Schiță pentru ultima filă
Mă bate-n creștet toamna. În suflet îmi e iarnă
Și streașinile ude sub ceruri stau chircite.
Din când în când, iubirea de tine mă întreabă
Răstălmăcind tăcerea pe drumuri obosite.
De frig, s-aplec copacii spre gardurile ude.
Pădure-aduce lemne spre vetrele stătute
(Ar mai păzi-o cucul, dar glasu-i nu s-aude);
Iarna și-așează mantia pe crestele de munte.
Nimic ca altădată pe sub decorul vremii.
Singurătatea, doamnă, mă-ncheie la dulamă.
De sărbători, sunt sigur, la mine nu vin renii;
Chiar amintirea, veche, nu mă mai bagă-n seamă.
Nu vreau să știu descânturi, să gust a vieții zeamă
La masa neputinței și-a rătăcirii pure.
Mai mult mi-e dor de tine, decât îmi este teamă
Că va veni târziul de-aicea să mă fure.
Îți scriu pe miez de gânduri cu pana ne-mplinirii,
Scrisoare ce n-ajunge nici până-n ulicioră.
Se spune că există o lege veche-a firii…
Chiar, ceea ce te-nalță, la urmă te omoară?
–––––––––
Vasile IONAC
22 noiembrie, 2018
Pictură – ,,După ploaie” de Ștefan Luchian