Întrebuințarea mijloacelor limbii diferă prin diferite particularități ale acesteia de la un vorbitor radio-tv, la altul și cu atât mai mult de la un jurnalist la scriitor. Cu toate că recurgem la același material lingvistic general, organizat de sistemul limbii, noi îi dăm o utilizare proprie, în concordanță cu ideile și sentimentele care ne animă, precum și cu variatele împrejurări în care ne găsim, precum transmisie directă la radio-tv, scrierea unui articol sau o proză, inclusiv o poezie.Și, pentru că fiecare din ziariști, scriitori sau oameni de rând, se caracterizează prin anumite “constante “ ale felurilor lor de a fi și de a reacționa ( conform trăsăturilor personalităților lor), atitudinea acestora se exprimă, în general, printr-un anumit mod de utilizare a resurselor limbii, care îi pot define felul de gândire, de a aprecia pe cei din jurul lor și de a răspunde la fenomenele din lumea înconjurătoare. Pot să spun, parafrazând o utilă maximă populară, afirm că noțiunea de individualitate stilistică se cuprinde în fraza: “ Să te aud cum vorbești și să văd cum scrii și-ți voi spune cine ești.“
În Pseudokinegetikos, Al Odobescu își amintește de colonelul Enghel, care, necunoscând bine limba română, o anunța pe soția sa, de câte ori se întâmpla să moară un țigan, rob de pe moșia sa, primiți ca zestre spunea: “ Plinci Anicuț al meu! a murit la dine un sestre. “, text din ediția Tudor Vianu, 1955, ortogramă care nu se justifică, căci vorbitorul are sentimental greșit, că trebuie să folosească articolul posesiv al, deci eliziunea aparține vocalei finale a din substantivul propriu Ancuța.
În linii generale, individualitatea stilistică trebuie raportată la anumiți factori, relative constanți, cuprinși în mijloacele de expresie ale unui vorbitor, journalist sau scriitor, mijloace care ne dau posibilitatea să deduce una sau mai multe trăsături proprii gândirii autorilor și profilul lor psihologic.
Analiza stilistică se orientează într-o măsură mai mare spre text decât cea lingvistica propriu-zisă limba privată pe plan orizontal-axa sintacmatică-și pe plan vertical- axa paradigmatică, lectura verticală sau structurată, cum o numește Pierre Guiraud.
Cleanth Brooks în The Language of Poetry subliniază că un astfel de studio în interesul stilisticii este ilustrativ îndeosebi pentru a se pune în evidență în ce măsură un context își exercită influența asupra elementelor lui particulare, cărora le determină alte sensuri și nuanțe sau le crează prilejul de a reveni la semnele inițiale.
––––––––––
Al.Florin Țene