Și drumul meu de nu știu unde merge
Și tot ce-i sfânt , sunt datini și-i străbun
Și toți ce știu și nu pot să dezlege
Și-au Flori de Măr, în seara de Ajun.

O Doamne, mai vine un Crăciun !
Iar cel trecut de-abia s-a înălțat…
Și-n mine, parcă zace alt Ajun
Și timpul parcă-n mine-a înghețat…

Bradul uscat, din ramuri se adună
Și cetina i–a-ncărunțit de timp…
Colindători…și sună… și răsună,
Iar eu pierdută-n orice contratimp…

Și iar se pierd colinde și se-adună,
Prin noi, demult uitat-am să fim noi…
Și zurgălăi la porți de suflet iarăși sună,
Prin țurțurii de gheață…ori de sloi…

În zăpada ninsă frunții, nu văd urmele de cerb,
Mi-am făcut căuş din gânduri, cât să pot să mă intreb:
-Cum de munți fără pădure, sunt orfani de caprioare?
-Cum de vremea-n gânduri ninse sechestreaz-o umblătoare ?

În urechea mea bătrână aud inima-n timpane,
Hainele cernite-n timpuri, au uitat de vechi isoane,
Mai aud un clopot singur într-o turlă-n mânastire
Și pe pașii mei sihaştri, noaptea pune stăpânire.

Întind măna după mine, să nu dau din mine-afară,
Mâna-mi tremură , piftie, a uitat de-odinioară ,
Pe pădurea din privire, au crescut în timp ninsori ,
Am să plec, de-mi curge clipa, pe cărările din nori.

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

14 decembrie, 2018

Unde trec gândiri uitate să se-aşeze-n nemurire ?
Unde sapă greu durerea, rădăcini cu crengi pe frunte ?
Oare gândul din uitare, poate cere revenire ?
Unde trec buclele murei ,prin șuvițele cărunte?

Unde plecă disperarea, când dureri rămân în urmă?
Cine aduce curajul nedreptatea s-o înfrunte?
Cum se alege măgarul de ne duce ca-ntr-o turmă?
Stâncile plăcerii mute sunt potecile din munte?

Cine ne opreşte frica și cutează să ne-avânte?
Cum se desprinde cuvântul din penița ta poete ?
Simfonia existenței o faci sacra vieții punte ?
Unde ții iubiri apuse de-ți mai par şi desuete ?

Cum imagini neștiute se deşartă-n fantezie ?
Ori pe căi necunoscute poate scrie ție versul ?
Iar din curgerea lor scrisă sub un titlu-s poezie ?
Și iti pot strivi privirea ori desprinde Universul ?

Încercând să dai răspunsul te poți trece ca un zeu?
Ori negând Dumnezeirea crezi că poți a fi ateu ?
Ori Luminile Iubirii, ar putea fi Curcubeu ?
Sigur faptele Luminii se fac preş spre Dumnezeu !

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Brașov

4 decembrie, 2018

Cu pași suavi dar și nesiguri
Înghiți durerea din cuvânt,
Iosif cu Tine-n noapte singuri
Sfruntând rafalelor din vânt.

Ghidați de-o stea și-a sale umbre,
Cu focul stins la felinar…
Trecând prin porți, închise, sumbre,
Când iarna-i fără de hotar.

Iar rugăminți născute surde
În inimi fără de consens,
Şi împietrite și absurde ,
Iar uneori pe contrasens.

În iesle naşterea-i asiguri
Lui Dumnezeu, stele se sting…
Iar unii nici acum nu-s siguri ,
Nici când Iubirea… i-o ating !

Doamne ce cauta Luna peste Cer când el apare
Soare dulce-al dimineții printre norii nesupuși ?
Nici nu știi de bolți cuprinde ori se-neacă azi prin mare,
Printre toată feeria… din fiorii neajunși…

Doamne marea maluri spală ori pe Cer sfințește norii ?
Dorm săruturi lungi de-albastru printre pescăruși in zbor,
Ori pe sânul sfânt din toamnă, când în zbor rotesc cocorii,
Ori pe brațele de vară , când te treci tu… călător.

Doamne astăzi timpul trece, ori ne trecem noi prin timpuri ?
Oare-n nopți foșnește frunza de nu-i nimeni s-o asculte?
Oare Cerul spală marea , ori ea spală contratimpuri ?
Oare versu-n mine mușcă ,ori sunt eu… din versuri mute ?

Vulturul, în zboru-i falnic ,duce Crucea albă-n cioc,
S-o aşeze-n jocu-i tainic, Ciobanului sub cojoc.
A uitat că este Crucea , luată de pe Mânăstire ,
Tocmai când Toaca se bate, dansului spre unduire.

Capra cu trei iezi nu știe să danseze menuete ,
Face Hora, duce Plugul, trage Coasa pe-ndelete.
Să aștearnă Căi de Lapte, Tronului lui Dumnezeu,
Hai iubite peste Ceruri, astăzi vreau un dans și eu.

Iar de stele amețite, cad în Puțul cel cu jgheab,
Lacrime de Cer la suie …Secera(te)-ncet de-un crab
Ori le urcă-n Carul Mare , Tronului lui Dumnezeu
Hai iubite, joacă Hora, repede… s-ajung și eu !

Mă gândesc a câta oară, cine-o fi la masă oare,
Porumbei din vise albe, prin palate nevisate ?
Plec cu gândurile-n traistă, până data viitoare
Și cu mâna ce-mi fac cruce, la privirea ta voi bate.

Lacrimile înghețate prinse-n porți împărătești
Nu demult au fost aievea, erau curse, erau vii,
Tu, pe prispa casei mele, unde te-am crezut că ești
Erai dorul prins buchete, din cleşter, credeam că știi.

Strâng căușul la ureche și-aud îngerii cum cântă,
În surdină ,dintr-o harpă , dintr-un cântec nenăscut ,
Parcă e un imn al păcii, parcă-i o priceasnă sfântă,
Dar uşor vântul adie și tot cântul l-am pierdut…

Îmi ascut urechea toată , cum făcut-am eu de veci,
Peste trupul depărtării, dintr-un veac ce-i părăsit…
Și te văd în depărtare, de-unde vii… unde te pleci,
Pașii tai plutesc pe timpul ,care-n mine n-a venit.

Îmi aşez priviri de gheață și te caut prin alt lut
Și mă trec la masa firii printr-o altă judecată ,
Deapăn clipe de speranță, dintr-un timp crezut pierdut
Și-l aşez pe-o altă cale, peste calea mea sperată.

O las unde-o vrea să meargă, poate-o merge către tine,
Poate înspre zări albastre, căutând un alt tărâm ,
Eu, în săniuța vremii, ce-o deşert uşor pe şine
Și îi cresc aripi de îngeri, din tot lutul de păgân.

Gerul și-a deschis cojocul și pășește tot mai trist
Cerul rupt cu trupu-n două, poartă umbre de cocori,
Văd picturi in alb și negru sub penelul fantezist,
Iar pe lacrimile Lunii, au crescut în nopți tumori.

Versul meu ascuns prin suflet, are ritmul mai ciudat,
Rimele sunt șchiopătate, vrând să fugă înapoi,
Și se-aștern sub frunze moarte prin tabloul despuiat
Ori în norii strânși în suflet , ori prin toamnă, ca strigoi.

Poezia toamnei mele n-am să vreau să o descriu,
O așez pe masa lumii ca s-o trec de reci priviri,
Anotimpurile pleacă, simt că-n mine e târziu,
Iar de-am să mă trec de toamna frunzelor, să nu te miri !

Durere…durere…durere !
Curg lacrimi din ochi de avere
Tăcere…putere, din ce emisfere,
Cădere Doamne ! Încovoiere!
Confere…ofere…nevrere…
Durere… durere…durere…

Amare…amare…amare…
Din trupuri pe soclu-n duhoare
Țărâna sun talpă, mă doare,
Cad munți, dezlipiți de hotare
Hoție. ..trădare…murdare. ..
Amare…amare…amare…

Și ninge…Și ninge…Și ninge
Din neaua ce nu-i mai atinge
Cresc fomfii, cu mințile ciunge,
Convinge…încinge. ..distinge…
Răsfrânge. ..constrânge…înfrânge
Bastarzi și falange, bitange,
Şi ninge…Și ninge…Și ninge !

Acum cară-n cârcă și-n cuvinte roase
Mestecă-n silabe ca-n ziua de post ,
Frigurile frazei, te insultă-n oase
Și în trupul limbii-şi sapă adăpost.

Vorbele din gură, ies tot câte două ,
Te inundă-n toate, te străpung prin sânge,
Fug vorbele mamei de pe bob de rouă
Că în fraze line, nu se mai pot strânge.

Dar v-a cădea barda, poate deodată
Și pe troglodiții prinși de temenele ,
Trupul țării plânge-n vorba ei brodată
Și pe voalul limbii au să crească stele.