Inima cui n-are chip?
îmi vine atât de greu/să-ți recompun chipul
tu care exiști în a doua mea tăcere…
și stai ascuns în carnea morții mele
și-n sângele meu/ca nisipul…
tu care ești și dincolo de mine
numai ca poate n-am meritat
sau n-a fost sortit
sărutului meu cu pas șoptit
să fie legat de tine/cu-adevărat
mi-s întrebările mereu zidite
mărginite-ntre‚ „ACUM și ALTĂDAT”
ai fost pentru mine un D-zeu
de la mine la tine un hău
nu știu din ce limpezimi/-ntrupat…
viața mea e-ntre tine și tot
încrâncenarea de-a mai iubi mă-nvie
un chip de ceața, uite! se-nfiripa…
iubesc eternitatea de o clipa
cu tine mort/și eu…aproape vie…
nici nu mai știu ce e aievea, ce nu e amăgire
poate EU nu trăiesc-de mi se pare pustiu
poate TU n-ai murit…
care din noi își înfruntă nopțile fără iubire?
inima cui n-are chip…!?
nu mai știu..
Plec după mine, azi!
Plec după mine, azi!
Visele mi le cioplesc în stânci
lasă-mă să mor încet
azi soarele-n iarbă își caută clipa
viața și moartea cântă-mpreună
frumosul duet…
toate în mine țipă
valea-i toată plină de flori
desfac noduri din viața mea chinuită
ai văzut un pluton de execuție
într-un singur om?
și nici o armă
merg desculță prin iarba lichidă
De-aceea plec după mine, azi
am două griji
să mă vindec de dragoste
și de teamă….
Cine?
pământ desfăcut în oglinzi,
dă-mi ziua cea plină-
și de apa un cer
sprijinit pe-o nuia de lumina-
proaspăt întoarsă din vis, hrănește-mă haină,
cu același trup deschis
și ia-ma cu tine!
va veni cineva să-mi taie
piciorul îngropat
de la ultima mea lacrimă?
CINE?
Cine mă mai are…
Toate ale vieţii m-au măcinat,
câte şi mai câte au muşcat din mine
uneori m-au lătrat
nu ştiu cine mă mângâie,
cine mă minte
cine mă mai are
de-atât de des mă-mbolnăvesc,
de cuvinte,
viaţa când mă poartă pe palme
când mă calcă-n picioare-
praf de stele am risipit in oase
adevăruri nerostite, voi
ce staţi în mintea mea adunate
ca-ntr-un castel părăsit
cum mă zidiţi dacă viaţa mea tace?
cum să iubesc
dacă eu…am muţit!?
Iași, 10.11.2017
Controverse
Îmi trimit din când în când scrisori
în cutia de poștă, postume
nu mă pot odihni în furtuni de liniște
visele mele sunt scrise cu creta
și ascunse sub un desen în cărbune
așa îmi țîn în frâu neîntâmplatele mele poveri
dantelate și triste, uneori de-mprumut
tot ce-mi doresc mi se potrivește
chiar dacă strig din alt trup
trec praguri mai bune
pansamente de flori pun pe trecut…
silabisesc…poeme
citesc din psalmi singurului meu înger
și-mi reînoiesc promisiunile pe care nu le-am făcut…
————————————
Daniela PÂRVU DORIN
Iași