„De la magmă la stea”
(Lucian Blaga)
Sub teiul ce ploua cu flori aurii parfumate, stăteam zile întregi citind din teancul de cărți cu basme. Greu făceam rost de povești, în special de la învățătorul meu, dl. Munteanu. De multe ori am retrăit momentul jenant când ducându-mă să cer cărți, dormea împreună cu soția sa. În carul care mă ducea în Poiana Zimbrilor, unde familia mea stătea câte o săptămână să facă fânul, citeam cărțile lui Jules Verne. În clasa a șasea după lectura cărții „Insula misterioasă”, impresionată profund de existența unui submarin am luat hotărârea să devin scriitoare.
Această hotărâre m-a purtat în viață pe cărări prăpăstioase, dureroase. Mi-am pierdut chiar și marea mea iubire, pe soțul meu când mi-a declarat: „M-am săturat de examenele tale, de concursuri, de scrieri, etc. etc.” Parcă m-ar fi lovit cu o bâtă în cap. A fost unul din motivele pentru care l-am părăsit. Descindea din conții Bucevschi veniți din Polonia în jurul anilor 1600. Ruda, pictorul Epaminonda Bucevschi cu atelier la Viena, a fost prieten cu magnificul Mihai Eminescu. Există poza lui în „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” a lui George Călinescu.
Soțul meu era foarte frumos, cu ochi albaștri, mai frumoși decât ai lui Richard Burton, cu o inteligență surprinzătoare și un umor debordant. Trei ani după despărțire m-am zvârcolit în pat lipsindu-mi mereu brațele lui, din nopțile mele. La 15 ani mi-a apărut într-o revistă a timpului o nuvelă. În liceu îmi descriam minunatul meu loc natal Teliu, înconjurat de dealuri cu păduri în diferite culori prin anotimpuri. Acest motiv al anotimpurilor fiice ale Mamei Geea, Zeița Pământului, Mama Geților, a rămas în toată creația mea literară. La cenaclul literar din liceul de pe Calea Bucureștilor Brașov, îmi discuta aceste descrieri, poetul Ermil Rădulescu. Sub balconul vilei mele de pe strada Lunii, îmi cânta serenade un tânăr îndrăgostit care mă cerea de soție, băiatul preotului din Bran. („Eu merg la facultatea de litere pentru a mă face scriitoare”, îi răspundeam semeață; dar drumul, o să vedeți cât de greu a fost.)
Profesorul meu de limba română din liceu, scriitorul Petre Homoceanul, care a publicat ca și Lucian Blaga în revista brașoveană „Claviaturi” – în care și eu public -, mi-a impregnat dragostea pentru George Călinescu; am vibrat intens pe marginea acestei personalități care ca și Mihai Eminescu studia zile întregi, folosind multă cafea. Citeam cărțile literaturii universale, iar în patul meu mă înfioram de atrocitățile din „Pădurea spânzuraților” a lui Liviu Rebreanu. La susținerea doctoratului, în sala plină de flori aduse de public, am fost întrebată dacă am soarta Anei – alesesem Liviu Rebreanu – am reușit să am replica zdrobitoare, a impresiei pe care Liviu Rebreanu, reprezentantul literaturii române pe mapamond, a avut-o asupra mea încă din adolescență.
Cu nota mare de la bacalaureat pe marginea necuprinsului poet Eminescu, m-am dus la pregătirea pentru admitere la București. Tatăl meu care a venit din Rusia pe jos, un ardelean de o forță impresionantă, cu un mare talent de povestitor, își făcuse prieteni de seamă în război și mi-a obținut meditații la o profesoară de limba română, de mare notorietate în București. Mă împrietenisem cu o domnișoară care m-a dus la Gopo. Doar noi două am întârziat la examenul de admitere. M-am întors acasă. Mama mea, harnica Ana, desfăcea porumb în șură. Nu voiam să rămân la țară, doream să fiu scriitoare. Cred că o aură divină, o lumină în care m-a predestinat Leonardo da Vinci de la care ulterior am primit o scrisoare, a făcut ca preotul Soare, care o aprecia mult pe mama, să ne anunțe că se mai dă o sesiune de admitere la Iași. Mi-a recomandat o rudă la care am stat.
La admitere, impresionat decanul m-a întrebat unde am făcut liceul. Fusesem invitați mulți candidați să mergem la franceză-engleză, unde erau mai multe locuri, dar eu am ales încă odată la limba română; tenacitatea de a deveni scriitoare m-a destinat încă o dată la un drum greu, să fiu profesoară la țară; la limba română n-au fost niciodată în timpul comunismului concursuri pentru a accede la oraș. Ca studentă participam la cenaclul „Mihai Eminescu” din Iași alături de studenți care ulterior au devenit scriitori, de exemplu Cristian Simionescu! El a primit premiul „Mihai Eminescu” de la Botoșani.
De asemenea scriam la romanul „Zalmoxis” impresionată de Cella Delavrancea în stil proustian, cu simboluri ca într-o pictură de Botticelli, apreciat de Constantin Noica, (Mihai Antonescu a afirmat că este un roman pentru inițiați) pe care l-am dus la Editura Junimea unde era director Virgil Cuțitaru care mă aprecia foarte mult; redactoarea de carte, comunistă, n-a înțeles nimic din romanul structurat pe trei paliere: 1. „metafore incluzând simboluri din natură”, 2. „firul povestirii”, 3. „Un ritm al iubirii”. Revoltată, moștenitoarea tatălui meu îndrăgostit fierbinte de libertate și oameni inteligenți, mi-a luat manuscrisul și am plecat. N-am mai reușit să-l public, personaje de ale mele, proprietari de pământ, magistrala simbolistică a romanului de familie, nu avea trecere în rândul celor care ridicau osanale odiosului regim comunist.
Ca profesor în diferite școli, am înființat reviste literare, gazete de perete, posterul „Adolescența”, pe care am primit semnăturile cântăreților din toată lumea, de la festivalul internațional „Cerbul de Aur” din Brașov, unde am fost desemnată ca reporter. După dureroasa despărțire de soțul meu, am plecat din Iași. Îmi dădusem toate gradele ca profesor și îmi susținusem doctoratul cu cel mai doct academician Constantin Ciopraga. Dânsul îmi dădea mereu să citesc alte și alte cărți, am umblat trei ani pe urmele lui Liviu Rebreanu, mă îndrăgostisem de ochii lui albaștri spre amuzamentul colegilor poeți care ca Ion Chirilă îmi spuneau: „îndrăgostește-te și tu de unul viu”. M-au cântat în versurile lor admirându-mi sprâncenele.
După revoluție am primit catedră în Brașov, fiind prima cu gradele și diplomele mele. Elevii mă rugau să le citesc din opera mea fiind deosebit de încântați. Publicam articole, cronici, eseuri. Dacă venea la Brașov o personalitate, îi luam un interviu. Astfel i-am prins în aura scrisul meu pe Florin Piersic, Gheorghe Dinică, Mădălina Manole, Marina Scupra, poeți, pictori, directori de muzee, cenacluri, etc. etc.
Pasiunile au constituit fundamentul teoretic și filozofic al operei mele. Când intram în aria unei pasiuni mă învolburam, iubirea mea devenea enormă – Eminescu, Călinescu, Arghezi, Marcel Proust, Alexandre Dumas, Victor Hugo, Dostoievski, Tolstoi, Lermontov, Esenin, Sigmund Freud, Leonardo da Vinci, Poe, Jules Verne etc. etc., au fost trepte pe care pasiunea mea ardentă s-a oprit studiindu-i, scriind despre ei. Dar o mare pasiune s-a născut, mai mare decât toate: admirația pentru cultura Daciei preistorice.
Zeci de ani am studiat bibliografia, participantă fiind la congresele internaționale de dacologie, la simpozioanele Academiei DacoRomâne. La un concurs al unei emisiuni de la Radio România Cultural, unde participanți erau Mihai Antonescu și Monica Mureșanu, am luat premiu și am fost invitată la „Boema33” București, la a cărei revistă am publicat. Prezența de asemenea a lui Victor Sterom care mă debutase în 1998 cu volum, „Sfârșitul veacului” cuprins în critica literară de A.I. Brumaru, Victor Sterom, Ion Itu, Ioan Suciu, Mircea Doreanu m-a entuziasmat, considerându-l foarte bine pregătit.
În timpul comunismului ne mai având nici o speranță, nu se mai putea citi nimic, un domn Florin Olteanu mi-a spus: „mergi la Constantin Noica”. Magul mă aștepta în urma corespondenței în pragul camerei lui de la Vila 16. Energia care pornea din ochii lui, ca a florilor aurii de tei, m-a emoționat profund. A fost învățatul din Zodia Leului cu o forță intelectuală enormă, dar și un causeur formidabil. O noapte întreagă a ținut la o petrecere, o masă de tineri cu glumele dumnealui. Mi-a apreciat mult romanul „Zalmoxis” citez: „Aveți condei, aveți o frază cu un suflu de primăvară, nu vă potriviți la valeții culturii ci doar la zei. Scrieți cărți frumoase, așa cum puteți”.
Continue reading „Georgeta BLENDEA-ZAMFIR: TAINA SCRISULUI (117) – DE LA MAGMĂ LA STEA” →
Recentul roman al scriitoarei Georgeta Blendea Zamfir, „Simfonie în doi”, reprezintă, aşa cum arată şi titlul, o poveste de dragoste. Dar nu oricum. Este un basm modern, eroii, Georgiana şi Nid comunică prin unde Theta, citindu-şi gândurile. Ei s-au cunoscut prin internet şi au ajuns la o dragoste necondiţionată. Cei doi aveau legături cu extratereştri, Nid poposind frecvent pe nava lor. Georgiana studiase Qigong şi Theta Healing reuşind să-şi vindece bolile ei şi ale familiei. Ea era şi scriitoare, propunând în scrierile sale o Nouă Ordine Mondială, bazată pe armonie.
1
Etufarea din ziua de azi, în lipsa exterioară de cultură, sensibilitate și, nu în ultimul rând, omenie, determină Domnului Doctor Atanasiu Bogdan-Ovidiu-Costin intrarea într-o stare de refulare, de adâncire în subconștient. Sigismund Freud ne spune că dacă un om este mai profund, mai sensibil, mai cult, profesionist acerb, refularea se produce intens. Aceasta în condițiile unui mediu ostil, când vibrațiile unei personalități complexe ca cea a lui Ovidiu Atanasiu sunt înnăbușite la tot pasul.
Născută în 22 iunie, la solstițiul de vară, în preajma Sânzienelor și a Zilei Iei românești, Ramona a luminat cu ochii ei negri, privindu-mă din căruciorul ei roșu, viața mea întreagă. La castelul, unde s-a descoperit statuia șarpelui care simbolizează energia Kundalini, mergeam seara după lapte, așteptându-l pe tatăl ei, cel mai frumos bărbat cu ochi albaștri, descendent din conții Bucevski, veniți din Polonia în jurul anilor 1600.
Am primit printr-un guru francez, Daryl Van Horn, o scrisoare de la Leonardo da Vinci care îmi era adresată. Uimită total, am pus la îndoială faptul că Leonardo da Vinci m-a prins în prevestirile sale. M-am gândit mult și faptul că mi se adresează „cu Georgeta”, în textul în limba franceză și nu cu franțuzescul Georgette. M-a impulsionat să gândesc mult la acest important moment din viața mea. Uimitor mi-am amintit că mama mi-a spus că la nașterea mea, în Teliu, jud. Brașov, a venit o femeie care nu era din Teliu și i-a spus să-mi pună numele Georgeta. O linie care a urmat se pare, pentru ca eu să cunosc cuvintele lui Leonardo da Vinci care mă definește cu trăsăturile mele de caracter. Vă citez: „Doamnă Georgeta, visele tale tăinuite și în secret nădăjduite se vor realiza. Deschiderea, stăpânirea și perseverența sunt cheile magice ale reușitei tale dacă lași deoparte neîncrederea”.
Motto: