Vis de Bobotează
Doamne, parcă m-am văzut, pe o filă dintr-o carte,
Într-un vârf sărac de munte, fără cale, fără drum,
Iar la Miază Zi de mine, văd Tilişca, văd Cetate,
Fac aripe din brad proaspăt și încerc să zbor acum
Dar acestea praf s-or face și mă fac pulberi și scrum.
Sus în Plai, cu tolba plină de săgeți era o fată,
Ea, sctuta nemarginirea, dar cu fața la altar…
Mulți copii prin Râul Negru, cum eram și noi odată,
Cu ochi veseli și piei prinse de un Soare exemplar,
Dar eu știu că-i Boboteaza, nu-nteleg din calendar…
Cu ochii scrutează munții, dar tăcerile pe gură,
Parcă nu-i gerul vorbirii , parcă nu e datul…dat
Și mai rup vre-o două ramuri ,încercând să-mi iau măsură,
Zborul meu din crengi și muguri , simt ca nu l-am învățat ,
Cad pe toată măreția, ca bocancul descălțat.
Stau cu ochii pe Cetate, nu pot scrie-n vis sfârșit
Și la fata de pe Plaiuiri care sunt tot eu , ce crezi ?
Cea cu săgețile-n mânuri, cu păr din Cer obosit,
Și ochii din crengi cu cetini, când sunt brăzişorii verzi,
Ce păzeşte mersul obştei , de o știi, dar nu o vezi.
Ziua cade peste mine și-ar vrea să-mi îngroape ochii,
Visul zboară-n spre Tilişca , nici nu știu de-a fost frumos ,
Tolba mea de vise sparte o păstrez, mi-e datul sorții,
Ca și părul trist din noapte, cum e trunchi de abanos
Dară visul…fuge-n altul… împlinindu-se din dos!
————————————————–
Emma POENARIU SERAFIN
Sibiu
6 ianuarie 2019