Georgeta BLENDEA-ZAMFIR: Mărgăritare de recunoștință, pentru poezia Corinei Ligia Pătrașcu

Înfiorat Universul declară: „Ars poetica’, sugestivei intarsieri de elemente sensibile strecurate în versurile Corinei Ligia Pătraşcu. Paradox metaforic de la alfa la omega, de la bine la rău, poezia include idei îmbrăcate într-o haină halucinant de sugestivă. Alternanţele ţâşnesc în aria strălucită. Optzecistă dar mult îmbogăţită ultramodern în linia poeţilor contemporani îmbrăţişaţi de nemuritoarea metaforă, poeta surclasează linia creaţiei actuale: „din săbii de foc se preling rubine”. Rubinele în sângeriul roşului se nasc în fiecare vers al volumului: „Vând rochie de mireasă”. Simbolul ochilor de păun devoalează impresionanta sensibilitate a poetei, fascinată de splendori.

 „Aleargă zilele nopţile

săruta mâna Cerului îngenunchiate

însetate de roua clopotniţelor

crinilor”.

 

Voilà! Poveste de viaţă prinsă ca fluturii în boldurile de aur ai metaforelor, „clopotniţele crinilor”, mă poartă la George Călinescu care l-a menţionat pe Mihai Eminescu în „tăria unui crin”. Îl regăsesc pe Nichita Stănescu desfăşurând paradoxal cuvintele până ajunge la necuvinte. Că în „Bolero-ul” lui Ravel, muzica interioară a Corinei Ligia Pătraşcu desfăşoară tonul ambiental al ritmului încântător. Scorpionul din fiinţa poetei se mişcă înainte şi înapoi în oceanul lui Odin eminescian, umplut cu fantastice comori lucrate de maestra bijutieră. Noţiuni ca dorul, mirul comunică basme din universul complex, ancestral al spaţiul carpato-danubiano-pontic.

Continue reading „Georgeta BLENDEA-ZAMFIR: Mărgăritare de recunoștință, pentru poezia Corinei Ligia Pătrașcu”

Georgeta BLENDEA ZAMFIR: Impunerea lumii satului în spațiul național, prin romanul „Cireșul spovedaniei”, de Ioana Stuparu

Ambientarea dintre mine şi Ioana Stuparu se realizează pe coordonatele accesării energiei Kundalini care se înalţă în aura divină. Spovedania este modalitatea autoarei de a comunica sfere lumeşti pe lângă cele creştineşti pe care le face la biserică. Duhul Sfânt îşi lărgeşte energiile în paginile cărţilor Ioanei Stuparu inspirându-i, fluidizându-i comunicarea în scris. Din pagini se degajează molcoma curgere a comunicării pe care scriitoarea o are şi în vorbire cu o voce de o muzicalitate aparte. „Cireşul spovedaniei” ne leagă încă o dată, făcându-mă să mă apropii de carte. În pasiunea încă acerbă pentru Mama Geea care ne dă toate frumuseţile cu flori, arbori, iarbă verde, munţi, fluvii, mare etc. etc, am cumpărat un apartament care avea chiar lângă balcon un cireş care înflorind se vedea în lumina lămpilor ca o imagine din rai, iar vara împreună cu prietenii îi culegeam fructele roşii, delectându-ne.

Ioana Stuparu vine în carte cu o lume a satului pe care o devoalează minunat într-un ton al românului care a adus din ancestralitate marile bogăţii morale. Jocul „Alunelului”  în care energia dansului a îmbogăţit trupul şi sufletul neamului nostru este la fel ca Sârba din satul meu Teliu, unde este o Cetate dacică; „tel” este un cuvânt cu o vechime de 3.000 de ani, înainte de Hristos care însemna deal. T s-a transformat în d prin palatalizarea labialelor, şi e s-a diftongat. Astfel tel – s-a transformat în deal. Pe deal este Cetatea dacică din Teliu. Sârba din Teliu este a bărbaţilor dezlănţuiţi într-o energie pe care n-am mai văzut-o niciodată.

Continue reading „Georgeta BLENDEA ZAMFIR: Impunerea lumii satului în spațiul național, prin romanul „Cireșul spovedaniei”, de Ioana Stuparu”