La început am zărit o Lumină, ceva alb ce venea de departe, un fel de voal ce se schimba în fel de fel de nuanţe. Nestatornic, albul acela se transforma când în gry cenuşiu înverzit pe la capete, când se păta de un albastru intens, ca în final să rămână o ceaţă roşiatică prin care bâjbâiam căutând o ieşire.
Afară totul era un amalgam de impulsuri, de culori fără sens şi sunete fără finalitate. Parcă urcam o spirală unde culorile începeau să intre în forme, apoi în imagini, zgomotul devenea semn, adierea atingere.
Străbăteam alunecarea aceea călduţă şi la capătul ei se contura ceva cunoscut, în altă formă auzit şi văzut, mai bland şi mai bun decât tot şi de toate, ceva ce îmi lua şi oprea teama de plângeri.
Era Mama !
Luasem deci forma Genomului Uman. Ea mă crease din celulele ei şi acum m-a scos la lumină dându-mi un strop din suflarea eternă a vieţii al căruisecret iniversal doar ea îl cunoștea.
Ce orbitoare-i lumina !
Ce asurzitor este zgomotul timpului ! Gândesc, deci sunt viu ! Recunoscându-mi izvorul acopăr deja o parte a necunoscutului din care veneam şi în care în curând voi intra.
Deasupra mea o altă imagine venea şi pleca învăluită într-o formă exuberantă a bucuriei stelare. Venise şi a doua măsură a primului impuls ce o ajutase pe creatoarea mea să-mi dea porţia ce îmi fusese repartizată de univers din veşnicia genomului uman.
Era Tata !
EI erau procreatorii mei, CEI ce m-au adus într-o altă formă structurală a existentei, într-un spatiu şi timp cu totul nou pentru mine, unde urmează să îndeplinesc rolul unui umanoid stelar cu tot ce e bine şi rău în această formă de organizare a materiei inteligente.
Şi totuşi, pe aici, parcă am mai fost cândva.
Ce-i drept erau alte imagini şi altfel de sunete, într-un cu totul alt timp şi într-un spaţiu total diferit. Doar că în structura anterioară a amteriei am cunoscut o cu totul altă dimensiune total diferită de cea în care am evoluat acum.
Luând un extras din Memoria–Anticipaţiei mi- am amintit că; pe atunci eram un copac şi priveam totul din puct de vedere al frunzei. Lumea o vedeam toată în verde, sau în culorile adiacente născocite de minunata lume a naturii.
Florilor ce creşteau sub crengile noastre împodomindu- ne cărările în culorile lor. Aerul îşi schimba zilnic mirosul în funcţie de ce flori îşi desfăceau petalele în perioada aceea . Pe jos alergau necontrolat fel de fel de viețuitoare. Prin aer zburau o mulţime de păsări multicolore ce înnobilau aerul cu cântecele lor ademenitoare spre visare a tot ce e mai frumos şi plăcut când eşti viu, sănătos şi fericit.
Umanoizii nu existau.
Genomul uman încă nu avea definitivat un nucleu din care să poată apărea embrionul viului său definitoriu. Doar animale imense ne cutreierau pădurile rupându-ne crengile, luptându-se între ele pentru viaţa mereu nesigură, nehotărâtă cui să îi dea mai multă întâetate .
La un moment dat au început să vină de sus un fel de Zburătoare care trimiteau spre noi raze a căror lumina era atât de fierbinte că topea până şi piatra de sub rădăcinile noastre. Nu după mult timp totul a dispărut într-un scrum ars de focurile injectate din zburătoarele acelea.
Noi, o parte a copacilor am rezistat. Parcă ne cruţau special, semn că aveau nevoie în viitor de noi şi de umbra noastră. Prin aer a plutit ani în şir cenuşa viului ars. Încet, încet s-a aşezat pe pămînt şi parcă hrana solului nostru a devenit mai gustoasă şi noi, copacii rămaşi, puteam să creştem mai mari şi mai repede.
Era clar, țintele lor au fost animalele acelea imense care dominau atât de brutal spaţiul nostru existenţial împiedicând orice formă de dezvoltare a viului ce nu putea fi dominat de forţele lor.
Nu după mult timp, cei ce au tras cu focurile acelea ucigătoare au început să se apropie de vârfurile crengilor noastre. Atâta ne mai priveau, ne cercetau, gustau din licoarea funzelor noastre, veneau şi plecau, pâna într-o zi când au coborât printre noi. Cu paşii lor uriaşi au început sa ne cutreiere adâncurile pădurilor inițiale. Din loc în loc se opreau şi începeau să se aşeze.
Ziua îi vedeam preumblând, făra temei, de colo colo. Noaptea intrau în maşinile lor zburătoare, sau în hăurile de sub rădăcinile noastre. Ne urmăreu pas cu pas evoluţia şi când a venit vremea seminței, au început să încerce a ne mânca din fructele noastre sălbatice ce creşteau până atunci fără să-şi dorească un scop anume. Probabil le-a plăcut roadul noastru că au început să ne culeaga în mod ordonat şi să ne pună deoparte.
Nu erau aşa mulţi, doar cât au încăput iniţial în obiectele lor zburătoare. Difereau ca şi chip, culorile lor variau de la negru la maroniu sau spre un galben de floare plăpândă.
Mereu erau Doi. Unul era mai înalt, mai solid, mai puternic. Prin forţa lui reuşea să mute orice piatră le stătea lor în cale. Celălalt părea mai plăpând, mai firav, dar cu trăsături aşa fin definite, desenate parcă de cineva priceput în sisteme précis măsurate.
Părea o EA și avea ochi coloraţi într-un fel de lumini emanate de unele din pietrele noastre albăstrit înverzite. Deşi era aşa de fin şlefuită EA părea că dictează tot ce trebuie să se întămple. Toţi o ascultau cu supunere ordonată.
După un timp au apărut printre ei unii mai Mici. Aşa mici că toţi ceilalţi se purtau cu cea mai mare grijă să nu îi calce, toţi voiau să îi ajute să meargă şi îi purtau în braţele lor ca pe nişte comori venite cine ştie de unde.
Treceau anotimpuri şi micii aceea se făceau mari, la fel de mari ca cei ce le purtaseră grijă atat de mult timp şi cu aşa mare răbdare. Unii creşteau chiar mai mari decăt semenii lor dar tot în culori şi puteri diferite.
Peste un timp primi veniţi s-au urcat în obiectele zburătoare si au săgetat aerul cu mişcările lor până au dispărut dincolo de zarea ce noi o vedeam licărind zi de zi. Restul au rămas cu creaturile lor şi au început să se aşeze sub umbra noastră.
Eu a trebuit să plec, îmi venise timpul să trec în Altă Formă de Organizare a Materiei Inteligente. Încărcătura energetică ce îmi fusese repartizată pentru a fi un copac se epuizase. Am plecat undeva într un colţ al universului şi am aşteptat liniştit să văd în ce ce formă a materiei inteligente pot încăpea spre a lua structura unui nou început.
Spre marea mea surpriză şi bucurie am acumulat procesele necesare unui genom umanoid. Şi aşa m- am trezit ca fiind una dintre ființele acelea la care eu mă uitam pe vremea când eram doar un copac şi le priveam pe cele din maşinile lor zburătoare.
Când mi s-au stabilizat toate formele de energie circulatorie spre a trece într-o formă superioară de organizare a materiei, m-am trezit direct în mijlocul unei acțiuni Continue reading „ZAMFIR ANGHEL DAN: Extras din memoria universului”
Ajunul Bobotezei, 5 ianuarie, este însemnat în calendarul creștin-ortodox cu „Post”, ce face parte din categoria posturilor de o zi, din cursul anului bisericesc.
Întrebuințarea mijloacelor limbii diferă prin diferite particularități ale acesteia de la un vorbitor radio-tv, la altul și cu atât mai mult de la un jurnalist la scriitor. Cu toate că recurgem la același material lingvistic general, organizat de sistemul limbii, noi îi dăm o utilizare proprie, în concordanță cu ideile și sentimentele care ne animă, precum și cu variatele împrejurări în care ne găsim, precum transmisie directă la radio-tv, scrierea unui articol sau o proză, inclusiv o poezie.Și, pentru că fiecare din ziariști, scriitori sau oameni de rând, se caracterizează prin anumite “constante “ ale felurilor lor de a fi și de a reacționa ( conform trăsăturilor personalităților lor), atitudinea acestora se exprimă, în general, printr-un anumit mod de utilizare a resurselor limbii, care îi pot define felul de gândire, de a aprecia pe cei din jurul lor și de a răspunde la fenomenele din lumea înconjurătoare. Pot să spun, parafrazând o utilă maximă populară, afirm că noțiunea de individualitate stilistică se cuprinde în fraza: “ Să te aud cum vorbești și să văd cum scrii și-ți voi spune cine ești.“
