A constata un adevăr  nu înseamnă să urăști pe cineva” (Ion Agarbiceanu)

“Apa a trecut, pietrele au rămas și din piatră în piatră pășește adevărul spre  viitorul său nemarginit”. (Titu Maiorescu)

“Cine a învățat pe lângă mama lui să spună adevarul, cinstit rămâne până închide ochii”. (S.Mehedinti)

Continue reading „Ioan MICLĂU-GEPIANU: Ziceri ale unor oameni de seamă”

Ioan MICLĂU-GEPIANU: Cărările iubirii sau Raze de lumini – Restituiri

Motto:

                              ”…Și fiece ființă / E de iubiri izvor /

                               Zi-i vorbă cu credință / Va scoate un fior /

                                Zi-i frtate și vei fi sfințit /De Dumnezeu din

                                pieptul său ;/ Să nu ne speriem de vr-un sfârșit/

                                 Când infinitul e darul nost primit /.

                                                                          Ioan Miclău-Gepianu

                                  

                                          

Ascultă-ți inima!

 

Științele vorbesc de depărtări,

De infinite spații virginale,

Legând cu gândul punte de cărări –

Cercăm al veșniciei cale!

 

E timpul râu pierdut

Intr-un haotic spațiu?

Ori noi suntem oriunde început

De timp și loc in veșnic naufragiu?

 

De viața eu mi-o fac,

Segment de măsurare,

Crestez ani după plac

Pe-a timpului cărare,

 

Apoi cobor în mine:

“Adânc de diamante,

Neînceput depozit de-aurifere mine,

Iubiri in zăcăminte și intuiri savante!

 

Și fiece ființă,

E de iubiri izvor,

Zi-i vorba cu credință,

V-a scoate un fior!

 

Zi-i frate și vei fi sfințit,

De Dumnezeu din pieptul său;

Să nu ne speriem de vr-un sfârșit,

Când infinitul e darul nost primit!

 

“Of, Sfanta Omenire,

Ascultă-ți inima din tine,

Acolo dragostea-i dumnezeire,

Biserici ce-s de îngeri pline!

 

 

Printre ramuri înflorate!

 

Printre ramuri înflorate,

Și-a făcut Mierla căscioară,

Când din lumi îndepărtate

Veni mandra Primăvara!

 

Iar Mierloiul cu cioc galben,

Și cu pene de tăciune,

Stând pe-o ramură de palten,

Se-ncerca  din drag ai spune:

 

Cum să rotunjească cuibul,

Cu mătăsuri și flori albe,

Cu fir tras să țeasă rândul,

Pe la margini flori de nalbe!

 

 

Viața

 

Roua din zori,

Mirosul din flori,

Murmur de val,

Vântul fugar,

Poemul nescris,

Umbre și vis!

 

Raza de stea,

Fulgul de nea,

Cântul padurii,

Mugurul murii,

Ropotul ploii,

Pustiul erorii!

 

Iubiri infinite,

Dureri împlinite,

Veșnice zări,

Valuri de mări,

Adâncul ispitei,

Dorul iubitei!

 

Gemete, plangeri,

Prin care să sângeri,

Iubiri, veselie,

Boli, bătrânie,

Iata drag iubitor,

Al vieții drum călător!

 

 

Ca un clopot

 

Ca un clopot largul zării,

Atârnând de-nnalte sfere,

Redând liniștea-nserării,

Ne învăluie-n mistere!

 

Orice sunet prinde farmec,

Cu plăcute rezonanțe,

Murmurul pare un cântec,

Frunza-n vânt iubiri, romanțe!

 

Simfonii a mării valuri,

Universu-i însuși strană,

Piatra chiar vibrând de haruri,

Pe eterne portative se destramă!

Continue reading „Ioan MICLĂU-GEPIANU: Cărările iubirii sau Raze de lumini – Restituiri”

Ioan MICLĂU-GEPIANU: Cu Dumnezeu!

CU DUMNEZEU! (Rugăciune)

                                            (Versiune  revăzută și reîntregită)

 

Cu Dumnezeu am plâns ades,

Zdrobit de dor și-nlăcrimat,

Știind că floarea-i semn ales,

Un ultim pas iubirii de-ndurat!

 

Căci înflorirea florii doar fructul mai așteaptă,

Lumina veșnicei renașteri se atinge,

Dar frăgezimea plantei spre veștejit se-ndreaptă,

Iar vremile o usc, o ploaie și o ninge!

 

O! Doamne, nu-mi înflori-n deșert  netrebnica-mi ființă,

Ași vrea să cresc, și să tot cresc, iar fructul meu să scuture,

Lumină-n limpezi zori, în armonie și credință,

Și-atunci și duhul meu  renaște-va un fluture!

 

Dă-mi chiar cununi de spini pe frunte,

Iar de cârligele perfide ale morții,

Ferește-mi calea mea, văd, ispitele sunt multe,

Cresc vrejuri ce din flori își scot otrăvurile sorții!

 

Cu Tine Doamne eu încă plâng ades,

Zdrobit de dor și-nlăcrimat,

Dă-mi Doamne fructul sfânt pe vers,

Al Dragostei vieții ce mi-ai dat!

 

Doamne, nu-mi înflori cu glorii netrebnica-mi ființă,

Dar dă-mi suspinul lui Hristos, suspinul Neamului român,

Si-atunci în veci n-oi veșteji avându-TE-n credință:

”Tu dai la toți ce vrei, Ești Unicul Stăpân!”

–––––––––

IOAN MICLĂU-GEPIANU

Cringila, N.S.W

Octombrie  2020

 

Ioan MICLĂU-GEPIANU: Luntrașul

Luntrașul

 

Eu sunt luntrașul bărcii mele,

Eu mi-o conduc prin val și vreme,

Purtând sub frunte stoluri de catrene,

Când în urechi îmi cântă duioase turturele.

 

Mai dau ades de-al malului perete,

Dar nu mă enervez, nici nu sunt supărat,

(Căci nimenea în lume nu-i fără de păcat)

Nici când îmi vine să-mi cânte vr-un erete.

 

Din nou îmi îndrept cârma către larg,

Rugându-mi al meu înger-păzitor

Să nu mă depărteze de-al păcii lui izvor,

Să-mi pot încheea calea prin cinste și prin drag.

 

Rechini de mare sunt destui,

Dar se retrag când le livrez catrene

Ce port în ele epitete și teatricale scene,

Căci bâta nu-i ca vorba ce le-o spui.

 

Eu sunt luntrașul bărcii mele,

Primesc și călători ce vor să treacă,

Fericiți căci valul nu-i îneacă,

Cuvântul bun te scapă de belele.

 

—————————

IOAN MICLĂU-GEPIANU

Cringila, N.S.W

Septembrie 2020

 

CU EMINESCU ZI DE ZI

”…Trebuia să devie mai ușor accesibile pentru iubitorii

de literatura noastră toate scrierile poetice, chiar și cele

începătoare, ale unui autor, care a fost înzestrat cu darul

de a întrupa adânca sa simțire și cele mai înalte gândiri

într-o frumuseță de forme, sub al cărei farmec limba

română pare a primi o nouă viață.”

(Titu Maiorescu – București, Decemvrie 1883)

 

 

POVESTEA CODRULUI

 

Împărat slăvit e codrul,

Neamuri mii îi cresc sub poale,

Toate înflorind din mila

Codrului, Măriei Sale.

 

Lună, soare și luceferi

Ele poartă-n a lui herb,

Împtregiuru-i are dame

Și curteni din neamul cerb.

 

Crainici, iepurii cei repezi,

Purtători ei sunt de vești,

Filomele-i țin orchestrul

Și izvoare spun povești.

 

Peste flori ce cresc în umbră,

Lângă ape, pe potici,

Vezi bejanii de albine,

Armii grele de furnici.

 

Hai și noi la craiul, dragă,

Și să fim din nou copii,

Ca norocul și iubirea

Să ne pară jucării.

 

Mi-a părea cum că natura

Toată mintea ei și-a pus,

De căt or și ce păpușă

Să te facă mai presus.

 

Amândoi vom merge-n lume,

Rătăciți și singurei,

Ne-om culca lângă izvorul

Ce răsare sub un tei.

 

Adormi-vom, troieni-va

Teiul floarea-i peste noi,

Și prin somn auzi-vom bucium

De la stânele de oi.

 

Mai aproape, mai aproape

Noi ne-om strânge piept la piept…

O auzi, cum chiam-acuma

Craiul sfatu-i înțelept!

 

Peste albele izvoare

Luna bate printre ramuri,

Împrejuru-ne s-adună

Ale Curții mândre neamuri:

 

Cai de mare albi ca spuma,

Bouri nalți cu steme-n frunte,

Cerbi cu coarne rămuroase,

Ciute sprintene de munte.

 

Și pe teiul nostru-ntreabă

Cine suntem, stau la sfaturi!

Eară gazda noastră zice

Dându-și ramurile-n laturi:

 

”O priviți-i, cum visează

”Visul codrului de fagi

”Amendoi ca-ntr-o poveste…

”Ei își sunt așa de dragi!”

–––––––––-

Sursa: Mihai Eminescu -Poezii – Editura ”Cuget Românesc-Bârda” 2015)

Trimite Ioan Miclău-Gepianu

Australia, 2020

Ioan MICLĂU-GEPIANU: Proverbe de înțelepciune!

(Despre respect și bunul simț)

 

– Nu trece o zi, o oră, o secundă să nu auzim în noi rugămințile adevărului, totuși de cele mai multe ori le ignorăm. Aceasta este intrarea în relele de care ne vom plânge ulterior!

– În vreme ce bunul simț își păstrează calitatea sa umană, obrăznicia proliferează și ea socotindu-se cu nerușinare cap de elite!

– Fiecare necaz are o cauză, deseori ascunsă în prea binele ce a nesocotit bunul simț, măsura, de cari nu va trebui să uităm niciodată!

– Când obrăzniciei îi trântești ușa în nas, va fi prima care să te dea în judecată învinuindu-te de lipsă de bun simț. Deci are si ea idea acestei calități, dar nu e pentru ea ci pentru alții!

– “Obraznicul mănâncă praznicul” zice proverbul – însă numai odată pe AN, în restul zilelor nu-l va mai invita nimeni la masa smereniei!

– Din cauza bunului simț deseori ai de suferit, dar, ai să observi mai târziu că ești iubit și nici prietenii nu te mai ocolesc!

– Obrăznicia împrumută inorongul vântului, unde nu gândești acolo ajunge – cică împarte altora onorurile sale!

– Fiindcă sălășluiesc în om, puntea dinspre obrăznicie spre bunul simt o face întotdeauna munca si efortul, iar dinspre bunul simț spre obrăznicie o face lenea!

– Conștiința mea nu a reținut niciodată fumul ideologiilor trecătoare, și am rămas om natural, chiar dacă ideologia comunistă venea încă din vremea când veneam si eu pe lumea asta din dragostea părinților mei, mai ales ca nici ei (părinții) nu vor în definitiv decât să-și vadă odraslele pline de bun simț și cu așezare în viitoarele lor familii!

– Bunul simț îl separă pe om de animale, obrăznicia îl apropie!

– Legile universale își împlinesc menirea lor existențială cu o divină exactitate, omenirea greșește numai fiindcă nu caută adaptarea potrivită, ba și caută anularea acestora, a însăși creației lui Dumnezeu cel Veșnic! E ca si cum ai vrea să ieși din tine și nu ai unde merge! Însăși Moartea ne așează tot în aceste legi divine, spre a ști unde dispărem!

Continue reading „Ioan MICLĂU-GEPIANU: Proverbe de înțelepciune!”