Iarna şi-a făcut de cap,
Poarta țeapănă, clap-clap,
Mi-a lipit mâna pe dânsa
Nu mai poate-a fi pătrunsă.

Tot a-nțepenit de frig
Cibinul și-a croit dig
Din zăpadă, peste ape,
Geru-n suflet să nu-l crape.

Pomii dorm înțepeniți
Sub cojoc de nea chirciți ,
Le-au înghețat crengile
Sună-n ger talăngile.

Promoroaca pe mustață ,
Albi ca neaua, toți la față ,
Doamne, pictor dac-aş fi
Numai alb mi-ar trebui.

Și-aş desăvârşi lucrarea
Cu alb munții, cu alb marea,
Cu alb codrii fără frunze,
Cu alb peşti, cu alb meduze.

Un mic suflet de cățel
Pe fond alb, e alb și el,
Părul meu de-a obosit,
Tot în alb, încărunțit.

Cu alb sufletul din mine ,
Totul alb, să ne domine,
Am să-mi decorez și ruga
Alb, pe alb de-ndată, fuga.

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

9 ianuarie 2019

Sus în Plai, cu tolba plină de săgeți era o fată,
Ea, sctuta nemarginirea, dar cu fața la altar…
Mulți copii prin Râul Negru, cum eram și noi odată,
Cu ochi veseli și piei prinse de un Soare exemplar,
Dar eu știu că-i Boboteaza, nu-nteleg din calendar…

Cu ochii scrutează munții, dar tăcerile pe gură,
Parcă nu-i gerul vorbirii , parcă nu e datul…dat
Și mai rup vre-o două ramuri ,încercând să-mi iau măsură,
Zborul meu din crengi și muguri , simt ca nu l-am învățat ,
Cad pe toată măreția, ca bocancul descălțat.

Stau cu ochii pe Cetate, nu pot scrie-n vis sfârșit
Și la fata de pe Plaiuiri care sunt tot eu , ce crezi ?
Cea cu săgețile-n mânuri, cu păr din Cer obosit,
Și ochii din crengi cu cetini, când sunt brăzişorii verzi,
Ce păzeşte mersul obştei , de o știi, dar nu o vezi.

Ziua cade peste mine și-ar vrea să-mi îngroape ochii,
Visul zboară-n spre Tilişca , nici nu știu de-a fost frumos ,
Tolba mea de vise sparte o păstrez, mi-e datul sorții,
Ca și părul trist din noapte, cum e trunchi de abanos
Dară visul…fuge-n altul… împlinindu-se din dos!

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

6 ianuarie 2019

Nu vreau decât să știu că-i sanatos
Și cum că mama de abia mai este.
Am petrecut Crăciunul, cam pe dos,
Și a trecut, fără să prind de veste…

Putere de-a mai face, nu prea are,
Dar știi tu tată-n viață…a muncit.
Și-acum se roagă lâng-o lumânare
Și cere iertăciune…de-a greşit.

Din ce nu are, tot mi-a trimis puțin
Şi mă tot cheamă : ,, Vino pe acasă” !
Butoiul tău din șură .. e tot plin …
Vreau să-l încep, dar timpul nu mă lasă…

Ti-aş scrie multe, multe, despre mama,
Dar nu am timp… şi nu m-am pregatit…
Trecut-au ani și fără să-mi iau seama
Te-ai Ceruit…şi tare te-am iubit…

Mă gândesc la noaptea care ne-o mai fură
Ea se-aşterne neagră dintr-un alt ținut
Când ne țintește prin alb asternut
Ca un suflet simplu-n cuminecătură.

Vântu-ntoarce nuferi și face prăpăd
Peste ochii coastei ninsi cu duioșie
Am să-i scriu din țurțuri înc-o poezie
Pe albul zăpezii pe care-l mai văd.

Fără de poeme, suntem ninsi dar goi
Ca o călimară cu cerneala plânsă,
Am să-ți scriu o slovă cu mâna strapunsă
Cu albul zăpezii ninsă de prin noi.

Tu să nu-i spui iernii, că s-a nins destul
Las-o să revină, ca un tren în gară ,
Să ne ningă-n gânduri, până-n primavară
Sufletul din dangăt…altui alt pendul. ..

Din zăpada ninsă de prin bolta pură,
Impletim poeme, peste noi să cadă.
Iar de noi nu suntem, omul de zăpadă
Le citește lumii, ori…din gură-n gură…

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

Aduc zurgălăi de stele ce prin suflet dau năvală
Curg troiene de zăpadă care nu plătesc uium,
Traista viselor din gânduri e Divină părând goală,
Nu cunoaște nici troiene, nici nămeții ninsi din drum.

Peste voi ar purta Steaua și v-ar duce undeva,
Cu Lumina-n mâna dreaptă și dorința-n mâna stângă,
Peste umbra ta anostă, peste toată viața grea
Să îți mângâie privirea, ochiul tău să nu mai plângă.

Las copilul uns de DOMNUL să-ți colinde-a cozonac,
Iar în traista din spinare, Cerul tot și un covrig,
Anul tău să-ți înflorească, trandafiri ce se desfac
Sufletul din veri, fierbinte, ar putea uita de frig.

Dar e vremea cam aproape, plec că-s orele târzii,
Cum a curs timpul din anul ce-a trecut odinioară,
Plugușorul să-ți colinde, lumea-i plină de copii,
Eu, mă dorm la ține-n suflet, cum o fac seară de seară !

LA ANUL ȘI LA MULȚI ANI !

Cu ochi albaştri-n cerul nins de stele,
Pantofii albi din trupuri de zăpadă,
Cu gerul prins prin genele rebele
Copii înmărmuriți , în sănii să te vadă .

Și-mi cânți prin ger la scripca ta bătrână
O simfonie alba-n muguri de zăpadă,
La ultimul tău fulg ce-l scapi din mână
Ce peste mine-n timpuri, stă să cadă…

Și să mă ningi pe mine iarna mea
Și de rămân un ultim om pe stradă,
Eu am să-ți cânt balada-n fulgii tăi de nea
Eu singură…cu omul de zăpadă…

Pe Părău copii cu sânii, și ce ninge, și ce vânt ,
Urcă-n șir şi-n ciuda vremii, curge iarna, pe pământ.

Unul gras cât roata morii, și ce ninge, și ce vânt,
Trage-n deal toți frățiorii, curge iarna, pe pământ.

Și mai trage să respire, și ce ninge, și ce vânt ,
Prin zăpezi să nu-i înșire, iarna curge, pe pământ.

Altul ochii mari rotunzi,;vai ce ninge,și ce vânt,
Cu bocancii vremii uzi, curge iarna , pe pământ.

Un pitic cu nasul roşu, vai cum ninge, și ce vânt ,
Ba mai trage, ba împinge, curge iarna, pe pământ.

Altul lung, îșiră valea ,vai ce ninge, și ce vânt ,
Celor mici, le-nchide calea , iarna curge, pe pământ .

Și-i trântește , şi-i inşiră, vai ce ninge, și ce vânt ,
Ca baloții sus pe şiră, curge iarna, pe pământ.

Doi bătrâni cu minți subtile, vai ce ninge ,și ce vânt ,
Urcă-n deal de două zile, iarna curge, pe pământ.

O fetiță, baiețoasă, vai ce ninge, și ce vânt,
Nici nu poate, nici se lasă, iarna curge pe pământ .

Pletele prin vânt îi zboară, vai ce ninge , și ce vânt ,
A căzut, cum bunăoară, curge iarna, pe pământ .

Nu se vede din zăpadă, vai ce ninge, și ce vânt,
Și nu-i nimeni să o vadă,:iarna curge, pe pământ.

Pe frunte, multe cucuie, vai ce ninge, și ce vânt,
Dar ajunge, dealul suie, veselia-i pe pământ !

Da-i un colind flămând…ca lupii
Care dau ocol la stâne,
Când iarna-ncearcă de se-apropii
De drumul meu, uitat, bătrâne…

Pe un pat din nea și tururțuri,
Cu priviri din ochi de sloi
Ce-or renaște-n începuturi,
Fiarelor… din amândoi…

Te colind într-o secundă
De-ai chema-o…să revină…
Plugul tău…e dus de-acasă…
Țarina-mi …toată-i rugină…

Ziua pleacă-n înserare
Și din Cer aud un cânt,
O lumină-n depărtare
Cade Steaua pe Pământ.

Mă adun pe neștiute
Și prin mine mă afund,
Toate-mi par demult știute
După datină m-ascund.

Vreau să nu pierd începutul
Nașterea din Cer albastru,
Să-i aduc la nenăscutul
Un buchet de flori din Astru .

De pe Cerul fără nori
Și din dragostea-mi adâncă,
Toate stelele surori
Mii de flori și flori de stâncă.

Pruncului din Cer , Divin,
Așezat în grajd, nălucă,
Tuturor care-l iubim,
Raze-n suflet să le-aducă.

Haideți să ne veselim
Cu colindele sublime,
Și un pic mai buni să fim
Spre cărările Divine.

Sărbători, Crăciun de vis
Pentru suflete tăcute,
Suflete de Paradis
Clipelor ce nu-s pierdute.

La anul și la mulți ani !

Și cântă Infinitul la vioară, un vals care rămâne-n efemer
Pe cerul ce-a uitat în timp să moară reprimenit pe ochii altui cer.
Dar iarna zace peste tot şi toate și face doar ce iernii-i este dat
Și a-nghețat vioara prin ninsoare, iar cântul prin ninsoare a-nghețat.

Contemplu cerul prinsă-n rugăciune și mângâi iarna vreau să o sarut
Dar nu se lasă, bate din copite, refuzul ei prin vene m-a durut .
Îmi iau vioara cum o fac de-o viață și-adorm cu ea în sfântă-mbrățişare,
Și-mi strâng în mine cânt și cer cu stele, să le dezmierd și-n iarna viitoare.

Dar vin Sărbători prin lacrimi fierbinți ,
Acasă-mi găsesc doar mirosul de pin,
Mi-e dor de acasă, mi-e dor de parinți
Când nori-s departe, pe Cerul senin…

Mi-e dor de acasă, de casa lasată,
Când rosti-i acasă și casa-i un rost,
De banca bătrână, pustie la poartă,
De cei ce au fost, de zici că n-au fost…

Și dorul din suflet se sparge la cruce
Și lacrime urcă spre Ceruri…mereu,
Băltoacă se-adună prin zori la răscruce
Și-n capăt de lacrimi, e doar Dumnezeu. ..

Și vin Sărbători cad năvalnic din Cer
Și sufletul meu mai miroase-a rășină ,
Ce-ngheață prin iarnă, îngheață prin ger,
Apoi se sfarâmă. ..şi cade-n țărână…