Nicu GAVRILOVICI: Nașterea cuvintelor (versuri)

Aritmetică stelară

 

Iubito împarte cuvântul la doi
Și lasă-mi cafeaua amară,
În toamna aceasta voi plânge cu ploi
Și sunet de tristă vioară.

Iubito, împarte surâsul la trei,
Să-mi fie dejun, prânz și cină,
Rămâi peste noapte la mine de vrei,
Să-mi dărui din tine lumină.

La patru împarte al șoaptei ecou,
Vom face castele pe lună,
În jocul iubirii nimic nu e nou,
Un zâmbet îmi fi-va arvună.

Apoi mângâierea împarte-o la cinci…
Un rug simt mocnindu-mi în oase,
Îți e răsuflarea un cânt de tilinci
Și bate-orologiul… E șase!

Culeg de pe boltă să-ți fac colier
Din stelele galbene, coapte…
Tu însăți, în brațu-mi întins, giuvaer,
Ești cifra perfectă… Ești șapte!

Eu sunt doar un sfert din cât aș fi fost,
Sutime… miime oloagă…
Fărâmă infimă, tu poți a-mi da rost
De-mi fi-vei doar mie, întreagă.

 

Eu cel mai mic…

 

Dacă vă privesc de sus în jos
privirile îmi rămân
înglodate în huma cleioasă.
Dacă vă privesc de jos în sus,
de sub streașina pleoapelor voastre
sorb în adâncul retinei cerul…
De aceea vă rog
îngăduiți-mi
să văd în fiecare din voi
un uriaș.

Voi avea astfel sentimentul
unei permanente
ocrotiri.

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Nașterea cuvintelor (versuri)” →

Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866 -1947 (26)

La sfârşitul lui 1864, temerile românilor, în privinţa viitorului lor politic, începeau să se adeverească, iar orientarea împăratului Franz Joseph se contura clar o dată cu vizita lui la Pesta, în aprilie 1865, înlocuirea cancelarului Ungariei şi demisia lui Schmerling. Toate aceste demersuri, care aveau să se finalizeze în iunie 1867, în Transilvania au avut un curs mult mai precipitat şi mai abrupt! Astfel, înlocuirea cancelarului Nadasdy cu generalul Haller Ferenc a fost urmată, în august 1865, de o adevărată bulversare politică: au fost readuse în conducerea comitatelor elementele maghiare din 1861, au fost reactivate consiliile municipale de atunci, sediul Guberniului s-a mutat la Cluj, atenţia comisariatelor de poliţie era orientată asupra publicaţiilor şi ,,instigatorilor daco-români”, se cerea o nouă dietă etc..

Încă de la începutul negocierilor dualiste, era pusă pe tapet cu toată claritatea uniunea Transilvaniei cu Ungaria, revendicarea Marelui Principat era o condiţie sine qua non a ,,reconcilierii” istorice dintre părţi. Rezultatul acestor tratative secrete a fost publicarea rescriptului imperial din 20 august/1 septembrie 1865, prin care se anunţa convocarea unei noi diete la Clu, la 7/19 noiembrie, pentru un scop ,,exclusiv şi unic”. Pentru a răspunde întocmai acestei chemări, dieta era alcătuită pe baza legii electorale feudale din 1791, pentru a asigura o majoritate maghiară confortabilă. Astfel, din cei peste 100 000 alegători ai Transilvaniei, 74 000 erau nobili (67,2%) şi numai 11 684 (10,6%) erau alegători pe bază de cens (avere). Practic, problema uniunii avea să fie dezbătută şi decisă de o minoritate, naţiunea română majoritară, recunoscută în 1863 printr-o lege sancţionată de împărat, nici măcar nu era menţionată în rescriptul de convocare a noii diete.

Noul curs al politicii vieneze însemna o lovitură foarte grea pentru românii din Transilvania, care pierdeau toate roadele acţiunii lor naţionale, obţinute cu mari eforturi după 1860. Ei riscau să piardă până şi cadrul statal al evoluţiei lor istorice, cu tot ceea ce însemna el, căci autonomia principatului prezenta avantaje, care se pierdeau prin uniunea cu Ungaria.

Ca şi în primăvara anului 1848, în faţa alternativei: supunere sau rezistenţă, de la început s-a conturat planul unui Congres naţional al românilor sau conferinţă, precum în 1861 şi 1863, care să elaboreze o strategie de luptă naţională. Acesta a fost lansat la Consfătuirea clerului şi profesorimii din Blaj, din 9/21 septembrie 1865, condusă de mitropolitul Şuluţiu, care invita pe Şaguna la un demers pe lângă autorităţile vieneze. Dar episcopul Şaguna, care avea promisiunea împăratului de restaurare a Mitropoliei ortodoxe, a refuzat să se asocieze acestui demers, ceea ce nu a împiedicat pe Şuluţiu să ceară generalului Crennville, guvernatorul Transilvaniei, aprobarea Congresului naţional (cf. scrisoarea lui  Şuluţiu către Crennville, din 10/22 septembrie 1865). Dar acesta, receptiv la noul curs al politicii imperiale, nu a dat curs solicitării, mai mult, a prevenit Cancelaria aulică, astfel că bătrânul mitropolit va fi convocat la Viena, pentru explicaţii.

Prăbuşirea acestui plan ducea la ruptura deschisă dintre capii celor două biserici româneşti, preşedinţii Comitetului Naţional, instituit în 1861, ce avea să se propage asupra celor două Biserici, astfel fiind paralizat angrenajul ierarhic bisericesc, singurul care străbătea societatea românească pe toată întinderea sa. În mijlocul acestei răsturnări politice, a consternării şi confuziei pe care o provoca, a autoamăgirii că este ceva trecător, că Împăratul nu-i va lăsa (abandona) pe români, printre intelectuali se petreceau dureroase convulsii, înclinând fie spre acceptare fie spre refuz.

Între timp, evenimentele îşi urmau cursul lor implacabil, în octombrie 1865, aveau loc alegerile pentru Dieta convocată la Cluj, încheiate cu aceste rezultate: 58 deputaţi aleşi maghiari, 31 saşi şi 14 români (atât au obţinut aceştia în toată Transilvania), la care se adăugau regaliştii (membrii dietei numiţi): 110 maghiari, 47 saşi şi 34 români. Deşi maghiarii deţineau majoritatea absolută în noua dietă, românii alături de saşi au luat parte la lucrările ei (un pas greşit, spune Bariţiu), poate sperând că împăratul îşi va reconsidera poziţia. În acest context, la 7/19 noiembrie, Dieta de la Clu îşi deschidea lucrările, iar la 24 noiembrie/6 decembrie 1865, a votat pentru valabilitatea legii uniunii din 1848. Aplicarea ei urma să se stabilească în Dieta Ungariei de la Pesta, unde erau ,,invitaţi” şi cei 73 de deputaţi ai Transilvaniei.

Minoritatea română şi cea săsească din dietă au înaintat voturi separate, demersul românesc, înfăţişat de Şaguna şi semnat de 29 deputaţi şi regalişti, contesta competenţa morală a majorităţii dietale (exponentă a unei minorităţi etnice!) de a decide asupra soartei ţării (Transilvania), cerea sancţionarea legii electorale din 1864 şi, pe baza ei, convocarea unei alte diete, legitime, care să dezbată problema uniunii. Protestele au fost ignorate la Viena, iar la 13/25 decembrie 1865, apărea rescriptul imperial prin care Principatul era  invitat să-şi trimită delegaţii în Dieta de încoronare a Ungariei. În martie 1866, aveau loc alegerile pentru dieta respectivă, care, pentru români, s-au desfăşurat sub semnul oscilaţiei între speranţele  întreţinute premeditat şi temerile care veneau din adânc, între datoria faţă de împărat şi grija pentru viitorul naţiunii. Era şi neliniştea provocată de faptul că intrarea în Dieta încoronării de la Pesta putea fi interpretată ca o recunoaştere tacită a uniunii. Noile alegeri s-au încheiat cu acelaşi rezultat, doar 14 deputaţi români, care, pe urmele proaspătului mitropolit Şaguna, vor intra unul câte unul, ,,ca oile la strungă”, în incinta (cursa!) Dietei Ungariei. Doar bătrânul mitropolit al Blajului, Şuluţiu, dintre regalişti, şi Ioan Raţiu, dintre deputaţi, şi-au depus mandatele.

Izbucnirea războiului cu Prusia, în vara lui 1866, a renăscut speranţele în inimile românilor, iar Bariţiu şi Raţiu propuneau generalului Crennville constituirea a patru batalioane de voluntari români, care să lupte alături de armata austriacă. Dar minunea nu s-a întâmplat, iar destinul, nemilos pentru români, şi-a urmat cursul implacabil. În mijlocul amărăciunii generale, a dezastrului care se profila, la 18/30 decembrie 1866, Bariţiu şi Raţiu, cei doi tribuni naţionali, au înaintat Împăratului o Petiţie, cu 1493 de semnături, în care se cerea menţinerea individualităţii istorice a Transilvaniei şi redeschiderea dietei sale. Acţiunea, desfăşurată numai în mediul greco-catolic, era un gest de demnitate naţională, rămasă fără niciun fel de urmări.

La începutul anului 1867, demersurile pentru încheierea dualismului erau reluate, iar la 5/17 februarie, împăratul a restabilit constituţia Ungariei şi legile din 1848, iar prin Legea XII din 1867, dualismul austro-ungar devenea sistem de stat, Cancelaria aulică transilvană fiind desfiinţată. În martie, guvernul Ungariei, condus de contele Andrassy Gyula, primea aprobarea Dietei pentru instituirea suveranităţii asupra Transilvaniei, a urmat, în iunie 1867, încoronarea împăratului Franz Joseph, ca rege al Ungariei, act care legitima şi finaliza noua formă de stat. În urma instituirii dualismului, autonomia Transilvaniei era anulată, fiind inclusă între ,,Ţările coroanei ungare”, alături de Croaţia, Slovacia şi Voivodina. La 8/20 iunie 1867, împăratul a dizolvat dieta Transilvaniei şi a anulat legile adoptate de Dieta de la Sibiu (1863-1864).

Încorporarea Transilvaniei în structurile politice şi administrative ale regatului Ungariei s-a făcut treptat, a fost menţinut provizoriu Guberniul, condus de contele Pechy, ca şi comisar regal. Ulterior, uniunea Transilvaniei cu Ungaria a fost reglementată printr-o lege specială din 1868, care introducea unele principii moderne, liberale. În urma promulgării legii uniunii, Transilvania dispărea ca entitate politică, Guberniul era suprimat la 19 aprilie/1 mai 1869, dieta fiind lichidată încă din 1867, însă au fost menţinute Universitatea săsească, fără jurisdicţia sa autonomă, comitele saşilor, juzii regeşti ai secuilor.

Continue reading „Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866 -1947 (26)” →

Maria FILIPOIU: Recurs la Unire (versuri)

Motto:

„Noi suntem, sau am fost, unul din puținele neamuri europene care am experimentat contemplația în suferință.” 

                                          Mircea Eliade

  Două mame are omul: 

 Una-i dăruiește viață, 

 Alta îi dă eroismul 

 Spre a păcii alianță. 

                                       Maria Filipoiu

 

 

   Vatra României

(sonet dorului fratern)

 

România e a Maicii grădină,

Cu munți și câmpii brăzdate de ape,

Când îngerii coboară la agape,

În ea s-aducă pace și lumină.

 

Sperând că Dumnezeu le e aproape,

Merg moldoveni la altar și se-nchină,

În rugăciuni Îl imploră să vină,

Cât mai curând, de bir străin să-i scape.

 

Cu dor la reunire îi îndeamnă

Pe frați cu rădăcini în același neam,

Că toți sunt fiii României-mamă.

 

Despărțiți de mamă ca frunza de ram,

Pe căi străine, românii-și plâng dramă,

Cu al discriminării etnice blam.

 

 

Veniți, români, să refacem Unirea! 

(sonet Centenarului Unirii) 

 

Veți, români, să refacem Unirea!

Să fim aceeași Românie Mare!

Că trecutul Basarabiei doare,

Când amintire este înfrățirea.

 

Prea dureroasă este așteptare

Și umilitoare e amăgirea.

Iar Țara greu îndură despărțirea

De Moldova între alte hotare.

 

Prindeți-vă-n horă, soră și frate,

Uniti de limba română și de grai,

Ce-n testament de străbuni sunt lăsate!

 

La hora înfrățirii să îmbraci strai

Din tradițiile perpetuate,

Cât vei fi român pe românescul plai!

 

 

La Ziua României 

(sonet aniversar)

 

La Ziua Țării este sărbătoare,

Ce amintește de tumultuos trecut,

În care eroi pe fronturi au căzut

Pentru patrie cu întregi hotare.

 

Când furtuni sângeroase s-au abătut

Peste-a țării câmpie roditoare,

Au luptat ostași fără pregetare

Și viața și-au dat-o-n ultimul tribut.

 

Drapelul pe monumente de eroi

Își unduiește pânza purpurie,

Ce-i spălată de însângerate ploi.

 

Peste veacuri să dăinuie frăție,

Fără teamă de revoltă sau război,

Veghează spirit eroic pe glie.

 

 

Ecoul glasurilor înfrățite 

(rondel Centenarului Unirii) 

 

Răsună glasuri înfrățite,

Dar despărțite de Râul Prut,

Că-n așteptări zădărnicite

Și visul unirii s-a pierdut.

 

În doine de dor născocite,

Pe armonii ce vin din trecut,

Răsună glasuri înfrățite,

Dar despărțite de râul Prut.

 

Cu inimile împietrite

Se răscolesc străbunii, în lut,

Că vor să iasă din morminte;

În ei purtând spirit renăscut,

 

Răsună glasuri înfrățite.

 

 

Roiul din stup fără miere 

(rondel-pamflet corupției)

 

În stup din Parlament e roi

De muște ce nu fac miere,

Ci bani adună-n mușuroi,

Să le sporească avere.

 

Ca să își umple sacii goi,

Trăgând sforile-n tăcere,

În stup din Parlament e roi

De muște ce nu fac miere.

 

Nu-i văd pe săraci în noroi

Și nu le-ascultă durere,

Când suferința e în toi;

Dar la huzur și plăcere,

 

În stup din Parlament e roi!

–––––––––––––

Maria FILIPOIU

București

Noiembrie, 2018

(Poezii din volumul  „Recurs la Unire – Centenarul Marii Uniri„, partea  III – Capitolul 5/ Editura Libris, 2018)

 

Dorel SCHOR: Surpriza cea mare

Nu ştiu cum se numeşte atuci când soţii ajung să-şi aniverseze 40 de ani de căsnicie, dar exact la vechimea asta au ajuns nişte buni amici de-ai noştri, o pereche foarte simpatică şi straşnic de cumsecade. Atât de simpatică şi atât de cumsecade încât fiecare dintre ei s-a gândit să-i facă o mare surpriză celuilalt.
El s-a dus la o agenţie de turism şi a comandat, în cel mai mare secret, o excursie de sfârşit de săptămână cu un vapor de croazieră pe Marea Mediterană. Insulele greceşti, litoralul turcesc, patru mese pe zi, dansatoare de bar şi echipă distractivă, mă rog, tot tacâmul…Pentru ea trebuia să fie o surpriză de ultim moment.
Ea s-a dus la un restaurant unde se mănâncă bine şi a comandat în cel mai mare secret un meniu liber, la alegere, pentru vreo 60 de persoane, incluzând ceva rude dar mai ales prieteni, colegi buni şi câţiva vecini din bloc de care nu ştii niciodată când ai nevoie… Pentru el trebuia să fie o surpriză de ultim moment.
Totul ar fi fost bine şi frumos dacă nu s-ar fi potrivit ca ambele surprize să fie programate cam la aceaşi dată, adică una peste alta. Când el i-a spus „fă-ţi bagajele pentru mâine, că plecăm pe Mediterana”, în loc ca ea să sară în sus de bucurie şi să-l îmbrăţişeze, cum se aştepta el, doamna aproape că a leşinat. A rămas cu gura căscată şi i s-a ridicat tensiunea, iar el a crezut că de plăcerea surprizei…
Ea nu i-a spus lui nimic despre restaurant, unde plătise un aconto frumos, şi s-a dus urgent la cea mai bună prietenă care, când a aflat, a rămas şi ea cu gura căscată. Vestea s-a răspândit fulgerător printre toţi invitaţii, iar reacţiile au fost foarte diferite. Unii au văzut latura comică a evenimentului, alţii chiar s-au bucurat puţin, adică restaurantul ăsta le lipsea ca o gaură în cap, sau nu erau chiar atât de încântaţi s-o vadă, la o adică pe cumnata ei cam ţâfnoasă sau pe prietenul lui parvenit.
Dar nu reacţia musafirilor conta, ci reacţia sărbătoriţilor, vai de capul lor… Întâi au rămas amândoi interzişi, apoi au început lupta cea mare, ea cerea cu hotărâre ca el să anuleze surpriza lui, el cerea cu vehemenţă ca ea să anuleze surpriza ei. După ţipete au urmat plânsete, după plânsete o tăcere gravă şi, la urmă, ameninţări cu divorţul… Ameninţări cu divorţul la a patruzecea aniversare a unei căsnicii fericite? Care fericite?! Deodată şi-au amintit toate necazurile de acum 39 de ani încoace, cum a spus ea, cum a făcut el, cum ea nu e elegantă ca aia, cum el a renunţat la nu ştiu ce şi aşa mai departe…
Cum s-a terminat surpriza cea mare!? Noroc de noi, prietenii cei mai buni. Nu fiţi fraieri, le-am spus noi, împăcaţi şi capra şi varza. Voi plecaţi în croazieră fără grijă iar cu restaurantul ne descurcăm noi… O să mâncăm bine, o să toastăm în cinstea voastră şi, la întoarcere o să plătiţi diferenţa !!!

———————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

22 noiembrie, 2018

Ligya DIACONESCU: Încep înscrierile pentru Antologia „Scriitori români la început de mileniu lll ” – STARPRESS 2019”

 

REVISTA ROMÂNO-CANADO-AMERICANĂ “STARPRESS” DEMAREAZĂ ÎNSCRIERILE  PENTRU REALIZAREA  în limba română – A ANTOLOGIEI SCRIITORILOR ROMANI CONTEMPORANI DIN ÎNTREAGA LUME „SCRIITORI ROMÂNI  LA ÎNCEPUT DE MILENIU lll – STARPRESS 2019”– ANTOLOGIE de POEZIE şi  PROZĂ , tema la alegere!

 

Înscrierile se fac în limita locurilor disponibile.

Lansare se va face în România și diaspora.

Prioritate în paginile ANTOLOGIEI „SCRIITORI ROMÂNI  LA ÎNCEPUT DE MILENIU lll ” – STARPRESS 2019”– STARPRESS 2018” vor avea câştigătorii Concursurilor Internaţionale de Poezie şi Proză Pentru Românii din Întreagă Lume “STARPRESS”, colaboratorii revistei, cei care au fost publicaţi de Revista internaţională STARPRESS  şi  în propriile ANTOLOGII – CARE VOR PARTICIPA FĂRĂ SELECŢIE dar şi cei care sunt recomandaţi şi scriitorii care doresc să fie publicaţi. Nu excludem pe cei talentaţi – care nu au apărut în paginile noastre.

Ne rezervăm însă dreptul de a nu publica scriitori controversaţi, de a nu publică lipsa talentului şi pe cei care trimit intenţia lor prea târziu, după selectarea scriitorilor şi primirea creaţiilor literare.

Condiţii de participare:

1 – Se primesc doar materiale culese pe calculator, cu diacritice, corp litera 12, format word doc., cu diacritice, pentru POEZIE sau/şi PROZĂ – CORECTATE .

2 – Materialele nu vor depăşi 3 (trei) pagini format A4. Acestea vor fi trimise după înscriere ( şi după realizarea selecţiei / unde este cazul) începând cu dată de  25 noiembrie 2019, pană la data de  15 februarie 2019).

CONTRIBUŢIA FIECARUI SCRIITOR este de 130 lei

    Ultima zi a primirii materialelor şi contribuţiilor este  de 15 februarie 2019). Fiecare scriitor va primi cate doua exemplare

RUGAM SA SE FACA CORE CTURA INAINTE DE TRIMITEREA MATERIALELOR.

TEMA ESTE LA  ALEGERE!

3 – Aşteptăm înscrierile pe email:

ligya33@gmail.com

sau la telefon: + 40 0723 371626 ; 0752-787694

4- CREAŢIILE VOR FI ÎNSOŢITE de: – o fotografie în format jpg.  un scurt CV si creaţiile literare.

5 – ANTOLOGIA „SCRIITORI ROMÂNI  LA ÎNCEPUT DE MILENIU lll ” – STARPRESS 2019” va fi lansată şi mediatizată la evenimentele de carte din ţară şi la cele din străinătate pe saituri culturale din ţară şi din diaspora, în diverse publicaţii din ţară şi din străinătate şi la întâlniri culturale, cenacluri, tabere de creaţie, biblioteci, biserici, comunităţi româneşti din întreaga lume, ambasade, consulate etc. ,întalniri la care vor participa scriitori , editori, reviste culturale, cititori, personalităţi culturale din ţară şi diaspora (USA, Canada, Germania, Anglia, Australia, Germania, Israel  etc.)

Avem alături de noi, pentru mediatizare, peste 86 de ziare şi reviste, posturi de radio şi TV. din diaspora şi România – cu care ne aflăm în parteneriat media.

—————————–

Ligya DIACONESCU

ligya33@gmail.com

sau la telefon: + 40 0723 371626 ; 0752-787694

Silvia URLIH: Citește-mi sufletul

CITEȘTE-MI SUFLETUL

 

Iubite,
citește-mi gândul
în nopțile cu stele,
citește-mi sufletul,
citește-n el ca-n carte,
ghicește-mă,
citește-mă
în flori de albăstrele,
citește-mi sufletul,
chiar dacă cerul
ne desparte.

Iubite,
îmi cântă gândul tău
în strofe
prea rimate,
parcă ne-am ști de ani,
parcă ne-am mai văzut,
parcă ne-am adunat
din vremi de univers uitate,
parcă ne-am mai iubit
în timpul
neștiut.

Iubite,
citește-mi sufletul,
căci el
nu știe-a minte,
sufletul este pur,
e înger fără pată,
te caut de milenii,
mă cauți prin morminte,
nu mă mai căuta,
s-aici,
sunt eu cea căutată.

—————————

Silvia URLIH

22 noiembrie, 2018

Anatol COVALI: Eu voi fi departe

Eu voi fi departe

 

Eu voi fi departe.
Voi veţi sta cu teamă
lângă cea ce cheamă
pe toţi — trista moarte,

care se împarte
şi celor ce-o cheamă
şi celor ce-aclamă
clipele deşarte.

Toţi plecăm din lume.
Nimeni nu rămâne.
Moşii ne sunt grâne
sau mustoase hume,

părinţii sunt brume,
străbunii-n fântâne
sunt firave vâne
ce nu mai au nume.

Viaţa-n iureş zboară.
Repede se stinge
şi-ntr-o clipă ninge
peste primăvară.

Moartea cu-a ei gheară
zgârâie şi-nvinge
când pe rând ne-atinge
şi ne dă afară.

Am să strig degeaba.
Nimeni n-o să-audă.
Destrămarea crudă
îşi va ţese graba.

Sfârşindu-vă treaba,
veţi privi cu ciudă
cum a voastră trudă
e dusă cu roaba!…

————————————–

Anatol COVALI

București

22 noiembrie, 2018

Vasile IONAC: Schiță pentru ultima filă

Schiță pentru ultima filă

 

Mă bate-n creștet toamna. În suflet îmi e iarnă
Și streașinile ude sub ceruri stau chircite.
Din când în când, iubirea de tine mă întreabă
Răstălmăcind tăcerea pe drumuri obosite.

De frig, s-aplec copacii spre gardurile ude.
Pădure-aduce lemne spre vetrele stătute
(Ar mai păzi-o cucul, dar glasu-i nu s-aude);
Iarna și-așează mantia pe crestele de munte.

Nimic ca altădată pe sub decorul vremii.
Singurătatea, doamnă, mă-ncheie la dulamă.
De sărbători, sunt sigur, la mine nu vin renii;
Chiar amintirea, veche, nu mă mai bagă-n seamă.

Nu vreau să știu descânturi, să gust a vieții zeamă
La masa neputinței și-a rătăcirii pure.
Mai mult mi-e dor de tine, decât îmi este teamă
Că va veni târziul de-aicea să mă fure.

Îți scriu pe miez de gânduri cu pana ne-mplinirii,
Scrisoare ce n-ajunge nici până-n ulicioră.
Se spune că există o lege veche-a firii…
Chiar, ceea ce te-nalță, la urmă te omoară?

–––––––––

Vasile IONAC

22 noiembrie, 2018

 

Pictură – ,,După ploaie” de Ștefan Luchian

Nina TĂRCHILĂ: Toamnă fără tine

Toamnă fără tine

 

de n-ar curge toamna lunecând în sânge
şi strivind cărarea ierbii către vară,
de n-ar cădea ceaţa pe copacii vineţi
mistuind cu doruri fiecare seară,
de n-aş duce-n coamă frunze risipite
şi în ochi n-ar râde rădăcini de ploi,
dacă mi-aş ascunde printre anotimpuri
freamătul în care-am respirat noi doi,
zilele în care desenam duminici,
nopţile din care stelele-au plecat,
sau dacă fântâna şi-ar păstra mirajul
clipelor de vară ce ne-au îmbătat,
poate că ţi-aş scrie despre câte-n stele,
despre timpul care-mi curge peste gând –
de n-ar cădea toamna asta fără tine
crudă ca un şarpe singur şi flămând …

——————————

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

22 noiembrie, 2018

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU: Poesis

UNA-I JUDECATA…

 

În viață, să judec pe-alții nu voi, dar nici să fiu judecat,
Numai eu-mi cunosc și nimeni altul prezentul și trecutul…
Cine sunt eu, critică să fac și ce rol în lume-am de jucat ?
De la cine primit-am cântar și sabie, să am de sfârtecat,
Spunând ce-i strâmb și drept, de parcă-s Sfânt Născutul,
Când doar primit-am viața cu-mprumutul ?

Ce teorii aș putea spune, lecții dând cu vorba cepeleagă,
C-așa e bine sau altfel, când mintea nu știu de-i grăunte ?
Când daru-anume mi s-a dat, să fac lumea să-nțeleagă ?
Dar nici ea nu poate ști, din toatele ce am trăit s-aleagă,
Cântărind a mele fapte, de-or fi mari sau mai mărunte,
Nici gândurile-mi sub pletele cărunte…

Cum altul să mă judece, când nu-mi cunoaște din trăiri ?
Ce gândesc doar eu cunosc, eu știu doar ce port în mine…
Eu știu de-s puternică, slăbită de-amăgiri și de mâhniri,
De-s dură ca bazalt, moale, credulă, păcălită-n născociri,
Dacă ce-am trecut prin viață, răsplat-a fost la rău și bine,
De-avui drumul lin sau rătăcit-am prin ruine…

Doar eu am dreptul să mă judec, ce trec prin înfruntări,
Neștiind de intrat-au pașii-n încâlcitul labirint sau au ieșit…
Numai eu știu, cum și cât gândesc, cătând prin cugetări,
Scormonind răspunsuri la-ntrebări, decizii printre ezitări,
De-s teafără după-ncercări, de trupul mi-i rănit și copleșit,
De-am învins, de-am iertat sau… de-am greșit…

 

GURI LACOME…

 

Cineva m-a întrebat odată…
Cam cum îmi pare mie lumea asta ?
Unde-i inocenţa, romantismul de-altădată ?
Parcă de Zmei înverşunaţi fiind prădată,
Lăsând în urmă ruine, cenuşa şi năpasta…

I-am zis… că-mi pare o flamandă gură,
Lacomă, vroind să-nfulece de toate…
Să digere, să soarbă pan’ la picătură,
Să scuipe ce-i rămâne prin dantură
Şi iar să-nghită tot ce calea-i scoate !

Văd cum Îndoiala ronţăie din Credinţă,
Pierzându-ne din faţă drumul drept…
Întrebându-ne-apoi, cum e cu putinţă,
În păcate să cădem ades, fără voinţă,
Uitând ce-odată învăţasem, înţelept ?

Văd cum Lăcomia suge sufletul încet,
Lăsându-ne pe dinăuntru sterpi şi goi…
Cu gândul numai la câştig şi la buget,
Uităm că noima vieţii nu-i un secret,
Deschişi doar ne fie ochii, amândoi !

Văd cum Interesul înfulecă din Bunătate,
Uită de Frăţie, Prietenie şi Iubire…
Vinovăţia înghite şi sensul de Dreptate,
Dar ne-ntrebăm, de ce-i Singurătate
În lume, de ce-i atâta învrăjbire ?

Dar… chiar şi Iubirea înfulecă din inimă,
Durerea soarbe şi puţina bucurie…
Nu bem nectar, ades şuvoi de lacrimă,
Prefăcându-ne în posesor şi victimă,
Jucării… păpuşi cu terminată baterie…

Şi Bătrâneţea muşc-avid din Tinereţe,
Uitarea ne pradă trecutul şi prezentul…
Ne fură amintiri, trăiri şi visele răzleţe,
În loc lăsând coşmarurile hrăpăreţe,
Pierzând şi sentiment şi conştientul…

Şi Timpul ne soarbe lacom viitorul…
Captivi, pe-a pânzei de păianjen, soarte…
Scurtându-ne din aripi, ne interzice zborul,
Moartea-nfulecă Viaţa dată de Mântuitorul,
Dar… şi Eternitatea înfulecă pe Moarte…
Are gratii Gândul mai departe ?

—————————–

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU

Atena, Grecia

22 noiembrie, 2018

Continue reading „Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU: Poesis” →