INSAȚIABILA FERICIRE

Am spus mereu

că sunt pregătită să fiu corabie

știu bine că sunt lemn bun

veșnicia încă mi-o tac

cunosc o pădure de-o tristețe imensă

din rădăcinile ei… o coroană îmi fac

 

(zilele mele nu se mai coc niciodată

parcă-s dintotdeauna, furate

multe of-uri nu se mai pot stinge,

de moartea ta și de așteptarea mea

sunt purtată pe brațe…)

 

să cobori dintr-o veche poveste

nu e simplu, când ne-ncetat

urc întreruptele trepte…

să contruiesc o casă în interior

îmi vine

c-o însațiabilă fericire (trecută) pe curat…

 

 

NU, PE JUMĂTATE…

 

Te târăsc după mine ca pe un dor în toate

în vis alerg, ca o nebună,  prin lanuri de lavandă

am păsări în păr care au făcut deja înconjurul lumii

numai visele mele au aripi tăiate –

numai sufletul își înalță pânzele când i se face frig,

eu tac, frumos născătoare de așteptări, fără margini, sunt!

azi, strânge-mă-n brațe!

și răspunde-mi la numele cu care te strig…

 

Toamna-i anotimpul unui singur destin!

nu știi, niciodată,  cine-ți hrănește frica,

de ce luna umblă desculță prin livezile cu fructe necoapte

nici, cine pune în pâinea singurătății pelin!?

curând…se înrămează apusul într-un sânge cald de murit!

tu, strânge-mă-n brațe, dar nu pe jumătate

nu pe jumătate! nu ca pe un copac desfrunzit….

 

 

VITRALII

 

Trec pe lângă mine  de-atâtea ori  și nu știu că sunt eu…

prin vitraliile sufletului mă arde  lumina

iar vreau să schimb lumea, iar se face vară

singurătatea  fuge cu lacătul propriei închisori

și nu mai e  loc, pentru mine,  în lanul de secară!

 

Continue reading „Daniela PÂRVU DORIN: Despre îngeri, viață și moarte” →

1000 de stări

 

Toamna asta e pentru amândoi

Te-am aşteptat!

 

te-am aşteptat! sărut pe frunze uitat!

ascunsă-n făclii făcute din păsări

te-am aşteptat! cu sufletul dat nimănui…

fragedă legănare

te-am aşteptat! să-mi colorezi in roşu -amărui

sărutul şi anii şi…nedeclarata ta sărbătoare

dar ai uitat!

ascunsă in aceleaşi făclii– făcute din păsări-

sărut pe frunze gravat!

 

 

îmbrăţisează-mă cu-n sărut de gutuie…

 

port gustul tău

şi-al toamnei prin sărut,

mă uit la tine

fără să mă uit

ca să iert tot ce se poate ierta/într-un dor

picură-mi în sânge

din frunze-un izvor!

să-mi fie de nuntă şi de-o frunză gălbuie…

îmbrăţisează-mă cu-n sărut de gutuie…

 

 

Să murim ar fi prea frumos…

 

Pecetluită explozie,

subțire scurgere de vin

din bob luminos și divin,

îndulcire divină!

Continue reading „Daniela PÂRVU DORIN: Asta-i toamna mea (versuri)” →

NU, PE JUMĂTATE…

 

Te târăsc după mine ca pe un dor în toate

în vis alerg, ca o nebună,  prin lanuri de lavandă

am păsări în păr care au făcut deja înconjurul lumii

numai visele mele au aripi tăiate –

numai sufletul își înalță pânzele când i se face frig,

eu tac, frumos născătoare de așteptări, fără margini, sunt!

azi, strânge-mă-n brațe!

și răspunde-mi la numele cu care te strig…

 

Toamna-i anotimpul unui singur destin!

nu știi, niciodată,  cine-ți hrănește frica,

de ce luna umblă desculță prin livezile cu fructe necoapte

nici, cine pune în pâinea singurătății pelin!?

curând…se-nrămiază apusul într-un sânge cald de murit!

tu, strânge-mă-n brațe, dar nu pe jumătate

nu pe jumătate! nu, ca pe un copac desfrunzit!

 

 

EU…TU…

Motto: „M-am închis în mine,

dar şi aici m-au găsit” (V.Loghin)

 

mă preocupă cuvintele care mă înving!

aşa cum eu atât de mult timp

în tot atât de mult spaţiu

nu ştiu decât să iubesc

dar nu mai pot să te ating…

în mine pătrunzi…

suferinţă ce te aşezi la pian,

când nu vrei să-mi răspunzi!

– m-ai învins…

Continue reading „Daniela PÂRVU DORIN: Poeme” →

Amintirea de tine

 

Sunt devastată de atâta frumusețe,

altare de flori m-ademenesc pe alei,

amintirea de ține nu mai încape

abia pășesc,

secundă asta îmi vestește pasul

e ora -nserării când umbli prin mintea mea!

e un ritual, numai al meu, să te caut pe săturate…

să te murmur, măcar o secundă

să torn viață în tine, aș vrea

ca-ntr-un soldat care nu știe că merge la moarte!

09.07.2019

 

 

CAMERA 901

 

 

Eu care nu am urcat atât de sus,

nici măcar într-o cameră de hotel

privesc în jos de la etajul nouă

cum curg o mie de gânduri în venele mele

într-un anume fel

ori mi se pare mie

dar  toate spaimele mele își iau zborul

ca niste fluturi imenși  de hârtie…

Continue reading „Daniela PÂRVU DORIN: Poeme din vacanța de vară” →

În rest…

Motto: “Mie dor de mine cu sufletul altuia’’(I.Teodoreanu)

 

Așa ne vom sabota căutările,

trăind pentru Întregul ce substituie orice cuvânt,

îmbrățisându-ne strâns sau chiar iubindu-ne

din când în când…

fericirea nu mai poate fi  densă,

avem de străbătut  în lat și-n lung

o lume  nebună

numai în intraductibilul gest

îmbrățișarea e tot de tip semilună

simt mângâierea mâinilor tale, în toate

în rest…

aceeași tristețe ascunsă-ntr-un cântec de lebădă

același suflet-al-meu  rănit ca o ciută

doar neîntâmplatele noastre  iubiri

dacă mai prevestesc,

c-o să ne punem dulceață pe răni,

din poezie făcută,

în rest…

11/12.01.2019

 

 

 Plec după mine, azi!

 

Plec după mine, azi!

Visele mi le cioplesc în stânci

lasă-mă să mor încet

azi soarele-n iarbă își caută clipa

viața și moartea cântă-mpreună

frumosul duet…

toate în mine țipă

valea-i toată plină de flori

desfac  noduri din viața mea chinuită

 

ai văzut un pluton de execuție

într-un singur om?

merg desculță prin iarba lichidă

la orizont … nici o armă-

………………………..

Și plec după mine, azi

am două griji

să mă vindec de dragoste

și de teamă

 

 

Ştiu să îmbrăţişez, dar fără mâini

 

Ştiu să îmbrăţişez, dar fără mâini,

ştiu să cânt, dar fără glas;

Continue reading „Daniela PÂRVU DORIN: Poeme” →

Inima cui n-are chip?

 

îmi vine atât de greu/să-ți recompun chipul

tu care exiști în a doua mea tăcere…

și stai ascuns în carnea morții mele

și-n sângele meu/ca nisipul…

 

tu care ești și dincolo de mine

numai ca poate n-am meritat

sau n-a fost sortit

sărutului meu cu pas șoptit

să fie legat de tine/cu-adevărat

 

mi-s întrebările mereu zidite

mărginite-ntre‚ „ACUM și ALTĂDAT”

ai fost pentru mine un D-zeu

de la mine la tine un hău

nu știu din ce limpezimi/-ntrupat…

 

viața mea e-ntre tine și tot

încrâncenarea de-a mai iubi mă-nvie

un chip de ceața, uite! se-nfiripa…

iubesc eternitatea de o clipa

cu tine mort/și eu…aproape vie…

 

nici nu mai știu ce e aievea, ce nu e amăgire

poate EU nu trăiesc-de mi se pare pustiu

poate TU n-ai murit…

care din noi își înfruntă nopțile fără iubire?

inima cui n-are chip…!?

nu mai știu..

 

 

Plec după mine, azi!

 

Plec după mine, azi!

Visele mi le cioplesc în stânci

lasă-mă să mor încet

azi soarele-n iarbă își caută clipa

viața și moartea cântă-mpreună

frumosul duet…

toate în mine țipă

valea-i toată plină de flori

desfac noduri din viața mea chinuită

ai văzut un pluton de execuție

într-un singur om?

și nici o armă

merg desculță prin iarba lichidă

De-aceea plec după mine, azi

am două griji

să mă vindec de dragoste

și de teamă….

 

 

Cine?

 

pământ desfăcut în oglinzi,

dă-mi ziua cea plină-

și de apa un cer

sprijinit pe-o nuia de lumina-

proaspăt întoarsă din vis, hrănește-mă haină,

cu același trup deschis

și ia-ma cu tine!

Continue reading „Daniela PÂRVU DORIN: Controverse lirice” →

Deschid ochii și-n vis…

 

Uneori, deschid ochii și-n vis

așa cum sunt și păsările ce plâng în înaltul cerului

cu tot ce le râmâne de peste zi …

îmi foșnește în piept ceva ciudat

ca atunci când ne-am atins mâinile prima dată

simt cum distanța dintre noi se frăgezește

eu lipesc același  vas prin care curge viața de-o viață…

 

Deschid ochii și-n vis

am impresia că mi se pregătește ceva

ca o invizibilă membrană

ce se strânge primitoare în jurul nostru…

nu știu dacă învățăm prin tăceri

să ne antifonăm trăirile

dar există un plâns dulce de primăvară

de care mă suspectez

 

Deschid ochii și-n vis

la o astfel de vindecare vreau să particip…

04.06.2019

 

Început de vară

 

Inima mea e o vioară…

muzica ei îmi curge pe umeri

cineva cântă în mine fără arcuș

rar reușesc să-mi trimit întâi muzica

Și mai apoi să mă arăt lumii

e vară, sufletul meu umblă în sandale

țopăind pe pietrele albe

cerul are ochi numai pentru visare

fata unei zile răpite sunt…

nu știu cum și nu știu de cine….

2.06.2019

 

Duminica orbului

 

Nu cunosc o jertfă mai limpede de dus

decât ochiul cu care văd si cuvântul clătit de lacrimă

îmi admit ființa și-mi  prețuiesc îndestularea în care trăiesc scriind

așa îmi măsor distanța dintre suferință și gratitudine

s-o pot da ofrandă poeziei,

nu mă pot limita numai la o rugăciune, azi!

când orbul  din naștere a fost vindecat

duminica aceasta e și pentru cei care văd

măcar un pic din Lumina Lumii

02.06.2019

 

Beznă amară

 

Tu, pitit în sufletul meu ca o pasăre-n rană

eu, desculță sub aceeași salcie mereu

Continue reading „Daniela PÂRVU DORIN: Poesis” →

Sufletul ca pe un lucru viu

 

Dumnezeu a creat
sufletul ca pe un lucru viu,
desculți să ieșim din întâmplările noastre
de aceea aripi de pasăre ni s-a dat
numai că sufletul umblă singur pe stradă
în ce se-ntrupă sufletul ne-ntrupat
crin de pădure n-am fost niciodată
am trăit, ca și tine, pe repede-nainte
și dens, cum stă mierea în fagure…