Canada este considerată, în ultimul secol, de oameni din toate colturile lumii, ca un tărâm privilegiat, unde mulți își pun speranța și doresc să emigreze cu familiile lor.

Deși Canada este esențial o tară nordică, totuși țara aceasta a atras de multă vreme imigranți din toate colțurile lumii, care vin aici datorită nu numai evidentei prosperității economice, dar mai ales datorită climatului social, a mediului uman mult mai favorabil decât în multe alte locuri din lume cu o climă mai blândă.

Istoria și tradiția acestei țări este mai de grabă o sinteză a istoriilor individuale, o istorie a oamenilor, cum o numesc istoricii contemporani. Iar documentele cele mai prețioase par a fi scrisorile trimise de-a lungul generațiilor de imigranți sau jurnalele lor personale.

Este, pe de altă parte, nu atât o istorie a faptelor monumentale și figurilor eroice (ca în istoriile europene, spre exemplu), cât una a rezistentei și a adaptării individuale si comunitare, a conflictelor (minore?) sau a îmbinărilor dintre tradiție și inovație, dintre „civilizații”, dintre așteptări și realitate.

Și astfel se scrie și acum istoria acestei țări sau, altfel spus, o scriem fiecare dintre cei ce încearcă să își facă o patrie (adoptivă) în aceste locuri.

Și experiențele, destinele sunt desigur diferite, dar parcă se pot reuni toate, în a mulțumi acestei țări care ne-a primit cu brațele deschise, care ne-a oferit o șansă pe care am apucat- o sau nu.

Procesul imigrației, cu toate aspectele sale, implică, fără îndoială, un soc cultural pe care fiecare dintre noi l-am resimțit sau încă îl mai resimțim, într-o măsură mai mică sau mai mare, în funcție de personalitatea fiecăruia, de așteptările pe care le-am avut când ne-am asumat responsabilitatea de a ne lua viata dela capăt într-un alt loc decât acela unde ne-am născut si asa mai de-parte.

Canada este, prin definiție, o tară multiculturală, o țară mare în care își dau mâna, în mod pașnic, Estul și Vestul, Nordul și Sudul, cultura Orientului și cea a Occidentului, într-o coabitare fericită și încurajată de legi care dau dreptul nou-venitilor să îsi cultive limba, credința, tradițiile, obiceiurile.

Acest amestec de influente de pretutindeni oferă tării, sau cel puțin orașelor unde imigrația este mai puternică, un caracter exotic și inedit.

De cealaltă parte imigranții vin cu specificul, limba, cultura, dar mai ales cu speranțele, așteptările și – nu în ultimul rând – cu prejudecățile lor .

Mergând, de exemplu, pe străzile orașului Toronto, trecătorul va vedea o îmbinare amețitoare de restaurante grecești, indiene, sud-americane etc., va vedea sariuri lângă mătăsuri chinezesti, va auzi nenumărate limbi sau dialecte din lumea întreagă.

Fragmentarea vieții religioase nu este o invenție a noului continent, chiar dacă acesta, mai puțin conservator, a favorizat dezvoltarea liberă a oricărei „erezii”.

Continue reading „Dumitru Puiu POPESCU: Destine și experiențe (canadiene)” →

În aceste momente de restriște, simțim nevoia de a aduce un omagiu celor ‘ peste 65 ‘

Părinți și bunicii noștri au avut grijă de noi, cu dragoste, cu dăruire, poate dintr-o pornire instinctivă de a construi o lume perfectă prin intermediul nostru, al viitorului pe care îl reprezentăm.

Pentru ei n-au cerut prea multe, căci le-a ajuns mândria de a fi numiți părintii care au reușit să construiască o viată mai bună, să însemne ceva pentru ceilalți. Dacă ar putea, s-ar jertfi la nesfârșit, pe același altar al dăruirii, al răbdării și al perseverentei, iar brațele lor, oricât de mult ar îmbătrâni, n-ar obosi să țină între ele același cuib cald în care ne-am refugiat de fiecare dată când am simțit frigul înstrăinării de noi înșine și de lume.

Toate sentimentele sunt la fel peste tot în lume, dar ele se repetă pentru fiecare cu o intensitate extraordinară. Legătura dintre părinți și copii, chiar și cu acea prăpastie dintre generații, este una imuabilă, inexprimabilă adeseori în fapte și cuvinte, dar absolut minunată.

Și cu cât viața ne depărtează de ei, ne amintim tot mai mult acele mărunțișuri care-i fac speciali și iubiți, care-i fac așa cum sunt, înțelegând că noi suntem o torță menită să ducă mai departe flacăra iubirii lor.
Există o șansă în plus-de apropiere sufletească între generații atunci când părinții devin bunici.
Ei au mai mult timp pentru a aprecia, pentru a fi folositori, pentru a dărui, pentru a-i ajuta pe copiii lor și pe nepoți.

Mulți dintre noi sunt părinți și bunici.
Dacă vremurile când am fost părinti au fost uneori întunecate de convulsii sociale, istorice, când grija și dragostea noastră nu am dăruit-o atât cât ne-am fi dorit, avem șansa, ca bunici, să ne îndreptăm dragostea noastră către nepoți. Și prin ei ne mai achităm de o sarcină pe care o avem față de copiii noștri.

Înțelepciunea bunicilor, experiența lor de viață sunt neprețuite.
Bunicii oferă familiei dragostea lor, bunăvoință, sprijin și așteaptă foarte puțin, un gest, o vorbă tandră, poate puțină protecție.
Continue reading „Dumitru Puiu POPESCU: Rugă pentru părinți și bunici” →

Să o primim cu căldurã în suflete şi să nu lăsăm alarma virusului să întunece acest minunat anotimp…
Vremurile pe care le-am trăit nu au fost deloc uşoare pentru mulţi dintre noi. Vom trece şi peste această cumpănă a existenţei noastre .

De câteva zile temperatura a crescut şi în această parte de lume..
E începutul timid al primăverii care sperăm să aducă în inimi si în suflete mai multă lumina călăuzitoare a gândurilor şi paşilor noştri.

Avem nevoie de primăvară spre a ne dezmorţi, spre a ne da un imbold, a ne îndemna să luăm atitudine şi să trecem la acţiune ! Pentru cei care aveau nevoie de un stimulent, acesta este un moment oportun de a-şi lua vieţile în propriile mâini şi a porni corabia proprie.

Primăvara, pe care o aşteptăm cu aşa nerăbdare, este unul dintre cele mai frumoase anotimpuri, este reînvierea naturii şi dezmorţirea pământului.
Ea ne face să visăm mai mult şi să fim mai fericiţi! Este anotimpul iubirii, al dăruirii şi al frumuseţii.

Dar nu numai natura îmbracă o haină nouã primăvara, ci şi omul.
Casa în care acesta locuieşte trebuie să aibă parte şi ea de modificări pentru ca “cele rele să se spele, iar cele bune să se adune”. Să îndrăznim, mai mult, să dăm sens vieţii noastre!

Cât de grăbit păşim adeseori pe stradă, fără să observăm măcar puţin din ceea ce se întâmplă în jurul nostru.
Alergăm, gândindu-ne că timpul e neiertător, iar milioane de şanse zboară pe lângă noi, fără să fi ştiut că le-am avut vreodată.
Vreme să ne uităm cu ochi mari şi senini la cei din jur. E fascinantă aceastã lume a diversităţii.
O vedem pe stradă, o întâlnim în mijloacele de transport, în locuri publice.
Prilej să ne imaginăm câte o poveste pe care o ţesem din expresiile pe care le surprindem pe feţele trecătorilor sau din frânturile de conversaţii interesante care-ţi ajung la ureche.
Participăm la un spectacol magnific şi gratuit care e, de fapt, al tuturor.
Nimeni nu opreşte pe nimeni să ia parte la el.
La fel cum un poet îşi gãseste inspiraţia în naturã sau în iubire, noi putem sã o găsim în oameni, pentru că fiinţa umană este infinită.

Ce poate fi mai mai minunat ca să vezi şi să te bucuri, de această exuberanţă a tinereţii, de frumuseţe şi optimism.
La care putem fi, indirect, şi noi parte, părinţii sau bunicii.

Primăvara TREBUIE să înseamne bucurie, entuziasm, mulţumire de sine, visare şi contemplare.

Să o primim cu căldurã în suflete şi cu speranţa unei lumi mai curate şi mai înţelepte în care să trãim cu toţii !

Continue reading „Dumitru Puiu POPESCU: Vine primãvara şi la Toronto” →