Emma POENARIU SERAFIN: Poeme ninse

Balada-n fulgii tăi de nea

 

Dar ce frumoasă sunteți doamnă
Cu trena-n țurțuri de mireasă,
În rochia din fulgii grei de iarnă,
Cu pălării, din neaua albă, groasă.

Cu ochi albaştri-n cerul nins de stele,
Pantofii albi din trupuri de zăpadă,
Cu gerul prins prin genele rebele
Copii înmărmuriți , în sănii să te vadă .

Și-mi cânți prin ger la scripca ta bătrână
O simfonie alba-n muguri de zăpadă,
La ultimul tău fulg ce-l scapi din mână
Ce peste mine-n timpuri, stă să cadă…

Și să mă ningi pe mine iarna mea
Și de rămân un ultim om pe stradă,
Eu am să-ți cânt balada-n fulgii tăi de nea
Eu singură…cu omul de zăpadă…

 

Veselia-i pe pământ

 

Negura din munți coboară, și ce ninge, și ce vânt ,
Cerul fumuriu ca-n seară, curge iarna, pe pământ.

Pe Părău copii cu sânii, și ce ninge, și ce vânt ,
Urcă-n șir şi-n ciuda vremii, curge iarna, pe pământ.

Unul gras cât roata morii, și ce ninge, și ce vânt,
Trage-n deal toți frățiorii, curge iarna, pe pământ.

Și mai trage să respire, și ce ninge, și ce vânt ,
Prin zăpezi să nu-i înșire, iarna curge, pe pământ.

Altul ochii mari rotunzi,;vai ce ninge,și ce vânt,
Cu bocancii vremii uzi, curge iarna , pe pământ.

Un pitic cu nasul roşu, vai cum ninge, și ce vânt ,
Ba mai trage, ba împinge, curge iarna, pe pământ.

Altul lung, îșiră valea ,vai ce ninge, și ce vânt ,
Celor mici, le-nchide calea , iarna curge, pe pământ .

Și-i trântește , şi-i inşiră, vai ce ninge, și ce vânt ,
Ca baloții sus pe şiră, curge iarna, pe pământ.

Doi bătrâni cu minți subtile, vai ce ninge ,și ce vânt ,
Urcă-n deal de două zile, iarna curge, pe pământ.

O fetiță, baiețoasă, vai ce ninge, și ce vânt,
Nici nu poate, nici se lasă, iarna curge pe pământ .

Pletele prin vânt îi zboară, vai ce ninge , și ce vânt ,
A căzut, cum bunăoară, curge iarna, pe pământ .

Nu se vede din zăpadă, vai ce ninge, și ce vânt,
Și nu-i nimeni să o vadă,:iarna curge, pe pământ.

Pe frunte, multe cucuie, vai ce ninge, și ce vânt,
Dar ajunge, dealul suie, veselia-i pe pământ !

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

26 decembrie, 2018

Lasă un răspuns