Mircea DAROȘI: ,,Ce greu a fost în noaptea asta’’, de Al.Florin Țene, un roman al iubirii creştine

Mereu inspirat şi atras de subiecte literare cu rezonanţă emoţională, Al. Florin Ţene se prezintă în faţa cititorilor cu un nou roman intitulat ,,Ce greu a fost în noaptea asta’’, în care personajul central este poetul Traian Dorz. Am citit cu mare plăcere romanele scriitorului clujean şi de fiecare dată când am scris despre ele, mă gândeam ca nu cumva cuvintele mele să fie prea sărace şi prea puţine pentru a reliefa anvergura operei şi a personalităţii sale. Evocarea poetului damnat pentru credinţă este o restituire absolut necesară pe care Al. Fl. Ţene o face în stilul său autentic şi foarte apropiat de sufletul cititorului. Traian Dorz a fost ţinut în umbră ca poet, n-a fost cunoscut, chiar dacă o mare parte din poeziile sale erau puse pe melodii religioase şi cântate în biserici şi mănăstiri. Puţini sunt aceia care ştiu că ,,Blândul păstor’’ sau ,,Vei veni, Isuse, vei veni’’şi multe altele, sunt creaţii dorziene. Punând într-o perfectă armonie binomul realitate şi ficţiune şi folosind un instrumentar stilistic exersat în acest domeniu, autorul reuşeşte să ne introducă în atmosfera tensionată în care a trăit şi creat eroul său. Nu se îndepărtează de la adevăr, îl respectă cronologic şi evenimenţial. Pe soclul biografic al poetului sunt aşezate construcţii imaginare, care dau contur întregii evocări. Cartea poartă un titlu sugestiv şi atractiv, reprezentând un vers din poezia ,,Ce greu a fost în noaptea asta’’, o poezie plină de semnificaţii şi cu trimiteri simbolice la viaţa carcerală : ,,Ce greu a fost în noaptea asta,/ ce lupte crâncene-am trăit,/ ce-nverşunat a fost vrăşmaşul/ şi ce sălbatic a lovit…/ Acum când se ridică fumul / şi când putem privi-napoi/ acum vedem ce pierderi/ câţi sunt căzuţi şi morţi din noi’’. Fiecare capitol este însoţit de câte un motto selectat din creaţia poetului, în aşa fel încât să sugereze momentele naraţiunii : ,, Era şi nor şi noapte şi iarnă şi război’’, ,, Fii voios că-n oastea sfântă eşti şi tu chemat’’, ,,Binefacerea primeşte-o, dar simţeşte-te dator’’, ,,Când ochii storşi de lacrimi privesc în gol, departe’’,, Azi nu mă-ntorc la nimeni’’, ,, Mai fi-va la sfârşit o judecată’’. Prin patosul ideilor şi calitatea expresiei cu un profund mesaj religios, opera lui Traian Dorz poate fi asemănată cu poeziile lui Vasile Voiculescu, Radu Gyr, Nichifor Crainic sau Vasile Militaru, trecuţi şi ei prin exerciţiul suferinţei din închisorile comuniste. Dar Al. Fl.Ţene nu analizează din punct de vedere literar creaţiile poetului, ci ne propune imaginea ,,unui psalmist bihorean’’, ,,poet al luminii, al iubirii, al credinţei şi smereniei’’ pe care vrea să-l actualizeze mai mult ca oricând. O face însă Ionuţ Ţene în peambulul acestei lucrări, care reuşeşte să ne dezvăluie sensurile adânci ale liricii dorziene. Sensibile aprecieri asupra romanului sunt făcute şi în textul de postfaţă a lui Anton Ilica, care spune că, Al.Fl. Ţene are déjà ,,expertiza unei garanţii calitative’’. Fiecare etapă a vieţii personajului este prezentată detaliat, dând evocării farmec şi culoare prin folosirea unei game variate de mijloace stilistice : limbaj expresiv, dialog viu, descrieri istorice şi pitoreşti, caracterizări nuanţate, simboluri prevestitoare, etc. Din coţinutul romanului aflăm că, personajul principal este un om modest, cinstit şi cumpătat la vorbă, iubitor de Dumnezeu, dar şi un luptător curajos pentru Continue reading „Mircea DAROȘI: ,,Ce greu a fost în noaptea asta’’, de Al.Florin Țene, un roman al iubirii creştine” →

Alexandru NEMOIANU: SĂ NE FERIM DE CEL VICLEAN

Mai înainte de a intra în subiect este necesar să amintim câteva lucruri.

După cuvântul Sfinților Părinți, teolog este acela care mai întâi se roagă lui Dumnezeu și apoi cutează să vorbească despre El. Duhurile necurate, diavolii, ”cred în Dumnezeu și se cutremură” (Iacob,2,19) dar aceste duhuri căzute nu se roagă. Deci diavolii sunt falși teologi, înșelători. Prin păcat,prin ascultarea de cel viclean, omul îi oferă diavolului mai mult decât diavolul îi poate oferi lui. Diavolul nu dăruiește pentru că nu poate manifesta decât iubire de sine. De aceea, tot ceea ce ni se pare că el oferă este de fapt amăgire și înșelare. Nu întâmplător este numit “tatăl minciunii”. În schimb, el își găsește satisfacția văzând omul rupt de Dumnezeu, de Cale, Adevăr și Viață.

Diavolul cunoaște cât de mult îl iubește Dumnezeu pe om. Este o realitate asupra căreia nu are nici cea mai mică putere. Încearcă însă să influențeze inima omului. O împietrește într-atât încât să nu mai poată primi iubirea dumnezeiască și nici să nu o poată manifesta față de semeni și întreaga creație.

Diavolul se folosește de ispită iar lupta lui se duce la nivelul gândului și al ideilor. Mai mult, diavolul ne prezintă lucrurile întotdeauna în favoarea noastră. Dar să nu pierdem din vedere că într-un final diavolul rămâne cu ispita, iar noi ne alegem cu păcatul. El nu ne poate forța să păcătuim. Pentru căderea în păcât noi suntem responsabili. Dar pentru a face înșelarea deplină, diavolul se ascunde și „Cea mai mare izbândă a Satanei împotriva Binelui a avut loc în momentul în care i-a convins pe oameni că el nu există” .

În lumea pe care o străbatem, așa cum ziceam, între alte aberații mult vehiculate, o putem auzi și pe cea tăgăduind existența și lucrarea necuratului. Pentru necuratul asta este o mare biruință căci mai mare bucurie decât de a fi tăgăduit el nu are. Fiind duh și esență a răului, negativitate pură, el dorește starea de secreție și chiar tăgăduire. Dar asta nu schimbă realitatea că necuratul există, lucrează în voie și rănește în masă.

Demonii sunt duhuri căzute, îngeri căzuți. ”Prințul” lor, Lucifer, prin duh de mândrie s-a dorit pe sine asemenea lui Dumnezeu și, cum îngerii comunică prin gânduri,acest gând al lui Lucifer a fost instantaneu cunoscut. Parte din îngeri s-au împărtășit cu Lucifer și au fost zvârliți în Iad. Atunci Mai Marele Voievod al Îngerilor a rostit, “Michael”, ”nimeni nu este ca El” și a adăugat “să stăm bine, să stăm cu frică”. Această sabie de foc stă și azi în mâinile Marelui Voievod al cetelor îngerești Michael, cel care ne va duce la Rai de vom fi vrednici.

Căzut, Lucifer, prințul dimineții, a devenit “satana”, în ebraică, ”cel care dezbină”, iar asociații lui “diabolos”, în greacă, ”cei care calomniază”, ”cei care mint”. În interiorul lor există o ierarhie și cete specializate: în desfrâu, beție, ucidere, furt și așa mai departe. Tot acolo sunt și “demonii teologi”, cei care știu Scripturile mai bine ca oricine și care știu să însele pe cei mândrii. Așa au apărut religiile aberante, sectele și cultele, așa au apărut ereziile și ateismul. Toate, un adevărat cancer pe trupul omenirii. Demonii schimonosesc lucrurile și de aceea sunt numiți “cel viclean”. Căci viclenia este încă mai nocivă decât răul vădit.

Scopul lor, de a înșela pe oameni și ai trage în abis, este datorat dorinței demente de a mâhni pe Dumnezeu, a cărui dragoste de oameni ei o știu. O fac și din invidie, căci știu ce au pierdut și știu și ce pot câștigă oamenii ascultând de Dumnezeu și Biserica Lui Dreptmăritoare. Pe cei pe care îi stăpânesc, demonii îi urăsc la fel de înverșunat și îi batjocoresc. Necuratul scrâșnește de bucurie la gândul chinului ce îi așteaptă pe cei căzuți în stăpânirea lor. Dar în privința lucrării lor trebuie spus că ea este de fapt o “neputicioasa îndrăznire”. Demonii nu pot să îi silească pe oameni, îi pot doar ispiti. Depinde de libera voie a fiecărui om de a primi sau respinge ispita. Iar respingerea se face mai ales prin smerenie, rugăciune, semnul Sfintei Cruci, și ajutorul lui Dumnezeu. Aici trebuie făcută o foarte importantă precizare.

Noi nu știm care este relația dintre Dumnezeu și necuratul. Cel mai bine vedem asta din misteriosul text al “Cărții lui Iov”. Este o taină care nu este pentru oameni să o afle. Nu le este spusă și deci nu le este de folos. Dar știm sigur că ni se spune poruncitor să îl respingem și să nu îi ascultăm șoaptele, șoaptele “ucigașului de oameni și tată al minciunilor”.

Manifestările răului diabolic sunt trei: parazitismul; răul nu are stare “în sine” este doar absență a binelui; impostura:schimonosirea, falsificarea înțelesurilor, spre exemplu egalitatea cu egalitarismul, și parodia: încercarea de a imita pe Dumnezeu, de a crea un “plan” alternativ, gen “turnul Babel” sau “globalismul”. Un exemplu ilustrativ ar fi diferența dintre “ghicit” (care este de la necuratul) și profeție Dumnezeiască. ”Ghicitul” este răspuns la curiozități triviale și nocive,profeția se referă la planul mântuirii în veșnicie.

Fiind “tatăl al minciunii” cu necuratul nu se discuta și mai ales nu se “speculează” aspecte ale răului.Intrând în asemenea dialog devenim ,cu voie sau fără,complici și,mai devreme sau mai târziu,demonizați.Poate cel mai bun exemplu este cursa demonică,în care a căzut bună parte din lume,a “condiționării genetice”.

Aparent o curiozitate sau direct disciplină științifică,”condiționarea genetică” este folosită că metodă de justificare a stării de păcat. Astfel tot soiul de pseudo specialiști vorbesc despre “condiționarea genetică” a invertitilor sexuali, a criminalilor, a bețivilor, a hoților. Dacă fiecare ar fi “condiționat genetic” atunci nici nu ar mai exista “păcat”. Sau cum spun “imbecilii utili”, “așa s-au născut”. Nimic mai fals. Aceasta este capitulare la “argumentele” celui rău.

Fiecare om s-a născut cu liber arbitru, cu liberă voie, cu puterea și obligația de a alege între bine și rău. Pentru fiecare act pe care îl facem suntem responsabili și deci liberi. Cum spunea un mare gânditor, prin însăși natura sa, ”omul este condamnat la libertate”. Nu există cale împrejur.

Un alt exemplu despre pericolul dialogului cu necuratul sunt “modificările genetice”. Acestea nu sunt alta decât canibalism în haină nouă. Nimic altceva. Esența canibalismului este credința că poți obține o schimbare consumând țesuturi umane.

Iar exemplele pot continuă la nesfârșit.

Între altele pe acești solemni indivizi care intră în dialog cu necuratul îi putem recunoaște și după modul ridicol în care se iau totalmente în serios, după modul în care rostesc cele mai dureroase truisme, după modul în care imită cea mai penibilă modă. Este chipul închinătorilor la idoli.

Un Drept măritor creștin nu trebuie să se ia pe sine prea mult în serios și chiar trebuie să folosească cu grijă umorul. Mai ales un Ortodox nu trebuie să fie trist.

Sfântul Serafim din Sarov își salute vizitatorii prin cuvintele, ”bucuria mea” și de fiecare dată adaugă “noi nu avem motiv să fim triști căci Hristos a înviat”. Cu adevărat nu avem motiv să fim triști, prin darul Sfintei Ortodoxii. Nici un motiv!

––––––––––-

Alexandru Nemoianu

Istoric

USA

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: SĂ NE FERIM DE CEL VICLEAN” →

Elena ARMENESCU: LA MULȚI ANI POETULUI FLORIAN SAIOC LA 90 DE ANI!

Florian Saioc s-a născut la 27 ianuarie 1931, în comuna Seaca, jud. Teleorman, într-o familie de ţărani. Tatăl – Ionel Saioc – supranumit Moţu, şi mama, Catrina, născută Dorcescu. Studiile primare le face în comuna natală, apoi, Liceul Comercial în Turnu-Măgurele şi Bucureşti.

Este absolvent al Şcolii de Literatură şi Critică Literară „Mihai Eminescu”, în prima sa promoţie. Debutează la revista Flacăra şi, după absolvirea şcolii, în 1950, este repartizat ca redactor la revista „Viaţa Românească”. În acelaş an, la Concursul Naţional de Literatură, organizat de Editura Tineretului, primeşte premiul al III-lea din mâna lui Mihail Sadoveanu, premiul I nefiind acordat.

Din cauza divergenţelor dintre ceea ce învăţase în şcoală şi realitatea comunistă, în 1952 şi-a dat demisia de la „Viaţa Românească”, şi este trimis sub escortă la muncă forţată în batalioanele D.G.S.M. 2 Constanţa (Mangalia, Medgidia). După toate acestea, se doreşte reeducarea lui prin muncă şi este trimis ca necalificat la uzinele Semănătoarea, după care devine redactor la Semănătoarea. Nu-l mai publică nimeni şi, în 1965, este exclus din Uniunea Scriitorilor, fiind reprimit imediat după Revoluţie.

La Editura Litera îi apare volumul „Baladă pe rug” şi, în 1973, volumul „Motive istorice”. În 1979, la Editura Albatros, apare volumul „Cerul perfect”. Urmează „Ştefăniţă Luminiţă” (Editura Ion Creangă, 1979), „Arborele de sânge” (Editura Cartea Românească, 1986), „Cartea cu ferestrele deschise” (Editura Albatros, 1988), „Coşmarurile din carcera comună” (Editura Omnia, 1993), „În ogradă la bunici” (Editura Diogene, 1997), „Dragoste la vârsta întâi, dragoste la vârsta a treia” (Editura Semne, 2001), „Imaginara paranghelie” (C.J.C.C. Gorj, 2002), „Psalmul cenuşii (holocaustul perpetuu)” (Editura Rhabon, 2003), „Revelaţii sacre (poeseuri)” (Editura Corgal Press, Bacău, 2003), „Divina Creaţie (poeseuri)” (Editura Semne, 2003), „Cu diktatul şi ucazul ne-am înlăcrimat obrazul„ (Editura Clusium, Cluj, 2004), „Fericirea infinitei mirări – Editura Clusium, Cluj, 2004, Anotimpurile cuvântului – Editura Clusium, Cluj, 2004, Nocturnele” (Editura Măiastra, 2007), „Slugă la zădărnicie” (Editura Măiastra, 2008), „Carte de indentitate” (Editura Măiastra, 2009, 101 poeme” (Editura Biodova, 2010).

În 2006, scriitorul apare în „Antologia scriitorilor gorjeni”. Colaborează la diferite ziare şi reviste: „Ramuri”, „Măiastra”, „Columna”, „Ecouri Dunărene”. Despre opera sa au scris Gh. Grigurcu, Al. Balaci, Mircea Ciobanu, Pan M. Vizirescu, Zenovie Cârlugea şi alţii.
În 17 septembrie 2010, este învestit cetăţean de onoare al comunei sale natale, Seaca, pentru oglindirea în opera sa a frumuseţii Teleormanului. Este căsătorit cu Zefira Victoria, căreia îi dedică mai multe volume de versuri. În prezent, locuieşte la Târgu-Jiu.

Îi urăm viaţă lungă, multă sănătate şi cărţi inspirate.

La mulţi ani!

–––––––––-

Elena ARMENESCU

27 Ianuarie 2021

București

***

CU PLANETA LA DUMNEZEU

visai că mă urcai în sus pe zare cu tot Pământul nostru în spinare

un ins opri în drum motocicleta: unde te duci bă vere cu planeta

păi mulţumesc întâi de întrebare i-o duc lui Dumnezeu să o repare

s-o ţină-o vreme la întinerire că-aproape nu mai poate să respire

când ajunsei la Dumnezeu prea sfântul îmi zise:

bine, lasă jos Pământul

Continue reading „Elena ARMENESCU: LA MULȚI ANI POETULUI FLORIAN SAIOC LA 90 DE ANI!” →

Alexandru NEMOIANU: DARURILE ȘI OBLIGAȚIA FAȚA DE ELE

Tot mai des, în lumea cotropită de materialism și cosumarism vulgar și de proastă calitate, obișnuim să ne facem “daruri”, de cele mai multe ori primind lucruri de care nu avem nevoie. Este firesc ca într-un asemenea climat să pierdem semnificația profundă a “darului” și a “dăruirii”.

“Darul” este o împărtășire din propria ființă,din bunurile materiale și duhovnicești ce le avem alegem să jertfim o parte către un semen.Este o manifestare de dragoste și atunci când “darul” este primit cu bucurie și recunoștință, are loc și o împărtășire de gând și sentiment, o comuniune în duh. Acest lucru nu este întâmplător căci “modelul” oricărui “dar” vine de la cele pe care toți și fiecare, le primim cu infinită generozitate din partea Celuia care ne-a și adus în ființă.

Tot ce este mai de preț, absolut tot, ne este dat în “dar”, încă la zămislire: sănătate, putere, gândire și în plus, lumina, aerul, apa,tot ce ne înconjoară, văzut și nevăzut. Acestea sunt “darurile” pe care le primim, ”talanții” care ne sunt dați în grijă. Pentru că darul este fără preț și cu neputință de plătit, dar anume obligații pentru ceea ce primim avem și, din partea noastră, este așteptat să și împlinim aceste obligații.

În primul rând ni se cere, minimal, să nu uităm cine ne-a dat aceste daruri, să nu ne fălim că sunt ale “noastre”, pentru că nu sunt. Ce este și ce depinde doar de noi, toți și fiecare, este modul în care vom folosi aceste daruri. Și aici din nou se vădește dragostea nesfârșită a lui Dumnezeu pentru toți oameni, pentru toți și fiecare. Căci cantitatea de dar poate să fie diferită, unii primesc mai mult, iar alții mai puțin. Dar fiecare are obligația să folosească acest dar spre a îl “preschimba”, a îi adăugă trudă omenească. Acest lucru ne este dovedit de Sfânta Sfintelor Ortodoxă, Sfânta Cuminecătura. Darurile aduse nu sunt boabe de grâu și boabe de strugure, sunt aduse pâine și vin, deci darurile primate și transformate prin trudă omenească. Acesta nu este doar un simbol, este o comandă. În această lumină nu cei “vestiți” ai lumii sunt de preț. De preț sunt cei care folosesc spre bine darul pe care l-au primit, fie el cât de mic. Așa a făcut “văduva” care a aruncat doi gologani în vistieria Templului, dar acei doi gologani erau tot ce avea ea. În acest fel “văduva” a putut spune cu dreptate, ”Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui Tău se cuvine slavă” (Ps. 113,9). În aceasta vedem și împlinirea destinului omenesc, colectiv și individual.

Dar dincolo de această coparticipare față, către și prin “darul” primit, este vorba de atitudinea față de acest dar, despre recunoașterea lui și recunoștința față de el. Iar aceasta este parte din libertatea oamenilor și, mai exact,cea mai de seamă parte a ei liberul arbitru, capacitatea și obligația de a alege între bine și rău.

Există,începând cu epoca ‘iluministă”, câteva teorii care susțin că libertatea depinde de stări exterioare persoanei, de condiții sociale,economice,politice. Mai mult, terorii ulterioare, dar având continuitate cu cele pomenite, au început să promoveze și să aplice în practică aceste precept. În alte cuvinte măsurile morale restrictive existente în societățile tradiționale au început să fie eliminate și condamnate în totalitate. Iar în ultima vreme s-a ajuns la situația în care “persoana” este absolvită de orice responsabilitate. În permanență altcineva va fi de vină: societatea, statul, rudele, vecinii, ”genetică”. Toate aceste teorii ale “eliberării” suferă de un păcat capital, ele contestă persoanei umane principala ei trăsătură: liberul arbitru, capacitatea de a înțelege consecința acțiunilor sale și capacitatea și obligația de a accepta consecința acțiunilor sale. O persoana absolvita de responsabilitate va fi, în chip necesar, lipsita si de libertate. Este aici vorba de o confuzie esențială. Persoana umană nu este suma “realizărilor” sale materiale, realizări care, dealtfel, sunt repede depășite și uitate, persoană umană este suma trăirilor ei morale consecvente, trăirea în înțelegerea diferenței dintre “bine” și “rău. Iar în termeni pe care toți îi folosim, aici este vorba de relația oamenilor cu starea de păcat.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: DARURILE ȘI OBLIGAȚIA FAȚA DE ELE” →

Lucian GRUIA: GEORGETA BLENDEA ZAMFIR – SIMFONIE ÎN DOI

Recentul roman al scriitoarei Georgeta Blendea Zamfir, „Simfonie în doi”, reprezintă, aşa cum arată şi titlul, o poveste de dragoste. Dar nu oricum. Este un basm modern, eroii, Georgiana şi Nid comunică prin unde Theta, citindu-şi gândurile. Ei s-au cunoscut prin internet şi au ajuns la o dragoste necondiţionată. Cei doi aveau legături cu extratereştri, Nid poposind frecvent pe nava lor. Georgiana studiase Qigong şi Theta Healing reuşind să-şi vindece bolile ei şi ale familiei. Ea era şi scriitoare, propunând în scrierile sale o Nouă Ordine Mondială, bazată pe armonie.

În cuvântul de încheiere al cărţii, autoarea afirmă că a înţeles că astăzi nu se mai citesc tomuri masive şi ca atare scrie foarte concentrat. Ceea ce ne caracterizează astăzi este VITEZA. Iată că acest lucru a fost spus încă în 1910 de către F. T. Marinetti în manifestul curentului avangardist, futurismul. Cităm un fragment semnificativ: „Noi afirmăm că măreţia lumii s-a îmbogăţit cu o frumuseţe nouă: frumuseţea vitezei! Un automobil de cursă… e mai frumos decît Victoria din Samotrace.”

Ca atare, Georgeta Blendea Zamfir nu scrie cu pixul ci cu mitraliera. Ea descrie cu viteza gândului întâlnirile Georgeanei cu Nid, în Anglia (Londra, Guilford), Dubai şi România (Cristian, Sâmpetru, Sighişoara, Vărful Omul). Îndrăgostiţii, lideri mondiali, îşi construiesc un castel în Poiana Zimbrului într-un peisaj de vis.

Întâmplările au un liant, scenele de dragoste naturaliste dintre Nid şi Georgiana. Pe ei îi lega nu numai pasiunea fizică ci şi dorinţa de a face bine omenrii, opunându-se poluării şi parcticând gândirea pozitivă. În acest moment ne rupem de futurismul anarhist, care nega toate valorile artei dinaintea apariţiei sale, întrucât Georgeta Blendea Zamfir cultivă umanismul şi armonia în lume.

Dar relaţia Georgiana – Nid nu evoluează numai ascendent. Georgiana, cuprinsă de gelozie, ascultând de un zvon neîntemeiat precum că iubitul ei ar avea o metresă, rupe pregătirile de nuntă programată fastuos la Viena, şi se retrage în singurătate. Dar iată că nava lui Nid soseşte la Geogiana şi în final, autoarea lasă să se înţeleagă că îndrăgostiţii se vor împăca.

Continue reading „Lucian GRUIA: GEORGETA BLENDEA ZAMFIR – SIMFONIE ÎN DOI” →

ZAMFIR ANGHEL DAN: ZONA SECURITĂȚII PLANETARE

– Interviu cu Doamna Doctor Jezfir Correny –

Un grup de cercetători lucrează de ani de zile la identificarea genelor responsabile de anomaliile din codul genetic uman.

Doamna profesor doctor Jezfir Corrney și a făcut timp să vorbească despre acest subiect.

-Nu este adevărat că cercetările de până azi au dus la indentificarea genomului uman în totalitatea lui. Se lucrează încă și sunt multe cunoscute la care încă nu se găsește răspuns.

Știm aproape toate particulele componente ale materie din univers și, evident și de pe Planeta Pământ. Avem șansă cu date clare să găsim și bosonul. Particula aceea lui Dumnezeu, cum frumos a fost definită.

Uimirea neînțelegerilor noastre vine din faptul că, am identificat multe particule ce par a aparține altui univers celular. Mai simplu spus, credem noi, altei lumi. Pe Pământ și în universul cunoscut nu am găsit corespondentele unor astfel de particule. Uneori ne îngrozim ce găsim și nu avem curaj să spunem public, să creem și noi panică la câtă panică există deja.

Ne derutează faptul că nu le putem opri spre studiu și cercetare. Vin și pleacă, se uită la noi, le atingem și dispar imediast ce încercăm să folosim o metodă de studiu.

Un coleg ne spunea într-o zi că simte cum se uită la noi aceste necunoscute, cum ne sfidează cum pătrund în orice formă de masă existentă în laborator și, eu cred că și în noi. În corpul și mintea noastră.

Cum poți identifica o astfel de particulă dacă nu o poți cerceta?

Gena aceea responsabilă de excrocherii umanoide noi am identificat-o deja. Este o simplă conexiune cu un magneton rătăcit în circuitul neurologic primar. Ciudățenia vine din faptul că acea genă este așa de curată în rest, ba ea determină însăși prima treaptă a atracției nucleice.

Și mai curios ni se pare că, în mumiile egiptene de acum 8-10 000 de ani conexiunea aceasta nu se realiza. Am încercat și noi fel de fel de metode de inserții magnetonice, nu am reușit nici noi să realizăm conexiunea.

Dar, intrăm în zona securității planetare deja și nu am acest drept

Vă pot spune doar atat.

Dacă ceva sau cineva influențează viața pe planeta noastră, în mod sigur nu este de la vreuna din componentele materiei din care este alcătuit universul nostru celular, galaxiile, sau plenetele . Cineva a emis ideea că Universul Infinit, este format dintr-o imensitate de universuri celulare fiecare cu materia specifică lui.

Ca o curiozitate înspăimântătoare, sonda spațială care a reușit să iasă din universul nostru cunoscut, când a intra în alt univers a început să emită ca și când ar fi primit suflu de viață

Avea idei și emitea o gamă de probabilități empirice semn că participa activ la un alt gen de viață, gen de care noi încă habar nu avem.

Printre mesajele ultrasecrete pe care ni le-a transmis, câteva ne-au surprins în totalitate.

Spre exemplu. In universul nostru pământean știm că lumina vine de la soare în cazul nostru. Când pământul nu este orientat spre soare. Lumina solară dispare și noi nu am vedea nimic Continue reading „ZAMFIR ANGHEL DAN: ZONA SECURITĂȚII PLANETARE” →

Corneliu NEAGU: KARMA

KARMA

Tot timpul duc o umbră după mine,

prieten…, sau dușman necunoscut?

nici de aproape nu o văd prea bine,

celesta-mi vrajă…, făr’ de început !

De cum se plimbă soarele pe boltă

ea se întinde altfel pe pământ,

mereu mai suplă, calmă, dezinvoltă,

ar și vorbi dacă-ar avea cuvânt.

Să fie oare umbra mea cea dreaptă

sau doar al karmei nevăzutul chip,

urcând cu mine treaptă după treaptă

pe munți înalți sau bancuri de nisip?

Când norii grei în ceruri se adună

ea mă veghează dinlăuntru meu –

s-așază-n sufletu-mi speriat cunună

cu harul sfânt trimis de Dumnezeu.

Iar liniștea cea calmă se întinde

peste Destinul reîntors la mal ,

o pacea nesfârșită mă cuprinde

iar karma-n suflet urcă val cu val.

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

Al. Florin ȚENE: În luna februarie se împlinesc 86 de ani de la nașterea lui Grigore Vieru

Grigore Vieru s-a născut 14 februarie 1935 în localitatea Pererîta, județul Hotin, Regatul României– a fost poet basarabean, membru al Academiei Române. În anul 1957 debutează editorial, fiind student, cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară. Se angajează ca redactor la redacția numită revista pentru copii „Scânteia Leninistă”, La 8 iunie 1960 se căsătorește cu Raisa Nacu, profesoară de limba română și latină și se angajează ca redactor la revista „Nistru”, actualmente „Basarabia”, publicație a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960–1963 este redactor la editura „Cartea Moldovenească”,actualmente „Noi”, și ziarul „Tănărul leninist”, actualmente „Florile Dalbe” . Anul 1968 aduce o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice Numele tău, cu o prefață de Ion Druță. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariție poetică. În chiar anul apariției devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură națională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuși, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiș și Marin Sorescu. Asemenea dedicații apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică. În 1973 Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegații de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei „Secolul 20”: Dan Hăulică, Ștefan Augustin Doinaș, Ioanichie Olteanu, Geo Șerban, Tatiana Nicolescu. Vizitează, la rugămintea sa, mănăstirile Putna, Voroneț, Sucevița, Dragomirna, Văratec. Se întoarce la Chișinău cu un sac de cărți. Mai târziu poetul face următoarea mărturisire:La sfârșitul anilor ’80, Grigore Vieru se găsește în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. În 1970, apare Abecedarul, elaborat în colaborare cu scriitorul Spiridon Vangheli. Acest manual a servit drept bază mult timp pentru învăţăcei. În anul 1974 scriitorul Zaharia Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitație oficială din partea societății Uniunii, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoțit de poetul Radu Cârneci. În 1977, iarăși la invitația Uniunii Scriitorilor din România vizitează, împreună cu soția, mai multe orașe din România: București, Constanța, Cluj-Napoca, Iași.

În 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen.

La sfârșitul anilor ’80, Grigore Vieru se găsește în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. Vieru a fost unul dintre fondatorii Frontului Popular din Moldova și se află printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989. A participat activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care se votează limba română ca limbă oficială și trecerea la grafia latină.

Se stinge din viaţă la 20 ianuarie 2009 la Chișinău, după ce pe 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident. Pe 16 ianuarie 2009 fiind internat la Spitalul de Urgență din Chișinău. Grigore Vieru s-a aflat într-o stare critică cu politraumatism, traumatism cranio-cerebral închis, contuzie cerebrală, traumatism toracic închis, contuzia cordului și a plămânilor și contuzia organelor abdominale, având șanse minime de supraviețuire. Accidentul rutier a avut loc în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, ora 01:30 pe traseul R-3 Chișinău–Hîncești–Cimișlia–Basarabeasca. La volanul autoturismului se afla Gheorghe Munteanu, artist emerit al Republicii Moldova și director adjunct al Ansamblului de dansuri populare „Joc” din Chișinău, aflat într-o stare mai ușoară.

Continue reading „Al. Florin ȚENE: În luna februarie se împlinesc 86 de ani de la nașterea lui Grigore Vieru” →

Alexandru NEMOIANU: CÂTEVA AMINTIRI DESPRE PĂRINTELE CORIOLAN BURACU

Părintele Coriolan Buracu a fost una dintre marile personalități ale Văii Almajului din Banatul muntos. Este bine să amintim câteva dintre caracteristicile Banatului de munte pentru a înțelege mai bine rostul avut de Părintele Coriolan Buracu.

Banatul de munte este o regiune românescă distinctă care cuprinde triunghiul muntos din zona Semenic, Muntele Mic, parte din Retezat. O regiune locuită din vremuri imemoriale și covărșitor locuită de Români.

Românii din Banatul Muntos au avut întotdeauna rosturi militare. Rostul lor era de a apăra vadurile Dunării de atacurile otomane. Încă în veacurile XIII și mai vârtos în cele următoare, Românii bănățeni, organizați în districte militare privilégiate, au avut îndatoriri militare și pentru asta au fost asimilați clasei nobiliare, erau “țărani cu blazon” dar, mai ales, oameni liberi.

Această libértate și-au aparat-o cu tenacitate și în vreme ocupației otomane și a celei austriece și a acelei austro-ungare și în cea a jugului bolșevic. Dintre ei au răsărit oameni de frunte și mai ales luptători pentru libértate. Unul dintre ei a fost Coriolan Buracu.

Realizările lui se întind în domeniul pastoratiei, culturii și promovării idealurilor românești. Sunt destul de multe studii și articole care au prezentat activitatea Părintelui Coriolan Buracu și fără îndoială că altele le vor urmă. În cele ce vor decurge voi prezența doar câteva amintiri personale legate de această mare personalitate care a fost a Văii Almajulului dar și a familiei lui. Aceste amintiri se leagă de documente păstrate în casa Boldea(familia mamei mele) din Borlovenii Vechi și în memoria colectivă a familiei mele.

Părintele Coriolan Buracu a fost nepotul învățătorului Pavel Boldea (1842-1917) din Borlovenii Vechi care a avut descendenți direcți pe: Pavel Boldea (ulterior Protopop și Colonel K.u.K,având o strălucită carieră), pe Grigore, Remus, Călina și Măriuță.

Călina s-a măritat în familia Buracu în Prigor și a avut pe Iosif Coriolan, pe frații și surorile lui.

În formarea și educația lui Coriolan Buracu un rol decisiv l-a avut unchiul său Protopopul Pavel Boldea.

Protopopul -Colonel K.u.K Pavel Boldea a luat asupra sa asigurarea speselor de școlarizare pentru nepotul său.Din acea vreme în casa Boldea din Borlovenii Vechi se păstrează un schimb de corespondență între unchi și nepot, în vremea când acesta din urmă era la școală, la liceul din Brașov și apoi la Caransebeș.

Rezultă că „unchiul” era foarte scrupulos și cerea socoteală cu precizie asupra cheltuielilor. Mai rezultă că „nepotul” îi dădea ascultare cu grijă dar totuși se comporta în limita vârstei lui tinere și își îngăduia mici zburdalnicii inerente vârstei. Mai rezultă că în vremea școlii Coriolan Buracu, fără să fie eminent, era un student bun și excelent în anume domenii. Deci era, încă de tânăr, o fire pasională și cu personalitate. În acea vreme Coriolan Buracu se gândea să devie actor, având real talent.Unchiul sau s-a opus cu vehemență și, se spune, că după ce a auzit acest „plan”, l-a chemat pe nepot și a mers cu el până în „delul Prigorului” (pe drumul „scurt”),acolo i-ar fi spus,”dacâ vrei să fi actor mergi la Prigor și dacă vrei să te faci popă te întorci cu mine în Borloveni”. Coriolan Buracu s-a întors cu unchiul sau în Borloveni. În vremea copilăriei și școlii Coriolan Buracu a legat prietenie frățească cu vărul sau, feciorul Protopopului Pavel Boldea, Romulus Boldea, bunicul matern al semnatarului acestor randuri, ajuns ulterior ofițer și Lt. Colonel în armata K.u.K și apoi, armata regală română.

Tot Protopopul Pavel Boldea, ajuns comandant al canonicilor ortodocși din armata austro-ungară, a facilitat încadrarea Părintelui Coriolan Buracu în cadrul aceluiași corp în vremea Primului Război Mondial. În condiții grele pentru Părintele Buracu, care fusese deportat din Mehadia,unde era preot, în Ungaria, în lagărul de la Șopron.De fapt toți intelectualii și fruntașii Români din zonele de graniță au fost deportați atunci. Din Mehadia a fost deportat și Doctorul Virgil Nemoianu, bunicul semnatarului acestor randuri și familia lui.Protopopul Pavel Boldea, prin prestigiul și influența ce le avea, a reușit să obțină scoaterea nepotului sau, Preot Coriolan Buracu din lagăr și încadrarea lui ca preot militar.

În anii dintre cele două războaie mondiale,relațiile dintre Lt.Colonelul Romulus Boldea și Părintele Coriolan Buracu,amandoi facand cariera merituasa , remarcabila si de folos Banatului de Munte, au continuat cordial și tot cordiale au fost relațiile dintre copiii lor.

In 1945-1946,cand Parintele Coriolan Buracu aflat la Fagaras, a avut silit sa stea ascuns.In momente nespus de grele,legate si de moartea sotiei lui,tatal meu, Virgil Nemoianu a ajutat mult familia lui. Iar in anii urmatori,atat Lt.Col.Romulus Boldea,cat si varul lui, Parintele Coriolan Buracu , au avut de suferit persecutiile bestialului sistem comunist.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: CÂTEVA AMINTIRI DESPRE PĂRINTELE CORIOLAN BURACU” →

Apariţie editorială: Ionuţ Caragea – M-am născut pe Google

Editura Fides anunță publicarea antologiei „M-am născut pe Google”, semnată de Ionuț Caragea. Antologia are 760 de pagini și conține o selecție de 518 poeme și 1161 de citate și aforisme scrise în perioada 2006-2021. Antologia este realizată în condiții grafice deosebite: format B5, copertă dură, pagini cusute, hârtie semilucioasă. Tehnoredactorul lucrării și director al editurii Fides: Dumitru Scorțanu. Coperta și ilustrația modificată: Ionuț Caragea. Ilustrația originală: „Ascension-Ghost Constellation“, de Tiberius Viris. Pentru comenzi: editura Fides (editura_fides@yahoo.fr) sau ionut.caragea@gmail.com (un număr redus de exemplare, cu autograf).

Ionuț Caragea s-a născut pe 12 aprilie 1975 la Constanța. Este poet, prozator, critic, editor, autor de aforisme și promotor cultural. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, cofondator şi vicepreședinte al Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Québec, membru al Societății Poeților Francezi, membru al Societății Poeților și Artiștilor din Franța etc. Deține numeroase premii naționale sau internaționale pentru poezie, aforisme, critică literară și proză scurtă. Cărțile sale de poezie au fost premiate de mai multe ori de Societatea Poeților Francezi și de Societatea Poeților și Artiștilor din Franța. Academicianul Giovanni Dotoli, una dintre personalitățile marcante ale Francofoniei, consideră că Ionuț Caragea este un poet care onorează România și literatura europeană.

Continue reading „Apariţie editorială: Ionuţ Caragea – M-am născut pe Google” →