Din cutele minții
răsare un gând pufos
care mă îndeamnă
să scotocesc în lada
de zestre a întregii ființe.
Recenzez dota primită la naștere
și surprinsă de noile descoperiri
acopăr cu vălul cumințeniei
stânca din mine
ca nu cumva
zimții neciopliți încă
să rănească mâna blândă
a iscusitului sculptor
de visuri poetice.
La brațul cuvântului
plin ochi de înțelesuri subtile
mă înaripez de-ndată
cu speranța zborului
prin ploaia despletită
a ideilor năzdrăvane
ostoindu-mă vădit
într-un strașnic poem
ce pâlpâia-n tăcere.
———————–
Vasilica Grigoraș
(Imagine internet)