Daniela PÂRVU DORIN: Poeme

În rest…

Motto: “Mie dor de mine cu sufletul altuia’’(I.Teodoreanu)

 

Așa ne vom sabota căutările,

trăind pentru Întregul ce substituie orice cuvânt,

îmbrățisându-ne strâns sau chiar iubindu-ne

din când în când…

fericirea nu mai poate fi  densă,

avem de străbătut  în lat și-n lung

o lume  nebună

numai în intraductibilul gest

îmbrățișarea e tot de tip semilună

simt mângâierea mâinilor tale, în toate

în rest…

aceeași tristețe ascunsă-ntr-un cântec de lebădă

același suflet-al-meu  rănit ca o ciută

doar neîntâmplatele noastre  iubiri

dacă mai prevestesc,

c-o să ne punem dulceață pe răni,

din poezie făcută,

în rest…

11/12.01.2019

 

 

 Plec după mine, azi!

 

Plec după mine, azi!

Visele mi le cioplesc în stânci

lasă-mă să mor încet

azi soarele-n iarbă își caută clipa

viața și moartea cântă-mpreună

frumosul duet…

toate în mine țipă

valea-i toată plină de flori

desfac  noduri din viața mea chinuită

 

ai văzut un pluton de execuție

într-un singur om?

merg desculță prin iarba lichidă

la orizont … nici o armă-

………………………..

Și plec după mine, azi

am două griji

să mă vindec de dragoste

și de teamă

 

 

Ştiu să îmbrăţişez, dar fără mâini

 

Ştiu să îmbrăţişez, dar fără mâini,

ştiu să cânt, dar fără glas;

dacă pe mine din mine m-aş smulge

şi tot mai pot scrie despre ce a rămas…

 

Am cuvintele la degetul mic,

ruinătoare durere intr-atâta răsfăţ –

e o strategie pe termen lung fericirea,

de ea şi de cuvânt mă agăţ…

 

Între cuvânt şi mine-i iubirea,

între mine şi tot, un tumult!

E o formă de exorcizare, poezia,

un travaliu pe care ţi-l doreşti tot mai mult!

 

Sau, poate, e un chin în aducere

sau un canon între tot şi „a scrie”?

E la mine-n cuvânt o înfrângere

sau doar un exerciţiu de supravieţuire…

 

poate un exod sau poate o spadă –

n-am ştiut niciodată mai mult să m-ascult,

n-am fost copil şi n-am fost mamă

cuvintelor care m-au durut…

 

Există aceleaşi hăţişuri

închise-n aceleaşi dimineţi,

vreau să mă transform din spectator

în actorul propriei vieţi;

 

închisă într-o temniţă fără zăbrele

te strig, cuvânt! Neîntemniţată

vreau să alerg spre caruselul copilăriei mele,

în care nu m-am dat vreodatăodată.

 

Am cuvintele la degetul mic,

ruinătoare durere într-atâta răsfăţ,

e o strategie pe termen lung fericirea,

de ea şi de tine, cuvânt… mă agăţ!

————————————

Daniela PÂRVU DORIN

Iași

20 iunie 2019

Lasă un răspuns